Isus și evanghelizarea celor înstăriți – bogatul căruia i-a rodit țarina
Text: Luca 12:13-21
Versetul cheie: Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” (Luca 12:21)
Ideea centrală: Trebuie să ne încredem în Dumnezeu, nu în bogățiile efemere.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem valoarea relației cu Dumnezeu în contrast cu valorile materiale ale vieții.
CONTEXTUL APROPIAT
În drumul Său spre Ierusalim, Domnul Isus propovăduiește Evanghelia, iar mulțimile de oameni sunt atrase de învățătura Sa, dar și de manifestarea glorioasă a prezenței Împărăției lui Dumnezeu, demonstrată prin eliberări de sub puterile demonice (4:33-37 și 8:26-39), prin diverse vindecări (4:38,39), prin autoritatea peste fenomenele naturii (8:22-25) și asupra puterii morții (cum ar fi învierea fiicei lui Iair; 8:41,42 – 49-56).
Evanghelistul Luca accentuează importanța propovăduirii Evangheliei ca fiind singura soluție pentru cei păcătoși, deoarece „Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (9:56). În acest scop, Domnul Isus a trimis pe 70 din ucenicii Săi în cetățile pe unde intenționa să treacă (10:1), i-a înzestrat cu putere să elibereze demoni, să facă vindecări și să propovăduiască venirea Împărăției lui Dumnezeu (10:9).
I. TEME ABORDATE ÎN CADRUL GENERAL AL PASAJULUI
Capitolul 12 din Evanghelia după Luca începe cu imaginea Învățătorului Isus înconjurat de mii de oameni (12:1). El le-a spus celor ce Îl ascultau să se ferească de ipocrizia fariseilor, să nu se teamă de cei ce ucid trupul ci de Cel care poate să-i pedepsească veșnic în iad (12:4,5). De asemenea, i-a încurajat să-L mărturisească pe Fiul Omului în fața oamenilor (12:8,9) și să nu se lase intimidați când vor fi arestați, pentru că Duhul Sfânt le va da cuvinte potrivite pentru apărarea lor (12:11-12).
Pasajul din Luca 12:13-31 tratează subiectul lăcomiei de bani. El este împărțit în două părți. Versetele 13-15 ne oferă un scurt dialog între Isus și omul care se simte nedreptățit de fratele său în ce privește împărțirea moștenirii, iar versetele 16-21 prezintă pilda rostită de Domnul Isus Hristos cu privire la omul bogat al cărui pământ rodise foarte mult.
II. IUBIREA DE BANI SAU ÎMBOGĂȚIREA FAȚĂ DE DUMNEZEU
a) Lăcomia ne determină să prețuim mai mult banii decât relațiile cu cei apropiați (Luca 12:13-15)
Discursul Mântuitorului este întrerupt de un participant din mulțime care cere ajutor cu privire la moștenirea sa. Intervenția sa arată că, probabil nu a ascultat mesajul lui Isus, ci era preocupat doar de problema personală. Cererea este banală în comparație cu învățătura pe care o întrerupe: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă moștenirea cu mine.”
Isus folosește ocazia aceea pentru a învăța pe ascultătorii Săi despre pericolul lăcomiei. El oferă răspuns nu doar bărbatului respectiv, ci întregii mulțimi. Omul acela avea privirea ațintită doar asupra posesiunilor, motiv pentru care nimic altceva nu mai era de interes, decât dacă ar fi avut o rezolvare imediată a problemei legată de moștenirea sa. Dar, Isus duce discuția de la moștenirea pământească către avertismentul adresat mulțimi idea se păzi de orice lăcomie de bani și către îndemnul de a se îmbogăți față de Dumnezeu (v.21).
Conform Legii lui Moise, dacă într-o familie erau doi fii, cel mai mare primea două treimi din moștenire, iar cel mai mic o treime (Deuteronom 21:17). Dacă erau trei fii, cel mai mare primea două pătrimi (50%), iar ceilalți primeau câte un sfert fiecare (25%). Dacă erau patru fii, primul născut primea două cincimi (40%), iar ceilalți primeau câte o cincime fiecare (20%). De asemenea, linia moștenitorilor unei averi era formată din: fiu, fiică, frate, unchi, iar în final, ruda cea mai apropiată (Numeri 27:1-11).
