Duhul Sfânt călăuzește în suferință
Text: Iacov 1:2-4; Romani 5:1-5
Versetul cheie: Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. 1 Petru 4:14
Ideea centrală: Mulți credincioși se întreabă de ce trec prin suferință dacă au Duhul Sfânt. Scriptura răspunde clar că suferința nu e dovada absenței Duhului, ci adesea dovada prezenței Lui. El nu ne scapă întotdeauna de foc, dar ne călăuzește prin foc.
Scopul lecției: Să ne conștientizeze că încercările nu sunt întâmplătoare. Ele produc răbdare, iar aceasta produce caracter. Dumnezeu e mult mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru. Noi sacrificăm uneori caracterul pentru a spori confortul, dar Dumnezeu inversează procesul. Durerea este un pedagog adesea nesuferit dar care ne îndrumă enorm.
EXPLICAȚII
Filosofii frământă de mii de ani problema suferinței umane, teologii discută intens această realitate, și nu numai ei. Chiar și copiii au întrebări legate de suferință. „De ce?”, întreabă un copil care ia o notă mică la școală. „Nu e corect, nu e drept, meritam mai mult!”
Durerea și încercarea vin peste toți oamenii. Curios este că atunci când facem un rău și scăpăm nepedepsiți, nu ne frământăm cu întrebarea: „De ce nu sufăr?” Depășești limita de viteză și nu te oprește nimeni, dar nu stai să te gândești: „Nu e corect că nu am primit amendă”. Dar când vin încercările, imediat ne întrebăm: „De ce tocmai eu?” Totuși, la fel de bine ar trebui să ne întrebăm și atunci când primim binecuvântări nemeritate: „De ce tocmai eu?” Încercările sunt o componentă inevitabilă a vieții. Iacov spune: „când treceți prin felurite încercări” – nu „dacă treceți”. Apariția încercării este o certitudine. Isus spune în Ioan 16:33: „În lume veți avea necazuri.” Psalmul 34:19 afirmă: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană.”
Nu trebuie să ne întrebăm dacă vor veni încercările, ci cum vom reacționa la ele. Uneori încercările îi fac pe oameni mai mari, alteori mai amari. Același om poate reacționa când cu credință, când în firea pământească. David, spre exemplu, în 1 Samuel 24, când Saul îl urmărea să-l omoare, a acționat dovedind un caracter ales și l-a cruțat pe Saul. Dar imediat, în 1 Samuel 25, când Nabal l-a insultat, David era gata să verse sânge, mânat de firea pământească. Iacov ne îndeamnă să privim încercările „ca o mare bucurie” nu după ce am trecut prin ele și am înțeles rostul lor, ci chiar în timp ce trecem prin ele. Întrebarea este: cum ne va ajuta Duhul Sfânt să dobândim o astfel de perspectivă asupra suferinței?
1. Putem privi încercările cu bucurie datorită statutului nostru (Iacov 1:2)
Iacov spune „frații mei” – termen folosit de 14 ori în epistolă. Noi facem parte din familia lui Dumnezeu. Avem un Tată ceresc care ne cunoaște până și numărul firelor de păr. Avem pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Paracletul – Cel care stă lângă noi. Avem pe Domnul Isus, Marele nostru Preot, ancora sufletului nostru. Și ne avem unii pe alții: dacă un mădular suferă, toate suferă împreună cu el (1 Corinteni 12:26).
Arborii Sequoia ating 100 m înălțime și trăiesc aproximativ 4000 de ani. Rădăcinile lor nu sunt adânci, dar sunt legate între ele cu ale altora din aceeași specie. Așa suntem și noi – în suferință nu rezistăm prin forța proprie, ci prin faptul că suntem ancorați în aceeași familie. Nu ești singur în încercare. Ai Tată, ai Frate mai mare, ai Duhul Sfânt, ai o familie spirituală.
