Tema: Cinstește-ți părinții și iubește-ți aproapele
Text biblic: Exodul 20:12, Matei 15:1–9
Verset cheie: Exodul 20:12
Ideea centrală: Părinții trebuie să-și iubească și să aibă grijă de copiii lor, crescându-i în căile Domnului, iar copiii, la rândul lor, sunt datori să-și cinstească și să-și îngrijească părinții până la finalul vieții lor.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi modul în care așteaptă Dumnezeu să fie privită relația părinte–copil și ce poți face pentru a împlini această așteptare divină.
Trăim într-o cultură în care oamenilor nu le place autoritatea, iar generația tânără nu mai are un respect deosebit pentru bătrâni. Suntem foarte interesați de tinerețea veșnică, însă, în generația noastră, pentru vârsta înaintată nu există vreo apreciere specială. Autoritatea parentală este ignorată. Se vede din ce în ce mai mult, chiar în prezent, realitatea că există copii și tineri care își dau în judecată părinții pe probleme precum disciplina și autoritatea în familie. În zilele noastre, există un atac masiv asupra familiei, asupra autorității și este nevoie să ne întoarcem la această poruncă din Decalog.
Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. Părinții sunt reprezentanții, în primul rând, ai structurilor de autoritate. Dacă copiii nu își respectă și nu își cinstesc părinții, de ce ar onora și ar respecta legile țării? Dacă copiii nu îi respectă pe părinți, de ce și-ar onora și respecta profesorii? Dacă copiii tăi nu te respectă și nu te onorează, de ce L-ar onora și respecta pe Dumnezeu? Când copiii tăi sunt mici, trebuie să îi înveți, să te aștepți de la ei și să le ceri respect și ascultare, deoarece acestea nu vor veni de la sine mai târziu. De aceea, Scripturile sunt pline cu instrucțiuni despre creșterea copiilor și despre cum să-i înveți (Deuteronom 6; Proverbele 22:6; 2 Timotei 3:2).
Al doilea set de porunci dintre cele zece se concentrează pe relațiile cu semenii. Desigur, trebuie avut în vedere că relațiile cu semenii sunt o expresie a iubirii față de Dumnezeu. Există o legătură inseparabilă între îndatoririle noastre față de oameni și iubirea noastră față de Dumnezeu. Relația corectă cu omul decurge din relația corectă cu Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu trebuie să vină pe primul loc. Nu ne putem iubi cu adevărat unii pe alții decât dacă Îl iubim pe Dumnezeu. Dacă nu-L respectăm pe Dumnezeu, nu ne vom respecta unii pe alții. Cu greu putem începe să păzim ultimele șase porunci până nu învățăm cum să le păzim pe primele patru.
Cinstirea părinților
Primul cuvânt este „cinste”. Cuvântul este kaved, care în ebraică înseamnă „greu”. Este cuvântul pe care Vechiul Testament îl folosește pentru slava lui Dumnezeu, pentru greutatea măreției Sale divine. Prin urmare, a-ți onora părinții înseamnă a acorda importanța cuvenită poziției lor. Presupune a le oferi recunoașterea pe care o merită pentru autoritatea dată lor de Dumnezeu. A onora înseamnă a respecta, a aprecia, a prețui tații și mamele ca daruri de la Dumnezeu.
În primul rând, observați că Dumnezeu așază această poruncă pe primul loc în lista responsabilităților noastre orizontale. Responsabilitățile noastre verticale sunt adresate Lui prin primele patru porunci, dar când El începe să exprime responsabilitățile noastre orizontale, responsabilitățile noastre în relațiile noastre umane unul cu celălalt, prima cerință a Domnului este: „Cinstește pe tatăl și mama ta.”
În al doilea rând, dacă citim legile mai departe până la Exodul 24, descoperim că Dumnezeu acordă aceeași pedeapsă neascultării de părinți pe care o aplică blasfemiei, idolatriei și închinării înaintea unor dumnezei falși. În fiecare dintre aceste cazuri, în legile lui Moise, este dată pedeapsa cu moartea. Așadar, Dumnezeu evidențiază importanța acestei porunci.
