Tema: Onorează-L pe Dumnezeu!
Text biblic: Exodul 20:7; Matei 7:12–29
Verset cheie: Matei 12:36–37
Ideea centrală: Numele lui Dumnezeu este sfânt și vrednic de a fi onorat, iar onoarea și închinarea cu supunere înaintea Lui sunt o datorie permanentă a credinciosului.
Scopul lecției: Să învățăm ce înseamnă a-L onora pe Dumnezeu și cum putem să facem acest lucru în mod practic.
Introducere
Avem un Stăpân care este vrednic de a fi onorat, iar închinarea pe care o aducem înaintea Lui este pe deplin îndreptățită. Poziția Sa în glorie, atributele Sale sfinte, lucrarea în folosul nostru etern, binecuvântările primite, toate acestea fac necesară, normală și de așteptat cinstirea pe care să I-o aducem. Nu există o altă ființă în întregul univers care să poată fi comparată cu Dumnezeu.
În această lecție vom explora subiectul cinstirii lui Dumnezeu, observând ce înseamnă să îl onorăm pe El, cum putem evita pericolul necinstirii Stăpânului nostru și care sunt câteva modalități prin care Îl putem onora.
A. Definirea și prezentarea temei (Exodul 20:7)
Porunca a treia din Decalog (Exod 20:7) spune astfel: Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. Această poruncă are de-a face cu un aspect care trebuie evitat când este vorba de închinare sau de relația noastră cu Dumnezeu. Ea implică respect și reverență față de Dumnezeu când ne închinăm, când trăim relația cu Domnul și vorbim cu El și despre El.
1. Semnificația poruncii a treia
Cei care „cunosc” numele Domnului și pretind că Îi aparțin nu trebuie să facă, prin vorbirea sau fapta lor, nimic din ceea ce ar atinge reputația, caracterul și gloria lui Dumnezeu, așa cum ne-au fost descoperite prin revelație. Modul nostru de viață trebuie să îi determine pe oameni la a recunoaște meritele și caracterul perfect al lui Dumnezeu. „Numele” lui Dumnezeu exprimă caracter și reputație. În Biblie, avem multe cazuri în care „numele” este foarte important în descrierea și prezentarea unei persoane, iar numele lui Dumnezeu reflectă acest fapt în mod deosebit.
A lua în deșert numele Domnului înseamnă a-L trata cu superficialitate, cu neatenție, a nu respecta valoarea și semnificația numelui sau a-L folosi așa încât să contrazică acea semnificație sau valoare.
2. Moduri în care poate fi încălcată această poruncă
Din moment ce avertismentul este amintit în același verset (Exod 20:7), este imediat evidentă gravitatea încălcării acestei porunci. Care sunt modurile în care totuși oamenii ajung să o încalce?
Mai întâi, prin modul neatent în care ne referim la Dumnezeu. Trebuie evitat abuzul expresiilor precum „Dumnezeu mi-e martor” sau „așa să mă ajute Dumnezeu”. Aici este vorba despre „cuvintele de onoare” care fac apel la Dumnezeu pentru a confirma adevărul celor promise sau rostite.
În al doilea rând prin lipsa discernământului între „sfânt” și „ne-sfânt” (profan). Adică, să tratezi lucrurile sfinte ca și când ar fi obișnuite… cele din Templu ca și când nu ar fi diferite de cele din afară. În special nerecunoașterea diferenței între noi și Dumnezeu: El nu este o persoană obișnuită, ci este Dumnezeu. Chiar și atunci când facem comparații între noi și El, trebuie să avem în vedere diferența infinită!
