Isus și evanghelizarea într-un context ostil – Nazaret
Text: Luca 18:18-23
Versetul cheie: Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Luca 18:22
Ideea centrală: Cunoașterea fără aplicare este la fel de păguboasă ca indiferența.
Scopul lecției: Să învățăm de la Domnul Isus cum putem să-i abordăm pe oamenii nehotărâți, care se întreabă dacă merită sau nu să creadă în Evanghelie. Să vedem nevoia noastră de formare biblică, de cultivare a minții într-o asemenea manieră încât să fim pregătiți să purtăm o discuție eficientă cu oamenii cu care interacționăm în vederea prezentării Evangheliei.
INTRODUCERE
În textul de față ne vom uita la un om care pune Domnului Isus o întrebare importantă: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică” (Luca 18:1). Cel care pune această întrebare este „un fruntaș” (v.18) despre care mai aflăm că „era foarte bogat” (v.23).
Evanghelistul Matei ne spune că era „tânăr” (Matei 19:22) iar evanghelistul Marcu ne spune că „a alergat” la Domnul Isus (Marcu 10:17). Toate aceste amănunte ne ajută să tragem concluzia că omul care-I pune lui Isus această întrebare era: tânăr, bogat, sănătos, în putere, bine intenționat și probabil, era un fruntaș sau un om important din sinagogă. Putem creiona destul de ușor imaginea acestuia: un tânăr inteligent, în formă, prosper financiar, un tânăr de succes, educat, serios și bine intenționat. În același timp, pare a fi o persoană respectuoasă, respectată și decentă, o persoană pe care ți-ar plăcea s-o ai în anturaj.
Acest tânăr bogat vine la Domnul Isus cu o întrebare care, aparent, nu are scopul de-L ispiti pe Isus, nici dorința de a deschide o dezbatere teologică, ci vine dintr-o intenție sinceră, și totuși, Domnul Isus nu-i dă un răspuns direct și clar, deși Marcu ne spune că „Isus s-a uitat țintă la el, l-a iubit…” (Marcu 10:21).
Cu siguranță, dacă cineva ne-ar adresa o astfel de întrebare, poate am lua Biblia să-i prezentăm o serie de texte care să-l ajute să apuce viața veșnică, sau poate broșura cu „Cele patru legi spirituale” pe care să le prezentăm ori alte instrumente. Cu siguranță însă, nu l-am dojeni pentru întrebare. De ce face Domnul Isus altfel?
Observați că Domnul Isus, pare că-l mustră pentru felul în care I se adresează: „Bunule Învățător…, Pentru ce Mă numești bun?” i-a răspuns Isus, „Nimeni nu este bun decât unul singur: Dumnezeu” (Luca 18:18-19). Întrebarea Domnului Isus este totuși, fascinantă, deoarece prin ea Domnul Isus urmărește să-i lămurească acestui fruntaș bogat câteva adevăruri:
a.) Pe de o parte, tânărul bogat pare să folosească apelativul „bunule” mai mult într-o formă de respect, dar fără a aprofunda importanța expresiei „Bunule Învățător.”
b.) Pe de altă parte, Domnul Isus îi atrage atenția că numai Dumnezeu este „bun”, iar dacă este așa, care sunt consecințele recunoașterii că numai Dumnezeu este bun? Și, dacă numai Dumnezeu este „bun”, ce înseamnă asta pentru omul obișnuit?
c.) Și nu în ultimul rând, dacă tânărul bogat a înțeles cine este cu adevărat „bun”, mai este posibil ca el să se considere bun? Și dacă nu se mai consideră bun în raport cu Dumnezeu care este „bun”, care sunt consecințele în dreptul lui?
După prima întrebare adresată acestui om, Domnul Isus continuă cu o întrebare care se referă la partea a doua a poruncilor din Lege: „Știi poruncile: Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” (v.20). Rolul acestei întrebări este strâns legat de prima, având menirea să-l determine pe acest „tânăr bogat” să mediteze la sărăcia bunătății lui în comparație cu bunătatea lui Dumnezeu. Meditând la cele zece porunci, tânărul bogat ar fi trebuit să descopere că, deși ușor de învățat și de respectat la exterior, totuși, împlinirea acestora ține de puritatea inimii, iar cea de a zecea poruncă clarifică acest aspect pentru toate celelalte porunci (Exodul 20:17).