Martin Luther, reformatorul, trecea printr-o perioadă grea a vieții sale. Problemele legate de lucrarea de reformă, presiunile din partea autorităților și îngrijorările pentru viitor îl apăsau atât de mult, încât căzuse într-o stare de descurajare și teamă.
Într-o zi, soția sa, Katharina von Bora, a observat că Luther era abătut și copleșit de griji. Atunci ea s-a îmbrăcat complet în negru, ca la o înmormântare.
Când Luther a văzut-o, a întrebat mirat:
– „De ce ești îmbrăcată în haine de doliu? Cine a murit?”
Soția i-a răspuns cu seriozitate:
– „Dumnezeu a murit.”
Luther, șocat, i-a spus:
– „Cum poți spune așa ceva? Dumnezeu este viu și veșnic!”
Atunci Katharina i-a răspuns calm:
– „Așa este, dar privind la fața ta îngrijorată și la felul cum trăiești, ai zice că Dumnezeu a murit și că nu mai ai în cine să te încrezi.”
Aceste cuvinte au pătruns adânc în inima lui Luther. El și-a dat seama că îngrijorarea îl făcuse să trăiască de parcă Dumnezeu nu ar mai fi suveran și capabil să Se îngrijească de copiii Săi. Din acea zi, Luther a căpătat curaj, amintindu-și că Dumnezeul cel viu poartă de grijă și nu trebuie să se lase copleșit de frică.
2. Putem privi încercările cu bucurie datorită scopului lui Dumnezeu (Iacov 1:3-4)
Iacov folosește termenul „încercări” (gr. peirasmos) = testare pentru maturizare. Scopul este „desăvârșirea” (gr. teleios = matur, complet). Un profesor dă test elevilor. Testul nu e pentru a le face necazuri, ci pentru a le verifica progresul și a-i ridica la nivelul următor. Un pom, dacă e scuturat de furtună, prinde rădăcini mai adânci. Așa e și credința ta. John Bunyan a fost întemnițat 12 ani. În închisoare a scris „Călătoria creștinului”. Fără suferință, n-ar fi lăsat această moștenire.
Un bijutier ține aurul în foc până când își vede chipul reflectat ca în oglindă. Dumnezeu ne ține în foc până ce chipul Lui se vede în noi. Dietrich Bonhoeffer, pastor german, a fost arestat de naziști. În închisoare a scris: „Suferința nu e ciudată, ci calea pe care Hristos a mers înaintea noastră.” Richard Wurmbrand, întemnițat pentru credință, a scris în Cu Dumnezeu în subterană: „Am învățat că suferința este școala unde Dumnezeu ne pregătește pentru veșnicie.” C.S. Lewis a spus: „Durerea e megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surdă.” Hudson Taylor, misionar în China, spunea: „Încercările sunt doar mâinile iubitoare ale Tatălui care ne modelează pentru misiunea Sa.”
Adesea ne rugăm: „Doamne, dă-mi răbdare și dă-mi-o chiar acum.” Am auzit despre un tânăr pastor care i-a spus unui pastor mai în vârstă: „Vai, cât de mult am nevoie de răbdare. Sunt atât de nerăbdător cu toate lucrurile din lucrare.” Pastorul mai în vârstă a zis: „Hai să ne plecăm capetele și să ne rugăm.” Și pe când s-au rugat, pastorul mai în vârstă a început să se roage: „Doamne, mă rog să aduci necazuri în viața acestui tânăr. Să faci acea lucrare și mai împovărătoare și mai dificilă pentru el.” „Nu, nu”, a zis tânărul pastor, „Ce spui?” Pastorul mai în vârstă s-a referit la versetul trei. „Este încercarea credinței tale care lucrează răbdare.”
Răbdarea nu înseamnă doar a tolera încercarea. Răbdarea înseamnă a primi încercarea, recunoscând că Dumnezeu este de încredere. Iosif primește o haină de la tatăl său, dar Dumnezeu avea pentru el o altă haină, aceea de prim-ministru al Egiptului. Între cele două haine, însă, s-au interpus ani de încercări. Nu întreba doar: „De ce?”, ci întreabă: „Pentru ce?” Încercările sunt atelierul unde Dumnezeu te modelează.
3. Putem privi încercările cu bucurie datorită soluției lui Dumnezeu (Iacov 1:5)
Rugăciunea noastră nu trebuie să fie mai întâi: „Doamne, oprește încercarea!”, ci: „Doamne, dă-mi înțelepciune în încercare.” Înțelepciunea ne ajută să interpretăm corect ce trăim. Uneori încercările sunt atacuri ale celui rău (Iov), alteori sunt pentru slava lui Dumnezeu (Ioan 9), iar alteori sunt consecințele alegerilor noastre sau disciplina Domnului (Evrei 12). Înțelepciunea ne arată ce rol are fiecare încercare și cum să ne purtăm în ea.
Dumnezeu nu vrea să suferim în tăcere. Când vin încercările, El ne cheamă să ne rugăm. El ne invită să ne rugăm cu scop, să cerem înțelepciune. Da, Dumnezeu ne-a invitat să spunem: „Doamne, ce încerci să faci prin asta? Cum încerci să mă faci mai bun?” Iov s-a luptat pentru înțelepciune cum niciun alt om nu s-a luptat vreodată într-un timp de încercare și, în Iov capitolul 28, a întrebat: „Dar înțelepciunea unde se găsește?” Și el spune: „Omul nu-i știe prețul și nu se găsește în țara celor vii.” Iov a fost înconjurat de prieteni a căror înțelepciune s-a dovedit a fi alterată în timpul acelei încercări. „Nu se găsește”, spune el, „în țara celor vii.” Și apoi ajunge în capitolul 28, versetul 15, să spună: „Nu se poate cumpăra cu aur sau cu argint.” Nu pot cumpăra o pastilă. Oricâte cursuri aș urma, tot nu pot obține acea diplomă care să-mi explice totul. Și apoi el spune în versetul 28, cu o voce de învingător: „Frica de Domnul, iată înțelepciunea.”
În Romani 5:3-4 suntem încurajați să: „Ne bucurăm chiar și în necazuri, căci necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar aceasta aduce nădejde.” Pavel arată progresia: necaz → răbdare → caracter → nădejde. Duhul Sfânt transformă suferința într-o scară spre cer.Pavel și Sila în Filipi n-au cerut: „Doamne, oprește încercarea”, ci au cântat în mijlocul ei. Nu încerca să scapi din foc înainte de vreme; cere înțelepciune să înțelegi rostul lui.
4. Putem privi încercările cu bucurie datorită sfârșitului pe care ni-l dă Domnul (Iacov 5:10-11)
Oamenii își iau exemple dintre cei bogați și de succes, dar Scriptura ne cheamă să privim la proroci – Isaia, Ieremia, la apostoli, la martiri. Ei au suferit, dar Domnul le-a dat un sfârșit glorios. Ștefan a fost ucis cu pietre. Din perspectiva lumii, un sfârșit tragic. Dar Scriptura arată cerul deschis și pe Isus în picioare, așteptându-l. Care sfârșit e mai glorios?
Nu judeca încercările prin prezent, ci prin final. Finalul îl scrie Dumnezeu. Un aurar spunea: „Știu că aurul este curat atunci când mă pot uita în el și îmi văd chipul.” Așa lucrează Dumnezeu prin focul încercării – vrea să vadă chipul lui Hristos în noi. „Dumnezeu nu-Și trimite copiii în foc pentru a-i distruge, ci pentru a-i curăți” a spus Spurgeon. Hal Lindsey spunea: „Un om poate trăi 40 de zile fără mâncare, 3 zile fără apă, 8 minute fără aer, dar nu poate trăi nici o secundă fără speranță.”
5. Putem privi încercările cu bucurie datorită Stăpânului nostru
„Cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor” (1 Petru 4:19). Stăpânul nostru e credincios și bun. El ne ține viața în mâinile Sale. Corrie ten Boom, supraviețuitoare a lagărului nazist, spunea: „Nu există groapă atât de adâncă încât dragostea lui Dumnezeu să nu fie și mai adâncă.” Nicolae Steinhardt, botezat în închisoare, spunea și el: „Fericirea nu este absența suferinței, ci prezența lui Hristos în ea.”
Cartea Martirilor scrisă de Fox relatează ce s-a întâmplat în Anglia în 1555, când Thomas Hanker a fost prins în Coggeshall, Anglia, pentru credința lui și adus acolo unde urma să fie ars pe rug. Prietenii i-au zis lui Thomas: „Dacă Dumnezeu îți dă biruință în foc, ne vei arăta un semn ca să ne încurajezi?” Și pe când Thomas era legat și focul începea să ardă, i-au fost dezlegate mâinile. Acoperită de zgomotul scânteilor și al flăcărilor, vocea nu i se mai auzea. Și în mijlocul focului, istoricul ne spune că Thomas Hanker, cu degetele mâinilor arse, ridică cioturile deasupra capului și aplaudă de trei ori. „Socotiți totul ca o bucurie.” Și din acea încercare de foc, el intră în minunata promisiune: „Ferice de omul care rabdă ispita, căci va primi cununa vieții.” Nu privi încercarea prin prisma durerii, ci prin prisma Stăpânului care e lângă tine.
Încercările sunt inevitabile. Dar prin Duhul Sfânt putem să le privim ca pe o mare bucurie:
- pentru că avem un statut de fii ai lui Dumnezeu,
- pentru că ele au un scop în viața noastră,
- pentru că avem o soluție prin înțelepciunea de sus,
- pentru că știm sfârșitul pregătit de Domnul,
- și pentru că avem un Stăpân credincios care ne poartă prin toate.
Astfel, încercările nu sunt un blestem, ci o binecuvântare ascunsă, o unealtă prin care Dumnezeu ne face asemenea chipului Fiului Său.
CONCLUZIE
Încercările nu sunt accidentale, ci parte din planul lui Dumnezeu pentru maturizarea noastră. Duhul Sfânt nu promite să ne scape mereu de foc, dar ne călăuzește prin foc, pentru a ne face mai asemenea chipului lui Hristos.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. Statutul nostru în Hristos (Iacov 1:2): Cum te ajută să știi că faci parte din familia lui Dumnezeu atunci când treci prin necaz? Ai simțit în viața ta sprijinul „rădăcinilor” altor credincioși atunci când tu erai în furtună? Povestește un exemplu concret.
2. Scopul lui Dumnezeu (Iacov 1:3-4): Care este diferența între încercările care vin din partea lumii și testările pe care le îngăduie Dumnezeu? Cum putem evita ispita de a ne concentra pe confort în loc de caracter? Ai o experiență în care suferința ți-a modelat caracterul?
3. Soluția lui Dumnezeu (Iacov 1:5; Romani 5:3-4): De ce e mai important să cerem înțelepciune decât să cerem oprirea încercării? Cum se manifestă practic înțelepciunea venită de sus atunci când treci printr-o suferință? Cum putem învăța să discernem între încercările care vin ca disciplină, ca testare sau ca atac spiritual?
4. Sfârșitul pregătit de Domnul (Iacov 5:10-11): Cum putem privi încercările prin prisma finalului promis de Dumnezeu și nu a prezentului dureros? Care sunt exemplele biblice sau istorice care te inspiră cel mai mult să privești dincolo de suferință? Ce te ajută să nu cazi în disperare atunci când vezi nedreptăți sau necazuri?
5. Stăpânul credincios (1 Petru 4:19): Ce înseamnă pentru tine să „îți încredințezi sufletul” unui Ziditor credincios? Ai experimentat vreodată o pace supranaturală în mijlocul unei situații dificile? Cum poate biserica fi un sprijin practic pentru cei care trec prin suferință?
Marius Stroia, pastor, Biserica Baptistă Nr. 1, Zalău
stroia_marius@yahoo.com
