Isus și evanghelizarea într-un context ostil – Nazaret
Text: Luca 4:16-31
Versetul cheie: „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui. (Luca 4:24)
Ideea centrală: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie cunoscut și aplicat corespunzător contextului fără nici o teamă, alta decât teama de Dumnezeu și ascultarea de El.
Scopul lecției: Să ne determine la o mai bună cunoaștere a Scripturilor și să ne ajute să înțelegem importanța folosirii lui în contextul potrivit; să ne ajute să ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu cu o atitudine corectă fiind dispuși să admitem că Dumnezeu are ultimul Cuvânt în toate lucrurile.
INTRODUCERE
Lecția biblică ne îndreptă atenția spre un pasaj în care ni se spune că Domnul Isus se duce în orașul în care a copilărit și de care se legau cele mai multe dintre amintirile Lui. Pasajul conține tema lucrării Domnului Isus și dezvăluie rolul Său ca Mesia, cel mult așteptat de evrei și susține că mântuirea va fi pentru toți oamenii. Isus vine cu scopul de a duce vestea bună locuitorilor din Nazaret și spune că Duhul lui Dumnezeu L-a uns să o propovăduiască.
La început, toți l-au ascultat cu atenție și interes, pe măsură ce El își afirmă identitatea, rolul și misiunea pe care o avea în lume, scepticismul și necredința îi împinge pe locuitorii Nazaretului spre o atitudine ostilă, de respingere a lui Isus. Este evident că, deja, Domnul Isus petrecuse destul de mult timp slujind prin Galileea înaintea acestui episod din Nazaret (Matei 4:14-15). Locuitorii Nazaretului știau despre lucrarea și minunile făcute de Isus în Capernaum (Matei 4:23), de aceea atitudinea lor este cu atât mai vinovată, pentru că este intenționată.
Desigur, este posibil ca Nazaretul să fi fost locuit de oameni ce nu aveau o reputație tocmai bună (Ioan 1:46), și probabil că nu erau mulți oameni cu o educație aleasă dar, cu toate acestea, respingerea lor nu poate fi justificată. În general, la sinagogă, lucrurile se petreceau aproape la fel, peste tot, adică:
– bărbații se adunau împreună, în general, fără soțiile și fiicele lor;
– bărbații se rugau și recitau împreună „Shema Israel” adică Deuteronom 6:4-6;
– apoi cineva citea un text din Lege sau din profeți și avea posibilitatea să aibă o scurtă expunere cu privire la acel text.
De asemenea este important de observat un obicei în viața Domnului Isus și anume, faptul că în ziua Sabatului El era la sinagogă. Această practică nu este una ocazională ci, era un obicei constant. El a crescut mergând regulat la sinagogă. Aici, oamenii citeau Scripturile, iar apoi se așezau și vorbeau despre cele citite. Domnul Isus este prezent acolo unde oamenii se adună pentru ascultarea Scripturilor și se folosește de acest context pentru a le aduce vestea bună.
Aceasta poate fi o lecție importantă pentru fiecare dintre noi, în sensul în care, dacă ne dorim să avem un impact asupra oamenilor, atunci trebuie să ne aflăm acolo unde oamenii sunt și să ne folosim de oportunitățile pe care Dumnezeu ni le așază înainte pentru a duce Evanghelia în contextul în care ne aflăm, fie el și unul ostil. Cum procedează Domnul Isus și cum duce El Evanghelia într-un context ostil?
A. ISUS FACE EVANGHELIZARE PORNIND DE LA O BAZĂ BIBLICĂ SOLIDĂ
Ne aflăm într-o zi de Sabat, iar oamenii erau adunați la sinagogă pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Ei erau acolo din propria voință și aparent erau pregătiți și dispuși să audă ceea ce li se citea. Oricum, ei auziseră aceste lucruri de foarte multe ori așa că nu se așteptau la nici o noutate. Domnul Isus citește un text din Isaia care zice așa: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului…,” (Isaia 61:1-2) iar aici, se oprește. Isus, având sulul cărții în fața Lui, ar fi putut citi oricât ar fi dorit, așadar, El nu doar a ales în mod intenționat acest text dar, a ales și punctul în care să se oprească din citire. Adică, într-un punct în care toți cei din sinagogă au rămas nu doar surprinși dar, le-a captat întreaga atenție: „Toți cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El” (Luca 4:20/b) .
