Isus și evanghelizarea personală – Isus și Nicodim
Text: Ioan 3:1-21
Versetul cheie: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. (Ioan 3:16)
Ideea centrală: Fiecare om are nevoie de călăuzire și îndrumare spre Împărăția lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem modul în care se face evanghelizarea personală și să ne încurajeze să o facem.
INTRODUCERE
Pornim în lecția de studiu biblic de la afirmația că evanghelizarea înseamnă mărturisirea Evangheliei cu scopul de a convinge, de a aduce pe cineva la credința în Isus Hristos și, când e vorba de evanghelizare, toți avem nevoie de foarte multă smerenie. În orice formă de evanghelizare, Dumnezeu este suveran, El nu e constrâns de nimic și de nimeni și poate face orice dorește, pentru întoarcerea oamenilor la El.
În evanghelizarea personală a lui Nicodim, un erudit din punct de vedere religios, vom observa că Domnul Isus pornește de la abordarea unor aspecte aparent simple, mergând spre cele complexe. Ca orice alt evreu, Nicodim era frământat de așteptarea venirii lui Mesia. Stârnit de semnul profetic de curățire a Templului, împlinit de Isus, Nicodim vine într-o noapte să afle mai multe despre acest învățător venit de la Dumnezeu.
I. PAȘI ESENȚIALI ÎN EVANGHELIZAREA PERSONALĂ
A. Nevoia nașterii din nou este primul element abordat de Isus în evanghelizarea personală cu Nicodim.Ajuns în prezența Domnului Isus, Nicodim nu a trebuit să spună care este motivul vizitei sale pentru că Isus știa că în inima acestui învățător al Legii era aceeași întrebare ca în a multor altora: cum și când va veni împărăția lui Dumnezeu?
Deloc surprinzător, Domnul Isus îl întâmpină cu autoritatea lui Dumnezeu, spunând lui Nicodim că cineva trebuie să fie născut din nou (sau de sus) pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus, dă un răspuns direct la frământarea ascunsă adânc în inima lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Prin folosirea expresiei „Adevărat, adevărat îți spun…” Domnul Isus atrage atenția că ceea ce urma să spună era extrem de important. Nicodim tocmai afirmase că „…nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3:2), după care Domnul Isus spune „Adevărat, adevărat…” În limba greacă expresia folosită este „Аμήν, άμήν…” adică „Amin, amin…” ceea ce înseamnă a fi de acord cu cineva, în acest caz, Isus e de acord că Dumnezeu este cu El, așadar ceea ce spune El are autoritatea lui Dumnezeu.
Pentru ca cineva să intre în împărăția lui Dumnezeu trebuie să se nască din nou iar Nicodim, nu înțelege cum ar fi posibil așa ceva, de aceea își exprimă nedumerirea: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii lui și să se nască” (Ioan 3:4). La această întrebare, Domnul Isus adaugă: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Prin urmare, a te naște din nou înseamnă a te naște „…din apă și din Duh…” ceea ce ar fi trebuit să să-l ajute să înțeleagă mai bine ce spunea Isus.
Unul dintre principiile hermeneuticii afirmă că: Dumnezeu vorbește ca să se facă înțeles, prin urmare, expresia „…din apă și din Duh…” are la bază concepte vechi-testamentare, pe care Nicodim ar fi trebuit să le cunoască foarte bine, pentru că trebuie să fi vorbit și să fi învățat poporul despre ele de multe ori. Aceste concepte vechi-testamentare erau exprimate în Isaia 44:1-5, Ezechiel 36:25-27, Daniel 7:13-14, 9:25-27 și alte câteva pasaje. Dacă nu ar fi așa, mustrarea adresată de Domnul Isus lui Nicodim nu are sens: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu pricepi aceste lucruri?”(Ioan 3: 10).
Nicodim trebuie să fi citit de nenumărate ori textul din Ezechiel „Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechiel 36:25-27). De fapt, aici era marea problemă a învățătorilor obișnuiți ai lui Israel, ei nu pricepeau sensul celor scrise de profeți, iar acolo unde nu au priceput și-au dezvoltat o serie de „învățături ale înțelepților” pe care le aplicau. Aceeași problemă este identificată de Fiul lui Dumnezeu cel înviat, la cei doi ucenici în drumul spre Emaus: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii” (Luca 24:25).
Domnul Isus explică lui Nicodim că nașterea din nou înseamnă naștere de sus și nimeni nu poate determina nașterea din nou decât Dumnezeu, ea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Din nou Domnul Isus se folosește de concepte vechi-testamentare pe care Nicodim trebuie să le fi cunoscut: „Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul…, Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8). Aceasta este o referire la textul din Ezechiel: „M-am uitat, și iată că le-au venit vene, carnea a crescut, și le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. […] …Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia, ca să învieze…” (Ezechiel 37:8-9). Nașterea din nou este lucrarea pe care o face Dumnezeu Duhul Sfânt.
B. Nevoia de a crede în Fiul lui Dumnezeu este al doilea element abordat de Isus în evanghelizarea personală cu Nicodim care știa bine că Isaia, în primele 39 de capitole, vorbește doar de pedeapsă și suferință, generată de păcătuirea fără sfârșit a poporului lui Dumnezeu. Astfel, pedeapsa și suferința erau legate de păcatele poporului. Dar, începând din Isaia 40, Dumnezeu vorbește poporului Său despre iertarea păcatelor, fără ca Israel să o fi meritat în vreun fel (Isaia 43:24-25). Totuși, știm, că Dumnezeu, fiind drept, nu poate ierta pur și simplu păcatul, fără ca dreptatea Lui să fie satisfăcută. Astfel, trebuia să existe o bază obiectivă pentru promisiunile și acțiunile lui Dumnezeu. De aceea, evanghelistul Ioan, prezintă baza obiectivă care-I dă dreptul lui Dumnezeu să facă promisiunile și acțiunile descrise în Isaia, iar aceasta constă în descoperirea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos ca: „…Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii…” (Ioan 1:29).
În discuția cu Nicodim, Domnul Isus îi spune: „…v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucruri cerești?” (Ioan 3:12). Dar, care sunt acele lucruri cerești despre care vorbește Domnul Isus? „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer” (Ioan 3:13). Astfel, Domnul Isus îi spune lui Nicodim că există o singură Persoană care s-a coborât din cer și anume Fiul Omului. (Daniel 7:13-14), și ca să-l uimească și mai mult, Domnul Isus spune despre Sine că El este acel Fiu al Omului: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:14-15).
Prin aceste cuvinte, Domnul Isus, nu doar că se prezintă pe Sine ca fiind Fiul Omului, ci și că Fiul Omului va fi înălțat la fel cum a înălțat Moise șarpele pe o prăjină, pentru ca cei mușcați de șerpi, crezând în soluția lui Dumnezeu și privind la ea, să fie vindecați, tot așa, cei ce vor crede în Fiul Omului, vor avea parte de intrare în împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
C. Nu este posibil! Moartea Fiului Omului este cel de-al treilea element abordat de Isus în evanghelizarea personală cu Nicodim. Pentru mintea lui, ca și pentru mintea oricărui evreu, atunci ca și azi, moartea lui Mesia era ceva imposibil, ceva de neconceput în nici o împrejurare, și totuși Domnul Isus spune: „După cum a înălțat Moise șarpele în pustie tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului…” (Ioan 3:14).
Cuvintele lui Isus sunt o referire la Numeri 21:4-9 unde, israeliții care păcătuiseră împotriva lui Dumnezeu au fost judecați pentru păcatul și rebeliunea lor și condamnați la moarte prin mușcătura șerpilor, dar Dumnezeu le oferă soluția – un șarpe înălțat pe o prăjină, ca cei ce priveau la acest șarpe să fie vindecați și să trăiască. Desigur, fiecare avea dreptul să creadă și să accepte soluția lui Dumnezeu sau puteau să nu creadă și să o refuze. Pe cel care accepta, îl aștepta viața. Pe cel care refuza, îl aștepta moartea. Fiecare trebuia să hotărască în dreptul său. Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi vorbește lui Nicodim atât despre adevărul că El este Fiul Omului cât și despre realitatea că El trebuie să fie înălțat pe lemn și să moară acolo ca soluție a lui Dumnezeu la păcatul întregii lumi.
