Explicații studiu biblic 5 octombrie

Isus și evanghelizarea în împrejurări favorabile – chemarea ucenicilor

Text: Matei 4:18-25

Versetul cheie: Matei 4:19

Ideea centrală: Evanghelia este puterea care, atunci când o întâlnim, ne schimbă ireversibil.

Scopul lecției: Să ne încurajeze să îndrăznim să facem evanghelizare în viața de zi cu zi în cele mai obișnuite contexte ale vieții. Să ne ajute să ne formăm o cultură a evanghelizării și să fim responsabili în a mărturisi Evanghelia.

---

INTRODUCERE

Această scurtă narațiune este așezată de evanghelistul Matei ca introducere la lucrarea Domnului Isus din Galileea. Această așezare poate fi motivată de faptul că ucenicii reprezentau un element esențial în diversele domenii ale lucrării lui Isus. Chemarea ucenicilor descrisă aici în text are loc „Pe când trecea pe lângă marea Galileii…” (Matei 4:18).

Textul biblic, surprinde o împrejurare normală în care Domnul Isus „…trecea pe lângă Marea Galileii…” și modul în care El se folosește de acea împrejurare și face evanghelizare. El era preocupat în permanență să ajungă la oameni cu mesajul împărăției Sale, cu chemarea care le va schimba complet destinul, și care îi va strămuta din împărăția întunericului „în Împărăția Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13).

Totul se desfășoară în normalitatea vieții de zi cu zi. Pe malul mării Galileii, câțiva pescari își spălau mrejele pregătindu-le pentru următoarea ieșire în larg, la pescuit. Aceasta era rutina vieții de fiecare zi deoarece ei erau pescari. Domnul Isus trece pe lângă ei și le adresează o chemare „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19).

În conformitate cu obiceiurile rabinice din acele zile, ucenicul își alegea rabinul și nu invers. Sigur, era de așteptat ca un bun învățător să aibă în jurul său un grup de ucenici care să-l urmeze. Domnul Isus face excepție de la această regulă. El își alege și El își cheamă ucenicii pe care „…să-i aibă cu sine și să-i trimită să propovăduiască” (Marcu 3:14). Este evident că Domnul Isus nu i-a chemat doar să-L asculte și să învețe de la El, ci ca să-i aibă cu Sine pentru ca mai târziu ei să-și asume un rol activ, acela de pescari de oameni.

De multe ori ne dorim să ne deprindem cu evanghelizarea iar privirile noastre se îndreaptă deseori spre marii evangheliști ai secolelor trecute. Ne uităm cu uimire spre momentele de trezire spirituală în care biserica s-a bucurat de o revigorare și o creștere ieșită din comun. Ne focalizăm atenția spre metode si strategii, dar nu ne oprim să privim cu luare aminte la modelul de lucru al celui mai mare evanghelist al tuturor timpurilor și: „…să ne uităm…, țintă la căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus,” (Evrei 12:1) cu scopul de a face ca El.

Ne dorim adesea să călcăm pe urmele lui Whitfield, Wesley, Moody sau Spurgeon dar…, rămânem neimpresionați de abordarea simplă și clară a Domnului Isus, de cuvintele și metodele Lui, parcă lipsite de strălucire și totuși atât de profunde și pline de putere.

1. Evanghelia trebuie să întâlnească oamenii acolo unde sunt

Căutăm să fim călăuziți de Duhul lui Dumnezeu pentru a ști exact cui să împărtășim Evanghelia dar iată ce ne spune textul biblic despre modul în care procedează Domnul Isus: „Pe când trecea pe lângă…, a văzut doi frați…” (v.18). Textul biblic, sugerează că lucrarea pe care El o face aici este una intențională și este țintită înspre cei pe lângă care trecea.

Prima lecție importantă cu privire la evanghelizare este că Domnul Isus S-a dus cu Evanghelia acolo unde erau oamenii. „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, și să zică: Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi frați…, El le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:17-18). Pur și simplu nimic complicat. El s-a dus cu Evanghelia unde erau oamenii.

Uneori ajungem să complicăm această disciplină a evanghelizării pentru că nu am înțeles ce înseamnă și cum operează. Evanghelia trebuie să iasă dintre zidurile clădirilor noastre odată cu fiecare dintre noi, și să meargă împreună cu fiecare pentru a-i găsi pe oameni acolo unde sunt. Evanghelizarea înseamnă răspândirea și mărturisirea Evangheliei printre oamenii din lume, și reprezintă un pas crucial al ascultării noastre de Dumnezeu. Adesea, căutăm metode complexe, miraculoase, care să fie eficiente în procesul de evanghelizare; așteptăm situații speciale pentru a ajunge cu acest mesaj acolo unde ne dorim, dar în realitate trebuie doar să îndrăznim să ducem Evanghelia acolo unde sunt omenii.

A doua lecție importantă este că evanghelizarea nu este responsabilitatea concretă dată unora, ci este porunca lui Dumnezeu pentru toți credincioși. „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4: 19); „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură…” (Marcu 16:15). Este bine să ne amintim că, în anii de după Revoluție, multe biserici au organizat campanii de evanghelizare la care au participat mase largi de oameni. Evenimente evanghelistice care au avut loc în clădirile bisericilor, într-o anumită perioadă din an, special dedicată acestora. Altele, au închiriat o locație neutră unde, chemând cântăreți și predicatori au ținut un serviciu de evanghelizare. Apoi, fiecare membru al bisericii era chemat și motivat să-și invite prietenii și colegii să participe la astfel de evenimente. Unii au venit, alți au promis că o vor face dar nu au reușit iar alții au refuzat dar, acesta a fost un mod de a face evanghelizare foarte eficient. Oamenii erau curioși să audă ceva nou iar aceste evenimente reprezentau ceva care îi scotea din rutina zilnică.

Totuși, deși au fost o binecuvântare, aceste evenimente au avut și un efect mai puțin dorit în bisericile noastre. În timp, membrii bisericilor au ajuns să considere că acest tip de evenimente reprezintă tot ce înseamnă evanghelizare. Aceștia au considerat că singura lor datorie ca și credincioși este să își cheme rudele, prietenii și colegii la biserică sau la aceste evenimente și astfel, disciplina evanghelizării a intrat într-un con de umbră.

Astfel, evanghelizarea, în mod subtil, a trecut de pe umerii fiecărui membru din biserică, pe umerii unui grup restrâns format din păstorul bisericii, comitet și poate, încă câțiva frați și surori mai implicați în pregătirea unor astfel de evenimente. Dar, astfel, am pierdut adevărul că evanghelizarea se face intenționat, în orice context, acolo unde se găsesc oamenii care au nevoie de mântuirea prin Isus Hristos. Apostolul Petru ne explică rolul fiecărui credincios în lucrarea de mărturisire a Evangheliei: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1Petru 2:9).

A treia lecție este că fiecare credincios trebuie să-și formeze o cultură a evanghelizării personale. „ …vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). A fi pescar de oameni înseamnă a avea o cultură a pescuitului printre oameni. Este păgubos să gândim că datoria de a evangheliza este doar a păstorilor, a prezbiterilor și altor slujitori care au un dar special de evanghelizare. Datoria de a fi „pescar de oameni” este a fiecărui credincios născut din nou care face parte din „acest popor pe care Dumnezeu și L-a câștigat ca să fie al Lui” (1Petru 2:9).

Evanghelia trebuie dusă de credincioși acolo unde sunt oamenii pentru că, realitatea dureroasă este că mulți oameni pe care îi vedem în fiecare zi, probabil nu vor păși într-o biserică evanghelică niciodată, decât dacă Dumnezeu produce o lucrare miraculoasă în inimile lor. Și probabilitatea să nu pășească în bisericile noastre se datorează unor experiențe dureroase, a unor litigii și dezamăgiri care, deși necunoscute nouă, au generat în acei oameni o aversiune față de noi și locașurile noastre de închinare publică.