Este absolut potrivit ca într-una din cele zece porunci de bază ale Sale Dumnezeu să abordeze centralitatea familiei. Pe de o parte, Domnul ne cheamă să ne cinstim părinții, să-i respectăm și să ne supunem lor. Prin urmare, această poruncă ne cheamă la respectarea corespunzătoare a autorității părintești. În Coloseni 3, Scriptura poruncește: „Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta este plăcut Domnului”, iar în pasajul paralel din Efeseni 6 Pavel spune: „Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, căci este drept.” Pavel cere din partea copiilor un răspuns pozitiv la autoritatea părinților lor.
Pentru Pavel, autoritatea părinților constituie o problemă serioasă. În Romani 1 și chiar și în ultima carte pe care o scrie, 2 Timotei 3, el arată către neascultarea de părinți ca înspre un exemplu prin excelență al păcatului și al unei societăți decăzute. În Romani 1:18–32, în mijlocul unei liste de păcate îngrozitoare, Pavel scrie despre cei care sunt „neascultători de părinți”. În 2 Timotei 3, Pavel vorbește despre oameni care sunt iubitori de bani, iubitori de sine, înstrăinați în afecțiunile lor unul față de celălalt și despre cei care sunt „neascultători de părinți”. De ce? Pentru că, pentru Pavel, o persoană care poate încălca această poruncă a autorității, a respectului față de autoritatea părinților, este capabilă de orice alt păcat și în pericol spiritual grav.
Augustin a subliniat importanța celei de-a cincea porunci punând o întrebare retorică: „Dacă cineva nu reușește să-și onoreze părinții, este cineva pe care să-l onoreze totuși?” Se presupune că nu, deoarece relația dintre părinte și copil este prima relație, începutul întregii societăți umane. În circumstanțe obișnuite, primii oameni pe care un copil îi cunoaște sunt părinții săi. Dumnezeu intenționează ca familia să fie primul nostru spital, prima școală, primul guvern, prima biserică. Dacă nu respectăm autoritatea acasă, nu o vom respecta nicăieri. Respectul începe chiar de acasă!
În societatea contemporană, oamenii în vârstă sunt considerați dispensabili. Există voci care susțin că persoanele în vârstă ar trebui eutanasiate deoarece, pentru îngrijirea sănătății lor pe parcursul întregii vieți, se cheltuie multe resurse. De aici și până la propunerea eutanasierii acestora nu mai este decât un pas. În mod evident, societatea noastră nu prețuiește oamenii în vârstă.
Pe de altă parte, în societatea noastră, din ce în ce mai mulți părinți se raportează la copiii lor ca la niște egali și sunt încurajați să se relaționeze la copiii lor în felul acesta – să le fie mai degrabă prieteni decât autoritate. Această disoluție a autorității nu este doar în detrimentul copiilor, ci este nocivă pentru structura societății și nu susține structura de autoritate stabilită în această poruncă în care părinții trebuie să fie recunoscuți ca superiori de către copiii lor. Pericolul disoluției autorității trebuie privit cu toată atenția. Dumnezeu ne reamintește chiar în acest verset că El are o structură de autoritate care, atunci când este ignorată, comportă riscuri care ne vor afecta pe noi și pe copiii noștri.
De ce ar trebui copiii să-și respecte părinții? Din motive multiple, cum ar fi numeroasele sacrificii pe care le fac în numele copiilor lor sau bogata lor experiență de viață.