De cele mai multe ori, oamenii ar face orice ca să-și rezolve problema veșniciei, dar trebuie să simtă că au avut și ei o contribuție ori, mântuirea este darul lui Dumnezeu care trebuie primit prin credință. De multe ori, răspunsul omului este: „Nu se poate! De ce să moară cineva pentru mine? Nu am nevoie…” Și totuși, altfel viața veșnică este imposibilă.
D. Credința în moartea Fiului omului, esențială pentru moștenirea vieții veșnice este cel de al patrulea element folosit de Domnul Isus în evanghelizarea personală cu Nicodim.
Provocarea pe care Domnul Isus o așează înaintea lui Nicodim, este credința în Fiul omului, întrucât El este singura soluție oferită de Dumnezeu pentru viața veșnică. Domnul Isus, ca Fiul al omului va muri atârnat pe lemn „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Dumnezeu, într-adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3:16-17), cuvinte prin care Domnul Isus îl invită pe Nicodim să creadă în El și în moartea Lui jertfitoare de la cruce pentru ca astfel să poată avea viață veșnică și să poată intra în împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
Cu siguranță, putem spune că Nicodim a venit la Domnul Isus cu frământări dar a plecat cu certitudini. Abia acum textele profețiilor vechi-testamentale încep să aibă sens. Nicodim a înțeles, probabil, în sfârșit, sensul cuvintelor lui David din Psalmul 51:1-2; 7-10. A înțeles că doar prin naștere din nou este posibil ca oameni precum egiptenii, tirienii, etiopienii sau filistenii să fie parte din Sion așa cum spune Psalmul 87:4-6. Poate niciodată nu a înțeles Nicodim, cum era posibil ca valea oaselor să devină o vale a unei oștiri fără număr, plină de viață, dar acum, devine clar despre ce vorbea Ezechiel 37. Poate că acum a înțeles și circumcizia în sensul ei real. Cel mai probabil, întreaga teologie a lui Nicodim intră într-o remodelare care-l va face pe Nicodim să stea alături de Iosif din Arimateea la crucea Lui Isus.
Ce putem învăța, practic, de la Domnul Isus în ceea ce privește evanghelizarea personală?
1. Mai întâi putem învăța că fiecare credincios trebuie sa-și deschidă viața pentru alții.
A ne deschide viața pentru alții înseamnă să fim disponibili. Exact cum a fost disponibil Isus pentru Nicodim. Noi trebuie să fim gata să răspundem celor care au întrebări despre Dumnezeu. Oamenii au nevoie să simtă că pot veni la noi cu frământările lor.
Înseamnă să fim dispuși în a fi deranjați. Evanghelizarea nu se potrivește întotdeauna perfect, în programul nostru. Poate crea disconfort, poate necesita timp suplimentar, energie și resurse. Dar dacă vrem să evanghelizăm ca Isus, trebuie să acceptăm că, uneori, va trebui să ne sacrificăm confortul.
Înseamnă să știm să ne împărtășim viața cu alții, nu doar mesajul. Evanghelizarea nu înseamnă doar să spui versete biblice și să pleci mai departe. Evanghelizarea, înseamnă a trăi alături de oameni, a te bucura sau a plânge cu ei, a le arăta dragostea lui Hristos în mod practic, prin generozitate, ospitalitate, grijă și preocupare față de ei.
2. Nu te pierde în detalii, răspunde nevoilor reale ale celui pierdut. Cum ajungem la nevoile reale ale oamenilor?
În primul rând, spunându-le adevărul în dragoste. Oamenii trebuie să audă că ceea ce sunt, ceea ce au, ceea ce știu, ceea ce pot, nu-i ajută la nimic în ce privește mântuirea sufletului, că faptele nu pot să le mântuiască sufletele, dar acest adevăr trebuie spus cu blândețe și compasiune.