Oamenii aceștia își „…fac socotelile în suflet…” (Proverbe 23:7) adică, pot fi foarte amabili și respectuoși dar nu vor veni la serviciile din locașurile noastre de închinare publică. Acesta trebuie să fie un argument suficient de convingător pentru a înțelege nevoia de a ajunge cu Evanghelia, la oameni acolo unde sunt ei, fără a încerca să îi aducem în primul rând acolo unde suntem noi. Chemarea de a face evanghelizare în afara locurilor noastre obișnuite de închinare publică este una care nu mai suferă amânare.

A patra lecție importantă este că Domnul Isus a transformat fiecare situație într-o ocazie ca să-i cheme pe oameni la mântuire: „Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut pe doi frați…, care aruncau o mreajă în mare” (Matei 4:18). Evident, Domnul Isus nu a considerat o plimbare pe malul mării un loc sau un moment prea nesemnificativ pentru a chema alături de El oameni prin care să-Și împlinească lucrarea. Aceasta ar trebui să ne încurajeze pe noi, cei chemați să călcăm pe urmele Lui, să facem ca El, să ascultăm ca El și să evanghelizăm ca El. Cu siguranță chemarea fiecărui credincios născut din nou este de a se uita cu atenție la fiecare loc prin care trece ca să nu rateze acele oportunități pe care Domnul i le oferă pentru a ajunge la cei nemântuiți cu mesajul Evangheliei.

Uneori observăm că oamenii sunt prea ocupați și nu-i deranjăm, chiar dacă știm că ei se află pe drumul spre pierzare eternă. Ar trebui să știm la fel de bine că veșnicia lor în iad sau rai atârnă și de ascultarea noastră de chemarea și responsabilitatea pe care Domnul a dat-o fiecăruia atunci când a creat oportunitatea de a vorbi cu ei despre Evanghelie. Dumnezeu chemă și creează credincioșilor Lui diverse oportunități să ajungă cu Evanghelia acolo unde se află oamenii.

2. Evanghelia are un mesaj ușor de înțeles

Mesajul Evangheliei și eficiența mesagerilor stau doar în Cuvântul lui Hristos: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 419). Mesajul, deși nouă ar putea să ne ridice nenumărate întrebări, pentru oamenii aceia a fost foarte clar, ei l-au înțeles: „Îndată, ei au lăsat mrejile, și au mers după El” (Matei 4:20). Aceasta este o altă lecție de care avem nevoie în acest secol, atât de bogat în informație și totuși sărac în înțelepciunea care vine de sus. Domnul Isus, plimbându-se pe malul mării nu ține predici elaborate și nici mesaje motivaționale ci face o chemare simplă „Veniți după Mine…” (v.19).

Această simplitate nu înseamnă că mesajul Domnului Isus este în vreun fel simplist sau superficial. Dimpotrivă, chemarea pe care o face acestor pescari și, implicit, fiecăruia dintre noi este pe cât de simplă pe atât de profundă. Adesea, complicând mesajul Evangheliei ajungem să nu mai fim siguri nici de ceea ce credem, nici de ce credem ceea ce credem. Astfel, se creează o nesiguranță majoră privind adevărurile esențiale ale Evangheliei, care țin de siguranța mântuirii noastre. Această nesiguranță a dat naștere la temeri, că nu suntem destul de competenți, că nu suntem destul de elocvenți, că nu avem destulă educație teologică și prin urmare, nici nu suntem suficient de bine pregătiți pentru a face evanghelizare. Ne-am construit, mental, ideea că mesajul Domnului Isus este complicat de transmis într-un context în care avem doar câteva minute cu cineva în stația de autobuz, așteptând la rând sau în orice altă activitate obișnuită.

Evangheliile prezintă un mesaj simplu, ușor de înțeles, de aceea ar trebui să fie și foarte ușor de transmis. Deși este bine să fim pregătiți biblic și teologic, pentru a depune o mărturie personală și a mărturisi astfel Evanghelia nu avem nevoie de studii teologice aprofundate. Nu este nevoie nici de multă experiență în cadrul bisericii locale pentru a chema oamenii din jurul tău să îl urmeze pe Hristos. Problema este că, de multe ori, ne pierdem încercând să dăm explicații teologice pe care oamenii nici nu le cer și nici nu le sunt de folos. Adesea, nu înțelegem că central propovăduirii Evangheliei, nu sunt argumentele sau dovezile, nu este apologetica, filozofia sau retorica, ci puterea unei vieți schimbate prin puterea mesajului morții și învierii Fiului lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt care convinge si înnoiește inimile oamenilor.

3. Evanghelia este puterea care ne schimbă viața

„Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Expresia „pescari de oameni” nu era ceva nou pentru societatea greco-romană. Deja, filozofii greci și romani foloseau acest limbaj pentru a descrie lucrarea cuiva care urmărea să „pescuiască” sau să „prindă” pe altcineva cu învățătura și puterea de persuasiune.

Domnul Isus a avut cel puțin șapte pescari în grupul Său de ucenici. Motivul poate fi faptul că, în general, pescarii sunt oameni care nu au timp de inactivitate. Pescarii sortează peștele prins, curăță sau cârpesc mrejele pregătindu-le pentru pescuit, ori sunt pe luciul apei așteptând să prindă pește. Aceștia sunt oameni curajoși și foarte răbdători. Cu siguranță, este nevoie de foarte multă răbdare în câștigarea altora pentru Hristos.

Harul de a predica Evanghelia unei lumi pierdute constă în faptul că, deși ne simțim deseori incapabili, Evanghelia are puterea de a schimba inima oamenilor, fără a depinde de elocvența cuvintelor pe care le rostim. Textul biblic studiat este menit să reaprindă în noi credința că Evanghelia are puterea de a schimba și viețile altora pentru că ea este „…puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” (Romani 1:16).

4. Evanghelia nu trebuie complicată

Evanghelizarea nu este cea mai complicată misiune a Bisericii. Unii cred că mântuirea oamenilor ține de eficiența comunicării Evangheliei în moduri complexe și atrăgătoare. Astfel, s-au trasat Evangheliei trăsături pe care nu le are, s-au făcut promisiuni în numele Evangheliei, pe care aceasta nu le oferă, totul cu scopul de a atrage cât mai mulți oameni. Rezultatul a fost o falsă evanghelie, care oferă un har ieftin, care promite sănătate, putere, succes, și avuții. De aceea, uneori, mulțimi de oameni disperați, în căutare de soluții la problemele lor au fost atrași de această falsă evanghelie, doar pentru a constata că a fost o amăgire. Când Domnul Isus i-a chemat pe acei pescari „Veniți după Mine…”, El nu a argumentat explicându-le de ce ar fi benefic să părăsească singurul mijloc de a-și câștiga traiul pentru ei și familiile lor ca să-L urmeze pe Isus. Acceptarea acestei chemări nu le garanta nici siguranța și nici confortul vieții pe care, acum, o lăsau în urmă. Ceea ce oferea Isus nu era o chemare de a schimba ceea ce ei făceau, ci o chemare de a schimba ceea ce ei erau. Ucenicii au răspuns chemării lui Isus nu pentru că li s-a promis siguranță sau o viață mai ușoară, ci au răspuns pentru că au înțeles că venea de la Dumnezeu.

Domnul Isus este diferit de orice alt învățător din vremea Lui, nu doar pentru că merge personal și își alege ucenicii, dar și pentru că „El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învăța cărturarii lor” (Matei 7:29). Lumea ne cheamă să ne calificăm, pentru a fi cu adevărat oameni de succes, să facem ceva măreț în viețile noastre. Sistemele de valori ale lumii, fie cele religioase, politice sau economice, îi cheamă pe oameni să demonstreze ceva, să performeze pentru a avea beneficiile pe care și le doresc. Finalitatea este, însă, o constatare dureroasă: „…tot ce se face sub soare…, este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:17).

5. Evanghelia, răstoarnă sistemele de valori cu care ne-am obișnuit.

Prin chemarea pe care Domnul Isus o adresează unor oameni pe care îi alege: „Veniți după Mine…” (Matei 4:19), El le cere despărțirea de tot ceea ce aveau „…case…, frați…, surori…, tată…, mamă…, nevastă…, feciori…, holde…” (Matei 19:29). Această chemare a Evangheliei este costisitoare, deoarece este chemarea la a fi schimbați. Viața veche cu tot ce înseamnă ea este lăsată în urmă, trebuie să existe o renunțare deplină întrucât se creează o nouă situație, în care cel chemat are o singură opțiune: să părăsească tot și să meargă după Isus. În același timp, Evanghelia este generoasă, deoarece oferă o răsturnare de valori extrem de avantajoasă, o schimbare „…în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Profetul Isaia, cu sute de ani mai înainte, descrie acest mesaj al harului nemeritat, această invitație la ospățul oferit de Dumnezeu, pentru cei care altfel niciodată nu și-ar fi permis să fie la acest ospăț: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultați-Mă dar și veți mânca ce este bun și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luați aminte și veniți la Mine, ascultați, și sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David” (Isaia 55:1-3). Răspunsul prompt al acestor ucenici, ca și răspunsul atâtor oameni de-a lungul istoriei, nu vine din beneficiile materiale pe care Evanghelia le oferă, ci din odihna pe care ea o promite: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).

Nu este o chemare la mai multă muncă pentru un câștig material, ci la odihna și încrederea în Cel ce a împlinit pe deplin dreptatea lui Dumnezeu și „….prin care avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1:7) și astfel „…ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Mulți privesc spre lucrurile la care ar trebui să renunțe și socotesc costul uceniciei greu de plătit pentru că sunt prea multe din viața veche ce trebuie lăsate în urmă. Ucenicul este scos din siguranța relativă a vieții tihnite cu care, desigur, s-a obișnuit și este aruncat în vâltoarea unei nesiguranțe depline: „Iată Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți, dar, înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16). Asta înseamnă o atașare exclusivă de Domnul Isus, adică o rupere decisivă de orice alt sens al vieții.

Dacă Matei ar fi decis să rămână la vamă și ceilalți la mreaja de pescuit, fiecare ar fi putut munci cu cinste și devotament, puteau cunoaște oarecum pe Dumnezeu dar, dacă doreau să învețe să creadă în Dumnezeu, trebuia să-L urmeze pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iar, a merge după El și a crede în El, nu mai înseamnă a sta liniștiți și a aștepta pe Mesia, El este deja aici. Întrebarea la care fiecare credincios trebuie să răspundă este: „…dar, cum vor chema pe Acela în care nu au crezut? Și cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (Romani 10:14).

Într-o vreme ca cea pe care încă o avem, într-o vreme în care aproape toate contextele în care ne aflăm ne sunt favorabile mărturisirii Evangheliei, este imperios necesar să ne formăm o cultură a evanghelizării, nu doar în teorie, la nivelul bisericii, ci în practică, la nivelul fiecărui credincios născut din nou. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. De câte ori ai ratat ocazia de a ajunge la oameni cu Evanghelia acolo unde se aflau ei?
2. De câte ori ai considerat că nu te afli în locul potrivit și ai tăcut?
3. De câte ori ai considerat că nu este momentul și nici nu te afli într-un cadru destul de sacru pentru a mărturisi Evanghelia unor oameni pierduți?
4. Câte oportunități ai ratat, în această viață, de a mărturisi Evanghelia și oare, câte suflete s-au pierdut pe veci din această pricină?
5. De câte ori te-ai apucat să filozofezi și să complici Evanghelia ca să demonstrezi că știi, ceea ce nu știai și, astfel, ai pierdut oportunitatea mărturisirii Evangheliei?
6. Care sunt valorile trecute din viața ta la care îți este încă dificil să renunți?

Marius Sabou – pastor la biserica Baptistă Betel din Cluj Napoca