Domnul Isus dorește astfel, să sublinieze că, de această dată, este vorba doar de cuvintele pe care ei le auziseră și nu despre cele pe care ei ar fi dorit să le audă. Și ca să sublinieze cu și mai multă forță intenția Lui, El răspunde privirilor „pironite spre El” cu următoarea afirmație: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit” (Luca 4:21), ceea ce face ca ascultătorii Lui să fie și mai uimiți. Cu siguranță, momentul a fost nu doar unul crucial ci și tensionat pentru că Domnul Isus aplica la Sine ceea ce profetul Isaia aplică la Mesia. Astfel, Isus declară că El este Cel despre care profeții au vorbit în vechime și El leagă întreaga Lui lucrare de Cuvântul rostit și scris a lui Dumnezeu. Este evident că Domnul Isus arată că Scriptura nu este doar o colecție de manuscrise vechi, ci este o realitate vie care se împlinește chiar sub ochii lor. Ce avem noi de învățat de aici?
1. Mai întâi învățăm că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos în procesul de evanghelizare
Pentru noi, aceasta este o lecție vitală care ne provoacă să rămânem credincioși nu doar chemării pe care am primit-o dar să rămânem și bine ancorați în mesajul Scripturii, Cuvântul viu și lucrător al lui Dumnezeu. Este bine de observat că Domnul Isus nu și-a început mesajul cu opinii personale. El nu a vrut să câștige simpatia oamenilor cu o „glumiță” și nici printr-o retorică impresionantă ci S-a folosit de Cuvântul lui Dumnezeu.
În conversațiile noastre despre Evanghelie, cu cei din jur, este bine să știm că experiența personală poate juca un rol important, dar argumentul cel mai puternic este modul în care cunoaștem și știm să folosim Cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea, este important, să nu ne bazăm pe emoțiile și raționamentele noastre oricât ni s-ar părea acestea de logice, ci să ne asigurăm că ajungem la oameni cu Evanghelia, așezând viața lor pe o temelie solidă bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Oriunde ne-am afla în această lume, și oriunde am duce Evanghelia, noi ne vom regăsi mereu într-un context ostil. „Duceți-vă; iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor” (Luca 10:3). Astfel, va trebui să fim mereu pregătiți și îmbrăcați „…cu toată armătura lui Dumnezeu..” ca să putem ”…ține piept uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).
Când slujim într-un context ostil, există o anumită teamă de a prezenta toată Evanghelia, datorată dorinței de a empatiza cu ascultătorii noștri și cultura din care fac ei parte. Astfel, există riscul să denaturăm sau să „ajustăm” Evanghelia și să-i înșelăm pe oameni fără să ne dăm prea bine seama. Noi știm însă, ce mesaj a rânduit Dumnezeu să audă oamenii pierduți în păcat, iar oamenii dintr-o cultură ostilă Evangheliei, nu fac excepție. Și, dacă, „…Evanghelia lui Hristos… este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16-17) atunci noi trebuie să predicăm această Evanghelie în întregime, clar, pentru ca orice ascultător să o poată pricepe. În orice context ne-am afla, fie el ostil sau nu, folosirea Scripturii în prezentarea Evangheliei este esențială.
2. Mai apoi, trebuie să avem o învățătură bogată și sănătoasă din punct de vedere teologic astfel încât sensul textului să fie baza învățăturilor noastre.
Domnul Isus știa unde se află, știa ce fel de public are în fața Lui și totuși nu se sfiește să spună nu doar ce afirmă textul ci și să le aducă argumente care să le arate împietrirea din inima lor. El citește textul din Isaia 61:1-2 dar se oprește înainte de a declara „… o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru…”. Inițial, mulțimea din sinagogă a fost impresionată de felul în care învăța Domnul Isus dar, s-au simțit ofensați de esența mesajului Său.
