Biruitor prin Duhul Sfânt
Text: Faptele Apostolilor 10:1-23
Versetul cheie: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Faptele apostolilor 10:47
Ideea centrală: Duhul Sfânt este Cel ce dă biruință atunci când ascultăm de El.
Scopul lecției: Să înțelegem că avem de nevoie de lucrarea Duhului Sfânt să ne ajute să credem în Dumnezeu, să ne ajute să ne învingem prejudecățile și să ne dea puterea să dovedim o ascultare imediată de Cuvântul lui Dumnezeu.
INTRODUCERE
Domnul Isus a poruncit ucenicilor Săi să propovăduiască Evanghelia pornind din Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile Pământului. Textul ne dezvăluie că, în punctul în care Evanghelia este pe cale să ajungă la Neamuri, trebuiau eliminate două obstacole majore din calea Evangheliei, pentru ca aceasta să poată ajunge la alte popoare.
Mai întâi era problema legii ceremoniale cu privire la părtășia la masă dintre evrei și neamuri. Dacă evreii nu mâncau la masă cu neamurile, cum ar putea fi posibilă părtășia evreilor și neamurilor în biserică? În al doilea rând, exista frământarea și întrebarea dacă neamurile trebuiau sau nu să fie tăiate împrejur pentru a putea deveni creștini.
Astfel, în pasajul de față, Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce înainte doi oameni, Corneliu și Petru, care făceau parte din două popoare diferite, respectiv iudeu și păgân. Amândoi, aveau nevoie de ajutorul și intervenția Duhului Sfânt, nu doar pentru a depăși barierele așezate în calea lor de obiceiuri și tradiții, dar mai ales pentru a experimenta plinătatea planului lui Dumnezeu pentru viața lor. Corneliu și Petru sunt două personaje care par complet diferite, dar Duhul Sfânt îi folosește pentru a obține o victorie cu efecte eterne pentru Evanghelie.
Corneliu este un păgân roman, care în ochii legii ceremoniale iudaice era „necurat”, un militar având funcția de „sutaș din ceata de ostași numită Italiana”(Faptele Apostolilor 10:1) dar, „omul…, era cucernic și temător de Dumnezeu împreună cu toată casa Lui” (Faptele Apostolilor 10:2).
Noi știm că încă din perioada Vechiului Testament Dumnezeu a dorit ca și neamurile să fie binecuvântate prin Avraam, (Geneza 12:3) iar această dorință a lui Dumnezeu își găsește împlinirea prin predicarea și auzirea Evangheliei prin care „… să aducă Neamurile la ascultarea de El…!” (Romani 15:18).
Pentru ca acest lucru să fie posibil, Dumnezeu a pregătit, pas cu pas, istoria binecuvântării tuturor popoarelor, alegând mai întâi un om, pe Avraam, prin care a întemeiat o națiune – poporul Israel, apoi a ales casa lui David, din care i-a ales pe Iosif și pe Maria, prin care a venit în lume Domnul Isus. El a venit ca un Mesia evreu, pentru a împlini profețiile Vechiului Testament. A venit să aducă în fața întregii lumi posibilitatea ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică (Ioan 3:16).
Apoi, Domnul Isus și-a ales doisprezece ucenici„…ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască”(Marcu 3:14), pe care i-a pregătit ca apostoli ai Săi și care au fost validați prin semnele și minunile unui apostol. Dintre toți cei doisprezece apostoli, Domnul Isus îl alege pe Petru să fie un deschizător de drumuri pentru Evanghelie. Petru se remarcă printr-o personalitate cu reacții rapide, vorbind adesea în numele celorlalți, un om curajos și, nu de puține ori, predispus la acțiuni care păreau cel puțin nechibzuite.
Petru se detașează de ceilalți prin calitățile lui de lider înnăscut, deși era un evreu simplu, neînvățat în școlile rabinice ale vremii, un om temător de Dumnezeu, dar iritat de nedreptățile din jur. El este, totuși, alesul Domnului Isus, care va avea un rol fundamental în formarea Bisericii. Tot el va sta înaintea mulțimilor la sărbătoarea Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2). Petru a fost prezent și s-a rugat ca Samaritenii să primească Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 8). Și tot el va deschide ușa pentru ca neamurile să audă Evanghelia. Petru este cel ce „deschide” ușa pentru Evanghelie evreilor, samaritenilor, dar și neamurilor. Pasajul biblic al studiului evidențiază câteva aspecte edificatoare cu privire la lucrarea pe care Duhul Sfânt o desfășoară în credincios pentru a-l face pe acesta biruitor:
1. Biruitor prin Duhul Sfânt în căutarea lui Dumnezeu (v. 1-8)
Cu anumite deosebiri, observăm că atât Petru, evreul, cât și Corneliu, păgânul, căutau părtășia cu Dumnezeu prin rugăciunile lor. Rugăciunea este o conversație cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru a fi într-o relație cu El, iar oamenii au privilegiul de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune. Rugăciunea nu înseamnă folosirea unor formule magice rezervate unor inițiați, ci oricine și oriunde se poate ruga lui Dumnezeu. Pasajul de față ne arată cum Dumnezeu pregătește doi oameni, pe Corneliu și pe Petru, în momentele lor de rugăciune pentru ceea ce avea să urmeze.
Corneliu îl caută pe Dumnezeul lui Israel, cu toată inima, împreună cu toată casa lui și este preocupat să se roage Dumnezeului lui Israel și să facă milostenie în poporul lui Israel. „În Cezareea era un om cu numele Corneliu…” (v. 1). Această frază ni-l prezintă pe Corneliu și ceata lui de ostași în garnizoana romană de la Cezareea. Cezareea era un oraș construit de Irod cel Mare în onoarea împăratului roman Caesar Augustus. Această așezare se afla în partea de nord a Israelului, pe costa mării Mediterane, fiind construit pe ruinele unui mic port, cunoscut sub numele de Stratonos Pyrgos sau Turnul lui Staton, fondat de Straton I din Sidon.
Corneliu este un om „cucernic” (eusebes) un cuvânt pe care îl regăsim și în versetul 7. Este un om „temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui”(v. 2), ceea ce ne sugerează că, cel mai probabil, avea anumite cunoștințe despre religia iudaică, dar încă nu aderase în întregime la iudaism. Iar asta, înțelegem din textul biblic în care ceva mai târziu Petru este învinuit că a „intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei” (Faptele Apostolilor 11:3).
În mod evident, Corneliu Îl iubea și se ruga Dumnezeului lui Israel, iar El ascultă rugăciunea lui Corneliu și i se descoperă într-un mod prin care Corneliu să priceapă ce are de făcut. În timp ce Corneliu se roagă „pe la ceasul al nouălea din zi…” (știm că evreii măsurau ziua de la ora 6:00 dimineața până la ora 6:00 seara. Astfel, în ceasul al nouălea era ora 3:00 după-amiaza, timpul de rugăciune al evreilor la Templu, conform Faptele Apostolilor 3:1), Dumnezeu intervine vorbindu-i „lămurit” printr-un „înger al Domnului”.
Dumnezeu este receptiv la rugăciunile lui Corneliu care, deși era roman, adică un „păgân”, îl căuta pe Dumnezeu dintr-o inimă curată, așa cum cerea Domnul: „Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi…” (Ieremia 29:13). Și Dumnezeu i se descoperă într-un mod personal: „…a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, și i-a zis: Cornelie!” Înțelegem că, acum, Corneliu era pregătit să facă pasul intrării într-o relație personală cu Dumnezeul Evangheliei.
2. Biruitor prin Duhul asupra prejudecăților și tradițiilor (v. 9-16)
În timp ce Duhul Sfânt opera în viața lui Corneliu, pregătindu-l pentru următorul pas din viața lui, Duhul Sfânt trebuia să lucreze și să pregătească și viața apostolului Petru. Petru, evreu fiind, era legat prin legea ceremonială și prejudecată și nu putea intra în casa unor păgâni ca să stea la masă cu ei.
Prejudecata este o părere sau o idee preconcepută, de cele mai multe ori negativă, formată de obicei înainte de a cunoaște și de a înțelege o situație, o persoană sau un context. Prejudecata este un fel de judecată rapidă, bazată pe un anumit tipar (stereotip) de gândire determinat de contextul social, religios, etnic, etc.
Tradiția, pe de altă parte este un ansamblu de obiceiuri, datini din bătrâni, credințe strămoșești și concepții transmise prin viu grai sau prin practici transmise din generație în generație, în cadrul unui grup social sau național. Tradiția funcționează ca un pilon de identitate culturală, etnică și religioasă care poate fi vectorul identității unei anumite comunități.
În mod evident, mulți dintre primii creștini erau evrei și, cel mai probabil, Petru însuși se afla prins, ca toți ceilalți ucenici, între învățătura Domnului Isus și legalismul evreiesc. Cu certitudine, tradițiile și prejudecățile iudaice constituiau o piedică importantă în calea înaintării Evangheliei către neamuri. De aceea, Duhul Sfânt a trebuit să intervină pentru a determina înlăturarea acestor prejudecăți. Doar așa, printr-o intervenție clară a Duhului Sfânt, Petru a fost gata să intre în casa unor ne-evrei în vederea proclamării Evangheliei Domnului Isus. Petru avea nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a birui propriile prejudecăți și pentru a duce „Evanghelia lui Hristos…, puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16)și să poată intra liber în casa lui Corneliu.
De aceea, Dumnezeu trebuia să intervină în gândirea lui Petru și astfel „A doua zi…, (pe când trimișii lui Corneliu erau pe drum) Petru s-a suit să se roage…,[…], …a căzut într-o răpire sufletească” (v. 9-10), în care Duhul Sfânt îl confruntă cu propriile prejudecăți. Cel mai probabil, acoperișul unei case din Orientul Mijlociu era locul cel mai bun în care cineva se putea retrage în singurătate, în liniște și pentru meditație. Nu știm cât timp s-a rugat Petru. Dar, știm că în timp ce se ruga, i s-a făcut foame și, cel mai probabil, în timp ce se gândea la mâncarea care era se pregătea, a căzut într-o răpire sufletească și a avut o viziune: „…cerul deschis…, un vas ca o față de masă…, legat la cele patru colțuri, coborându-se și slobozindu-se pe pământ” (v. 11).
Conform textului, Petru nu a priceput din primul moment „…înțelesul vedeniei, pe care o avusese…” dar Duhul Sfânt i-a deslușit ceva mai târziu semnificația acestei viziuni cerești. Când Petru a văzut amestecul divers de păsări, târâtoare, dobitoace cu patru picioare curate și necurate, nu s-a gândit nici o clipă că Domnul îi va spune tocmai lui, un evreu: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă”. Asta era prea mult pentru el, cu atât mai mult cu cât porunca divină se repetă de trei ori. Cu siguranță, Petru era bine ancorat în legile și tradițiile iudaice, tradiții care l-au făcut să aibă prejudecăți extrem de puternice în raport cu ce este curat sau necurat, de aceea, răspunsul lui este categoric: „Nicidecum, Doamne” a răspuns Petru „Căci, niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat”(v. 14).
Este de observat că Petru recunoaște foarte repede semnătura lui Dumnezeu în viziunea pe care o are, din răspunsul pe care îl dă: „Nicidecum, Doamne”. Practic, Duhul Sfânt îi descoperea lui Petru că Dumnezeu va da tuturor oamenilor oportunitatea de a intra, prin credința în Domnul Isus Hristos, într-o relație binecuvântată și într-o părtășie eternă cu El în cer. Interesant este faptul că Petru recunoaște prin exprimarea sa „Doamne”, că viziunea lui este de la Dumnezeu dar, în aceeași frază, refuză să facă ceea ce-i cere Dumnezeu: „Nicidecum”.
Oare nu suntem și noi adesea la fel în virtutea tradițiilor si prejudecăților pe care ni le-am format în timp? Nu știm și noi că Cel care ne vorbește este „Domnul”? De ce, atunci când trebuie să ascultăm de ceea ce ne cere Domnul, reacția noastră este adesea: „Nicidecum”? Oare nu-L mărturisim și noi cu buzele? Și asta este bine. Dar, oare de ce, atunci când trebuie să-L ascultăm, ne retragem și ne acoperim cu tradiții și prejudecăți?
3. Biruitor prin Duhul Sfânt la o ascultare imediată (v. 17-23)
Duhul Sfânt a fost biruitor în viața lui Corneliu, determinând angrenarea lui în rugăciune. În acest context, Dumnezeu i se descoperă. Pe de altă parte, Duhul Sfânt este biruitor în viața lui Petru determinând înțelegerea că „…ce a curățit Dumnezeu…” nu poate fi numit „…spurcat…” (v. 15)
Textul biblic ne arată că, atât Corneliu cât și Petru, când au depășit barierele personale, culturale, religioase, au răspuns imediat, printr-o ascultare deplină de Cuvântul Domnului. Biruința prin Duhul Sfânt este evidentă atunci când credincioșii Domnului nu zăbovesc în a trece de la o ascultare pasivă la o ascultare activă, executorie, imediată. Corneliu, chiar dacă ar fi auzit despre Petru, cu siguranță nu știa cine este Petru. Dar, Duhul Sfânt i-a vorbit într-un mod clar ce are de făcut: „Trimite…, niște oameni…, și cheamă pe Simon, zis și Petru…”(v. 5).
Corneliu ascultă și acționează prin credință. El este acum responsabil de ceea ce va face în raport cu vorbirea lui Dumnezeu. Și el alege să asculte imediat: „Cum a plecat îngerul…, Corneliu a chemat pe două din slugile sale…, și…, i-a trimis la Iope”(v. 7-8). Corneliu pune în practică ceea ce i-a descoperit Duhul Domnului, încrezându-se în totalitate în Cuvântul și în planul Dumnezeului lui Israel. Corneliu este un personaj care probabil a auzit despre Domnul Isus și știa câte ceva despre moartea, învierea și înălțarea Sa, fără a cunoaște aceste adevăruri în profunzime. De aceea, când îngerul se arată, textul ne spune: „Corneliu s-a uitat țintă la el, […] Și îngerul i-a zis: Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El și-a adus aminte de ele” (v. 4).
Acest fapt ne ajută să înțelegem mai bine starea spirituală în care se găsea acest om „păgân”. Știm ce spune Biblia, și anume că „…fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu”(Evrei 11:6). Prin urmare, acest om este plăcut lui Dumnezeu din pricina credinței pe care Duhul Sfânt a născut-o în inima lui. Mai lipsea ceva? Cu siguranță, pentru că el nu avea încă nici lumina și nici cunoștința care veneau prin cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, și nici siguranța mântuirii care vine prin credința în jertfa Domnului Isus la cruce. Așa că îngerul îi spune lui Corneliu: „Trimite acum niște oameni la Iope, și cheamă pe Simon, zis și Petru. El…, îți va spune ce trebuie să faci” (v. 5-6).
Ce încurajare și exemplu de urmat putem avea, fiecare din noi, în modul în care Corneliu ascultă și acționează la porunca lui Dumnezeu! Oare nu ne încurajează Cuvântul lui Dumnezeu, pe fiecare, la fel? De aceea: „Să ne apropiem…, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoi” (Evrei 4:16). Oare, atunci când Domnul ne dă un răspuns la rugăciunile noastre, prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu ar trebui să ascultăm și să ne conformăm Cuvântului pe care Domnul ni l-a dat? Asta face Corneliu. El se apropie cu deplină încredere, capătă îndurare și găsește har înaintea Dumnezeului nostru „…care nu obosește iertând” (Isaia 55:7) și care ne asigură că „…pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Doamne ajută! Doamne dă izbândă!
APLICAȚII
- Credința noastră nu trebuie să fie una pasivă ci mai degrabă o credință activă în care rugăciunea și devoțiunea ocupă un loc important.
- Trebuie să ne menținem o viață de rugăciune disciplinată, intenționată și consecventă deoarece acesta este mediul în care Dumnezeu vorbește și ne pregătește pentru a face parte din planurile Lui.
- Este important să ne cercetăm pe noi înșine și să ne vedem propriile bariere generate de tradițiile și prejudecățile personale. Este timpul să nu declarăm pe nimeni „necurat” din moment ce Domnul l-a spălat în sângele jertfei Lui.
Vasile Paul, pastor, Biserica Baptistă Sfânta Treime, Baia Mare