Problema acestui bărbat nu este suma pe care a moștenit-o, ci mai degrabă faptul că tatăl său a lăsat moștenirea în comun celor doi fii ai săi. El nu dorește o proprietate comună, ci vrea să fie independent față de fratele său. Iubirea de bani înlocuiește dragostea pentru fratele său. Este posibil ca omul să nu fi fost primul născut, altfel, putea să se folosească de dreptul său și nu era nevoie să vină cu cererea lui înaintea lui Isus. Se pare că el recunoaște autoritatea Învățătorului și se așteptă nu atât de mult la o rezoluție de arbitraj, cât la o apărare împotriva fratelui său. Cu siguranță, omul din mulțime care i-a cerut Învățătorului să intervină pentru ca fratele său să împartă moștenirea nu avea o relație bună cu acesta. Ca și concluzie, putem spune că lăcomia de bani poate avea ca și consecință înstrăinarea și conflictul între membrii familiei.
Răspunsul lui Isus arată că El vrea să se distanțeze de orice fel de acțiune incompatibilă cu misiunea Sa divină, aceea de a salva omenirea, dar și de „nedreptatea” care îl chinuia pe reclamant. El nu ia rolul de judecător care stabilește verdicte în probleme financiare, ci rostește o pildă, oferind perspectiva lui Dumnezeu cu privire la adevăratele valori ale vieții: Pilda bogatului căruia i-a rodit pământul (Luca 8:16-21). Nici omul bogat din pilda rostită de Domnul nu pomenește de părinți, de soție, copii, frați sau surori. Toată preocuparea sa e legată de fericirea personală. Cu toate acestea, valoarea relațiilor nu poate fi comparată cu cea a bogățiilor trecătoare. A fi în relații corecte cu cei din jur e mai de dorit decât a fi bogat din punct de vedere al valorilor materiale.
b) Lăcomia împiedică omul să se gândească la veșnicie și la efemeritatea vieții
Omul bogat credea că are un viitor sigur pe acest pământ datorită averii acumulate. Este însă o nebunie ca omul să se gândească la viață doar pentru aici și acum și să o evalueze exclusiv din perspectiva valorilor materiale acumulate fără să îl includă pe Dumnezeu, judecata viitoare și eternitatea.
Dumnezeu i-a spus bogatului: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul. Și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (v. 20). Această întrebare ne reamintește faptul că nu putem lua nimic material cu noi, dincolo de această viață. De aceea, fiecare trebuie să-și trăiască fiecare zi din viață în lumina veșniciei. Este șocant apelativul folosit de Isus („Nebunule.”). Oare de ce face referire Domnul Isus la acest bogat ca la un om fără minte? Omul acesta nu este socotit nebun pentru că este bogat sau pentru că economisește pentru viitor, ci pentru că trăiește doar pentru sine, crezând că își poate asigura fericirea cu bunurile agonisite. Nebunia lui constă în lipsa oricărei relații cu Dumnezeu. Perspectiva satisfacției și a împlinirii exclusiv cu ajutorul valorilor materiale se dovedește a fi o nebunie în contextul fragilității existenței pe pământ. Nebun este omul a cărui încredere stă în „hambarele” sale pline de produse, în anticiparea unei vieți confortabile și nu în grija lui Dumnezeu. Nici o clipă, bogatul nu a luat în considerare confruntarea cu Dumnezeu.
Viața este trecătoare, iar plecarea de pe pământ este neașteptată. În planul său, omul vorbea despre „mulți ani”, dar Dumnezeu S-a pronunțat rostind expresia „în seara aceasta!” Pilda se termină cu contrastul dintre acumularea de comori pământești și îmbogățirea spirituală. Bunurile materiale sunt temporare. Adevărata valoare a vieții stă în relația cu Dumnezeu. Căci: „ce-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?”(Luca 9:25).
c) Bogăția poate conduce spre o viață centrată pe sine și nu pe Dumnezeu
Omul din pildă era bogat și înainte de această recoltă. Ultimul seceriș doar i-a sporit averea. Recolta depășise cu mult investiția făcută în plantare și cultivare și trebuia să o considere un adevărat dar din partea lui Dumnezeu. Dar, acest om prosper se vede pe sine ca proprietar a tot ce are. În tot dialogul cu sine însuși, bogatul folosește doar pronumele la persoana întâi. Este atât de concentrat pe sine, încât nu are nevoie de nici un sfat. El nu cere de la Dumnezeu îndrumare cu privire la administrarea bunurilor primite. Totul gravitează în jurul a ceea ce crede că sunt posesiunile sale: „recoltele mele”, „hambarele mele”, „roadele mele”, „bunătățile mele” și în final, „sufletul meu.” Utilizarea pronumelui personal „eu” (subînțeles) de șase ori și a pronumelui posesiv „al meu” de cinci ori, arată accentul obsedant pus pe valorile materiale.
Din perspectiva lumii de azi, l-am putea asemăna pe bogatul din pildă cu un om de afaceri de succes. Rezultatele lui economice au fost peste așteptări. Decizia de a strica vechile hambare pentru a construi altele mai mari este logică în contextul dezvoltării afacerii. Abundența recoltei depășește toate așteptările, necesitând decizii rapide cu privire la depozitare. Hotărăște să dărâme hambarele vechi și să construiască altele noi și mai mari, cu gândul de a le păstra ca resursă pentru o viață lipsită de griji, plină de huzur. Viitorul lui pare asigurat. Plănuia ca, din acel moment, să se bucure în liniște de averea sa.
Acest om pare foarte fericit. Cu toate acestea, avuțiile pământești sunt tot ce are. Textul nu menționează nimic despre alte persoane din jurul său. Un lucru însă este cert. El nu are dorința de a-i ajuta pe cei săraci, pe străini, pe văduvă sau orfan din surplusul său. El este bogat în avuție, dar sărac în orice altceva. William Barclay, într-un comentariu al Evangheliei după Luca, subliniază că „întreaga atitudine a acestui om este exact opusă creștinismului. În loc să se lepede de sine, el dorește să se afirme; în loc să își găsească fericirea în a dărui din avuția lui, el încearcă să o conserve. Scopul său este să se bucure de viață, dar, căutând viața, o pierde.” (William Barclay, The Gospel of Luke, Westminster Press, 164).
d) Lăcomia pune stăpânire pe sufletul omului și poate înăbuși credința
Când trăim cu iluzia că viața noastră constă în lucrurile pe care le posedăm, atunci suntem ispitiți să fim lacomi, iar lăcomia este o închinare la idoli (Coloseni 3:5). Avem nevoie de vigilență constantă pentru a ține la distanță acest dușman al sufletului. Lăcomia poate pune cu ușurință stăpânire pe viețile noastre. În interpretarea pe care Domnul Isus o dă ucenicilor în pilda semănătorului din Marcu 4:19, sămânța căzută între spini sunt cei ce aud Cuvântul, dar, grijile lumii și înșelăciunea bogățiilor, iar acestea îi fac neroditori. Lăcomia și goana după bogății, chiar dacă ar fi câștigate în mod cinstit, pot sufoca vitalitatea vieții creștine.
De asemenea, lăcomia este o piedică în loialitatea noastră față de Domnul. Isus a spus în Luca 14:33: „Oricine dintre voi care nu renunță la tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”. Știm că acest lucru nu înseamnă că un creștin nu are voie să dețină nimic. Mai degrabă, înseamnă că el nu trebuie să fie controlat de posesiuni. Căci nu putem sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Mamona. În sensul acesta, și apostolul Pavel scrie în Filipeni 3:8: „Socotesc totul ca o pierdere [gunoi] față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Isus Hristos, Domnul meu.” Cu alte cuvinte, nu-L glorificăm pe Hristos doar fiind onești în afacerile noastre. Îl onorăm pe Hristos trăind în așa fel încât să comunicăm lumii că El este mai valoros pentru noi decât casele, mașinile, terenurile noastre, decât viața însăși („Este scris, omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, Luca 4:4; „Viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea” Luca 12:23).
e) Dumnezeu dorește ca oamenii bogați să administreze cu înțelepciune ceea ce Îi aparține Lui
În Psalmul 24:1 citim că „al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el, lumea și cei ce locuiesc în ea.” Bogăția în sine nu este o problemă dacă este administrată în conformitate cu voia lui Dumnezeu, ci tendința omului de a se încrede în averea pe care oricum într-o zi o va părăsi este ispita pe care trebuie să o biruiască. Dumnezeu ne permite să folosim proprietatea Lui în calitate de administratori. El este sursa vieții și susținătorul ei. De asemenea, El decide momentul în care „cere înapoi sufletul” unui om. În pilda sa, Domnul Isus ne îndeamnă să ne evaluăm prioritățile și să trăim cu perspectiva veșniciei, concentrându-ne nu pe acumularea de lucruri materiale, ci pe relația personală cu Dumnezeu și pe slujirea aproapelui.
Printre urmașii lui Hristos sunt și oameni cărora Dumnezeu le-a încredințat valori materiale consistente. Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei despre acest subiect: „Îndeamnă pe bogații veacului acestuia, să nu se îngâmfe și să nu își pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții așa ca să își strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.” (1 Timotei 6:17-19).
Dacă posesorii bogățiilor sunt bogați în fapte bune, darnici, generoși, empatici cu cei care sunt în nevoi, dacă nu sunt preocupați de trăirea unei vieți egoiste, ci mai degrabă pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu, atunci prezența valorilor materiale și folosirea lor cu înțelepciune poate fi o binecuvântare și un mod în care Dumnezeu poate fi onorat.
III. EVANGHELIZAREA CELOR ÎNSTĂRIȚI
Asemenea oricărui om păcătos, evanghelizarea celor înstăriți presupune intrarea într-o relație personală cu Tatăl Ceresc prin Hristos, în urma unui act de pocăință. Astfel, omul păcătos recunoaște trăirea vieții în independență față de Dumnezeu și faptul că a urmărit fericirea și satisfacția în viață bazându-se exclusiv pe lucrurile acumulate, cu scopul de a trăi în mod egoist, fiind într-o continuă căutare de lucruri și evenimente care să-i împlinească viața.
Întoarcerea la Dumnezeu și intrarea sub domnia lui Hristos presupune o acceptare a jertfei mântuitoare depusă la Calvar, o schimbare a gândirii, o trăire în care voia lui Dumnezeu este practicată zilnic de către cel răscumpărat, iar Dumnezeu devine cea mai mare bogăție pentru un astfel de om.
Această transformare lăuntrică se va vedea printr-o viață de credință, slujire, generozitate și ascultare, iar cel salvat din robia egoismului său va urmări căutarea lucrurilor care au valoare veșnică: mântuirea, dragostea, faptele bune și părtășia cu Dumnezeu.
IV. CUM ARATĂ UN OM CARE SE ÎMBOGĂȚEȘTE FAȚĂ DE DUMNEZEU?
1. Este recunoscător lui Dumnezeu pentru bunurile primite, fiind conștient că Lui îi aparțin toate.
2. Administrează resursele financiare astfel încât să contribuie la lărgirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
3. Este generos față de aproapele aflat în nevoie (10:27), strângând astfel adevărate comori în cer.
4. Îl prețuiește pe Hristos deoarece El depășește ca valoare și importanță orice avere, moștenire sau sume de bani.
5. Omul care se îmbogățește față de Dumnezeu nu va cădea în ispita de a-și strânge comori pentru a le folosi în mod egoist.
6. Omul care se îmbogățește față de Dumnezeu, chiar dacă ar pierde totul, se bucură că cea mai mare comoară a sa este Hristos.
APLICAȚII
- Trăiți astfel încât valorile materiale să nu constituie sensul existenței, ci faceți o prioritate din relația cu Dumnezeu și încredeți-vă în El.
- Nu permiteți ca valorile materiale să constituie un motiv de rupere a relațiilor între membrii familiei din care faceți parte.
- Dacă încrederea în Dumnezeu este mai importantă decât orice valoare materială, atunci ne vom baza pe El și pe Cuvântul Său și nu pe posesiunile noastre trecătoare.
- Trebuie să ne implicăm în domeniile ce au ecou în veșnicie: evanghelizarea celor pierduți, ajutorarea celor nevoiași, slujirea în Biserica lui Hristos.
- Dacă știm că vom părăsi tot ce am adunat pe pământ, este înțelept să ne folosim resursele pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, nu pentru împlinirea poftelor noastre egoiste.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- De ce nu a încercat Isus să împlinească cererea celui care se simțea nedreptățit?
- Care a fost avertismentul lansat de Isus mulțimii în pasajul studiat?
- Aveți o relație ruptă cu cineva datorită banilor sau vreunei moșteniri? Dacă da, veți încerca azi , să o rezolvați?
- De ce l-a considerat Domnul Isus nebun pe omul din această pildă?
- Enumerați modurile în care omul se poate îmbogăți față de Dumnezeu conform cu învățătura Scripturii.
- După cum ne trăim acum viața, putem afirma că urmărim zilnic să ne îmbogățim față de Dumnezeu sau suntem atrași de câștig crezând că doar prin bogății putem fi împliniți?
Samuiel Oprișanu – pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Brașov și Teliu, jud. Brașov
