Tema: Să nu ucizi… nici măcar cu vorba!
Text biblic: Exodul 20:13, Matei 5:21–26
Verset cheie: Matei 5:23–24
Ideea centrală: Uciderea interzisă de Scriptură nu este doar un atac la integritatea fizică a unei persoane, ci este și un atac care încalcă Legea lui Dumnezeu și demnitatea umană așezată de El în om.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem gravitatea păcatului de a ucide în inimă și implicațiile poruncilor biblice cu privire la acesta. Mai mult, să căutăm pacea, iertarea și relaționarea biblică la semeni.
Context
Care este contextul versetelor 21–26? Despre ce vorbește Domnul Isus în Predica de pe munte? Ce importanță au versetele 17–20 pentru interpretarea Predicii de pe munte, precum și a textului nostru?
Ne aflăm cu studiul în Predica de pe munte a Domnului Isus, o remarcabilă capodoperă a predicării înregistrată de evanghelistul Matei. Domnul Isus prezintă aici principiile Împărăției lui Dumnezeu. În versetele 17–20 Domnul Isus le descoperă ascultătorilor scopul lucrării Sale, adică împlinirea Legii lui Dumnezeu. Standardul lui Dumnezeu este același, doar că teologii și învățătorii lor nu au înțeles spiritul și profunzimea Legii.
Neprihănirea lui Dumnezeu era evidențiată în legile lui Dumnezeu care erau departe de a fi respectate de evrei, inclusiv de farisei, așa cum au fost ele intenționate de Dumnezeu. De aceea, în v. 20, Domnul Isus afirmă: Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
Intenția Domnului Isus fost să demonstreze oamenilor că singura modalitate prin care omul poate intra în Împărăția cerurilor și de a se ridica la standardul de neprihănire a lui Dumnezeu, nu este prin a concura cu fariseii, ci prin a realiza cât de departe este omul de această neprihănire încercând să o câștige prin fapte și că ea poate fi primită doar prin harul lui Dumnezeu.
Cheia interpretării Predicii de pe munte, și implicit a pasajului nostru, este versetul 20, pentru că Domnul Isus prin predica Sa explică oamenilor că Dumnezeu nu este preocupat doar de exteriorul nostru, ci mai degrabă de interiorul nostru. Fariseii și cărturarii vremii aveau o neprihănire exterioară, respectând anumite ritualuri, dar cei ce sunt parte a Împărăției lui Dumnezeu au o neprihănire interioară, adică o inimă transformată.
Care sunt cele cinci afirmații „ați auzit că s-a zis”?
Domnul Isus prezintă o serie de cinci afirmații „ați auzit că s-a zis” pentru a-i învăța pe ascultători adevărata însemnătate a Legii Vechiului Testament. Prin aceste afirmații El identifică modul eronat sau trunchiat al fariseilor de a interpreta și aplica Legea Vechiului Testament.
1. Interpretarea fariseilor
În versetul 21 Domnul Isus identifică prima afirmație din această serie de cinci „ați auzit că s-a zis”. Este important de menționat că El nu corectează sau schimbă Legea, ci corectează interpretarea eronată a fariseilor și a învățaților vremii de atunci. Expresia „ați auzit că s-a zis celor din vechime” face referire la o poruncă din Vechiul Testament, dar care a fost interpretată și predată oamenilor de către liderii religioși ai vremii. De aceea, se poate observa că Domnul nu citează strict o poruncă din Vechiul Testament, ci El citează o interpretare/învățătură a învățătorilor lor; ei sunt cei ce au zis de-a lungul timpului ce anume semnifică o anumită poruncă. Porunca „să nu ucizi” se află în Decalog, însă sintaxa următoare nu prezintă un citat din Lege, ci din învățătura rabinică a vremii. Astfel, Domnul Isus nu corectează sau modifică Legea Mozaică, deoarece aceasta este perfectă, curată și sfântă: Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei 5:17-18), Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. (Psalmul 19:7)
Care era problema fariseilor? De ce anume îi acuză în repetate rânduri Domnul Isus? Cum îi numește Domnul Isus pe farisei? (vezi Matei, capitolul 23). Nelegiuirea fariseilor era ipocrizia; ei respectau o lege exterioară interpretată după propriul plac, dar inimanu le era atinsă de Dumnezeu. De aceea, Hristos îi numește morminte văruite, învățători care leagă sarcini grele și anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Cine respectă Legea cu desăvârșire este neprihănit, dar nimeni n-a respectat Legea cu desăvârșire, pentru că nimeni nu se poate ridica la standardul de neprihănire și de sfințenie al lui Dumnezeu.
2. Interpretarea lui Hristos
Domnul Isus prezintă cu autoritate adevărata însemnătate a Legii lui Dumnezeu și odată cu aceasta standardul de neprihănire impus de Împărăția lui Dumnezeu. Expresia dar Eu vă spun arată autoritatea Mântuitorului, nu de a schimba ce a fost scris în Scriptură, ci de a prezenta adevărata însemnătate și profunzime a Cuvântului transmis de Dumnezeu oamenilor. El așază standardul neprihănirii lui Dumnezeu acolo unde el ar fi trebuit să se afle dintotdeauna.
Afirmațiile din versetul 22 arată profunzimea poruncii a șasea din Decalog. Porunca aceasta nu cuprinde doar o manifestare exterioară, ci și o atitudine interioară. Trăirea și acțiunile exterioare sunt dovada unei filosofii și trăiri interioare. Exteriorul este validat în măsura în care reprezintă ceea ce este în inima noastră.
Spectrul acestei porunci cuprinde, așadar, o acțiune violentă fizică, dar și o atitudine interioară manifestată la nivel de atitudine, gândire sau vorbire.
Ce este uciderea?
A ucide înseamnă a lua viața unei persoane, a atenta la dreptul și demnitatea umană intrinsecă așezată de Dumnezeu în fiecare om. Deoarece omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, el este valoros și important înaintea lui Dumnezeu; acest chip dă valoare și demnitate vieții umane. În Geneza 9:6 Dumnezeu afirmă cu claritate: Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui. A lua viața unui om este interzis, este păcat și trebuie pedepsit cu asprime. Viața omului trebuie protejată încă din momentul concepției, de aceea, în mod evident avortul (chiar atunci când omul este conceput) înseamnă ucidere. Viața și demnitatea omului trebuie protejate și respectate de la embrion până la maturitate.
Domnul Isus extinde aplicabilitatea acestei porunci și la nivel de atitudine, nu doar de gest sau faptă, pentru că Dumnezeu este interesat de inima omului. De aceea, mânia și limbajul denigrator sunt la fel de grave și sunt încadrate în aceeași categorie de păcat. Desconsiderarea, jignirea sau umilirea unui om și a demnității sale chiar prin atitudine sau cuvinte sunt la fel de grave înaintea lui Dumnezeu ca și actul fizic.
Mânia
În veresetul 22 Hristos așază sub același nivel de gravitate pe cei care se mânie sau spun cuvinte jignitoare. Mânia este o ucidere în inimă, o atitudine care denotă o încălcare a legii lui Dumnezeu. Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el. (1 Ioan 3:15) Astfel că, ceea ce este important pentru Dumnezeu este atitudinea interioară, iar „mânia” sau „ura” manifestată în inimă față de semenul tău este încadrată la ucidere.
Limbajul
Cuvintele prostule și nebunule aveau aceeași însemnate și gravitate. Datorită faptului că numele erau importante pentru cultura vremii, a numi pe cineva prost sau nebun era de o gravitate deosebită. A porecli pe cineva sau a numi pe cineva în felul acesta era o chestiune serioasă. Domnul Isus afirma: Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura. (Luca 6:45) Limbajul este primul rod al inimii, iar Dumnezeu este interesat de inimanoastră.
Afirmațiile antitetice din Matei cap. 5 scot în evidență această atenție deosebită a lui Dumnezeu pentru inima omului. Dumnezeu e preocupat de ceea ce se află în interiorul ființei noastre; neprihănirea nu este o chestiune exterioară, de aparență și ritual, așa cum era la fariseii de atunci, ci aceasta sălășluiește în inimă și cuprinde întreaga noastră ființă. Fariseii au fost condamnați de Domnul Isus pentru că inima le era nelegiuită, în timp ce faptele erau religioase. Neprihănirea aceasta nu o poate îndeplini omul prin propriile forțe și fapte, ci doar prin Hristos. Cu alte cuvinte, vinovat nu sunt doar ucigașii, ci și cei ce se mânie; nu doar adulterii, ci și cei ce poftesc; nu doar cei ce mint, ci și cei ce nu-și țin cuvântul.
Pentru atitudinea, gândurile, cuvintele și faptele noastre există o judecată dreaptă, eternă și finală. Pedeapsa focului gheenei exprimă o judecată finală ce vine în aceeași măsură peste ucidere, mânie sau cuvinte jignitoare. Oamenii și Dumnezeu au două măsuri diferite de judecată, dar judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă. Oamenii se judecă incorect unii pe alții, se judecă pe ei înșiși incorect, dar judecata lui Dumnezeu este dreaptă.
Apostolul Pavel afirma în 1 Corinteni 4:3–4: Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea, totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. Cu alte cuvinte, Pavel afirmă că evaluarea oamenilor este subiectivă (nu-i păsa de critica oamenilor), evaluarea sa este subiectivă (nu găsește nimic împotriva sa), dar evaluarea lui Dumnezeu este dreaptă și corectă.
Care este scopul versetelor 23–26?
