Cultivând roada Duhului Sfânt – Îndelunga răbdare
Text: Iacov 1:1-11
Versetul cheie: Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Romani 5:3-4
Ideea centrală: Credincioșii sunt răbdători pe calea credinței și se maturizează spiritual pe baza faptului că ajung să privească încercările vieții cu bucurie, din perspectiva înțelepciunii divine.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem modul înțelept în care Dumnezeu folosește încercările și dificultățile vieții pentru a ne face să rămânem statornici în credință și să fim răbdători până când vom ajunge în locul etern promis de Dumnezeu.
INTRODUCERE
Cartea Iacov, adresată creștinilor din diaspora secolului întâi, conține multe îndemnuri practice și imperative ale vieții creștine, arătându-ne că doctrina și etica trebuie să meargă mână în mână. Printre multele fațete ale credinței practice, Iacov, fratele vitreg al Mântuitorului, tratează și aspectul răbdării, încă de la începutul epistolei pe care o scrie sub inspirație divină.
EXPLICAȚII
1. Răbdarea se dezvoltă pe baza încercărilor credinței
Chiar dacă încercările nu sunt bune în ele însele, Dumnezeu le folosește în viața credincioșilor pentru a-i ajuta să devină mai răbdători: „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:2-3). Încercările (peirasmois) la care se referă Iacov sunt diverse teste ale credinței care pot veni fie din exterior (persecuții), fie dinlăuntrul creștinului (ispite). În orice încercare, credinciosul alege să se încreadă, cu credință, în Dumnezeu sau este ispitit să aibă abordări firești, păcătoase.
Mai mult, Iacov propune o optică încurajatoare atunci când creștinii trec prin încercări – ei trebuie să le vadă ca pe resurse pentru dezvoltarea răbdării. Cu alte cuvinte, chiar dacă încercările în sine sunt grele (uneori până la lacrimi), creștinul poate experimenta o bucurie duhovnicească în mijlocul acestora având o perspectivă biblicăasupra lor: încercările demonstrează că Dumnezeu lucrează în viața credincioșilor ajutându-i să devină mai „răbdători (hypomonen)”. Răbdarea nu se referă aici la o simplă virtute, ca trăsătură de caracter, la un fel de calm ieșit din comun ci are mai degrabă sensul de „a rămâne în picioare”, de a persevera pe calea creștină, de a rezista în orice încercare. Este o răbdare înțeleasă ca perseverență în credință, în nădejdea că vom ajunge în gloria cerească (vezi și Romani 5:3-4). Așa se justifică bucuria. Credincioșii nu se bucură de încercări, ci de rezultatul acestora: o fortificare spirituală (răbdare) atât de necesară oricărui copil al lui Dumnezeu!
2. Răbdarea duce la maturizarea spirituală a credincioșilor
Iacov mai subliniază un aspect important. Pe lângă faptul că „răbdarea” înseamnă perseverență pe calea credinței, ea ne conduce și spre maturizare spirituală:„Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic” (Iacov 1:4). Altfel spus, creștinul rămâne în credință, dar nu stagnează la același nivel spiritual, ci crește până va ajunge „desăvârșit (teleion)” împlinind scopul sau țelul pentru care a fost creat de Dumnezeu.
Această desăvârșire țintită de creștin este un ecou din cel mai celebru discurs etic din Noul Testament (predica de pe Munte), când Mântuitorul concluzionează: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Desigur, prin înaintarea pe cale (răbdare), credincioșii adaugă la caracterul creștin noi virtuți, atitudini și acțiuni, până când vor ajunge să „nu ducă lipsă de nimic” (Iacov 1:4), să fie „întregi (holokleroi)”. Acest nivel va fi atins, pe deplin, atunci când vom fi ca Cristos (1 Ioan 3:2), însă, prin răbdare, credincioșii se maturizează încă de pe acest pământ.
3. O atitudine răbdătoare izvorăște din înțelepciunea divină
Pentru a privi încercările în mod corespunzător, ca pe instrumente care duc la răbdare și, implicit, la maturizare spirituală, este nevoie de înțelepciunea divină. În mod normal, oamenii văd doar partea întunecată a încercărilor și ajung să fie plini de amărăciune, supărare sau chiar răzbunare. Doar cei care au înțelepciune divină privesc lumea cu alți ochi și cântăresc beneficiile spirituale ale încercării. Ori, o astfel de înțelepciune (sophia) nu poate fi obținută din tezaurul înțelepciunii lumești. Cea despre care vorbim, înțelepciunea divină, se obține de la Dumnezeu, pe baza rugăciunii: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). În urma unei astfel de rugăciuni stăruitoare credinciosul va dobândi o înțelegere mai clară a voii lui Dumnezeu, un mod spiritual de a vedea lumea și viața, un mod duhovnicesc de a cântări lucrurile.
Desigur, cei care cer o astfel de înțelepciune sunt chemați să aibă încredere în caracterul lui Dumnezeu: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:6-8). Lipsa de „îndoială (diakrinomenos)” are în vedere certitudinea că Dumnezeu va răspunde la rugăciune și va oferi înțelepciune, dar, mai mult, se referă și la o hotărâre fermă de a accepta înțelepciunea revelată a lui Dumnezeu. Adică, în credincios, nu trebuie să existe o scindare, o duplicitate selectivă, în urma căreia să aleagă când înțelepciunea divină, când înțelepciunea lumii. Dimpotrivă, când un credincios cere înțelepciunea divină care ne ajută să fim răbdători în necazuri, el trebuie să fie gata să o îmbrățișeze în totalitate!
4. Răbdarea pe calea credinței trebuie să se manifeste în orice împrejurare a vieții
În secțiunea finală (v. 9-11), Iacov face câteva aplicații directe arătând modul în care înțelepciunea divină se manifestă în viața credincioșilor, ducând la statornicie/răbdare în credință: „Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui.Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui”. Altfel spus, dacă ești sărac, privește situația prin ochii lui Dumnezeu, nu ai lumii: bogăția (înălțarea) spirituală este mult mai valoroasă decât bunurile materiale. La fel, dacă ești bogat, nu te mândri cu asta, ci caută să te îmbogățești spiritual, cu smerenie. Atât sărăcia cât și bogăția sunt efemere (ca iarba care se usucă); ceea ce contează, cu adevărat, se află într-un registru spiritual. Iată, înțelepciunea divină aplicată! Astfel de perspective divine pot fi aplicate în toate sferele vieții și, doar așa, vom avea acea răbdare care ne duce la perseverență și maturizare spirituală.
CONCLUZIE
Răbdarea sau înaintarea fermă pe calea credinței se formează prin încercările vieții, privite cu înțelepciune divină. Credinciosul este chemat să vadă dificultățile nu ca obstacole, ci ca ocazii de creștere spirituală. Această viziune, marcată de bucurie, este posibilă doar prin înțelepciunea divină, pe care o primim prin rugăciune și credință. Răbdarea se manifestă în toate circumstanțele și încercările vieții, astfel încât credincioșii să-și împlinească menirea pe pământ și să ajungă la desăvârșirea cerută de Dumnezeu.
APLICAȚII
- Să nu uităm că Dumnezeu este bun, chiar și atunci când trecem prin încercări. Chiar dacă nu înțelegem cum, Dumnezeu are scopuri bune când îngăduie să traversăm furtunile vieții.
- Să nu considerăm niciodată că am ajuns desăvârșiți și nu mai avem niciun domeniu în care putem crește spiritual. Până la revenirea lui Cristos ne aflăm într-un proces continuu de maturizare.
- Să ne rugăm specific și frecvent pentru a ne dezvolta o mentalitate biblică (înțelepciune divină) în ce privește lumea și viața.
- Să ne păzim de ispita de a fi selectivi atunci când ne bazăm pe înțelepciunea divină. Nu există domenii ale vieții în care se potrivește înțelepciunea divină și altele în care este mai bună înțelepciunea umană.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- De ce credeți că, în mod neașteptat, încercările nu sunt privite ca bariere spirituale, ci tocmai ca mijloace prin care credinciosul devine perseverent (răbdător) pe calea credinței?
- Care sunt câteva dintre principalele dovezi prin care putem înțelege că o persoană se maturizează din punct de vedere spiritual?
- Dați exemple de situații în care credincioșii pot fi ispitiți să aleagă, în mod duplicitar, când înțelepciunea divină, când înțelepciunea umană.
- Cum arată înțelepciunea divină „la lucru” în alte domenii ale vieții decât sărăcie vs. bogăție? Discutați câteva exemple.
Costel Ghioancă, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Betania” București, Institutul Teologic Baptist din București.