Tânărul bogat, la fel ca mulți alții din zilele noastre, se ținea tare în neprihănirea lui. El nu a reflectat la profunzimea cerințelor Legii lui Dumnezeu, prin urmare nici nu știa că în realitate nu era un „om bun”. El nu și-a conștientizat adevărata stare, nevoia disperată de iertarea lui Dumnezeu. Știa doar că nu este un ucigaș, un adulterin, un hoț, un mincinos, știa că și-a respectat părinții în vorbe și fapte, nu-i putea reproșa nimeni nimic pentru că era un om temător de Dumnezeu. Practic, „tânărul bogat” nu a priceput din întrebarea lui Isus că doar Dumnezeu este bun, nu și el, chiar dacă a respectat Legea în slova ei, el nu o putea respecta în spiritul ei și Domnul Isus îi expune realitatea din inimă imediat: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, și vei avea o comoară în ceruri. Apoi vină și urmează-Mă” (v.22).
Domnul Isus îi cere practic să renunțe la averea lui, să o împartă la săraci, și apoi să revină pentru a merge după Isus. De ce are Domnul Isus o asemenea cerință?
a.) Pe de o parte, ca să-i dea pe față iubirea din inimă. Inima îi era mai degrabă lipită de averea lui decât de Dumnezeu. În inima lui, bine ascunsă, era dragostea pentru lucrurile lumii acesteia. Comoara din inima lui nu era doar Dumnezeu ci și averea. Dar este imposibil să-L iubească și pe Dumnezeu și averea, deopotrivă.
b.) Apoi, Domnul Isus îi demonstrează eșecul de a-și iubi aproapele ca pe sine. Câți semeni care se zbăteau în sărăcie și boală, vor fi trecut prin fața lui dar nu i-a ajutat sau a ajutat foarte puțin?
c.) Pe de altă parte, Domnul Isus îi arată că el nu căuta într-un mod sincer viața veșnică ci, întrucât avea confortul trupului, voia și o asigurare a sufletului, pe aceeași cale. Domnul Isus afirmă: „Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Luca 12:34). Acest adevăr scoate la iveală faptul că, în general, alegem ceea ce ne dorim: ne dorim pământul și viața din această lume – alegem lucrurile lumii acesteia, ne dorim cerul și viața viitoare – alegem lucrurile care țin de cer.
d.) Aici, frumusețea constă în faptul că Domnul Isus îl întoarce spre cea mai mare dintre porunci: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5). Practic, afirmația lui că „Toate aceste lucruri, le-am păzit din tinerețea mea” reprezintă un faliment total. De aceea, Domnul Isus îi oferă soluția de a fi bogat cu adevărat:. „…vinde tot ce ai, împarte la săraci, și vei avea o comoară în ceruri. Apoi vină și urmează-Mă.” (v.22), iar Cel ce-i spune acest adevăr este chiar Dumnezeu, dar el pleacă trist, căci avea multe avuții.
Desigur, nu știm care a fost soarta finală a acestui tânăr bogat, dar cu siguranță Domnul Isus l-a iubit și ar fi dorit ca el să-L asculte și să-L urmeze. De cele mai multe ori mintea noastră nu poate concepe cât de tragic poate fi să fii atât de aproape de Împărăție lui Dumnezeu și totuși atât de departe. Aceasta este starea celor nehotărâți. Ce am putea învăța de la Domnul Isus cu privire la evanghelizarea celor nehotărâți?
1. Isus adresează tânărului bogat câteva întrebări profunde, de gândire.
Poate că una dintre cele mai mari probleme pe care le întâmpinăm în procesul de evanghelizare este nepriceperea noastră de a pune întrebări bune, profunde, prin care să descoperim starea lăuntrică, zbaterile, sau ceea ce se ascunde cu adevărat în omul cu care stăm de vorbă.
Este important să nu fim intruzivi, indiscreți, atunci când punem întrebări, dar trebuie să știm ce întrebări să punem, pentru că prin astfel de întrebări putem cunoaște zbaterile lăuntrice ale celor nehotărâți, oameni atât de aproape de împărăția lui Dumnezeu și care totuși nu sunt în ea.
