Tema: Fii integru din punct de vedere moral!
Text biblic: Exodul 20:14; Matei 19:1–1
Verset cheie: Matei 5:27–28
Ideea centrală: Integritatea este poruncită de Dumnezeu, care așteaptă ca, indiferent de statutul, situația, timpul sau locul în care ne-am afla, să ascultăm de El.
Scopul lecției: Să descoperim că porunca a fost de a început și rămâne valabilă pentru totdeauna. Pentru o viața binecuvântată este imperios necesar a trăi în integritate din punct de vedere moral.
Introducere
Isus a luat unele legi pentru a le interpreta pentru poporul Său în lumina noii vieți pe care a venit să o dea. El a făcut o schimbare fundamentală fără să modifice standardele lui Dumnezeu: S-a preocupat de atitudinile și de intențiile inimii, nu doar de acțiunile exterioare. Isus le-a explicat oamenilor că păcatul provenea din atitudinile inimii. Mânia este crimă în inimă; pofta este adulter în inimă.
Situația noastră corespunde în multe privințe cu cea din Imperiul Roman din vremea lui Isus. Suntem martorii unei decăderi morale, sub influență marxistă, care încurajează prăbușirea moravurilor și a comportamentului creștin.
Isus a afirmat legea lui Dumnezeu a purității, explicând apoi că intenția acestei legi era să dezvăluie sfințenia relațiilor intime și starea de păcat a inimii omenești. Dumnezeu a creat sexul și Dumnezeu îl ocrotește. El are autoritatea de a-l reglementa și de a pedepsi pe cei ce se revoltă contra legilor Sale. El nu reglementează relațiile intime pentru că vrea să ne frustreze, ci pentru că vrea să ne binecuvânteze.
Isus a spus că impuritatea sexuală începe prin dorințele inimii. Privirea menționată de Isus nu era o privire întâmplătoare, ci o fixare insistentă, constantă, în scopul poftirii senzuale, era ceva plănuit. Să privești o femeie cu scopul de a o dori înseamnă să comiți adulter în inimă.
Problema poftei din inimă nu se rezolvă cu ochii plecați în pământ. Isus îi cheamă pe oameni să aibă o inimă fără păcat. Cum? Prin purificarea dorințelor inimii și prin disciplinarea acțiunilor corpului. O intervenție chirurgicală nu poate soluționa problema inimii. Ochiul și mâna sunt, de obicei, cei doi vinovați când este vorba de păcate sexuale și, de aceea, ele trebuie disciplinate. Cu alte cuvinte, Isus a poruncit ca păcatul să fie tratat în mod drastic, radical; să fie îndepărtat din viață orice ar putea hrăni dorințele greșite.
Isus nu a modificat învățătura din Eden referitoare la căsătorie și nici nu a anulat porunca din Lege. Ceea ce învăța El se baza cu rigurozitate pe creația și legea morală a lui Dumnezeu.
O întrebare șireată (Matei 19:1–2)
Conducătorii religioși au încercat să-L prindă pe Isus cu întrebări din lege, despre sabat, semne, dar au eșuat. De data aceasta, au încercat cu un subiect foarte controversat: divorțul.
Ispitirea aceasta ascunde intenția de a-L determina pe Isus să afirme ceva contrar Legii. Ceea ce se caută nu este un sfat duhovnicesc sau o învățătură corectă, ci un motiv pentru acuzarea lui Isus. Întrebarea lor sună astfel: este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?
In vremea aceea, în iudaism exista o luptă între mai multe școli pentru interpretarea corectă a acestui subiect. Unii spuneau și susțineau despărțirea de femeie pentru orice pricină, alții susțineau despărțirea, doar dacă i-a fost infidelă sau dacă găsește pe alta mai frumoasă.
Cu siguranță că viața destrăbălată a irodienilor a contribuit în mare măsură la situația de atunci. Atât Ioan Botezătorul, cât și Isus au luptat pentru curăția și ocrotirea căsătoriei.
Un răspuns biblic (Matei 19:4–6)
Isus a respins justificarea divorțului de către farisei pe temeiul Deuteronom 24:1 și a reafirmat scopul lui Dumnezeu în creație, acela că nicio ființă umană nu poate să separe ceea ce Dumnezeu a adus împreună și a unit.
Fariseii Îl ispitesc pe Isus întrebându-L dacă este îngăduit unui bărbat să divorțeze de soția sa. În mod evident, ei au în vedere pasajul din Deuteronom 24:1 care descrie pur și simplu divorțul ca pe un fapt, mai degrabă decât să ofere vreo reglementare legală în favoarea acestuia. Ei se întreabă ce poziție va lua Isus cu privire la acest pasaj. Răspunsul lui Isus este: Din cauza inimilor voastre împietrite v-a dat voie Moise să vă lăsați nevestele (Matei 19:8). Dar, apoi, Isus critică eșecul fariseilor de a recunoaște în cărțile lui Moise intenția cea mai profundă și, de fapt, intenția originară a lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Așa că citează două pasaje din Geneza: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut și De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup (Geneza 1:27; 2:24). Din aceste pasaje din Geneza, Isus concluzionează: Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup și apoi face declarație culminantă: Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă!
