Isus, și evanghelizarea celor religioși – fariseii și cărturarii
Text: Marcu 7:1-23
Versetul cheie: Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’ (Marcu 7:6-7)
Ideea centrală: Trebuie să ne asigurăm că avem inima transformată de Cuvântul lui Dumnezeu și nu adăugăm nimic la ceea ce este scris.
Scopul lecției: Să fim în stare să ne dăm seama de starea inimii noastre din preocupările ei. Să știm ce avem de făcut și să facem. Să fim gata ne corectăm comportamentul fariseic, altfel acesta ne va încătușa mărturia și ne va face să nu avem nimic de spus celor pierduți.
I. CONTEXT BIBLIC ȘI ISTORIC
Ne aflăm într-o polemică cu privire la legiferările iudaice despre curățirile exterioare versus adevărata curăție interioară, pe care o subliniază Domnul Isus. El tratează acest subiect cu fariseii și cărturarii veniți de la Ierusalim și care îl urmăreau îndeaproape. Aceștia aveau ca unic scop să speculeze orice cuvânt, faptă sau greșeală prin care să-L poată acuza pe Isus și pe ucenicii Săi (7:1-13). Apoi, Domnul Isus dă o explicație noroadelor (7:14-15) și în final, una destinată ucenicilor Săi (7:16-23).
De această dată au observat că ucenicii lui Isus au mâncat cu mâinile nespălate. Isus și ucenicii Săi se aflau undeva în „ținutul Ghenezaretului” (Marcu 6:53) probabil nu departe de Capernaum. În mod evident, critica fariseilor și cărturarilor față de ucenici nu ținea de simpla igienă a mâinilor, aceasta viza o curățirea rituală, conformă tradițiilor transmise de-a lungul timpului, de rabini.
- Ce erau aceste tradiții ale înțelepciunii rabinilor?
Tradiția înțelepciunii rabinilor era o învățătură orală, de interpretare a legilor date de Dumnezeu poporului Său, Israel. Acestea acopereau o perioadă de aproximativ cinci secole de tradiție „halahică” adică de interpretare legislativă.
Toată această înțelepciune rabinică transmisă oral a fost adunată și compilată, în jurul anului 200 d.Hr. în ceea ce este cunoscut ca fiind Mișna și Ghemara, cele două părți importante ale Talmudului evreiesc. Mișna (învățătură, instruire) reprezenta documentul religios cel mai important după Biblie și era baza Talmudului fiind compusă din șase mari capitole:
- Zeratim (Semințe) tratează binecuvântările și rugăciunile zilnice;
- Moed (Sărbători) expune legile respectării Sabatului, a sărbătorilor și a zilelor de post;
- Nașim (Femei) tratează probleme de casatorie, divorț, jurăminte, etc;
- Nazikin (Prejudicii) tratează probleme care țin de legile civile și penale, despre pedepse și idolatrie etc;
- Kadașim (Lucruri sfinte) tratează probleme care țin de tăierea rituală a animalelor, jertfelor și darurilor, Templu și slujirea la Templu;
- Tohorot (Puritate) tratează legile purității și impurității rituale.
Toate aceste învățături orale, transmise în timp, erau extrem de importante pentru farisei și cărturari. Ei considerau că aceste învățături sunt „gardul din jurul Legii”, protecția din jurul Cuvântului Sfânt a lui Dumnezeu care îi ajută pe oameni în aplicarea lui.
Unul dintre accentele importante în cadrul acestor învățături orale era tocmai cel cu privire la „puritate-curăție” ritualică, care pentru farisei și cărturari reprezenta o piatră de temelie în ce privește ascultarea de Lege. Într-adevăr, Dumnezeu a poruncit preoților în Exodul 30:19 și Exodul 40:12 să-și spele cu grijă mâinile. Deși această poruncă îi viza în special pe preoți, evreii religioși au început să practice și ei acest ritual al spălării și l-au aplicat tuturor celor ce voiau să pretindă că sunt curați. În acest context putem înțelege că, imediat ce fariseii și cărturarii au văzut pe ucenicii lui Isus mâncând cu mâinile nespălate, au reacționat.