3. Importanța reconcilierii
Scopul versetelor 23–26 este să ilustreze adevărul din primele versete și să accentueze de fapt intenția și voia lui Dumnezeu: reconcilierea. Sunt două imagini pe care Domnul Isus le folosește ca și aplicație la adevărul prezentat anterior. Aceste ilustrații sugerează urgența, importanța și necesitatea împăcării și a rezolvării acestei probleme de relaționare la semenul său.
a. Reconcilierea și închinarea
Prima ilustrație este aceea a închinării înaintea lui Dumnezeu. Darul (v. 24) era o jertfă ce trebuia adusă la Templu ca închinare înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus afirmă că este atât de important și de grav păcatul mâniei și este atât de urgentă nevoia de reconcilierea, încât aceasta are prioritate în fața închinării. Cu alte cuvinte prioritatea sfințirii are întâietate în fața priorității închinării. Darul ceremonial trebuie adus după ce împăcarea este realizată.
Domnul Isus nu diminuează necesitatea închinării. Închinarea este o poruncă, dar prioritar față de închinare este sfințirea. Dumnezeu dorește mai mult ca inima și relațiile noastre să fie îndreptate, decât o jertfă pe altar adusă într-o formă sau alta. Inima ta sfințită este un dar de un miros mai plăcut decât orice alt dar i-ai aduce Domnului. În Romani 12:1, apostolul Pavel îndemna biserica: Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Înainte de apostolul Pavel, psalmistul David recunoștea că Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită. (Psalmul 51:17). Aceeași lecție a predat-o și Samuel lui Saul: Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. (1 Samuel 15:22)
În întreaga Scriptură Dumnezeu i-a chemat pe oameni la sfințire, la ascultare, la a fi modelați și transformați de El și de voia Sa. Închinarea plăcută și primită de Dumnezeu este a unei inimi sfințite și dăruite Lui în întregime.
b. Reconcilierea și judecata
În versetele 25–26 Domnul Isus folosește imaginea unei călătorii. El descrie urgența reconcilierii cu cel ce are drept de a te executa datorită vinei tale. Accentul este pe degrabă, adică pe urgența reconcilierii. Uciderea din inimă este o vină ce va fi judecată drept. Nu este ceva neînsemnat și neimportant. Vina atitudinii și limbajului ucigător aduce după sine o osândă dreaptă și chiar veșnică. De aceea, este urgent și necesar să rezolvi problema păcatului.
Omul este chemat să trăiască după un standard mult mai înalt decât credeau evreii și liderii religioși din vremea Domnului Isus. Sfințenia lui Dumnezeu este mai profundă decât exprimă interpretarea lor superficială a Legii. Cu toate acestea, omul nu poate să se ridice la acest standard de neprihănire, căci cel neprihănit va trăi prin credință. A fost nevoie de Hristos să facă ispășirea pentru păcatele noastre, ca noi să primim neprihănirea Sa. Noi putem trăi neprihăniți doar prin Hristos și harul lui Dumnezeu.
Aplicații
- Dumnezeu este neprihănit și Legea Vechiului Testament este exprimarea caracterului Său sfânt. Cerința lui Dumnezeu pentru copiii Lui este: fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt (1 Petru 1:16)
- Dumnezeu este interesat nu doar de acțiunile tale, ci de inima ta. Ai grijă de inima ta, evaluându-ți zilnic viața spirituală. Nu uita, Dumnezeu știe toate gândurile și atitudinile inimii tale!
- Mânia, cuvintele jignitoare și denigratoare sunt în aceeași categoria cu uciderea fizică. Conform standardului lui Dumnezeu, acestea nu se diferențiază în gravitatea lor. Nu trata păcatul ușor, ci fi mereu vigilent așa încât cel rău să nu se bucure de viața, inima, mintea sau cuvintele tale.
- Dumnezeu ne poruncește să căutăm reconcilierea. Bucuria lui Dumnezeu este atunci când copiii Săi trăiesc în sfințenie și umblă pe urmele pașilor lui Hristos. Mai degrabă decât o închinare frumoasă, El vrea o inimă sfințită.
- Păcatul uciderii este grav și condamnabil, conform judecății drepte a lui Dumnezeu. Împacă-te astăzi! Rezolvă problema păcatului tău acum!
Întrebări:
- Care este rolul Legii Vechiului Testament?
- De ce am avut nevoie de Lege?
- Există totuși vreo diferență în ce privește gravitatea uciderii fizice față de uciderea în inimă?
- Poate un om nesfințit să se închine lui Dumnezeu? Primește Dumnezeu această închinare?
- Pot necredincioșii să se închine la biserică? Care este atitudinea și dorința lui Dumnezeu față de acești oameni?
- De ce e așa de urgentă nevoia de reconciliere? Care sunt consecințele în viața unui creștin care nu caută reconcilierea? În ce sens va fi el judecat sau pedepsit?
autor: Andrei Mirăuțe, păstor, Biserica Creștină Baptistă Șofronea, Arad;
e-mail: andreimiraute@gmail.com