Implicația acestor afirmații este că Isus respinge utilizarea de către farisei a pasajului din Deuteronom 24:1 și ridică standardul căsătoriei pentru discipolii săi la intenția inițială a lui Dumnezeu în ceea ce privește creația. El spune că niciunul dintre noi nu ar trebui să încercăm să desfacem acel un singur trup pe care Dumnezeu l-a unit.
La creație, problema apărută era singurătatea omului. Femeia a fost creată pentru a rezolva această problemă. Adam nu a găsit un partener potrivit între animalele create. El avea nevoie de un tovarăș care să fie egal cu el și cu care să-și găsească împlinirea. Dumnezeu a rezolvat problema pentru Adam prin crearea Evei.
Căsătoria face posibilă continuarea neamului omenesc (Geneza 1:28). Porunca lui Dumnezeu încă de la început a fost ca relațiile sexuale să aibă loc doar în cadrul căsătoriei. În afara căsătoriei, relațiile intime devin păcat. Căsătoria este un mod de evitare a păcatelor sexuale (1 Corinteni 7:1–6), este calea stabilită de Dumnezeu pentru ca un bărbat și o femeie să aibă parte de bucuriile fizice ale intimității conjugale.
Isus le-a reamintit ascultătorilor Săi că Dumnezeu a instituit căsătoria și că doar El poate să-i controleze caracterul și legile și că nimeni nu poate să schimbe ceea ce a instituit El. Căsătoria este o unire fizică dintre un bărbat și o femeie și are un caracter permanent. Deci, ceea ce Dumnezeu a făcut să fie un singur trup, omul nu are voie – opunându-se lucrării lui Dumnezeu – să despartă. Sensul este foarte clar: în ochii lui Isus, căsătoria este absolut de nedesfăcut.
O nouă întrebare șireată (Matei 19:7)
Isus nu a căzut în cursa fariseilor. Le-a ignorat întrebarea tendențioasă și a evidențiat esența designului original al căsniciei întemeiate de Dumnezeu. Prin insistența lor, fariseii dau dovadă de multă perfidie. Ei fac apel la o învățătură din Deuteronom 24:1–4. Marea problemă a acestui pasaj pentru evrei era să definească termenul rușinos. Cuvântul cheie din întrebarea lor este a poruncit. Problema este că Moise nu a poruncit niciodată lucrul acesta și nici Dumnezeu nu a făcut-o. Este o încercare de a forța învățătura Bibliei și de a distorsiona adevărul.
Moise nu a poruncit despărțirea ci a reglementat procedura în situația în care cineva ajunsese să se despartă de nevasta sa. Este vorba despre o permisiune, nu de o poruncă. Scopul acestei permisiuni reglementate legal este tocmai de a întări poziția femeii prin cartea de despărțire și, prin aceasta, de a limita divorțul.
Soțul se gândea de două ori înainte de a scrie cartea de despărțire, pentru că n-o mai putea avea înapoi. Isus a lămurit faptul că legea mozaică a divorțului a fost o concesie din partea lui Dumnezeu. Legea inițială de căsătorie dată de Dumnezeu nu lasă loc pentru divorț.
O clarificare biblică (Matei 19:8–9)
Este o mare diferență între ceea ce Dumnezeu poruncește și ceea ce El permite. Fariseii spuneau că Dumnezeu a poruncit divorțul, dar Domnul Isus clarifică lucrurile și spune că El nu l-a poruncit, ci doar l-a îngăduit. Învățătura din Deuteronom 24 derivă din împietrirea inimilor. Într-o singură propoziție Domnul Isus scoate la suprafață motivul fiecărui divorț și spulberă orice fel de scuză. Același lucru se întâmplă și astăzi. Nimic nu s-a schimbat, de aceea tribunalele sunt pline de cupluri gata să divorțeze. La început nu a fost așa. Dumnezeu a întemeiat căsnicia înainte de căderea omului în păcat, omul a născocit divorțul după căderea sa. În contextul discuției purtate între evreii care cunosc și aplică Legea, Isus le spune că oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.