În al treilea rând, prin folosirea limbajului frivol, glume proaste sau injurii. O simplă căutare pe internet despre „înjurături la romani” aduce sute de mii de rezultate. Se fac tot felul de glume pe această temă, se produc mai nou manele și „melodii de divertisment” folosind cuvinte nepermise și înjurături, limbaj anecdotic cu referire la Dumnezeu. Toate acestea încalcă porunca a treia. Superficialitatea și ușurința în limbajul privitor la Dumnezeu și lucrările Sale este o gravă îndepărtare de voia lui Dumnezeu. În trecutul istoric al poporului nostru a fost semnalat acest pericol. În anul 1665, la Dieta de la Iernut, s-a hotărât ca cei ce Îl înjură pe Dumnezeu, dacă sunt trecuți de 24 de ani, să fie omorâți cu pietre, iar cei mai tineri să fie pedepsiți cu bătaie. Aceeași hotărâre a fost întărită apoi de Dietele din anii 1676, 1682 și 1689. Domnii Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab, au dat legi aspre cu privire la cei ce foloseau înjurături în vorbirea lor.
În ultimul rând, un alt mod prin care se nesocotește numele Domnului este trăirea fățarnică sau ipocrită. Apostolul Pavel ne spune că „Oricine rostește Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” (2 Tim. 2:19).
3. Moduri practice în care poate fi împlinită această poruncă
Pericolele semnalate anterior ne obligă să căutăm modalități pozitive prin care să căutăm împlinirea acestei porunci. Astfel, ar trebui să creștem tot mai mult în atitudinea reverențioasă față de Dumnezeu. În rugăciunea „Tatăl nostru” noi rostim „Sfințească-se numele Tău” ceea ce înseamnă că noi suntem cei ce ar trebui să creștem în cinstirea sfântului nume, să îl considerăm ca fiind pus de-o parte, tratat ca deosebit și vrednic de a fi respectat.
În al doilea rând, onorăm sfântul nume prin trăirea noastră, așa cum vom vedea ceva mai jos pe parcursul lecției.
Apoi cinstim numele Domnului prin predicarea Evangheliei și facerea de ucenici. Marea Însărcinare (care cuprinde această misiune permanentă a bisericii) se bazează pe ceea ce Domnul ne-a poruncit, folosind „Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.
Pentru încălcarea acestei porunci pedeapsa este aspră, pentru că atinge onoarea lui Dumnezeu, cel perfect în adevăr, în glorie, în putere. Dar motivația cea mai puternică nu este frica de pedeapsă, ci pasiunea pentru gloria Celui Sfânt, dăruirea totală în fața Celui Desăvârșit în sfințenie, bogat în fapte de laudă! De aceea, noi cântăm „Un nume-mi place să ascult, de El aș vrea să cânt”.
B. Onorează-L pe Domnul pe calea îngustă (Matei 7:13–14)
Unul din cele mai frecvente comentarii și cele mai stânjenitoare acuze împotriva creștinismului autentic este că acesta este prea „îngust”. Ai fost vreodată confruntat cu această acuzație? Ți-a plăcut? Există un sens necesar în care este de așteptat să ai reacția neplăcută la acuza de îngustime: îngustimea fariseilor. Sensul greșit al reacției de stânjenire: nu ai viziune mai „largă” sau mai lumească asupra vieții. Prea multă Biserică, prea mult accent pe rugăciune și Biblie, prea puțină deschidere înspre plăcerile vieții. Există câteva sensuri în care noi creștinii trebuie să fim „înguști”.
Deci este mai bine să nu te simți frustrat de acuzația de îngustime, ci definește-ți clar îngustimea după Scriptură și răspunde: „Da sunt îngust pentru binele meu. Ar fi bine și pentru tine să devii îngust, ar fi mai bine pentru familia ta, pentru societate, pentru destinul tău veșnic”.
Hristos nu a spus nimic în mod accidental sau întâmplător. El a folosit în aceste versete cuvântul „îngust” deși avea la dispoziție toate cuvintele și toate literele alfabetului, de la alfa la omega! Cum putem verifica înaintarea noastră pe calea îngustă?
1. Prin înțelegerea învățăturii esențiale a Scripturii
Biblia nu greșește atunci când vorbește despre domenii precum istoria, biologia sau geografia, însă învățătura esențială a Scripturii vizează problema sufletului omenesc și a legăturii sale cu Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie principala noastră preocupare când transmitem mesajul esențial al Scripturii.
2. Prin observarea termenilor specifici în care se primește mântuirea
Pentru a primi mântuirea nu există mai multe căi, ci doar una singură. Există o singură cale, iar aceasta a fost și rămâne îngustă! De două mii de ani nu s-a lărgit. Poți să-L găsești pe Hristos fără a trece pe la Golgota? Poți fi eliberat de păcat fără puterea crucii lui Hristos? Poți găsi în altă parte odihnă pentru cugetul și sufletul tău fără credință în moartea Sa? Mântuirea este numai prin Hristos și numai prin moartea Sa pe cruce.
3. Prin răspunsul individual la chemarea Evangheliei
Numai tu personal poți intra pe poartă. Nu e loc pentru mântuirea colectivă. Nu poți fi mântuit cu adunarea, nici cu națiunea, nici cu familia. Fiecare personal. Individul este responsabil personal de modul în care îl ascultă pe Dumnezeu, de modul în care răspunde Evangheliei.
4. Prin trăirea morală curată
Evanghelia are ceva de spus în privința trăirii și a comportamentului. Mesajul ei nu doar că aduce sufletul în relație corectă cu Dumnezeu, ci săvârșește și o transformare! Ce‑ar fi circulația mașinilor fără reguli? Cum ar arăta societatea fără legi? Nu sunt acestea îngrădiri? Oare nu este nebunie să spui „ce îngustime, să nu poți treci pe culoarea roșie… eu vreau un semafor roz care să fie aprins tot timpul?” Oare nu este spre bine îngrădirea adusă de legile sociale? De ce să nu considerăm și mai necesare și bune îngrădirile Scripturii? Însă nu este vorba doar despre direcția morală negativă în această „îngustime”. A deveni îngust în sensul evanghelic înseamnă să te limitezi și prin urcarea standardului moral. Așadar, nu te mulțumi să trăiești oricum, ci limitează-ți opțiunile și valorile, fii mai pretențios cu tine însuți.
Cea mai perfectă ilustrare a acestui adevăr este viața lui Hristos. Cuvântul S-a făcut trup, eternitatea s-a limitat în timp, Dumnezeu Fiul s-a făcut om! A fost ispitit în pustie de vrăjmașul Său timp de 40 de zile. A ajuns în Ghetsimani, unde a strigat în fața durerii prilejuite de faptul că nu se poate pe altă cale! A trebuit să fie atârnat pe cruce și să ajungă în mormânt, de unde S-a ridicat biruitor a treia zi. Într-adevăr „Strâmtă este calea, dar ea duce la viață”.
C. Onorează-L pe Domnul prin discernământul cu privire la slujire (Matei 7:15–20)
În ultima secțiune a predicii de pe munte Hristos face patru avertismente sau preveniri: (1) ideea falsă că mântuirea poate exista fără responsabilitate; (2) eroarea ascultării fără discernământ la fiecare predicator sau predică; (3) ideea periculoasă că poți fi religios într-un mod formal și accesul în cer este asigurat și (4) ideea că poți „asculta” fără a asculta. În această secțiune a lecției ne ocupăm de nevoia de discernământ în evaluarea slujirii și a slujitorilor.
1. Testul căii
În învățătura unui profet fals nu va exista o cale îngustă și o poartă strâmtă! Când evaluăm o anumită slujire trebuie să ne întrebăm: Ce sistem teologic promovează acest slujitor? Este Hristos în centru? Evanghelia este prezentată?
2. Testul învățăturii
Aici ne întrebăm: Câte căi sunt spre cer? Există mântuire în afara credinței în jertfa lui Hristos? Este Hristos singura cale spre Tatăl? Căutăm prezența absoluturilor morale în învățătură și chiar a învățăturilor biblice care par deranjante? Nu înseamnă că slujitorii ar trebui ca astăzi să își găsească plăcerea în a-i tulbura pe ascultători prin practicarea unui sadism verbal, un asalt ideologic cu scopul de a deranja, ci faptul că nu trebuie ocolite acele învățături creștine sau biblice care uneori deranjează pentru că sunt percepute diferit în societate. Exemple ar fi: păcatul și efectele lui, depravarea umană, existența osândei eterne.