Cu siguranță, reputația L-a precedat pe Domnul Isus, din sat în sat, din cetate în cetate, astfel că tânărul acesta a auzit vorbindu-se despre Isus. Și chiar dacă avea multe avuții a venit înaintea lui Isus, cu respect și dorința de a învăța. Oare nu este la fel și în zilele noastre? Când oamenii ne cunosc reputația, când am devenit persoane respectate în anturajul familiilor noastre, în anturajul prietenilor noștri, a vecinilor și a colegilor noștri de muncă, aceștia capătă dorința și curajul să vină, să stea de vorbă cu noi despre problemele și frământările din viața lor.
Reputația lui Isus era cunoscută de toți, faptele Sale vorbeau despre El, de aceea oamenii Îl așteptau, Îl doreau, Îl căutau cu problemele și necazurile lor și El le aducea rezolvare.
2. Isus îl ajută pe tânărul bogat să privească în inima lui.
Una dintre cele mai dificile lucrări pe care le avem de făcut în evanghelizarea celor nehotărâți este să-i ajutăm să-și cunoască inima cu adevărat. Uneori oamenii sunt dornici și pot fi sinceri în dorința și în căutarea după viața veșnică dar, cu toate acestea, să nu fie capabili să-și vadă realitatea din inimă.
În cazul tânărului bogat, Domnul Isus nu face altceva decât să-l ajute să-și cunoască starea inimii, punându-i întrebările potrivite. Apoi îl ajută să înțeleagă pe de o parte, ce cere Dumnezeu și, pe de altă parte, să înțeleagă natura inimii lui și ce se ascunde în ea. Cu siguranță, pentru a reuși în acest demers sunt necesare câteva ingrediente:
– trebuie să fi dovedit o asemenea preocupare pentru oameni încât ei să ne permită să facem parte din viața lor;
– trebuie să dovedim disponibilitate în a petrece timp pentru a dezvolta relația cu ei;
– trebuie să ne facem socoteala costului a ceea ce înseamnă să ajungi să cunoști adâncurile sufletului cuiva.
Este fascinant, felul în care Domnul Isus îl invită pe „tânărul bogat” să scape de tot ce are și să vină să-L urmeze. Drumul lui Isus ducea spre cruce, acolo unde Isus era gata să-și dea viața pentru el. Amănuntul acesta ne ajută să înțelegem că atunci când căutăm să fim ca Isus, El nu ne oferă un fel de metodă de evanghelizare gratuită, fără nici un cost, și nici nu s-ar putea altfel de vreme ce „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Oare este El modelul nostru?
3. Isus îl ajută pe tânărul bogat să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu
Textul biblic ne arată modul în care Domnul Isus a dorit să-l ajute pe tânărul bogat să vadă și să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu, pentru că numai astfel putea să-și descopere inima.
Este important ca atunci când evanghelizăm oamenii, și mai ales pe cei nehotărâți, să avem noi înșine o imagine clară a caracterului lui Dumnezeu. De altfel, prea adesea și prea mulți dintre noi, nu demonstrăm că avem o imagine clară a caracterului lui Dumnezeu. Din acest motiv păstrăm o imagine prea înaltă despre noi, nu ne cunoaștem tainele și ungherele inimii, nu știm ce suntem sau cine am ajuns să fim. Dacă ar fi să folosim concluziile lui Isaia am spune că doar atunci când avem o imagine clară a caracterului lui Dumnezeu ne umple groaza și exclamăm: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate (adică în mijlocul semenilor noștri) și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor” (Isaia 6:5). Jean Calvin exprimă același adevăr în aceste cuvinte: „…este cert că omul nu ajunge niciodată la o cunoaștere clară a lui însuși decât dacă a privit mai întâi fața lui Dumnezeu și apoi coboară din contemplarea Lui pentru a se cerceta pe sine” (Jean Calvin – Institutio Christianae Religionis – Învățătura Religiei Creștine, ed. Cartea Creștină).
Biblia ne prezintă o serie de personaje care, atunci când au văzut sfințenia lui Dumnezeu, au devenit profund conștienți de păcătoșenia lor, iar noi avem multe de învățat de la ei. Orice am putea face pentru a-i ajuta pe oameni să cunoască caracterul lui Dumnezeu va fi o mare binecuvântare pentru ei și va fi un pas esențial pe drumul lor către adevărata credință în Hristos. Deci, să ne dăm și noi toate silințele ca să unim cu credința noastră trăirea, cu trăirea, cunoașterea caracterului lui Dumnezeu. „Căci dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori…” (2 Petru 1:8).