În al doilea rând, fiind pregătiți rațional, intelectual și duhovnicește, să abordăm cu ei subiecte dificile. Oamenii au nevoie să înțeleagă că mântuirea înseamnă o inimă transformată, nu doar o îmbunătățire exterioară a calității vieții.
Și nu în ultimul rând, având răbdare cu cei care nu înțeleg imediat Evanghelia. Evanghelizarea nu este doar transmiterea unui mesaj, ci înseamnă și a-i asista pe oameni până când adevărul pătrunde în inimile lor și devine parte din ei. Ai răbdare, oamenii au de depășit tot felul de bariere și obstacole înainte de a accepta adevărul despre Dumnezeu.
II. DĂ-ȚI TOATE SILINȚELE SĂ DUCI OAMENII LA HRISTOS
Evanghelizarea biblică înseamnă a învăța sau a mărturisi Evanghelia, cu scopul de a convinge. Pentru a convinge trebuie să ne folosim de Scripturi, de adevăr, de nădejde, de rațiune, rămânând calmi, blânzi și cu judecata trează în orice circumstanțe pentru că, în joc este sufletul unui om.
Domnul Isus, după ce explică lui Nicodim necesitatea nașterii din nou, nu rămâne doar la nivel de teorie. El nu se limitează să-i spună lui Nicodim unde greșește, sau ce-i lipsește, ci merge până la capăt, oferindu-i clar soluția: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:14-15). Nicodim era om învățat, un bun cunoscător al Scripturilor așadar, Isus folosește o imagine pe care el a înțeles-o imediat, șarpele de aramă ridicat de Moise în pustie (Numeri 21). Israeliții mușcați de șerpii veninoși, nu aveau nici o speranță de supraviețuire, dar Dumnezeu a oferit soluția: un șarpe de aramă ridicat pe o prăjină. Tot ce trebuia să facă cel mușcat de șarpe este să privească spre șarpele de aramă cu credință și era salvat.
Domnul Isus îi explică lui Nicodim că la fel se întâmplă și cu mântuirea: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:14-15). Aici găsim un principiu esențial al evanghelizării: nu trebuie să ne limităm la niște discuții despre moralitate, religie sau filozofie, scopul nostru este să-i aducem pe oameni la Dumnezeu. Să nu ne risipim timpul în dezbateri inutile, ci să ne asigurăm că mesajul nostru a fost bine înțeles: singura cale spre Împărăția lui Dumnezeu este prin credința în Hristos!
Evanghelizarea nu este completă fără o chemare clară la decizie. Isus nu vorbește cu Nicodim doar pentru a lămuri niște concepte teologice, ci pentru a-l provoca să aleagă. „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19). Aceasta este o realitatea dureroasă: unii oameni aleg să rămână în întuneric, deși li se oferă lumina. Aleg întunericul, nu pentru că nu înțeleg ci pentru că nu vor să se schimbe. Lumina descoperă lucrurile ascunse, scoate adevărul la iveală, așa că unii preferă să rămână în întuneric ca să nu fie confruntați cu realitatea păcatului lor. Isus nu descrie doar, această situație, ci îi face lui Nicodim o invitație clară: „Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca faptele lui să fie arătate, că sunt făcute în Dumnezeu” (Ioan 3:21). Este ca și atunci când cineva se află într-o casă în flăcări iar tu stai afară văzând clar pericolul. Nu îl vei lăsa înăuntru spunându-i doar: „Ei bine, fiecare face propriile alegeri, vei ieși când vei fi pregătit”. Nu! Dacă îți pasă de el, vei striga cu disperare: „Ieși acum, viața ta e în pericol!
Aceasta trebuie să fie și atitudinea noastră în evanghelizare. Oamenii fără Hristos nu se află doar pe un drum greșit, ci se află în cel mai mare pericol. Noi suntem responsabili să le spunem adevărul cu claritate și dragoste.
Marius Sabou – Biserica Baptistă Betel, Cluj Napoca
