Darurile Duhului – primatul Dragostei
Text: 1 Corinteni 13:1-13
Versetul cheie: Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. 1 Corinteni 13:13
Ideea centrală: Dragostea este calitatea supremă, ultimă, mai mare chiar și decât credința și nădejdea, care dă valoare personalității, darurilor și slujirii credincioșilor în Biserică.
Scopul lecției: Să conștientizăm că dragostea este semnul maturității spirituale, să recunoaștem că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi și așteaptă să îi iubim și noi pe ceilalți, și că este ingredientul fără de care slujirile din adunare nu înseamnă nimic. Să luăm decizii ca să dovedim dragoste reală, practică, recuperatoare și slujitoare, în relațiile noastre și în acțiuni.
INTRODUCERE
1 Corinteni 13, sau 13 versete despre nevoia de iubire în slujirea creștină
La sfârșitul capitolului 12, concluzia lui Pavel a fost că avem nevoie de toate darurile spirituale în biserică pentru că prin ele Duhul asigură o viață bogată, echilibrată și roditoare în comunitate. Pavel arată, de asemenea, că în ansamblul darurilor spirituale, vorbirea în limbi are limite clar stabilite, și pe deasupra nu este darul cel mai important. Capitolul 13 ne arată cu insistență că darul și slujirea cea mai de preț este dragostea.
În capitolul 14, așa cum s-a văzut, Pavel explică bisericii din Corint de ce să urmărească dragostea și comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu (profeția) mai mult decât vorbirea în diverse genuri de limbi. Acum ne întoarcem la capitolul 13 ca să descoperim farmecul și puterea, eficiența dragostei în relațiile din comunitatea creștină și în slujirea creștină. Dragostea este ingredientul fără de care niciun caracter de om nu este cu adevărat deplin. Fără ea, nici o slujire nu crește și nu rodește cum trebuie în biserică.
În capitolul 13, Pavel compune o pledoarie specială ca să înțelegem importanța iubirii în viața creștină și această pledoarie are trei părți majore: poemul iubirii – „dragoste de n-aș avea” (1-3), descrierea iubirii care vine de la Dumnezeu (v. 4-7) și viitorul nepieritor al iubirii, credinței și nădejdii (v. 8-13).
EXPLICAȚII
1. Poemul iubirii: „dragoste de n-aș avea” (v. 1-3)
Acest capitol reprezintă unul din cele mai frumoase poeme creștine din Biblie. Pavel repetă de trei ori avertizarea „de n-aș avea dragoste” (agapēn de mē echo, „dragoste dacă nu am”), și trage concluzii tulburătoare asupra acestei lipse.
Cine este capabil să vorbească în tot felul de limbi, dacă n-are dragoste, va suna ca un butoi gol de aramă. Pavel menționează aici limbi îngerești și limbi omenești dar, în același timp, observăm că nimeni nu știe cum sună limbile îngerești. Îngerii, când au vorbit cu oamenii, în vremurile biblice, au vorbit în limbi omenești, inteligibile, ori în Corint, creștinii se pare că erau atrași de o vorbire în extaz pe care nimeni nu o înțelegea și prin care nimeni nu comunica nimic, nicio învățătură, niciun îndemn, și care avea nevoie de traducător. Poate că pe acestea unii le numeau „limbi îngerești”. Pavel poate fi ironic pe alocuri, dar totuși, ia serios în considerare această vorbire extatică și corectează modul greșit în care au fost folosite.
La fel, cine ar avea cunoaștere și știință, duh profetic și credință totală, fără dragoste, nu este nimic. Cine s-ar jertfi pentru Domnul, cu averea și cu trupul, dacă nu are dragoste, nu are niciun folos. Ne este greu să acceptăm o judecată atât de severă despre dragoste, dar este total adevărată. Zelul, puterea, jertfa, cunoașterea teologică, spiritualitatea prin rugăciune și extaz, nu reușesc să însemne nimic în biserică dacă sunt lipsite de dragoste. Formele acestea de slujire senzațională sunt mai subtile decât vorbirea în limbi și par mai spirituale, dar fără dragoste nu construiesc nimic pozitiv. Cine nu ar vrea să se laude cu o cunoaștere fără concurență, cu dărnicie cu mult peste zeciuială, cu profeții și putere spirituală neobișnuită? Tocmai aici este problema. Nici educația, nici spiritualitatea nu au valoare ridicată dacă le lipsește acțiunea dragostei.
Această primă parte a capitolului creează o tensiune foarte puternică. Ea ridică întrebări foarte acute: ce este de făcut? De ce este dragostea atât de importantă? Ce trăsături are ea? Cum pot avea o dragoste mai mare, mai bogată, mai evidentă? Cum ar arăta viața mea dacă aș dovedi o iubire de calitate mai înaltă? Cuvântul pe care Pavel îl folosește aici despre dragoste este agapē, dragostea adevărată, profundă, care vine de la Dumnezeu și cu care Dumnezeu însuși ne-a iubit pe noi.
2. Descrierea iubirii care vine de la Dumnezeu (v. 4-7)
Acum urmează o serie de afirmații directe despre ce este dragostea adevărată și cum se manifestă ea. Iată cum sună descrierea dragostei, conform lui Pavel, într-o redare mai aproape de textul grec: „Iubirea rabdă îndelung; iubirea e îndurătoare; iubirea nu invidiază, ea nu e mândră, nu e disprețuitoare. Iubirea nu se poartă fără cuviință, nu-i egoistă, nu e mânioasă, nu face planuri rele. Ea nu se bucură de nedreptăți, ci se unește în bucuria de adevăr. Ea totul suferă, toate le crede, întotdeauna speră, mereu perseverează.” Ultima frază sună așa: „toate le acoperă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le suferă”. Alternativ, se poate înțelege și „acoperă întotdeauna, crede întotdeauna, nădăjduiește întotdeauna, suportă întotdeauna”.
Observăm cum, în descrierea sa, Pavel folosește două afirmații pozitive („este îndelung răbdătoare, este binevoitoare”) și opt descrieri prin negație (”nu este geloasă” sau invidioasă, „nu e mândră”, „nu e disprețuitoare” – literal, „nu se umflă cu aer” – „nu e necuviincioasă”, „nu-i egoistă”, „nu e mânioasă”, „nu face planuri rele”, „nu se bucură de nedreptate”), ca în final să adauge, iarăși, o descriere prin acțiune pozitivă („ci se unește cu noi în bucuria de adevăr”). Este remarcabil că seria descrierilor enunțate se încheie cu cele patru declarații de perseverență a dragostei în toate situațiile grele: „acoperă întotdeauna, crede întotdeauna, nădăjduiește întotdeauna, perseverează întotdeauna”.
Descrierea iubirii din 1 Corinteni 13 este uimitor de bine structurată sub inspirația Duhului Sfânt. Dragostea acționează spre bine și dragostea evită răul, se ferește de rău. Dragostea privește la oameni prin ochii lui Dumnezeu, căutând să recupereze totul, să restaureze tot ce se poate, să dea mereu încă o șansă de pocăință, de revenire, să persevereze cu nădejde în a iubi până la capăt. Așa este dragostea agape care vine de la Dumnezeu: este activă, preventivă, controlată, perseverentă. Putem, desigur, să ne punem întrebarea dacă și noi avem aceste trăsături ale dragostei dumnezeiești.
3. Viitorul dragostei și al darurilor spirituale, în general (v. 8-13)
În ultimul pasaj al imnului său despre dragoste, Pavel îi asigură pe corinteni de durabilitatea eternă, de viitorul dragostei, de permanența ei (v. 8-10). Concluzia sa este simplă: „Iubirea nu va pieri niciodată”. Deși alege să facă binele și, uneori, să sufere, dragostea este, de fapt, extrem de puternică. Ea nu este o atitudine slabă, neeficientă, și nu va dispărea niciodată.
Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o descriere surprinzătoare, incredibilă, a viitorului dragostei și al darurilor spirituale. Aceste precizări merg parcă împotriva intuiției noastre normale. Astfel, aflăm că profețiile vor înceta, că stările de extaz prin vorbire în limbi vor avea sfârșit. Mai mult însă, și chiar mai surprinzător, chiar și cunoașterea va înceta. Nu cunoașterea de Dumnezeu, întrucât Dumnezeu este infinit și ne va lua o veșnicie întreagă să explorăm viața cu El, să cunoaștem voia Lui, ci va înceta cunoașterea prin care unii știu și îi învață pe alții despre Dumnezeu. Hristos ne spune în Ioan 17:3 „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. Va înceta însă predicarea sau cateheza, explicațiile pe care ni le dăm unii altora. Ieremia 31:34: „Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor”. Habacuc 2:14 afirmă că „pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă”.
În continuare, Pavel ne atrage atenția că ceea ce trăim noi astăzi, de această parte a vieții, înainte de înviere și eternitate, în viața pământească de acum, se caracterizează prin parțialitate și nedesăvârșire. Tot ce facem este doar „în parte”, nimic nu este complet sau desăvârșit, ori perfect, numai ceea ce face Dumnezeu. Va veni însă lumea perfectă a împărăției lui Dumnezeu pe pământ și în toate cerurile, cum zice în rugăciunea Tatăl nostru („vină împărăția Ta”),și atunci ceea ce este nedesăvârșit sau parțial, va înceta.
Venirea lui Cristos este și vremea maturității noastre. Acesta este scopul mântuirii noastre, să fim maturi cum ne dorește Cristos, cum spune în Efeseni 4:13 „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Pavel descrie această maturizare prin imaginea creșterii unui băiat, care a fost copilandru – și a gândit ca un copilandru, apoi a ajuns bărbat adult și a început să gândească așa cum gândește un bărbat adult. Este o imagine foarte interesantă și atrăgătoare. Adu-ți aminte cum gândeai pe când erai un băiețel sau doar o fetiță. Ce schimbări au intervenit și cum înțelegi sau îți trăiești viața astăzi?
A doua imagine a maturizării noastre, la venirea lui Cristos, este comparația dintre o oglindă de aramă lustruită și vederea chipului cuiva în realitate, față în față. În vremea lui Pavel se făceau oglinzi din metal lustruit foarte fin. Îți puteai vedea chipul în ele, mai ales doamnele care doreau să se aranjeze, dar nimic nu se compara cu chipul real sau cu detaliile feței unei persoane pe care o întâlneai față în față. Întâlnirea reală, în persoană, a cuiva este ceva foarte diferit: prezența fizică, parfum, mișcări, atingeri, auzirea vocii cuiva, dialog real. Îndrăgostiții pot înțelege această imagine foarte bine. E una să îți dai întâlnire pe telefon, este altceva să te întâlnești cu cineva față în față. E una să te gândești la cer, este altceva să te vezi ajuns acolo, efectiv.
Așa descrie Pavel ajungerea noastră în veșnicie, la a doua venire a lui Isus. Atunci Îl vom vedea, dar nu cu ochii minții și ai credinței, doar cu umbre și întrebări, ci față în față, cu toată claritatea. Nu îl vom mai vedea cu ochii minții, ci Îl vom vedea față către față. Sau Îl vom vedea, dar nu ca printr-un ecran, ca la televizor ori la telefon, ci direct ca într-o întâlnire adevărată, cu o persoană vie. În același timp, aceasta este o referire directă la realitatea și puterea întrupării reale și definitive a Fiului veșnic. Dumnezeu s-a întrupat ca să fie cunoscut de noi și să vină să locuiască cu noi și să ne mântuiască. Numele lui Cristos este Emanuel „Dumnezeu cu noi”.
Această experiență a întâlnirii cu Cristos va fi atât de puternică încât Ioan spune în 1 Ioan 3:2 următoarele: „Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este”. Întâlnirea cu Cristos este întotdeauna transformatoare. Întâlnirea de astăzi, prin credință, ne aduce mântuirea și renașterea (nașterea din nou), căci experimentăm efectele jertfei Lui de pe cruce, ispășirea și iertarea păcatelor noastre. Dar, la fel, la a doua sa venire, Îl vom vedea așa cum este și vom fi transformați după chipul Lui.
În 2 Corinteni 3:18, Pavel revine asupra imaginii oglinzii și spune că, și astăzi, în timp ce privim la Cristos prin credință: „noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. Aici este ascuns un secret important: dacă citești Scriptura și privești la Domnul zilnic, vei experimenta schimbarea în bine și maturizarea, și te vei asemăna cu Cristos din ce în ce mai mult, vei fi tot mai asemănător sau asemănătoare cu Cristos.
În Galateni 4:19, Pavel le scrie cu dojană creștinilor din Galatia: „copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi!”. Cu alte cuvinte, dacă privim la Lege, devenim legaliști sau dacă privim la ispite, devenim firești, iar chipul lui Cristos în noi se va contura mult, mult mai încet decât trebuie. Va fi ca o naștere prelungită peste termen, în care fătul este în formare, dar se formează foarte, foarte încet. Totuși, așa cum tot Pavel spune în Filipeni 1:6, avem și noi convingerea că „ Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.
Finalul imnului, care este și versetul de aur al lecției de astăzi, ne surprinde din nou cu o clasificare finală extrem de interesantă. Apostolul Pavel spune că valorile și atitudinile care rămân veșnic, vor fi acestea: credința, nădejdea și dragostea. Credința este siguranța despre promisiunile Scripturii, despre efectele mântuitoare ale jertfei lui Cristos pe cruce, pentru noi, despre El – pe care nu l-am văzut, dar în care credem și ne bucurăm (1 Petru 1:8, 8: „pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită”). Ea te ajută să beneficiezi de mântuire și să începi lucrări importante în viață, să mergi înainte prin credință.
Nădejdea sau speranța, este o speranță vie prin care avem căldură sufletească și energie să înaintăm spre primirea moștenirii cerești, cu mult curaj. Petru scrie astfel, în 1 Petru 1:3-5, „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi”. Credința ne asigură și ne dă putere să facem planuri și să acționăm cu tărie (Evrei 11), nădejdea ne motivează și ne energizează cu o forță reală, vie, să mergem înainte curajoși. Ceea ce ne leagă unii de alții și de viitorul nostru binecuvântat, prin forța legăturilor sale, este însă dragostea, așa cum spune Pavel în Efeseni 4:15: „credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste”. Așadar, „acum însă rămân credința, nădejdea și dragostea, acestea trei. Și cea mai mare, mai mare decât toate este dragostea”.
APLICAȚII
Prima aplicație, conform contextului, este că în viața și practicarea darurilor spirituale trebuie să primeze dragostea. Nu performanța și mărimea credinței contează, deși credința este importantă, nu strălucirea studiilor teologice, nu puterea darurilor spirituale, ci slujirea în dragoste, maturitatea în Hristos arătată prin dragoste. Darurile spirituale sunt pentru slujire, nu pentru laudă personală. Așadar, fiecare trebuie să se asigure că în toată slujirea sa din biserică, precum și în relațiile acasă, dovedește și manifestă dragoste, nu prin declarații, ci practic, sesizabil, măsurabil, observabil.
Asta înseamnă că învățătoarele de la Școala duminicală se pot respecta unele pe altele și, în dragoste, și pot împrumuta materialele, pot participa împreună la programul de Crăciun și de Paști, fără invidii și discuții. La fel, surorile care participă la activitățile și părtășia asociațiilor femeilor creștine. Slujitorii spirituali nu se vor invidia și nu se vor teme unii de alții, ci își vor recunoaște reciproc darurile și se vor invita unii pe alții la program și slujire în mod deschis, prietenesc, în dragoste. Desigur, păstorul principal are responsabilitate și autoritate și frații îl vor accepta în dragoste, iar el îi va sluji cu drag, fără autoritarisme inutile sau excluderi nejustificate sau puneri la punct nenecesare și dure, ci cu dorința de a-i crește spiritual și de a-i implica pe toți în slujire.
Biserica care acționează în dragoste nu îi va lovi pe cei căzuți când îi pune la disciplină, ci le va urmări îndreptarea, pocăința, și reprimirea în urma consilierii. Nu îi va abandona pierzării, ci va acționa pentru a-i recupera. Dragostea ne va împiedica să fim nedrepți și duri și ne va ajuta să facem eforturi spre slujirea celorlalți și spre recuperarea celor greșiți, cu răbdare și nădejde.
În familie, dragostea ne ajută să iertăm și să slujim. Reproșurile gentile, făcute cu dragoste, sunt foarte diferite de răspunsurile și acuzațiile dure, care sunt violente, care rănesc sufletește, duc la reacții, la certuri, la dezbinări, la violențe (verbale sau chiar fizice), la separări și divorțuri. Copiii trebuie să vadă dragostea activă în familie și să observe dragostea frățească și amabilitatea creștină în adunare. Altfel, se vor răci și se vor depărta de adunare la adolescență și la maturitate, căci le-am dovedit deja că nu avem nevoie de ei și că nu ne pasă. Dragostea este o forță care te maturizează, te face acceptabil și eficient în consiliere și propuneri (sugestii), te face să țintești spre recuperarea și slujirea celorlalți, fie ei apropiați și rude, fie persoane în afara cercului familial sau de prieteni. În 2 Petru 1:5-7, în treptele vieții creștine practice, dragostea este pusă pe treapta cea mai de sus.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- Identifică o situație din viața ta în care ai acționat cu dragoste creștină. Ce ai făcut și ce rezultate ai avut?
- Identifică o situație din viața ta când nu ai acționat cu dragoste, ci la nervi, cu supărare și poate cu răzbunare. Ce ai fi putut să faci mai bine?
- Identifică o situație în care în viață nu ai avut parte de iubire și acceptare, ci de respingere și neînțelegere. Cum ai reacționat? Suferința de atunci mai continuă și astăzi? Ai putut să ierți și să te vindeci spiritual? Ce ar trebui să faci ca tu să nu nedreptățești pe cineva într-un fel asemănător? Cum te-a vindecat spiritual Dumnezeu pe tine – sau încă ești în proces de vindecare?
- În ce domenii și în ce feluri crezi că poți dovedi dragoste creștină la biserică și în familie? Fă o listă personală cu situații specifice și cu ce îți propui să faci.
- Crezi că dragostea creștină înseamnă uneori slăbiciune și lipsă de fermitate în opinii și atitudini? De ce da și de ce nu?
- Cum crezi că te poți purta cu dragoste și înțelegere față de soț ori soție? Ce crezi că ai avea de câștigat?
- Cum crezi că te poți purta cu dragoste și înțelepciune față de copii? Ce calități urmărești să dezvolți în ei?
- Este posibil ca disciplinarea sau certarea cuiva să fie făcută cu dragoste? Cum?
- Ce daruri spirituale ai și ce la ce slujiri participi în biserică (coordonare, învățătură, vizitare și consiliere, cântare și închinare, organizare activități, caritate și finanțe, administrație etc). Cum ai putea dovedi mai multă dragoste frățească în ceea ce faci?
Octavian D. Baban, pastor, tavibaban@gmail.com