4. Isus îi transmite tânărului bogat într-un mod indirect că este păcătos.
Domnul nu urmărește să-l strivească pe tânărul bogat sub greutatea vinovăției dar într-un mod indirect îi arată starea inimii lui, aducându-l în punctul în care să recunoască: „Sunt un păcătos, trebuie să mă pocăiesc, am nevoie de iertare”
Cu siguranță, în diferite situații și noi întâlnim oameni pe care trebuie să-i ajutăm să-și vadă păcătoșenia. Putem face asta rugându-ne ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune care vine de sus, care este „…curată…, pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3:17). De multe ori evanghelizarea are mai mult succes atunci când vorbim oamenilor despre frumusețea neprihănirii și le arătăm urâțenia păcatului, decât atunci când îi atacăm pentru că sunt murdari, păcătoși, și-i amenințăm că vor ajunge în iad.
Vorbind și arătându-le frumusețea de caracter a lui Dumnezeu și modul în care păcatul ne pângărește inima, s-ar putea să le deschidă ochii mult mai bine decât niște cuvinte prin care îi acuzăm și îi condamnăm. Convingerea trebuie să fie lucrată în inima lor și să vină din ea, din recunoașterea adevărului că acolo, în inima lor, se află imoralitate, pofte păcătoase, mânie, lăcomie, egoism, etc. Fără o astfel de conștientizare interioară nu poate exista nici un sentiment real de vinovăție și nici un suspin după mântuirea și harul lui Dumnezeu.
5. Isus ne avertizează cu privire la idolii din inimă.
De foarte multe ori nu realizăm faptul că inima noastră este idolatră, până când cineva nu ne scoate la lumină idolii dinăuntru. Până când devoțiunea din inima nu este dată pe față, ne socotim „oameni de treabă”, ca frații lui Iosif, care ascundeau ticăloșiile din în inimile lor.
Domnul Isus a văzut în inima „tânărului bogat” ceea ce altcineva nu au văzut, de aceea Domnul Isus adresează un avertisment pentru noi toți: „…Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18:24-25). Acestea sunt cuvinte tulburătoare, deoarece fiecare dintre noi știm câte probleme avem cu managementul timpului, chivernisirea banilor sau cu invidia cu privire la ce au alții și noi nu. Dacă așa stau lucrurile, atunci cine poate fi mântuit? Tocmai aici este problema. În această situație, nimeni. Pentru că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Există două probleme important de menționat aici:
– Credem noi că doar Dumnezeu poate elibera oamenii cu adevărat de idolii din inimile lor?
– Cum putea ajuta oamenii să vadă ce le guvernează alegerile și prioritățile în viață?
Asta a făcut Domnul Isus doar că, pentru noi, aceste lucruri nu sunt doar o sarcină dificilă, ci imposibilă chiar. Noi nu suntem atât de înțelepți încât să putem expune idolii inimii și, chiar dacă am putea, tot nu avem puterea de a determina pe cineva să renunțe la ei. Singurul care poate este Dumnezeu Duhul Sfânt, el vede tainele inimii și poate să ne ajute să le descoperim dar, cu aceeași dragoste cu care textul de azi ne spune că Isus la văzut pe acest tânăr și l-a iubit, în ciuda ascunzișurilor din inima lui.
Bibliografie:
- Comentariul biblic al credinciosului – Noul Testament de William MacDonald, editura Agape, 2001
- The New International Commentary on the New Testament; The Gospel of Luke de Norval Geldenhuys, editura Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan
- Evanghelia după Luca de Beniamin Fărăgău, editura Riroprint, Cluj Napoca, 2013.
- Pildele Domnului Isus de Simon J. Kistemaker, editura Metanoia, Oradea, 2009.
- The Parables of Jesus de James Montgomery Boyce, editura Moody Press, Chicago, 1983
- Learning Evangelism from Jesus, de Jerram Barrs, editura Crossway, Wheaton, Illinois, 2009.
- Parabolele lui Isus de Joachim Jeremias, editura Anastasia, București 2011.
- Învățătura religiei creștine de Jean Calvin, vol 1 și 2, editura Cartea Creștină, Oradea 2003.
- Biblia Internațională de studiu biblic inductiv – traducerea Dumitru Cornilescu, Precept Ministries, 1993, editura Harvest House Publishers, Oregon.
Vasile Paul – pastor la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare
