Isus și evanghelizarea publică – chemarea lui Zacheu
Text: Luca 19:1-10
Versetul cheie: Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10)
Ideea centrală: Evanghelizarea trebuie să fie făcută oriunde sunt oamenii.
Scopul lecției: Să ne încurajeze să facem evanghelizare chiar și acolo unde considerăm că aceasta nu are nici un rost. Să înțelegem că Dumnezeu face ca sămânța să rodească, nu noi, ci noi suntem responsabili să semănăm chiar dacă, câteodată, efortul ni s-ar putea părea o risipă.
INTRODUCERE
În timpul lucrării Sale pământești, Domnul Isus a folosit diferite metode de evanghelizare. Uneori, a avut conversații personale, așa cum s-a întâmplat cu Nicodim. Alteori, a predicat mulțimilor, așa cum vedem în Predica de pe Munte. În pasajul nostru, vedem un mod aparte în care Isus Își împlinește misiunea: o evanghelizare publică dar, în același timp, personală.
Întâlnirea cu Zacheu are loc în mijlocul unei mulțimi curioase, unde toți voiau să-L vadă și să-L asculte pe Isus. Doar că, evanghelizarea publică nu se rezumă la numărul celor ce aud, ci se extinde și la impactul asupra unei inimi care caută adevărul. Zacheu, om respins de societate, căuta să-L vadă pe Isus și, fără să bănuiască, ajunge să fie găsit de El. Această narațiune ne învață câteva lucruri pe care și noi trebuie să le învățăm și să le practicăm.
1. Evanghelizarea publică duce mesajul mântuirii în locuri neașteptate (v.1-5)
“Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. Și un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameșilor, căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. A alergat înainte și s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă.” (Luca 19:1-4).
Întâlnirea lui Zacheu cu Domnul Isus are loc într-un context în care doi oameni erau în căutarea a ceva valoros. Domnul Isus a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut, iar Zacheu căuta să-L vadă pe Isus, iar momentul era unul important și în viața Domnului Isus.
Mai întâi, era important pentru Isus deoarecevremea umblării Sale pe acest pământ, se apropia de final, astfel că atunci „Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51).
În al doilea rând, deoarece, deși în drumul Său spre Ierusalim „Isus a umbla prin cetăți și prin sate, învățând pe norod, și călătorind spre Ierusalim” (Luca 13:22), crucea era punctul final al slujirii Lui în lume.
În al treilea rând, deoarece aceasta era ultima ocazie de a-L întâlni pe Isus trecând prin Ierihon în drumul Său spre Ierusalim. Și la Ierihon, în două situații, doi oameni de la polii opuși ai societății au profitat de trecerea lui prin cetate: cerșetorul orb Bartimeu (Luca 18:35-43) și vameșul bogat Zacheu (Luca 19:1-10).
Zacheu nu era un oarecare ci era mai marele vameșilor, ocupa o poziție socială importantă fiind om bogat dar, era un individ mic de statură și era disprețuit. Mulțimea considera că el nu merită să se apropie de Dumnezeu iar când Domnul Isus intră în casa lui, chiar și El este criticat, pentru că:„…a intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19:7). Totuși, Zacheu are un imbold puternic să caute să-L vadă pe Isus. Poate se simțea gol, poate că banii nu-i aduceau împlinirea dorită, poate că simțea povara greșelilor sale. Gestul lui de a alerga și de a se urca într-un dud era neobișnuit pentru rangul lui, dar căutarea lui sinceră a primit un răspuns surprinzător: Isus l-a văzut, l-a chemat pe nume și i-a spus că trebuie să rămână în casa lui. Aceasta este frumusețea Evangheliei, Dumnezeu nu așteaptă ca oamenii să vină la El atunci când sunt perfecți, ci îi caută acolo unde sunt, în slăbiciunile și frământările lor.
Aplicând aceste învățături la viața noastră înțelegem că nu avem dreptul să subestimăm lucrarea lui Dumnezeu în inimile celor pe care societatea îi respinge. Uneori, cei mai nebănuiți oameni sunt cel mai aproape de o transformare radicală. De asemenea, trebuie să înțelegem că evanghelizarea nu are loc doar în biserică. Dumnezeu poate lucra în orice context în care Evanghelia este dusă oamenilor: la locul de muncă, în școli, pe internet, pe stradă, la oameni bogați sau la oameni săraci, etc.
2. Evanghelizarea publică provocă reacții diverse (v.6-7)
„Zacheu s-a dat jos în grabă, și L-a primit cu bucurie. Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” (Luca 19:6-7).
Noi trebuie să știm că evanghelizarea publică nu este niciodată neutră. Ori de câte ori este proclamată Evanghelia, ea produce o reacție în oamenii care o aud: unii o vor primi cu bucurie, iar alții o vor respinge cu indignare. Isus, prin gestul Său de a merge în casa lui Zacheu, a provocat un val de reacții de nemulțumire. Mulțimea nu putea accepta faptul că Învățătorul, despre care se spunea că este sfânt și trimis de Dumnezeu, a intrat în casa unui vameș. De ce această indignare?
În primul rând pentru că Zacheu era un vameș. În cultura iudaică, vameșii erau considerați colaboratori cu romanii și prin urmare, trădători. Erau priviți ca oameni necinstiți, care își umpleau buzunarele pe spinarea fraților lor evrei. Nimeni nu ar fi crezut că un astfel de om merită să primească atenția unui rabin respectabil.
În al doilea rând pentru că Isus S-a asociat cu el. Mulțimea nu s-a supărat doar pe Zacheu, ci preponderent a fost indignată pe Isus. Dacă Isus ar fi vrut să-l ajute pe Zacheu, de ce nu i-a vorbit în fața tuturor, condamnându-i păcatele? De ce să meargă la el acasă, gest care în cultura vremii semnifica acceptare și prietenie? În mintea tuturor acest fapt era scandalos: „A intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19:7).
În al treilea rând, pentru că Isus pretindea că este Fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este sfânt și noroadele îl considerau pe Isus „…Prorocul din Nazaretul Galileii…” (Matei 21:11).
Una dintre cele mai mari piedici în evanghelizare este frica de reacția oamenilor din jur, pentru că, în general, oamenii își formează rapid opinii pro și contra, apoi critică, bârfesc, judecă și se stârnesc reacții. Iar dacă Isus a fost criticat pentru că a arătat dragoste unui păcătos, și noi trebuie să ne așteptăm să întâmpinăm opoziție când vom proclama Evanghelia, dar aceasta nu ar trebui să devină o piedică. Oricine dorește să-L urmeze pe Domnul Isus și să-L facă cunoscut va întâlni, mai mult sau mai puțin, opoziția unora oameni. Nu ne întrebăm „dacă”, ci „când” și „cum”. Uneori, opoziția vine sub forma respingerii directe: un prieten care îți întoarce spatele, un coleg care te ridiculizează sau o rudă care îți spune că „ai devenit habotnic”. Alteori, este mai subtilă: priviri pe ascuns, comentarii ironice sau chiar îndepărtarea treptată a unor oameni din viața ta. Însă, trebuie să ne întrebăm: Ce contează cu adevărat? Părerea lui Dumnezeu sau a oamenilor?
În această privință Pavel ne atrage și nouă atenția: „Caut eu oare în clipa aceasta să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). Dacă Isus S-ar fi lăsat intimidat de criticile mulțimii, Zacheu ar fi rămas pierdut. Dar Isus a ales să împlinească voia Tatălui, nu să fie pe placul oamenilor.
Mulțimea l-a văzut pe Zacheu doar ca pe un om corupt. Dar Isus a văzut mai adânc, a văzut un om însetat după adevăr. Acest principiu este esențial în evanghelizare: să nu judecăm oamenii după trecutul lor sau după etichetele pe care le-au pus alții pe ei. Noi vedem aparențele dar, Dumnezeu vede inimile. Dacă ne gândim la Saul din Tars, care în ochii ucenicilor era un prigonitor feroce, ca la un om de care trebuia să te ferești, atunci niciodată Saul nu ar fi devenit apostolul neamurilor, dar, în ochii lui Dumnezeu, el era un vas ales, care urma să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Dacă Barnaba nu s-ar fi lăsat folosit de Dumnezeu în a-l căuta, dacă nu l-ar fi integrat între ucenici, nu l-ar fi încurajat, dacă nu ar fi făcut o vreme echipă cu Pavel, câte epistole din Noul Testament, probabil, ar lipsi azi?
Atunci când evanghelizăm, trebuie să avem ochii lui Isus, nu ochii mulțimii. Poate că ai un coleg de muncă arogant și care respinge orice discuție despre credință. Poate că ai un vecin care pare total indiferent față de Dumnezeu. Nu lăsa aparențele să te descurajeze. Dumnezeu poate lucra în inima lor mai mult decât îți imaginezi. Isus nu doar l-a chemat pe Zacheu, dar a făcut-o în fața tuturor. Nu s-a temut că acest lucru Îi va afecta reputația, nu S-a ferit să fie asociat cu un păcătos. În mod similar, evanghelizarea publică necesită curaj. Nu este ușor să vorbești despre Hristos într- o lume care devine din ce în ce mai ostilă față de creștinism.
Evanghelizarea publică nu este întotdeauna confortabilă. Va atrage critici, ridiculizare și posibil, respingere. Dar, dacă ne este frică de reacțiile oamenilor, riscăm să pierdem ocazii divine. Isus nu S-a oprit din cauza murmurului mulțimii ci a intrat în casa lui Zacheu, și intrând acolo, a adus mântuirea. Nici noi nu ar trebui să ne oprim, ci să ducem mântuirea până la marginile pământului. Indiferent de reacțiile celor din jur, trebuie să fim credincioși chemării noastre: să vestim Evanghelia fără rușine, fără teamă și fără compromis. Adevărul lui Dumnezeu merită proclamat, chiar și atunci când oamenii cârtesc sau se revoltă.
3. Evanghelizarea publică transformă vieți (v.8-10)
„Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea le-o dau săracilor; și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:8).
Evanghelizarea autentică nu se oprește la predicare, ci duce la transformare. Isus nu i-a ținut lui Zacheu o predică mustrătoare despre păcat, dar prezența Lui Isus s-a întâlnit cu dorința lui Zacheu și acestea au fost suficiente pentru a provoca o schimbare profundă. Când Zacheu Îl întâlnește pe Isus, ceva radical se întâmplă în inima lui. Până în acel moment, bogăția fusese centrul vieții sale. Dar acum, dintr-o dată, averea nu mai este cel mai important lucru pentru el. În loc să acumuleze, vrea să dea. În loc să profite de oameni, vrea să repare răul făcut. Aceasta este dovada unei convertiri autentice: o schimbare vizibilă, reală, care afectează nu doar inima, ci și faptele.
Dacă Isus ar fi trecut pe lângă Zacheu fără să-i spună nimic, el ar fi rămas același om. Dar, pentru că Isus i-a vorbit, pentru că l-a primit și l-a iubit, viața lui s-a schimbat. Acest aspect ne arată că evanghelizarea adevărată nu este doar o strategie sau o metodă, ci este lucrarea Duhului Sfânt în inimile oamenilor. Noi vestim Evanghelia, dar Dumnezeu este Cel care schimbă vieți. Aplicând aceste învățături realizăm ca nu putem și nu trebuie să ne bazăm doar pe argumente și tehnici atunci când evanghelizăm. Aceasta va avea rezultate doar dacă Dumnezeu se atinge de inima persoanei. Schimbarea reală vine de la El de aceea suntem încurajați să mijlocim neîntrerupt pentru cei cărora le spunem evanghelia.
Mai mult Zacheu nu și-a mărturisit doar păcatul, dar a și acționat. El nu s-a limitat la a spune „Îmi pare rău”, ci a dovedit prin faptele lui că s-a schimbat: a ales să dea jumătate din averea sa săracilor și a decis să despăgubească de patru ori pe cei pe care i-a înșelat. Conform Legii lui Moise (Exod 22:1), cine fura trebuia să dea înapoi bunul furat și încă o pătrime din valoarea furată, dar aceasta era o pedeapsă impusă. Zacheu, însă, face acest lucru din proprie inițiativă și o face mult mai mult decât cerea Legea. De ce? Pentru că o inimă atinsă de harul lui Dumnezeu devine o inimă generoasă. Un creștin adevărat nu se schimbă doar la nivel de vorbe, ci și la nivel de fapte. Dacă cineva spune că s-a întors la Dumnezeu, dar continuă să trăiască la fel ca înainte, acea schimbare este superficială.
În ultimul rând, puterea transformării prin Evanghelizare nu doar schimbă o persoană, ci influențează întreaga comunitate. Atunci când Zacheu s-a întors la Dumnezeu, nu doar el a fost afectat, ci și cei din jurul lui: săracii au fost binecuvântați, cei care au fost înșelați au fost despăgubiți, iar întreaga comunitate a fost martoră la o schimbare incredibilă.
Când Dumnezeu transformă pe cineva, impactul nu se oprește la acea persoană. O familie se schimbă. Un grup de prieteni se schimbă. O comunitate întreagă ajunge să simtă rezultatele. Imaginați-vă un om care, trăind în beție și abuzându-și în mod constant familia, este atins de Evanghelie și viața lui se schimbă radical. Soția lui vede schimbarea și începe să meargă la biserică. Copiii lui ajung să crească într-un mediu diferit. Oamenii care îl cunoșteau încep să se întrebe: „Ce s-a întâmplat cu el?” Și astfel, oamenii vor descoperi că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, pentru că atunci când evanghelizăm, trebuie să privim dincolo de individ. Fiecare suflet câștigat pentru Hristos poate aduce schimbări care să afecteze generații întregi.
CONCLUZIE
Domnul Isus a venit să caute și să mântuiască „Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca19:10).Aceasta este esența evanghelizării: Isus a venit nu doar să predice, nu doar să ofere învățături frumoase, ci să caute și să mântuiască oameni pierduți. Istoria lui Zacheu este un model a ceea ce înseamnă adevărata evanghelizare publică:Isus caută oameni în locuri neașteptate, chiar și pe cei pe care societatea i-a respins.
Evanghelizarea provoacă reacții puternice și deși nu toți vor accepta mesajul, acest lucru nu trebuie să ne oprească. Evanghelizarea transformă vieți și o schimbare reală duce la fapte, iar faptele influențează întreaga comunitate.
Acest pasaj ne provoacă să ne întrebăm: Suntem gata să urmăm exemplul lui Isus? Suntem dispuși să ne implicăm în evanghelizare, chiar dacă ne va costa? Fiecare dintre noi cunoaște un „Zacheu” – un coleg de muncă, un vecin, un prieten care pare departe de Dumnezeu. Poate că și el Îl caută pe Isus dar nu știe cum să Îl găsească. Poate că are nevoie ca cineva să-i spună: „Astăzi, Isus vrea să intre și în casa ta.” Ești gata să fii acel mesager?
Marius Sabou – Biserica Baptistă Betel, Cluj Napoca