3. Testul roadelor
Oamenii sunt ca și pomii: cel bun aduce roade bune; cel rău aduce roade rele! Rodul dovedește autenticitatea vieții creștine și autenticitatea slujitorului. Mântuirea este prin credință, nu prin fapte, dar omul mântuit are fapte! Acestea pot fi diferite de la caz la caz dar există în orice caz! Efectele rodului din viața creștină sunt benefice, zidesc și aduc binecuvântare. „Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” Când vine omul obosit de poverile vieții este el întărit de mesajul biblic? Găsește hrană?
D. Onorează-L pe Domnul prin trăire creștină autentică (Matei 7:21–29)
În pasajul precedent era vorba despre un pericol extern care ar putea pătrunde în biserică. În acest pasaj avem pericolul intern. Aspectele bune ale creștinismului atrag uneori amatori care doresc rezultatele acestuia fără experiența realității interioare. Oamenii au o extraordinară capacitate de autoamăgire.
1. Pericolul religiei formale
Versetele din Matei 7:21–23 vorbesc despre persoane care au avut o mărturisire corectă dar formală a crezului lor și de aceea vor fi respinși în ziua judecății. Mărturisirea lor este politicoasă (se adresează lui Hristos în modul potrivit, cu respect „Doamne, Doamne”). Exprimă chiar un oarecare zel prin repetiția apelativului. Dar corectitudinea doctrinară și zelul nu aduc viață veșnică. Omul care nu Îi spune lui Hristos „Doamne” nu va intra în cer. Toți creștinii adevărați spun „Doamne, Doamne”. Dar nu toți cei ce spun așa sunt creștini! Trebuie să crezi că Isus Hristos este Dumnezeu și om, jertfa Lui înlocuitoare, învierea Sa, revenirea Sa. Dar mântuirea nu se clădește doar pe a fi corect în crez ci pe a crede cu inima (Romani 10:9).
2. Pericolul temeliei false a mântuirii
Parabola din finalul predicii de pe munte vorbește despre două case. Una din case este zidită pe stâncă iar alta pe nisip. Cele două arată la fel ca aspect: dormitor, coș, ferestre, decorație, curte… dar există o diferență esențială între ele: existența sau absența temeliei. Această parabolă vorbește despre nevoia de a clădi viața de credință pe Hristos și învățăturile Sale. Omul care își construiește casa pe nisip, fără fundație, este omul care aude cuvintele Domnului, dar nu le pune în practică. Mulți vor striga „Doamne, Doamne!” dintre ruinele casei lor sfărâmate, iar Stăpânul ceresc va răspunde: „nu v-am cunoscut… niciodată nu v-am cunoscut”.
Aplicații:
1. Să recunoaștem nevoia de a veghea asupra limbajului nostru, în special când vorbim despre Dumnezeu și lucrările Sale.
2. Să cultivăm discernământul spiritual care face diferența între ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt.
3. Să veghem în vederea alinierii comportamentului cu crezul. Nu cumva avem tonul de rugăciune și predică duminica și cel de piață, luni? Suntem plini de evlavie azi și plin de invidie și „fire” mâine?
4. Să evităm efectul stânjenitor al acuzației de „îngustime” care vine din partea lumii. Aspectul important nu ar trebui să fie cum este caracterizat modul de viață creștin, ci unde ne conduce.
5. Să ne rugăm pentru slujitori autentici, care să aibă preocuparea de a-L onora pe Dumnezeu prin slujirea lor.
6. Să dorim și să cultivăm autenticitatea biblică în trăirea și în mărturia noastră.
autor: Gelu Păcurar, pastor, Biserica Creștină Baptistă Șega, Arad; e-mail: gelupacurar@gmail.com
