Darurile Duhului Sfânt și edificarea bisericii
Text: 1 Corinteni 14:1-25
Versetul cheie: Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii. 1 Corinteni 14:12
Ideea centrală: Maturizarea și creșterea bisericii se bazează pe folosirea darurilor Duhului Sfânt. Testul folosirii corespunzătoare, bune, a unui dar este asigurarea că el edifică biserica.
Scopul lecției: Trebuie să folosim toate darurile spirituale în așa fel încât biserica să fie zidită și încurajată la închinare și acțiune. Dacă un dar nu este folositor în zidirea bisericii, înseamnă că nu este înțeles bine și nu este folosit cum trebuie.
INTRODUCERE
Dacă în capitolul 12 din 1 Corinteni putem număra 31 de versete, în capitolul 14, unde Pavel explică de ce să urmărim dragostea și comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu (profeția) mai mult decât vorbirea în diverse genuri de limbi, explicațiile se întind pe distanța a 40 de versete, cu 10 versete mai mult. Aici avem parte de o explicație bogată, bine argumentată, cu logică clară și multe exemple, ca să înțelegem că scopul esențial în folosirea darurilor spirituale este slujirea celorlalți, spre creștere spirituală și în acțiune.
EXPLICAȚII
1. Dragostea, profeția și vorbirea în limbi: comparație (v. 1-5)
În 1 Corinteni 13 Pavel a scris un poem inegalabil despre importanța și permanența dragostei venite din Dumnezeu („dacă dragoste nu am, nimic nu sunt…”). El începe simplu în capitolul 14:1: „Urmăriți dragostea. Umblați şi după darurile duhovnicești, dar mai ales să profețiți”. Acest verset biblic fixează cu claritate ținta învățăturii pe care Pavel o dezvoltă în mai multe direcții.
Primul argument este în versetele 2-5 și spune că, practic, vorbirea în limbi nu își are rostul în biserică, dacă nu spune nimic oamenilor, ci doar lui Dumnezeu. Vorbirea în limbi se pare că îi transmite o mărturie misterioasă lui Dumnezeu, căci nimeni nu știe despre ce este vorba sau ce se spune. Singurul folos este că acei ce vorbesc în limbi se simt bine (se edifică pe ei înșiși în trăirea mântuirii – dar, atenție, această vorbire nu zidește, nu îndrumă, nu mângâie, nu îndeamnă pe nimeni).
Prin comparație, profeția îi edifică pe frații și surorile din biserică, în multe feluri, și de aceea este mai mare decât vorbirea în limbi. Desigur, cineva poate întreba ce este această profeție? Este oare profeția prorocilor din Vechiul Testament? Cu siguranță, nu, pentru că suntem în Noul Testament, iar Cristos a venit deja (profeții îl anunțau pe Cristos). Atunci, profeția de aici se referă la cuvinte care îl descriu pe Cristos, care transmit clar și cu putere mesajul Evangheliei.
Această profeție explică Scriptura deja dată, nu poate aduce cuvinte și învățături noi, care să adauge ceva Scripturii. Desigur că anumite avertizări sau aplicații personale la mesajul Evangheliei pot fi incluse aici, dar nu cu autoritate de Cuvânt divin, biblic, ci de lumină și sfătuire, de consiliere, de îndrumare. Fiecare credincios trebuie să se bazeze pe încredințarea proprie venită de la Duhul Sfânt, bazată pe Scriptură, nu pe așa numitele revelații directe ale unor oameni care se erijează în profeți și care pot avea efecte manipulatoare.
Cu privire la vorbirea în limbi, Pavel admite în versetul 5 că, dacă există traducător pentru cel care vorbește, se poate vorbi în limbi în biserică, pentru că în acest caz oamenii vor înțelege ce se spune. Dar, dacă nu există un traducător verificat, atunci nu este cazul să se vorbească în limbi. Desigur, se poate întreba care sunt testele de atestare și verificare a unui traducător veritabil: mai multe vorbiri în limbi în prealabil? Trebuie doi specialiști, oare, unul care este atestat și unul care face atestarea celuilalt? Toți vorbitorii în limbi diverse sau „în limbă” vorbesc aceeași limbă sau avem nevoie de traducători la fel de mulți cum sunt și vorbitorii în limbi? Există traducători poli-specializați, care pot traduce din mai multe limbi „cerești”? Fenomenul vorbirii în limbi și al traducerii pare foarte greu de gestionat în mod credibil și acceptabil.
Aici trebuie făcută o precizare. În 1 Corinteni 13:1 apare expresia de „limbi omenești și îngerești” și se pare că era folosită nu atât de Pavel, cât de unii creștini din Corint. Dar cine a auzit vreodată o „limbă îngerească”? Îngerii când au vorbit au folosit limbi omenești cunoscute de cei cărora s-au adresat. Duhul, când mijlocește pentru noi, folosește suspine neauzite, negrăite (Romani 8:26). Pavel nu spune că atunci când a fost răpit la ceruri a auzit limbi neînțelese – ci că a văzut și a auzit lucruri pe care nu le poate spune pentru că nu îi este îngăduit (2 Corinteni 12:1-4).
2. Discuție despre vorbirea în limbi: comunicare și inteligibilitatea sau mesaj (v. 6-11)
În continuare, de la 6-11, Pavel insistă că o comunicare în limbi care nu este sau nu poate fi înțeleasă nu folosește la nimic bisericii, nici măcar la a transmite un fel de fericire fără cuvinte. El se dă pe sine exemplu pentru că se știa că el a avut multe experiențe spirituale veritabile, răpiri la cer, eliberări din închisoare prin Duhul, a făcut vindecări miraculoase, etc. Chiar el însuși dacă ar veni să vorbească în limbi neînțelese nu ar folosi nimănui nimic, cu toată faima spiritualității sale de apostol, pentru că nu ar transmite nicio descoperire, nicio cunoștință, niciun mesaj ori învățătură.
Mai apoi oferă mai multe exemple din muzică și din arta războiului. Astfel, muzicianul care cântă din fluier și nu dă sunete cu un anume ritm, tonalitate și armonie clar receptabile, nu comunică nimic. Nimeni nu va face diferența între gălăgia ordinară și o astfel de muzică. La fel, în armata lui Moise – dar și în armata romană, se folosea trâmbița pentru a da mesaje codificate despre acțiunile de atac, retragere, repoziționare, victorie sau despre înfrângere. Dacă trâmbița este total neclară, iar sunetul nu are nicio linie melodică sau ritm, nicio structură sau tonalitate clară, cine va ști ce ordin de luptă s-a dat? Armata în care trâmbițele transmit un mesaj confuz se va pierde în propria confuzie.
Așadar, armata Domnului trebuie să știe care este comanda Domnului. Deci, comunicarea în biserică trebuie să fie clară. Toate limbile folosite în lume au o structură sintactică și un conținut clar. De ce să fie închinarea în biserici altfel? Cei care pretind că vorbsc din partea Duhului în limbi neînțelese, în realitate demonstrează contrariul, deoarece nu se poartă frățește cu fratele său, ci se comportă ca un străin pentru acesta. Vorbirea în limbi neînțelese în biserici, așadar, nu ne unește, ci ne înstrăinează.
3. Nevoia de înțelegere pune condiții restrictive vorbirii în limbi (v. 12-19)
Și, totuși, susținem cu tărie că biserica nu poate trăi fără prezența, puterea și darurile Duhului Sfânt. De aceea, ele trebuie recunoscute, căutate, râvnite să le avem din belșug. Avem nevoie de darurile Duhului ca biserica să fie zidită ca o casă duhovnicească a lui Dumnezeu cu temelii tari, stabile, și cu ziduri drepte, puternice.
Pavel subliniază intens că acest fel de închinare din Corint care folosea această „vorbire în limbi”, nu era deloc înțeleasă de nimeni. Din punct de vedere spiritual, exista o anumită exaltare, dar mintea lor nu avea nici un beneficiu. Ori, spune Pavel, în închinare trebuie să participe toată ființa: și duhul, și mintea; și rugăciunea, și explicația; și cântarea și expunerea logică. De aceea, el insistă că nu poate avea niciun loc în biserică o astfel de închinare dacă nu include și un mesaj pentru înțelegere, maturizare, și ascultare de Domnul.
De aceea, dacă vine un credincios dintr-o altă parte a lumii care vorbește o limbă pe care cei din biserica locală nu o înțeleg, este nevoie de traducător. Altfel, avem doar o vorbire fără înțeles care nu ajută la nimic. În acest context trebuie precizat că vorbirea în limbi neînțelese din Corint nu este în niciun fel apropiată de vorbirea în limbi din Faptele Apostolilor capitolul 2. Acolo toți înțelegeau ce spuneau apostolii și ascultau Evanghelia.
4. Mărturie, iluminare și judecată: o comparație între efectele profeției și ale vorbirii în limbi în biserică (v. 20-25)
Folosirea sau limitarea închinării prin vorbire în limbi neînțelese este legată, apoi, de nevoia de maturitate a creștinilor. Ei trebuie să fie maturi la minte și doar la răutate să fie copii naivi. Astfel, înțelegem că vorbirea în limbi complet neînțelese nu are conotații pozitive în biserică. Ea înseamnă judecată și neputință spirituală, în Vechiul Testament. Chiar și în Noul Testament, Pavel atrage atenția că această manifestarea ar putea fi interpretată ca nebunie de către vizitatorii necredincioși care nu înțeleg ce se întâmplă.
Prin contrast, mărturia este mult mai bună atunci când oamenii comunică Scriptura și Cuvântul Domnului în adunare, când profețesc (adică explică, anunță chemarea și principiile Domnului). Vizitatorii se vor simți pătrunși și judecați de cuvintele spuse, cu tainele ascunse ale inimii lor date pe față, căci înțeleg ce se spune și că li se aplică și lor. Vor pricepe că Dumnezeu este prezent în adunare și se vor închina și ei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spune Pavel, ceea ce comunicăm fraților și vizitatorilor în biserică nu trebuie să fie experiențe de extaz neînțelese, ci un mesaj care zidește, învață, ajută la maturizare. Închinarea adevărată nu se bazează pe un sentiment debordant, pe o plutire în extaz care nu are nici un mesaj inteligibil, ci pe o angajare în înțelegere și ascultare de Domnul, pe o bucurie cu ascultare și consimțământ pentru sfințenie, pe o creștere în pricepere și adâncime spirituală, pe o înțelegere responsabilă.
În concluzie, mărturia bisericii la închinare trebuie să fie matură, cu înțelegeri profunde, nu o invitație la mesaje neînțelese, misterioase, exaltate și lipsite de responsabilitate în decizii.
APLICAȚII
Maturitatea și armonia închinării și slujirii în biserică sunt foarte importante. Trebuie pus accent pe prezentarea și aplicarea practică a Scripturii. În felul acesta, scopul darurilor spirituale este să zidească biserica. Dacă dorim o biserică matură, ne vom îngriji ca să folosim din plin darurile spirituale date de Duhul Sfânt, ca frații și surorile să învețe și să aplice Scriptura. Mărturia bisericii este foarte importantă. Orice formă de slujire sau închinare trebuie să dea o bună mărturie pentru frați, precum și pentru vizitatorii ocazionali. Momentele de închinare și succesiunea punctelor din program trebuie să arate respect și rânduială.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- Care este motivul pentru care vorbirea în limbi neînțelese trebuie evitată în închinarea bisericii?
- De ce mărturia adusă de închinarea în biserică este foarte importantă? Ce fel de mărturie aduce închinarea din biserica locală la care ești membru? Cum?
- De ce compară Pavel profeția și vorbirea în limbi cu cerințele muzicii la instrument și cu codurile muzicale folosite în armată?
- Poate fi contrafăcută vorbirea în limbi, adică să o inventeze un om și să nu vină de la Duhul Sfânt?
- Vorbirea în limbi din 1 Corinteni era la fel cu vorbirea în limbi din Faptele Apostolilor 2? De ce da, de ce nu?
- Ce însemna profeția din bisericile nou testamentale din primul secol? Mai există și astăzi? În ce forme?
- Enumerați condițiile sau caracteristicile unei închinări care zidește biserica, în conformitate cu 1 Corinteni 14.
Octavian D. Baban, pastor, tavibaban@gmail.com.