Dar, înainte de a lua în considerare răspunsul Domnului Isus la întrebarea fariseilor și cărturarilor, trebuie să avem în vedere că și noi ne putem afla uneori în aceeași situație. Uneori, cu toată intenția noastră cea mai bună, explicăm și aplicăm legile morale ale Scripturii contextului nostru cultural și social dar, în acest proces tindem să creăm reguli noi, reguli care să fie tot mai explicite pentru viața noastră creștină. Putem observa acest fenomen în școli teologice, în scrierile unor autori creștini, în unele emisiuni radio sau de televiziune, în școli creștine. Ba mai mult, chiar predicile sunt uneori destinate să comunice credincioșilor cum să-L slujească pe Dumnezeu mai fidel, tocmai ascultând de reguli care să ne guverneze viața.
Sigur, motivația din spatele acestor „reguli noi” poate fi una foarte spirituală, o motivație care să demonstreze dorința noastră cea mai adâncă de a-l sluji pe Dumnezeu. Vrem să aplicăm Cuvântul lui Dumnezeu situației noastre astfel încât să știm exact și să fim siguri că nu am pășit în afara literei și spiritului Scripturii. Și facem asta tocmai ca să ne protejăm pe noi și copiii noștri de presiunea ce vine dinspre lume. Desigur că ne dorim să vedem ce înseamnă credincioșia unei ucenicii autentice pentru noi, astfel încât să putem observa mai ușor progresul făcut în viața creștină. Și facem toate aceste lucrări și acțiuni cu cele mai nobile gânduri și intenții.
Dar, cum răspunde Domnul Isus la întrebarea fariseilor și cărturarilor și la tot efortul religios al acestora de a-și demonstra râvna pentru Lege?
a. Mai întâi vom observa că Domnul Isus îi acuză de ipocrizie.
- Fariseii și cărturarii doreau să fie văzuți ca unii care ascultă și împlinesc Legea în toate cerințele ei, dar ei erau preocupați mai mult de aspectul exterior al spiritualității decât de devotamentul interior sau de neprihănirea interioară.
- Aceasta ar putea fi una dintre problemele reale cu privire la orice regulă pe care o stabilim cu privire la viața creștină. Observațiile și rânduielile noastre tind să țintească și să se concentreze pe aspecte care țin de „exterior” mai degrabă decât să se focalizeze pe inimă și motivațiile ei.
- Din Cuvântul lui Dumnezeu observăm că atenția Lui este îndreptată întotdeauna spre inimă, iar devotamentul și credincioșia inimii dă forța motivatoare pentru o trăire într-o neprihănire autentică.
- Este evident că Domnul Isus, în Predica de pe munte, aplică diversele aspecte ale relației față de aproapele din Lege, la motivațiile din inimă.
b. Apoi Domnul Isus îi acuză de superficialitate
- Remarcăm faptul că fariseii și cărturarii demonstrau o atitudine de superficialitate în relația cu Dumnezeu dar și cu Legea dată de Dumnezeu poporului Său.
- Totuși ei arătau respect și puneau un mare accent pe înțelepciunea rabinică, chiar mai mare decât cel acordat Legii lui Dumnezeu. De aceea evanghelistul Marcu punctează faptul că Domnul Isus îi mustră aspru aducându-le în minte cuvintelor profetului Isaia care zice: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7:7).
- Astfel, Legea Domnului era tratată cu superficialitate în timp ce învățăturile rabinicecumulate în timp erau considerate de o valoare mai mare decât Legea Domnului, uitând astfel că „Legea Domnului este desăvârșita și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor” (Psalmul 19:7).
- Domnul Isus îi mustră pe farisei și cărturari cu privire la faptul că își luau libertatea să amplifice legile pe care le-a dat Dumnezeu poporului Său, și aceasta în situația în care El, Domnul, nu le-a dat o asemenea autoritate.
- Pavel vorbind bisericii din Colose despre aceste lucruri, le spune că, atunci când este vorba despre regulile noastre, omenești, care nu sunt altceva decât o amplificare nebiblică a poruncilor biblice date de Dumnezeu, acestea pot avea: „…într-adevăr o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești” (Coloseni 2:23).
- Practic, un astfel de fenomen are loc ori de câte ori cineva pretinde credincioșilor să facă ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu nu cere, chiar dacă intențiile sunt bune, iar dorința de a proteja are o aură de evidentă spiritualitate.
c. Isus îi acuză de înlocuirea și desființarea legilor Domnului prin învățăturile lor.
- Domnul Isus atrage atenția asupra procesului pe care fariseii și cărturarii îl parcurg în actul de părăsire și anulare a poruncilor lui Dumnezeu în folosul datinilor așezate de oameni.
- De asemenea, El pune accentul pe progresie, pornind de la punctul în care: „Voi lăsați…” (Marcu 7:8), ajungând la finalul acestui proces în care „Voi ați desființat…”(Marcu 7:13).
- Nu știm dacă acești oameni religioși au contestat cuvintele Domnului Isus dar, El le arată ce se întâmplă când se intră în acest proces și se ignoră intenția lui Dumnezeu, iar oamenii se focalizează pe regulile și rânduielile așezate de ei: „Voi…, ziceți: „dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aș putea ajuta este Corban, adică dat” lui Dumnezeu, face bine; și nu-l mai lăsați sa facă nimic pentru tatăl sau mama sa” (v.11-12). Și aceasta în contextul în care Legea Domnului prevedea în mod clar, obligația copiilor în cinstirea părinților, în caz contrar aceștia erau pasibili de pedeapsa cu moartea.
Este evident că astfel de situații pot fi întâlnite și în vremea noastră. Pot exista momente în care slujitorii Evangheliei sunt atât de dedicați în slujirea lor încât își neglijează propria lor familie și dau vina pe slujire. Asta poate părea foarte spiritual, în realitate este o încercare de a acoperi neascultarea de Cuvântul Domnului cu o scuză care este convenabilă firii noastre căzute. Căci „Daca nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință, și este mai rău decât un necredincios” (1Timotei 5:8).
II. CE ÎNVĂȚĂM DE LA DOMNUL ISUS, LEGAT DE EVANGHELIZAREA CELOR RELIGIOȘI?
a. Învățăm despre pericolul „despicării firului în patru”
Așa cum am văzut deja, Domnul Isus îi acuză de ipocrizie, de superficialitate, de înlocuirea și desființarea poruncilor lui Dumnezeu în favoarea datinilor omenești. Domnul Isus condamnă într-un mod categoric datinile și obiceiurile fariseilor și cărturarilor chiar daca motivațiile inițiale din spatele acestor reguli au fost bune, vizând în principal trăirea unei vieți mai evlavioase.
Se pare că Domnul Isus nu este impresionat defel, dimpotrivă El îi mustră și-i critică deoarece fariseii și cărturarii nu aveau nici o autoritate să adauge la legile lui Dumnezeu. Așa după cum am explicat deja în preambulul acestei lecții, fariseii și cărturarii și-au întocmit reguli care să-i ajute în viața spirituală, reguli prin care să arate celor din jur preocuparea lor față de Lege, un fel de manual cu metode practice de evitare a interferenței cu stricăciunea din lume.
Fariseii și cărturarii au făcut asta sub pretextul ca oamenii de rând să înțeleagă mai bine legile lui Dumnezeu astfel ca interpretarea și explicarea acestora să se potrivească mai bine normelor lor culturale dar care vizau mai degrabă exteriorul decât interiorul.
b. Învățăm, că inima Evangheliei este mila nu judecata
Domnul Isus vorbește adesea, în evanghelii, despre mila care este esența Legii iar păcătoșii au nevoie de milă (Matei 9:9-13; 11:19; Luca 7:39; 19:7). Pericolul din umbră, stă în faptul că regulile și rânduielile pe care le adăugăm prin supra-interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu, subminează capacitatea noastră de a iubi, de a sluji, de a comunica Evanghelia într-un mod eficient oamenilor din jurul nostru. Și asta deoarece devenim prea „cărturari și farisei” adică „izolați în bula noastră culturală” și pentru că mulțimea de reguli cu care ne înconjurăm subminează capacitatea credincioșilor de a-și dori să relaționeze cu cei necredincioși într-un mod confortabil și liber. Asta nu înseamnă să devenim lumești și să călcăm în picioare Cuvântul lui Dumnezeu dar nici să spunem ce Cuvântul nu spune.
Este știut că legalismul sub toate formele lui, creează reguli stricte care mai degrabă deformează oamenii și efectul este subminarea sistematică a dorinței credincioșilor de a iubi, de a sluji, de a interacționa cu alții , fiind prea separați de lume. Noi trebuie să trăim în lume dar, cu siguranță, nu ca lumea. În acest sens, sarea, dacă nu se amestecă în ingredientele în care este pusă, și-a pierdut valoarea dar, prin dizolvarea ei, dă gust și schimbă esența celor cu care ea interacționează. Oare nu la fel ar trebui să fim si noi?
Am devenit atât de diferiți cultural de cei din jurul nostru, încât nu ne mai simțim în elementul nostru iar cei necredincioși se simt inconfortabil cu noi. Toate acestea nu sunt semne ale unei neprihăniri autentice ci mai degrabă, simple diferențe exterioare. Dar, chiar dacă am trăi neprihănit și autentic în mijlocul unei lumi decadente, chemarea noastră și atunci este să nu ne „părăsească bunătatea și credincioșia, leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale” (Proverbe 3:3), sau „…îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” (Coloseni 3:12) pentru că „Dragostea este…, plină de bunătate…” (1Corinteni 14:4).
Să nu uităm că unii dintre marii dictatori și ucigași în serie ai lumii în care trăim au crescut în familii religioase, dar legaliste și dictatoriale, lipsite de dragostea și căldura căminului familial. Să nu uităm că cel mai greu de adus la ascultarea de Evanghelie sunt tocmai copiii care au crescut în familii cu reguli religioase extrem de stricte, legaliști care au „înghițit cămila dar au strecurat țânțarul”, iar azi consideră că biserica nu are nimic de oferit.
c. Învățăm că Isus a venit pentru ca nimeni să nu fie nevoit să piară
Dacă ne uităm cu atenție la textul biblic, putem observa că Domnul Isus folosește Cuvântul lui Dumnezeu în sensul în care să le deschidă ochii inimii și să înțeleagă realitatea în care se aflau și să accepte adevărul care le era revelat.
Domnul Isus îi mustră cu asprime, deoarece mândria faptului că ei cunoșteau și erau devotați împlinirii Legii lui Dumnezeu reprezenta un obstacol în calea mântuirii lor. Asprimea lui Isus are ca scop să-i ajute să se smerească tocmai ca să vadă bine, deși aceștia aveau pretenția că înțeleg și văd bine:. „Dacă ați fi orbi, le-a răspuns Isus, n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem”. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne” (Ioan 9:41). Mândria, naște o inimă greu de schimbat, ochi care refuză să vadă, urechi care refuză să audă, minte care refuză să înțeleagă. Domnul Isus a avut răbdare cu ei, L-a durut respingerea lor pentru că judecata Lui era gata să vină peste ei, dar ei au refuzat ocrotirea Lui.
Totuși, una dintre probleme cu care ne putem confrunta este: când poate fi potrivit să vorbim oamenilor religioși cu asprimea cu care a vorbit Isus? Iar răspunsul este dificil din pricină că fiecare dintre noi purtăm în noi un fariseu care se poate manifesta oricând și ne poate determina să umblăm orbi, surzi și fără pricepere. De aceea, este important să fim temperați și să avem răbdare, lucrând cu înțelepciunea care vine de la Dumnezeu.
Vasile Paul – pastor la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare
