Duhul Sfânt și administrarea finanțelor
Text: Faptele Apostolilor 4:32-5:11
Versetul cheie: Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Galateni 6:7-8
Ideea centrală: Generozitatea este o virtute pe care Duhul Sfânt dorește să o dezvolte în viața credincioșilor.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem cum ne putem lăsa conduși de Duhul Sfânt dăruind după principii biblice.
INTRODUCERE
Când are loc evenimentul din Faptele Apostolilor 4:32 – 5:11? Momentul descris are loc după ce Duhul Sfânt s-a coborât peste ucenici. Aceștia au început plini de îndrăzneală să vorbească despre Isus care a murit și a înviat. Datorită mărturisirii și a faptelor lor, Sanhedrinul i-a judecat și le-a interzis să mai propovăduiască pe Isus, însă și în fața acestora, Petru și Ioan au răspuns cu îndrăzneală.
Care a fost rolul Duhului Sfânt la acest început al Bisericii?
a. Predicarea credincioșilor
Puterea și autoritatea mărturiei ucenicilor era dată de plinătatea Duhului Sfânt. În capitolul 4, atât în versetul 8 cât și în versetul 31, Scriptura menționează că atât Petru, cât și ucenicii s-au umplut de Duhul Sfânt, iar urmarea imediată acestei umpleri a fost îndrăzneala în predicarea Evangheliei lui Cristos. Așadar, lucrarea Duhului Sfânt are de-a face în primul rând cu dorința, curajul și autoritatea propovăduirii Evangheliei; Duhul are o dorință vie și constantă de a-L revela pe Cristos oamenilor. Duhul Sfânt oferă atât cunoașterea mesajului cât și curaj în predicare. Curajul este necesar pentru a transmite un mesaj neagreat, incisiv, exclusivist și care, preponderent, va fi respins.
b. Unitatea credincioșilor
Duhul Sfânt a fost responsabil pentru unitatea Bisericii. În Faptele Apostolilor 5:32, Scriptura spune că toți credincioșii erau „o inimă și un suflet”. Cu toții erau una, aveau același scop, aveau aceeași dorință: să fie împreună, să crească în cunoaștere și să răspândească Vestea Bună. Ei erau nelipsiți de la Templu și de la părtășia credincioșilor.
c. Sfințirea credincioșilor
Capitolul 5 ne descoperă că Duhul Sfânt este atotștiutor, iar în această cunoaștere absolută, El realizează sfințirea credincioșilor. Trăind în lumina prezenței Sale, El a descoperit Bisericii minciuna și atitudinea de sfidare a lui Anania și a Safirei, precum și inima bună a lui Barnaba. Dumnezeu își afirmă sfințenia în Vechiul Testament: „Vorbește întregii adunări a copiilor lui Israel și spune-le: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic 19:2), iar în Noul Testament apostolul reafirmă aceasta: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. „Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.»” (1 Petru 1:15-16). La acest standard și în acest proces Duhul Sfânt angrenează credincioșii zilnic. Dar, ce este dărnicia? Cum o definim?
1. Dărnicia fundamentată pe isprăvnicie (v. 32)
Credincioșii erau deplin conștienți că sunt doar administratori. Resursele materiale nu erau ale lor, ci acestea erau în slujba lui Dumnezeu și a fraților. Practica punerii bunurilor în comun era alimentată de unitatea desăvârșită a credincioșilor. Ei erau o inimă și un suflet, de aceea, niciunul nu zicea că averile sunt ale lui. Putem găsi exemple de texte biblice care prezintă relația unor categorii diferite de oameni cu banii?
Cu toate că punerea în comun a averilor n-a continuat un timp îndelungat, apostolul Pavel menționează biserici care au dat peste puterile lor (2 Corinteni 8:3), însemnând că au dat chiar și din lucrurile de care aveau nevoie. Astfel, dărnicia autentică este punerea în slujba Domnului, în unitate cu credincioșii, a ceea ce Dumnezeu a așezat în administrarea noastră, nu doar a ceea ce este de prisos, ci chiar și a ceea ce reprezintă pentru noi un sacrificiu. Biserica primară a înțeles acest principiu și a acționat în conformitate.
2. Dărnicia care acoperă nevoi (v. 35)
Dărnicia credincioșilor avea scopul de a acoperi nevoile tuturor celor ce au rămas la Ierusalim și care au auzit Evanghelia. Mulți evrei veniți de departe pentru sărbătoare au primit Evanghelia și prin bunăvoința fraților au rămas la Ierusalim primind învățătura apostolilor și stând în părtășie cu ceilalți credincioși. De ce își vindeau credincioșii averile și le puneau la picioarele apostolilor?
Duhul Sfânt a dat autoritate apostolilor și le-a deschis inima credincioșilor nu numai ca să primească Vestea Bună a mântuirii, ci și să fie folositori lucrării Evangheliei. Propovăduirea Cuvântului și puterea manifestată de Duhul Sfânt prin aceasta, i-a determinat pe unii din cei ce ascultau să renunțe la bunurile personale.
3. Dărnicia este o atitudine a inimii
Unde avem poruncită practica primilor credincioși? Acțiunea de a-și vinde averile nu era o poruncă a lui Dumnezeu, ci era o atitudine a inimii pline de dragoste față de Dumnezeu și lucrarea Sa. Evanghelia i-a așezat în poziția de a înțelege care este rolul banului și a lucrurilor materiale. Biblia nu ne prezintă sărăcia ca o virtute și nici bogăția ca un păcat, dar întotdeauna condamnăatitudinea nepotrivită față de bani. Dărnicia nu este un act mecanic, fizic, exterior; nu este doar o înmânare a unor bani sau bunuri, ci dărnicia este un act al inimii; este o atitudine interioară și este alimentată de o dorință lipsită de orice formă de egoism de a fi folositor lucrării lui Dumnezeu. Conform Faptele Apostolilor 4:36-5:11, ce condamnă Dumnezeu în atitudinea lui Anania și Safira?
Anania și Safira au fost doi dintre primii creștini. Biblia îi prezintă în contrast cu Barnaba care a vândut un pământ și a adus întreaga sumă apostolilor pentru ca aceștia să o administreze pentru lucrarea de propovăduire. Urmând acest exemplu, Anania și Safira au vândut și ei, un lot de pământ, însă au păstrat o parte din bani pentru ei. Păcatul lor a fost că au încercat să mintă pe Duhul Sfânt(v. 3). Textul ne spune că Anania a declarat că toți banii primiți pe moșioară i-a pus la dispoziția Domnului. Versetul 4 confirmă că nu suma donată a fost problema lui Anania și a Safirei, ci atitudinea inimii. Ei au mințit pe Duhul, au ascunsadevărul și au încercat prin gestul lor să imite dărnicia sinceră a celorlalți credincioși. De ce au mințit Anania și Safira?
Pasajul nu indică motivul din spatele păcatului acestor doi, cu toate acestea, contextul ne indică faptul că era o practică la scară largă a credincioșilor să-și vândă din averi și să le dea în administrarea apostolilor: „toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor” (Faptele Apostolilor 4:34-35), „își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia” (Faptele Apostolilor 2:45). Motivația cea mai probabilă stătea în dorința de a fi ca ceilalți, de a demonstra același devotament ca ceilalți credincioși sau de a dovedi în fața apostolilor faptele lor bune. Cu toate acestea, fapta lor bună a fost coruptă de păcat. Dărnicia a fost mânjită de minciună. Astfel, învățăm un alt principiu al dărniciei, și anume dărnicia întotdeauna trebuie făcută în adevăr și pentru adevăr. Dărnicia făcută pentru interese proprii, cu gândul de a îndatora pe cel căruia dăruiești sau de a înșela în vreun fel corupe orice intenție bună. Cum dăruim biblic?
Cu toate că Noul Testament nu ne spune exact cât să dăruim, ne spune însă cumsă dăruim, iar Duhul Sfânt este Cel ce descoperă și călăuzește inima omului în cultivarea acestei virtuți. Dărnicia nu este o regulă și nici o lege nou-testamentară, dar este bazată pe principii clar definite. Dărnicia este voluntară („după cum a hotărât în inima lui”- 2 Corinteni 9:7), cu bucurie („pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu” – 2 Corinteni 9:7), din toată inima („Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” – Coloseni 3:23), sacrificial („În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor” – 2 Corinteni 8:2-3).
4. Dărnicia funcționează pe principiul semănării (Galateni 6:7-8)
Un alt principiu al dărniciei este cel al semănării și secerișului. Cu toate că Biblia ne învață să dăruim fără vreun interes propriu și fără a cere sau aștepta ceva în schimb, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață în mod explicit faptul că Dumnezeu răsplătește dărnicia autentică. În Vechiul Testament Dumnezeu afirma prin gura prorocului Maleahi: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oștirilor, „și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Mântuitorul afirma în Luca 6:38: „Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”Astfel, răsplata este proporțională cu dărnicia.
În 2 Corinteni 9:10-11 apostolul Pavel afirmă: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.” Răsplata lui Dumnezeu este diversă, oferind binecuvântare în diferite domenii ale vieții de credință, nu exclusiv aspectelor financiare sau materiale. Care este rolul Duhului Sfânt în dărnicia creștină?
Duhul Sfânt își dovedește atotcunoașterea, atotputernicia Sa Dumnezeiască, dovedind incontestabil că El este una cu Tatăl și cu Fiul și că El supraveghează, călăuzește și înțelepțește pe cei pe care-i locuiește, dar și judecă păcatul după dreptate. Duhul Sfânt este prezent în viața, relațiile și acțiunile credincioșilor de pretutindeni.
APLICAȚII
1. Lucrurile materiale pe care le deținem nu sunt ale noastre. Noi suntem administratori, robi cărora le-a fost încredințat pentru o vreme folosirea acestor bunuri pentru binele și beneficiul proprietarului, adică Dumnezeu.
2. Credincioșii sunt chemați să dezvolte o atitudine sensibilă și atentă la nevoile celor din jur, începând cu cei din biserică. Întotdeauna vor exista nevoi și oameni aflați în situații dificile sau mai puțin dificile. Dumnezeu ne cheamă să fim sensibili și să fim cei dintâi în fapte bune. Cere-i lui Dumnezeu înțelepciune și discernământ în a fi de folos într-un mod cât mai eficient.
3. Dărnicia este o atitudine înainte de a fi o acțiune. De aceea, Dumnezeu iubește și binecuvântează pe cel ce dăruiește cu bucurie, din toată inima și sacrificial.
4. Nu uita! Cine seamănă mult, seceră mult! Dumnezeu ne-a dat fiecăruia sămânță ca să semănăm în viața celor de lângă noi. Irosirea acesteia pe propriile pofte va duce la înfometare.
5. Duhul Sfânt este prezent în biserică. El cunoaște inima noastră și ne cheamă să-I cunoaștem voia. Lasă-te călăuzit de El la fiecare pas al vieții de credință.
Andrei Mirăuțe, pastor, Biserica Baptistă Șofronea, Arad
andreimiraute@gmail.com