Luca ne spune că, după ce a citit din cartea profetului Isaia, „…a închis cartea…, a șezut jos…, a început să le spună…” (Luca 4:20-21) ceea ce sugerează că Domnul Isus a avut acolo un întreg mesaj, iar mulțimea din sinagogă „îl vorbea de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui…” (Luca 4:22). Problema apare când Domnul Isus interpretează textul aplicându-l la Sine deși, la început, beneficiază de aprobarea mulțimii. Schimbarea survine când, mulțimea din sinagogă reduce totul la ceea ce știau: „…nu este acesta feciorul lui Iosif?” (Luca 4:22). Pentru ei Isus era cineva pe care deja îl cunoșteau ca o persoană obișnuită, unul dintre ei. Această atitudine față de Isus, le ucide entuziasmul și credința incipientă transformând totul în scepticism și necredință.
Este tentant pentru noi, astăzi, ca în contextul cultural în care trăim și slujim, să modelăm Evanghelia și învățătura (doctrina) pe care o predicăm ca să sune bine în urechile celor ce ne ascultă. Dar, mai degrabă, lucrurile ar trebui să fie invers. Evanghelia și doctrina (învățătura teologică) ar trebui, nu doar să informeze ci, mai ales să modeleze viața oamenilor și cultura. Pentru aceasta trebuie să ne asumăm chiar riscul de a stârni ostilitatea celor care ne ascultă.
Chiar în situațiile cele mai ostile în care ne-am putea afla, ar trebui să ne asigurăm că, în lucrarea de evanghelizare și predicare a Cuvântului lui Dumnezeu, demonstrăm că autoritatea asupra vieților oamenilor vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Când prezentăm Evanghelia și facem evanghelizare folosind o doctrină bogată din punct de vedere teologic, în puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, atunci păzim Evanghelia și Dumnezeu primește slavă prin mântuirea păcătoșilor.
3. O altă lecție pe care o putem învăța este că principala barieră în calea Evangheliei este necredința, dar totuși, Domnul are ultimul cuvânt.
Este interesant modul inițial în care Domnul Isus a fost primit de mulțimea din sinagoga din Nazaret pentru ca imediat după fraza rostită de Isus, „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit” (Luca 4:21), unii să-L vorbească de bine în timp ce alții ziceau „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?” În alte cuvinte, putem reformula astfel: „Stai puțin, tu cine te crezi? Nu știm noi că ești feciorul lui Iosif?” Matei mai adaugă un detaliu important „Și n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinței lor” (Matei 13:58) În această atmosferă de necredință, evanghelistul Luca ne spune că Domnul Isus a adăugat două întâmplări din viața a doi mari și respectați profeți a poporului Israel: Ilie și Elisei.
Domnul Isus aduce în discuție două povestiri biblice vechi-testamentale în care două personaje, ambele dintre neamuri, respectiv văduva din Sarepta Sidonului și Naaman sirianul, au primit binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că au ascultat prin credință de ceea ce slujitorii Domnului le-au comunicat din partea Domnului. Aceste povestiri au jignit mulțimea religioasă din Nazaret din două motive:
– pentru că aceste povestiri sugerau că Dumnezeu alege în mod suveran pe cine să binecuvânteze și pe cine nu.
– pentru că aceste povestiri arătau că Dumnezeu este încântat să-și dea binecuvântarea și neamurilor.
Ori, oamenii din audiența lui Isus erau evrei „credincioși”, de asta se aflau în sinagogă, nu erau niște păcătoși și necredincioși dintre neamuri. Faptul că Domnul Isus sugerează că alegerea și binecuvântarea lui Dumnezeu se vor îndrepta spre neamuri i-a umplut de furie. Ironia este că, deși se vedeau a fi oameni buni și religioși, totuși s-au supărat atât de tare încât și-au părăsit slujba de închinare și, mânioși, l-au scos pe Isus din sinagogă cu gândul de a-L ucide. „…S-au sculat, L-au scos afară din cetate, și L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca sa-L arunce jos în prăpastie” (Luca 4:29). Cuvintele acestea ne dezvăluie intenția mulțimii din Nazaret de a-L ucide pe Isus pentru că oamenii religioși, care au formă de evlavie dar fără nici o putere duhovnicească nu pot și nu vor să-și recunoască starea păcătoasă și situația disperată. Chiar dacă ostilitatea poporului s-a ridicat la cote ucigașe, totuși nu furia lor, nu ostilitatea lor a avut ultimul cuvânt ci Domnul. „…Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo” (Luca 4:30).
B. ISUS ESTE DOMNUL IAR FAMILIARITATEA POATE FI FATALĂ
Textul biblic ne arată că cei din sinagogă, l-au primit bine inițial, pe Isus, și erau uimiți de cuvintele Lui pline de har. Cuvintele lui Isus le-au pătruns adânc în inimă, dar aceasta nu a durat mult, deoarece n-au lăsat adevărul să le transforme inimile. Mulțimea din sinagogă a început să filtreze adevărul cuvintelor lui Isus prin lentila lucrurilor pe care le știau. „…nu este acesta feciorul lui Iosif?”. Și dacă este, atunci cum poate să se declare pe sine Mesia, Unsul Domnului?
Li se părea a fi imposibil ca cineva obișnuit, pe care L-au văzut crescând în mijlocul lor, lucrând în comunitatea lor, construindu-le diverse lucruri în atelierul de tâmplărie, să fie Unsul Domnului. Familiaritatea le-a înecat credința, a dat naștere îndoielii și, în cele din urmă, respingerii. Mulțimea prezentă în sinagoga din Nazaret, nu a fost receptivă la cuvintele și mesajul lui Isus deoarece erau mult prea familiari cu El. Această familiaritate a dat naștere la dispreț, la o atitudine de scepticism și necredință, astfel încât nu puteau concepe că El este Mesia, Mântuitorul promis.
Aceasta, nu este doar o întâmplare din trecut ci este o realitate cu care ne confruntăm și noi, cei de azi. De cele mai multe ori, cel mai greu de atins prin Evanghelie sunt cei care cred că ne cunosc cel mai bine. Este situația celor din familiile noastre, dintre prietenii cei mai apropiați, la care vrem sa ajungem cu Evanghelia. Răspunsul lor la Evanghelie poate fi, și nu de puține ori este: „Hai, lasă, te știu foarte bine cine ești!…, Te-am văzut în cele mai neplăcute ipostaze…, ce ai putea să-mi spui nou?” Mulțimea din sinagoga din Nazaret, nu a văzut în Isus decât pe „…feciorul lui Iosif”, și este posibil ca mulți dintre contemporanii noștri să nu vadă în noi altceva decât ceea ce știau pe când „…eram morți în greșelile și păcatele noastre” și nu văd, sau nu vor să vadă, schimbările pe care Dumnezeu le-a produs în viețile noastre.
Ar trebui să observăm că Domnul Isus nu s-a descurajat, ci a răspuns cu răbdare, cu umilință și perseverență folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Respingerea doare, dar nu trebuie receptată, neapărat, în mod personal. Noi trebuie să conștientizăm că facem ceea ce a făcut și Domnul Isus în sinagoga din Nazaret: „Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu” (Marcu 1:14). Când cineva refuză să asculte și să primească Evanghelia, refuzul nu este față de noi, ci față de Cel ce ne-a dat Evanghelia. Cu toate acestea însă, să nu uităm că atunci când plantăm o sămânță într-un sol uscat, o vreme îndelungată nu se întâmplă nimic, dar dacă vine o ploaie care udă fața pământului într-o zi, sămânța semănată va încolți, va prinde rădăcină și va aduce rod. La fel, s-ar putea ca cineva să ne respingă mesajul azi, dar s-ar putea ca mâine într-un moment de răscruce, cuvântul Evangheliei semănat în acea persoană să înceapă să lucreze și să aducă rod.
Dacă ajungem într-un context ostil cu Evanghelia, trebuie să învățăm să ascultăm cu empatie, să răspundem cu blândețe și bunătate și să continuăm să-i iubim pe oameni așa cum sunt. Trebuie să înveți să pui întrebări care să încurajeze dialogul nu neapărat dezbaterea. Nu este imperios necesar să avem toate răspunsurile, dar este vital să fim credincioși în a semăna Cuvântul, în orice context. Trebuie să înțelegem că pentru unii credința vine mai repede, în timp ce pentru alții poate fi un proces mai laborios și de durată mai lungă.
Chiar dacă Domnul Isus a fost respins de mulțimea de oameni din sinagoga din Nazaret, totuși El nu a încetat să propovăduiască Evanghelia și să spună oamenilor că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de ei.