Vârsta limită a copilului sau statutul copilului cu privire la responsabilitatea cinstirii părinților
Acum ne putem întreba dacă trebuie să ne supunem părinților și să‑i onorăm și când vom fi mai mari. Este împlinirea a 18 sau 22 de ani linia arbitrară în care această poruncă nu se mai aplică? Cred că este important să observăm că în poruncă nu se precizează o limită de vârstă. Este greu de presupus că prima poruncă dată după poruncile despre ascultarea de Dumnezeu a fost îndreptată către copiii mici, ca doar aceștia să-și asculte părinții.
Observați însă principiul general, nu doar în Vechiul Testament, ci și în învățătura Domnului Isus, exprimată în Matei capitolul 15. Domnul Isus spune că din motive cvasi-spirituale, acestor oameni li se permite de către farisei să nu-și îndeplinească obligația de a avea grijă de părinții lor. El vede asta ca pe o încălcare a legii lui Dumnezeu. Isus aplică fariseilor și cărturarilor porunca privitoare la cinstirea părinților deoarece aceștia nu purtau grijile financiare ale părinților lor. Porunca Domnului de a onora părinții nu a fost anulată de atingerea unei vârste. Părinții trebuie să fie onorați pe tot parcursul vieții lor.
Copiii reprezentau în sistemul antic securitatea socială a părinților. Grija pentru părinții cuiva trebuia să continue de-a lungul vieții deoarece astfel era demonstrată cinstirea față de aceștia. Sunt mulți oameni ai căror copii au uitat de ei și care ajung în azilurile de bătrâni sau în instituțiile de locuire asistată. De asemenea, pot exista părinți care au trăit într-un mod egoist și și-au alungat copiii. Poate exista, de asemenea, o perioadă în care copiii nu mai pot avea grijă fizic de părinții lor. Aceștia nu refuză ajutorul datorat părinților, ci pur și simplu nu pot să îl acorde pentru că nevoile părintelui sunt prea dificile sau prea complexe și necesită un ajutor specializat. Regula generală a Scripturii este, însă, aceea că părinții trebuie să aibă grijă de copiii lor și să-și iubească copiii, crescându-i în căile Domnului, iar la rândul lor, copiii vor avea grijă de părinți și îi vor iubi ajutându-i până vor muri. Porunca de a ne cinsti părinții nu va fi ușoară pentru că părinții sunt oameni păcătoși. Dacă ar fi întotdeauna ușor să ne onorăm părinții, atunci porunca nu ar fi necesară.
Isus explică clar că avem obligația de a ne ajuta părinții atunci când aceștia au nevoie și că nu există nicio metodă spirituală la care să apelăm pentru a ne elibera de ea. De multe ori, în cuplurile mai tinere în special, pot apărea probleme, tensiuni extraordinare între soț și soție cu privire la îngrijirea părinților. Se pare că deseori una dintre părți vrea să-i onoreze pe părinți și să aibă grijă de ei, dar există rezistență și resentimente din partea celeilalte părți. Pot exista detalii care aduc tensiune, dar nu ar trebui să existe nicio tensiune în legătură cu principiul în sine. Principiul este clar. Avem obligația să ne îngrijim părinții. Acesta este un absolut nenegociabil.
Scripturile oferă anumite limitări. Această limitare a fost chiar prima declarație dată relației de căsătorie: De aceea, omul va părăsi tatăl său și mama lui și va ține strâns de soția sa și vor deveni un singur trup (Geneza 2:24 ESV). Responsabilitatea principală a bărbatului este să se mute cu soția sa, însă, acest lucru nu anulează datoria de a-și onora părinții. Această nouă relație de căsătorie devine preocuparea principală pentru el, iar părinții devin preocuparea secundară. Părinții nu sunt dați deoparte, însă, nu trebuie lăsați să interfereze cu relația de căsătorie a copiilor. Cuplul tânăr trebuie să fie atent în fața părinților egoiști, manipulatori, dar, în același timp, să le ofere onoare și respect.
Cinstirea copiilor de către Dumnezeu
Este atașată o promisiune acestei porunci. În cea de-a doua jumătate a versetului din Exodul 20:12, „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău”, avem o făgăduință. Domnul subliniază legătura inseparabilă dintre ascultare și binecuvântare în planul Său. În acest pasaj El ne spune că promisiunea este întotdeauna atașată Legii lui Dumnezeu; cel care umblă pe calea ascultării va merge pe calea binecuvântării. Creștinii care onorează această poruncă, la fel ca în cazul întregii legi a lui Dumnezeu, vor descoperi că odată cu ascultarea vine binecuvântarea.
Această promisiune avea o semnificație specială pentru israeliți. Tocmai fuseseră scoși din țara sclaviei și Dumnezeu promisese că îi va conduce într-o țară nouă și mai bună. O modalitate prin care se puteau asigura că vor continua să trăiască în Țara Făgăduinței a fost să-și onoreze tații și mamele. Această promisiune generală nu ar trebui luată ca o garanție automată că toți copiii care se supun părinților lor vor trăi o viață îndelungată, după cum nici nu înseamnă neapărat că cineva care moare tânăr este vinovat de încălcarea poruncii a cincea. Din motive cunoscute doar de El, Dumnezeu le permite uneori oamenilor să întâmpine ceea ce noi considerăm un sfârșit prematur, chiar dacă aproape întotdeauna au ascultat de părinții lor. Providența determină durata vieții unei persoane dar promisiunea încă rămâne: copiii care își cinstesc părinții primesc darul vieții.
Excepții
Mai întâi, nu vă grăbiți să alergați la excepții. Întrebarea prin excelență a fariseismului este: „Când nu se aplică legea lui Dumnezeu?” „Unde-i ușa de ieșire?” „Când nu trebuie să fac ceea ce Dumnezeu a spus în Cuvânt?” Care sunt excepțiile? Există părinți abuzivi. Există părinți care vă cheamă să faceți lucruri care sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Pot exista părinți care au fost extraordinar de neglijenți și incompetenți. Este posibil să te fi abandonat într-un fel sau altul.
Cum te comporți cu respect în această situație? Cum împlinești această poruncă? Primul lucru este acesta: nu te gândi că eșecul total al unui părinte de a se raporta corect la tine, așa cum poruncește Domnul în Cuvântul Său, îți ușurează orice obligație și poți spune: „Nu s-au purtat corect cu mine, așa că nu am de gând să mă ocup de ei.” Trebuie să mergi la o persoană în vârstă evlavioasă în credință și să obții un sfat bun despre cum să faci față specificului acelei relații. Există modalități de a respecta autoritatea unei poziții fără a permite comportamentul rău sau a-l aproba.
Unora dintre părinți le este foarte greu să accepte faptul că propriii copii Îl așază pe Hristos pe primul loc în deciziile legate de educație, carieră, familie și slujire. Acolo unde este credință, Isus aduce familiile împreună; dar acolo unde există necredință, El îi desparte. Iată ce a voit să spună Isus când a zis: „Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Dacă totul se rezumă la o alegere, adevăratul Tată al creștinului este în ceruri și noi trebuie să urmăm voia Lui. Acesta este unul dintre motivele pentru care Biblia ne spune să ascultăm de părinții noștri „în Domnul” (Efeseni 6:1; cf. Coloseni 3:20). Este o precizare importantă. Onoarea pe care o datorăm părinților noștri nu poate veni niciodată în detrimentul onoarei pe care o datorăm lui Dumnezeu.
Discuții și întrebări
- În ce fel este sau nu este familia o prioritate pentru dumneavoastră?
- Sunt părinții dumneavoastră o piedică sau un instrument în dezvoltarea spirituală?
- Cum trebuie un copil căsătorit să se raporteze la părinții lui?
- Ce atitudine trebuie să avem față de socri?
- În ce condiții un copil nu trebuie să asculte de părinți?
autor: Marius Stroia, pastor, Biserica Creștină Baptistă Nr. 1, Zalău; e-mail: stroia_marius@yahoo.com
