Darurile Duhului şi rânduiala în biserică
Text: 1 Corinteni 14:26-40
Versetul cheie: căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților. 1 Corinteni 14:33
Ideea centrală: Pentru ca darurile spirituale date de Duhul Sfânt să fie folosite „în vederea zidirii sufletești a Bisericii” (1 Corinteni 14:5, 12) și „spre folosul altora” (1 Corinteni 12:7), manifestarea acestora în adunare se cere făcută în rânduială.
Scopul lecției: Trebuie să folosim toate darurile spirituale în așa fel încât biserica să fie zidită și încurajată la închinare și acțiune. Dar pentru aceasta, trebuie să ne asigurăm că darurile sunt folosite în adunare în limitele edificării și ordinii biblice.
INTRODUCERE
Pentru ca darurile spirituale date de Duhul Sfânt să fie folosite „în vederea zidirii sufletești a Bisericii” (14:5, 12) și „spre folosul altora” (12:7), manifestarea acestora se cere făcută în rânduială.
Deschiderea față de lucrarea Duhului și exprimarea individuală a darurilor nu trebuie să devină pretext pentru haos sau dezordine. Astfel că, în secțiunea finală a capitolului 14, apostolul Pavel stabilește câteva reguli pentru adunare. În primul rând, zidirea celorlalți („folosul altora”) este criteriul central după care se evaluează o anumită contribuție la închinarea comunitară, dacă este potrivită sau nu. Aceste contribuții nu trebuie să devină o manifestare a ego-ului sau a superiorității. Apoi, cei care își aduc contribuția trebuie să ia cuvântul pe rând (14:27, 30, 31); și nu mai mult de trei persoane pot să vorbească într-o întâlnire (14:27, 29). În final, nu sunt permise intervențiile „rușinoase” (14:35), cum erau cele ale femeilor creștine căsătorite din Corint.
EXPLICAȚII
1. Nevoia de rânduială în biserică, în exercitarea darurilor spirituale (v. 26-33)
Prima regulă în închinarea din biserică este să se transmită un mesaj care este înțeles. Orice închinare bună trebuie să te învețe ceva, să te zidească, să te maturizeze: „pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi” (14:31).
Apoi, închinarea bună prin rugăciune sau prin vorbire într-o limbă necunoscută de ascultători (dacă are traducător), la fel ca și profeția și predicarea , trebuie făcute în ordine, cu respect („în rânduială”). Opusul rânduielii este anarhia, debandada, gălăgia necontrolată – și lipsa de respect. Principiile din versetele 30-32 sunt importante: ne trebuie un mesaj înțeles – altfel, de preferat este tăcerea, apoi, mesaje aduse în ordine – la rând, cu respect. Pavel are o așteptare importantă, ca doi sau trei să vorbească în ordine, cu respect, iar ceilalți „să judece” cele spuse, adică să le analizeze, să le evalueze (29). Deci, mesajul spiritual comunicat, nu trebuie acceptat fără o evaluare atentă. Așa se manifestă sănătatea spirituală. „Duhul” oamenilor care dau învățătură nu trebuie acceptat imediat, automat, doar pentru că ei pretind că sunt sfinți – ci trebuie judecat, cântărit. Duhurile profeților sunt supuse profeților, spune Pavel. Dumnezeu este un Dumnezeu al orânduielii și aceasta este un adevăr valabil în toate bisericile.
2. Participarea femeilor în închinare și proclamare înbiserică (v. 34-38)
Învățătura despre vorbirea sau tăcerea femeilor în adunări apare și în 1 Timotei 2:11-15, deși acolo sfaturile sunt și mai specifice, pentru că se referă la faptul că femeile să nu dea învățătură în biserică (ceea ce nu exclude faptul că pot vorbi la întâlnirile surorilor, la școala duminicală a copiilor, sau în alte împrejurări). În 1 Corinteni însă atitudinea pare mai generală: Pavel le poruncește femeilor să tacă, în general, în biserică, și să îi întrebe acasă pe soți, dacă nu au înțeles ceva.
În Efes și în Corint existau temple păgâne cu preotese păgâne care dădeau învățătură păgână și unde femeile se ridicau și dădeau învățătură sau sugestii nepotrivite cu Evanghelia sau cu credința și mărturia creștină. Mărturia bisericii nu avea voie să se asemene cu modelul din templele păgâne. Cine vizita bisericile (și Pavel accentuează că aceste vizite aveau loc destul de des) nu trebuia să creadă că aici se adună femei cu părul lung, despletit, care atrag prin înfățișare, cu glas ridicat și cu posibile invitații la prostituție – ca în templele păgâne, și că aceste manifestări sunt parte din închinarea adevărată. Pavel spune că trebuie să se vadă o anumită supunere a soțiilor față de soții lor, „cum zice și Legea”, căci altminteri, era rușine pentru biserică să transmită o a asemenea mărturie.
Contextul de aici este destul de clar. Este vorba de femei căsătorite care își respectă soții și nu vor să lase vreo impresie rușinoasă. Astăzi, nu suntem într-o situație de acest fel; sau suntem într-o măsură mult mai mică decât în vechiul Efes și în vechiul Corint. Nu mai avem temple păgâne ale prostituției. Dar poate avem parlamentare gălăgioase, femei cu funcții politice, dar fără un mesaj echilibrat; sau femei cu înclinație spre ceartă. Avertizarea este valabilă, chiar dacă cerințele și contextul nu mai sunt la fel de stricte.
O femeie credincioasă poate fi chemată să depună o mărturie în biserică, un răspuns necesar, o prezentare a unei lecții pentru copii, un sfat înțelept la un studiu biblic, la o întâlnire despre familii, unde există și se vede clar buna înțelegere cu soții lor și cu păstorii, și buna-cuviință. Dacă apare primejdia unei mărturii nepotrivite, regula se impune de la sine. Toți ar trebui să înțelegem bine regula acestei mărturii bune în biserică, și care este „porunca Domnului”. Pentru a fi principiali, dacă un bărbat nu dă o mărturie bună în biserici, atunci când ia cuvântul, ci comunică ceartă, imoralitate și dezbinare, atunci interdicția i s-ar aplica și lui, căci o asemenea intervenție aduce dezbinări și rușine.
3. Libertate, dar cu limite și în rânduială (v. 39-40)
În final, Pavel subliniază că profeția și comunicarea Scripturii trebuie să fie darul cel mai căutat și dorit, iar nu vorbirea în limbi. În biserică, toată închinarea și folosirea darurilor spirituale trebuie să se facă cu o mărturie bună, spre zidire și maturizare, cu rânduială și cu respect sau bună cuviință.
APLICAȚII
- „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii”, iar închinarea către Dumnezeu trebuie să fie în conformitate cu caracterul Său.
- Tăcerea este de preferat unei slujiri care nu zidește biserica locală.
- Contribuțiile aduse în închinarea comunitară trebuie evaluate: să fie conforme cu învățătura sănătoasă și să edifice credincioșii.
- Un credincios nu poate fi „însuflețit de Duhul” și, în același timp, nesupus poruncii Domnului (14:27).
- Bisericile pot învăța unele de la altele bunele slujiri și practici duhovnicești (14:33, 36).
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. Există în biserica locală slujiri sau contribuții care nu zidesc și totuși sunt menținute în întâlnirile săptămânale?
2. Explicați afirmația „Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor” (14:32).
3. De ce limitează Pavel vorbirea în biserică a femeilor de atunci? Mai este restricția aceasta valabilă și astăzi? Argumentați.
4. În ce forme este posibilă luarea de cuvânt a credincioaselor de azi în biserica locală? Argumentați.
5. Enumerați condițiile sau caracteristicile unei închinări care zidește biserica, în conformitate cu 1 Corinteni 14.
Octavian D. Baban, pastor, tavibaban@gmail.com
Amiel Drimbe, amieldrimbe@yahoo.com.