Apare aici o excepție prin folosirea expresiei în afară de pricină de curvie. De ce Matei menționează această excepție? Matei se adresează în primul rând unui grup de cititori evrei. Aceștia cunoșteau Vechiul Testament, Legile și profețiile. Asta însemna că scriitorul era conștient de informațiile pe care le cunoșteau cititorii săi așa că autorul nu trebuia să prezinte fiecare detaliu. Pentru clarificarea acestei excepții, sub inspirația Duhului Sfânt, evanghelstul Matei folosește două cuvinte cu sensuri diferite: curvia și preacurvia. În contextul Evangheliei după Matei sunt două împrejurări în care se vorbește despre divorț. Prima împrejurare este în contextul nașterii Domnului Isus când Iosif a plănuit să se despartă de Maria, logodnica lui, pentru că la momentul respectiv nu cunoștea lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt în actul întrupării Mântuitorului (Matei 1:18-25). Când a aflat că nu este vorba despre păacat, ci despre o intervenție divină, Iosif s-a căsătorit cu Maria și a dus la îndeplinire planul lui Dumnezseu. A doua împrejurare este în contextul relației incestuoase dintre Irod și soția fratelui său, Filip. Ioan Botezătorul l-a confruntat pe Irod în mod categoric: „Nu-ți este îngăduit s-o ai de nevastă” (Matei 14:3–4). Înafară de aceste cazuri în care Matei vorbește despre excepția care duce la despărțire, Levitic 18 prezintă pe larg imoralitățile sexuale care sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu și care sunt definitiv interzise.
Atunci când Isus a zis „Dar Eu vă spun”, El pretindea că este Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu poate institui sau schimba legile căsătoriei. Isus nu a spus că partenerul căruia i s-a greșit trebuie să ceară divorțul. Cu siguranță că poate exista iertare, vindecare cu răbdare și o refacere a relației rupte. Aceasta ar fi abordarea creștină a problemei. Niciunul dintre soți n-ar trebui să se gândească la o relație cu o altă persoană, ci să-și cultive relația de acasă pentru a se dezvolta și a da satisfacții. Dragostea curată a soțului sau a soției este o mare protecție chiar și în cazul unei ispite neașteptate.
În Marcu 10:1–12, când Domnul Isus abordează aceeași temă, motivul adulterului nu mai este menționat ca fiind necesar pentru divorț și recăsătorie. Tocmai că, pentru Dumnezeu, așa cum divorțul este un nonsens, la fel este și recăsătoria. Atunci când un pastor spune „Amin” peste legămintele făcute de doi oameni care se căsătoresc, la fel spune și Dumnezeu din cer. Problema recăsătoriei este foarte serioasă. Dacă motivul divorțului nu este adulterul, atunci, în ochii lui Dumnezeu, orice recăsătorie va fi o trăire în adulter permanent.
O aplicație practică (Matei 19:10–12)
Reacția ucenicilor ce urmează imediat afirmației Domnului (Matei 19:10), dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare, ne arată că Domnul Isus nu permite nicio portiță de ieșire din legământul căsătoriei, aceasta fiind responsabilitatea pe care ți-o asumi când te căsătorești.
Răspunsul ucenicilor arată că ei nu erau de aceeași părere cu Domnul. Ucenicii gândesc din perspectiva lor, adică în mod egoist, dar ei ar trebui să gândească din perspectiva lui Dumnezeu. Isus nu voia ca ei să considere divorțul ca pe o scăpare, pentru că atunci n-ar mai fi avut o atitudine serioasă față de căsătorie.
Fiecare bărbat sau femeie trebuie să ia în seamă voia lui Dumnezeu în ce privește căsătoria. Fuga de responsabilitate nu justifică refuzul de a te căsători. Dar, de dragul slujirii lui Dumnezeu, această decizie este justificată.
Cea mai mare nevoie a omului nu este căsătoria, ci Hristos. Dacă ne vom regăsi în situația celor cu inima împietrită amintiți de Domnul Isus, atunci să știm că nu vom reuși singuri să scăpăm din această stare. Avem nevoie de o schimbare a inimii. Tot ce putem face este să fugim la crucea lui Hristos. De acolo începe restaurarea fiecărui om și a fiecărei căsnicii. Acolo găsim iertare, îndurare și restaurare.
Aplicații:
• Biblia arată mai mult decât clar faptul că voia lui Dumnezeu este căsătoria cu un singur partener și credincioșie până la moarte. Dumnezeu urăște divorțul (Maleahi 2:16), iar împăcarea şi iertarea ar trebui să fie semne ale ascultării de Dumnezeu din viața credincioșilor (Luca 11:4; Efeseni 4:32).
• Chiar şi atunci când intervine adulterul într-un cuplu, acesta poate, prin harul lui Dumnezeu, să învețe să ierte şi să înceapă reconstrucția căsniciei. Dumnezeu ne-a iertat pentru mult mai multe păcate. Cu siguranță că noi putem urma exemplul Său şi deci să iertăm chiar şi păcatul adulterului (Efeseni 4:32).
autor: Pavel Gag, pastor, Biserica Creștină Baptistă Biruința, Arad; e-mail: gagpavel@gmail.com