CONCLUZII ȘI APLICAȚII
Lucrarea de evanghelizare intră adesea în conflict cu lumea în care trăim, în moduri diferite în funcție de timp și loc. Principiile de viață creștine se confruntă cu principiile de viață seculare în diverse domenii ale vieții. Când articulăm înțelegerea și învățătura biblică cu privire la aceste domenii ale vieții în care gândim diferit, am putea destul de des să ne regăsim batjocoriți, marginalizați, să ne fie refuzate anumite privilegii sau chiar să fim caracterizați ca imorali.
În fața acestor contexte de ostilitate, este destul de ușor să rămânem blocați în defensivă și în loc să ne creăm situații pozitive de abordare, reacționăm la toți cei care nu fac parte din grupul sau grupurile acceptate de noi, într-un mod rigid și foarte păgubos pentru împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să ne aducem mereu aminte în procesul de evanghelizare într-un context ostil că „…atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). De asemenea, trebuie să ne aducem aminte că „…El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:15). Noi trebuie să fim conștienți că mulțimea a respins întotdeauna credința creștină autentică. De aceea, când Ioan ne spune „…Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1), ne spune că în realitate este absolut normal ca un bun credincios să iasă în evidență datorită vieții lui de credință și să fie criticat pentru aceasta.
Desigur, ostilitatea este nedorită dar, de cele mai multe ori, secularismul și opoziția lui, va desconsidera o credință obișnuită, nominală. În același timp însă, credința biblică, autentică crește, se dezvoltă tot mai puternic, pe măsură ce purtătorii ei sunt determinați să-și articuleze tot mai clar credința, să calculeze tot mai bine valoarea acesteia și să se sprijine tot mai mult pe harul care vine de Sus. În fața tuturor acestor atitudini ostile ale lumii putem acționa cu frică, o frică de confruntare, de marginalizare, frica de a ne pierde drepturile, de a fi reduși la tăcere și aceste temeri pot fi foarte întemeiate. Domnul Isus nu și-a trimis ucenicii în lume cu o atitudine de frică, dimpotrivă El le-a zis: „…Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheena” (Matei 10:28). Astfel, și noi trebuie să mergem cu curaj și să ducem Evanghelia, iar în contexte ostile trebuie să ne oprim și să alegem, în rugăciunea minții și a inimii, răspunsul potrivit pentru fiecare persoană sau situație în care ne aflăm.
APLICAȚII
1. Este important să adunăm Cuvântul lui Dumnezeu în mintea noastră ca să știm cum trebuie să răspundem fiecăruia, în mod adecvat (Psalmul 1:1-2; 119:11; 105).
2. Este important să știm ce credem, pregătindu-ne cu atenție pentru a putea prezenta într-un mod clar, articulat învățătura Scripturii. (1Petru 3:15).
3. Trebuie să fim pregătiți ca Evanghelia să-i ofenseze pe unii, în diverse situații. Mulți L-au părăsit pe Domnul Isus atunci când le-a dat o hrană mai tare dar credem că Duhul Domnului ne va ajuta să ne alegem înțelept, cuvintele (Matei 10:19-20; Ioan 6:60, 63).
4. Dacă vreunuia dintre noi îi este frică de „contaminarea de lume” soluția nu este să ne izolăm în clădirile noastre ci, să ne lipim mai tare de Dumnezeu, în timp ce ducem Evanghelia unei lumi care, deși ne este ostilă, are nevoie să fie mântuită.
4. Dacă Dumnezeu este Suveran peste toate lucrurile și dacă toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce sunt chemați după planul lui Dumnezeu atunci, un credincios autentic nu poate fi victimă ci doar parte a unui plan divin (Romani 8:31, 37).
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. Cum procedează Domnul Isus și cum duce El Evanghelia într-un context ostil?
2. Te-ai aflat vreodată într-un asemenea context? Cum ai procedat? Ce ai învățat?
3. Ai stat vreodată de vorbă cu oameni din lume dar buni cunoscători ai Scripturilor? Cum te-ai simțit când ei știau ce zice Scriptura într-un loc sau altul și tu nu?
4. Ai o bază solidă pentru ceea ce crezi? Poți argumenta ceea ce crezi cu texte biblice?
5. Porți un profund respect în viața ta pentru relația ta cu Dumnezeu? Cum te apropii de El? Cum te comporți în relația ta cu Scriptura, biserica și lucrarea Domnului? Ai devenit cumva prea familiar și acum tratezi totul ca un bun care ți se cuvine?
Vasile Paul – pastor la Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare
