Tema: Slujește-I doar lui Dumnezeu!
Text biblic: Exodul 20:4–6; Matei 23:1–39
Verset cheie: Matei 6:24
Ideea centrală: Slujirea la care ne cheamă Dumnezeu trebuie să se concentreze în exclusivitate pe El.
Scopul lecției: Să înțelegem pericolele slujirii împărțite și binecuvântările slujirii datorate doar Domnului.
Exodul 20:4–6
Dumnezeu a fost preocupat dintotdeauna ca oamenii să Îi slujească. Imediat după ce a fost creat, omul a primit sarcina de a lucra și de a păzi grădina în care a fost așezat. Mai apoi, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să Îl slujească cu credincioșie pe tot parcursul lucrărilor și vieților lor. După ieșirea poporului Israel din țara Egiptului, Dumnezeu le poruncește să nu slujească nimănui altcuiva decât Lui. Întrucât slujirea este direct legată de închinare, primele două porunci din decalog scot în evidență faptul că Dumnezeu nu acceptă ca închinarea și slujirea oamenilor să fie oferite și altcuiva. Interdicția de a face chip cioplit sau vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul are în vedere închinarea și slujirea acestora.
Dumnezeu pretinde închinare și slujire într-un mod exclusiv, nimic nu trebuie să intre în competiție cu El, pentru că El nu Își împarte slava cu nimeni. Doar El are drept de proprietate asupra noastră și, prin urmare, cere consacrare totală și nu îngăduie rivali. Gelozia lui Dumnezeu este un răspuns la infidelitatea spirituală, când oamenii Îl trădează prin închinarea la alți dumnezei. Creștinismul a fost dintotdeauna o religie monoteistă, iar consecințele politeismului sunt grave: Dumnezeu pedepsește până la a treia şi a patra generație. Pe de altă parte, binecuvântările loialității doar față de Domnul sunt fără margini: El se îndură până la a mia generație. În contrast cu pedeapsa, mila lui Dumnezeu este mult mai extinsă și se revarsă asupra multor generații. Aceasta scoate în evidență natura Sa de a recompensa loialitatea și ascultarea pe termen lung.
Matei 6:24
În Predica de pe munte Domnul Isus vorbește despre iresponsabilitatea de a sluji la doi stăpâni, lucrul acesta datorându-se incompatibilității dintre cei doi stăpâni și, în cele din urmă, imposibilității de a sluji la doi stăpâni. În contextul vremii respective, slujirea la care se face referire implica statutul de rob, acesta fiind proprietatea unui singur stăpân. În foarte puținele cazuri în care un rob ajungea proprietatea a doi stăpâni (prin moștenire în coproprietate), inevitabil se ajungea la un conflict de interese. Stăpânul prezentat aici în contrast cu Dumnezeu este Mamona. Cuvântul „Mamona” provine din limba aramaică și se referă la bogăție sau posesiuni materiale. În acest context, Mamona reprezintă personificarea bogăției ca un stăpân rival cu Dumnezeu, un stăpân care solicită loialitate și încredere. Hristos vede în el lăcomia egocentristă care pune stăpânire pe inima omului şi care Îl înstrăinează de Dumnezeu. În scrierile lui Milton, Mamona apare ca un duh căzut, care, înainte de cădere, admira străzile de aur din cer mai mult decât divinitatea și sfințenia.
Imposibilitatea de a trăi şi pentru Dumnezeu şi pentru bani constă în inevitabilitatea faptului că, în timp ce ambii ne cer ascultarea și loialitatea, doar unul dintre ei le poate avea. Fie Îl vom pune pe Dumnezeu pe locul întâi, respingând tirania materialismului, fie vom trăi pentru bogățiile trecătoare, refuzând dorința lui Dumnezeu de a ne stăpâni viața. Chemarea lui Hristos este la a avea o inimă neîmpărțită, o loialitate neîmpărțită și o slujire centrată exclusiv pe Dumnezeu.
Matei 23:1–39
În pasajul acesta evanghelistul Matei ne prezintă ultimul discurs public al Domnului Isus, discurs ce conține o denunțare a liderilor religioși compromiși ai vremii, în special a fariseilor și a cărturarilor, și un avertisment pentru ca oamenii să se ferească de aceștia. În acest discurs, cunoscut adesea ca „Cele șapte «vai»-uri” (sau „Apostrofările lui Isus”), El denunță ipocrizia și formalismul religios. Pasajul începe cu o chemare la a evita astfel de slujitori (vs. 1–12), urmează o condamnare a acestor slujitori (vs. 13–36) și se încheie cu un cuvânt de compasiune față de oamenii care au ajuns sub influența lor (vs. 37–39). Caracteristicile unor astfel de slujitori sunt doar negative și se reduc la lipsa unor calități esențiale unui slujitor: autoritate, integritate, compasiune, spiritualitate și smerenie.
Cărturarii erau interpreții experți ai Torei, iar fariseii erau experți în chestiuni teologice. Fariseii erau o grupare de legaliști stricți, separați, cunoscuți pentru rigurozitatea și minuțiozitatea cu care doreau ca legea să fie împlinită. Se concentrau doar pe învățătură, nu și pe ajutorarea celor ce nu reușeau să împlinească întru totul legea. Reușiseră să dezvolte, dincolo de Scriptură, o listă a legilor care trebuia să fie obligatorii pentru toată lumea. Existau 50 de volume de reglementări inventate de cărturari și farisei. Atât de multe, încât erau absolut imposibil de asimilat, cu atât mai puțin de urmat. În felul acesta, Cuvântul lui Dumnezeu era îngropat sub un munte de legi și ceremonii extra-biblice, ritualuri și tradiții.
Isus se adresează mulțimilor și ucenicilor Săi și subliniază că acești lideri religioși „șed pe scaunul lui Moise” (v. 2), deci au autoritate, dar comportamentul lor este ipocrit. Deși predică Legea, ei nu o aplică în viața personală. Vor să fie văzuți de oameni (v. 5) și își doresc locurile de cinste. Cheia acestui pasaj este îndemnul la smerenie: „Cine se va înălța va fi smerit și cine se va smeri va fi înălțat” (v. 12). Aici, Isus subliniază că adevărații lideri spirituali trebuie să fie smeriți, slujitori ai altora, nu să caute prestigiu.
Cele Șapte mesaje de acuzare
Acesta este punctul central al capitolului, unde Domnul Isus emite șapte acuzații severe împotriva fariseilor și cărturarilor. Fiecare „vai” reprezintă o denunțare a unei forme de ipocrizie sau corupție morală. Limbajul folosit aici nu este des invocat de cei ce preferă un Isus tolerant și îngăduitor.
- Fariseii închid oamenilor Împărăția cerurilor, și nici ei nu intră. Ei nu doar că nu primesc mesajul Evangheliei, ci și împiedică pe alții să-l accepte (v. 13).
- Ei fac prozeliți (convertiți) doar pentru a-i face de două ori mai răi decât ei înșiși, subliniind că influența lor este coruptă (v. 15).
- Isus condamnă înșelăciunea din jurul jurămintelor, unde fariseii pun mai multă valoare pe lucruri materiale (aur, darul altarului) decât pe Dumnezeu (vs. 16–22).
- Critică accentul pus pe detalii nesemnificative (cum ar fi zeciuiala din plante) în detrimentul „lucrurilor mai grele din Lege: dreptatea, mila și credincioșia.” (vs. 23–24).
- Fariseii sunt comparați cu vasele care sunt curate pe dinafară, dar murdare pe dinăuntru. Aici Isus denunță formalismul religios și lipsa de curăție interioară (vs. 25–26).
- Fariseii sunt ca mormintele văruite: frumoase la exterior, dar pline de oase moarte. Isus subliniază disonanța între aparențele lor exterioare și starea lor interioară (vs. 27–28).
- Fariseii construiesc morminte pentru profeți și sfinți, dar în realitate sunt urmașii celor care i-au omorât. Isus îi acuză de ipocrizie și de complicitate morală la păcatele strămoșilor lor (vs. 29–36).
Întregul capitol este un apel clar la autenticitate spirituală. Isus contrastează superficialitatea religioasă și ipocrizia cu adevărata dreptate, credință și smerenie. În concluzie, slujirea autentică nu trebuie să urmărească adularea din partea oamenilor, nu atrage și impresionează prin aspectul exterior și nu se concentrează pe elevarea slujitorului. Slujirea trebuie făcută doar cu gândul la Dumnezeu și doar pentru Dumnezeu. Un alt mod de slujire este egocentrică și nu este acceptată de Dumnezeu.
Aplicații
Idolatria modernă: Deși poate nu ne închinăm în mod obișnuit la idoli fizici, idolatria modernă poate lua alte forme. Putem face idoli din lucruri precum bogăția, puterea, statutul social, cariera sau chiar relațiile. Orice lucru care devine mai important decât Dumnezeu în viața noastră poate deveni un idol.
Bogăția ca idol: Isus ridică problema bogăției nu doar ca pe un pericol material, ci ca pe un idol spiritual. Mamona este tratat ca un „dumnezeu” concurent, care poate să ocupe locul central în viața noastră, luându-ne devotamentul care ar trebui să aparțină lui Dumnezeu. Faptul că am ajuns să prețuim mai mult darul decât pe Cel ce ni-l dăruiește dovedește că lăcomia, zgârcenia și risipa fac din bogăție un idol, în schimb ce dărnicia, generozitatea și chivernisirea înțeleaptă a resurselor materiale fac din bogăție o binecuvântare.
Bogățiile nu aduc siguranță: În ciuda tentației de a aduna bogății pentru a ne asigura viitorul, Isus ne învață că adevărata siguranță vine din încrederea în Dumnezeu. El va purta de grijă celor care Îl slujesc cu credincioșie (Matei 6:25–34). Cei care aleg să-i slujească lui Mamona trăiesc cu iluzia că bogăția și lucrurile lumii vor aduce satisfacție și securitate. Însă adevărul este că bogățiile sunt trecătoare. Ele nu pot oferi pacea și împlinirea pe care doar Dumnezeu le poate oferi. Într-un final, închinarea la lucruri materiale duce la goliciune spirituală și la o viață lipsită de scop.
Impactul generațional al păcatului: Există o responsabilitate spirituală față de urmașii noștri întrucât alegerea idolatriei sau neascultării de Dumnezeu poate avea consecințe pe termen lung asupra familiei și comunității noastre. În același timp, binecuvântarea și mila lui Dumnezeu sunt oferite pe termen lung celor care Îl iubesc și ascultă de El. Pedepsirea nelegiuirii părinților în copii subliniază consecințele pe termen lung ale idolatriei. Neascultarea față de Dumnezeu are efecte negative nu doar asupra generației actuale, ci și asupra celor viitoare. Totuși, aceasta nu trebuie înțeleasă ca o condamnare automată a urmașilor pentru păcatele părinților, ci mai degrabă ca o consecință a perpetuării păcatului de-a lungul generațiilor.
Lupta interioară între material și spiritual: Există o luptă interioară pe care fiecare om o trăiește, lupta între sistemul de valori materiale și cel spiritual. Este imposibil să trăim cu loialitate față de ambele, iar Isus ne îndeamnă să alegem Împărăția lui Dumnezeu. El cere loialitate absolută și dedicare completă, iar iubirea de bogății va intra inevitabil în conflict cu această dedicare. Dacă cineva își pune încrederea și scopul în bogății, va fi nevoit să neglijeze prioritățile lui Dumnezeu, care nu sunt compatibile cu materialismul și cu lăcomia.
Alegeri clare în viață: Într-o societate marcată de consumerism, ispita de a ne „închina și sluji” banilor și confortului material este foarte puternică, dar Hristos ne avertizează că un astfel de stil de viață ne va îndepărta de relația noastră autentică cu Dumnezeu. Prin urmare, dintre cele moduri de viață, unul centrat pe slujirea lui Dumnezeu și altul centrat pe acumularea și încrederea în bogății, doar unul poate domina, iar noi trebuie să facem o alegere între a trăi pentru lucrurile materiale sau pentru Dumnezeu. Scriptura ne cheamă la o decizie radicală și exclusivă: Să-L slujim doar pe Dumnezeu!
Loialitate și încredere: Relația cu Dumnezeu nu permite compromisuri, deoarece El ne cere să-I dăm întreaga noastră loialitate și încredere. Când ne încredem în bogății, ne punem speranța într-un stăpân fals, care nu poate să ne ofere ceea ce doar Dumnezeu ne poate oferi: mântuire, pace și împlinire.
Aparență sau esență: Este nevoie de o examinare a propriilor noastre vieți spirituale și moduri de slujire. Suntem oare preocupați mai mult de aparențe decât de esență? Trăim ceea ce predicăm? Sau doar mimăm o viață duhovnicească? Avem o relație autentică cu Dumnezeu și o slujire smerită și iubitoare față de ceilalți? Sau doar ne văruim caracterul și folosim arta funerară pentru a acoperi putrefacția și putreziciunea? Varul și arta pot acoperi unele defecte ale unui zid șubred, dar nu pot opri prăbușirea lui. De aceea, în fața pericolului ipocriziei religioase, Isus ne cheamă la o credință vie, profundă și sinceră, îndreptată nu doar spre exterior, ci mai ales spre interiorul inimii noastre, unde are loc adevărata transformare.
Stăpânul lumii sau Stăpânul cerului: În zilele noastre Mamona poate fi găsit în bani, cariere, poziții sociale, popularitate sau chiar dorința de a obține cât mai multe lucruri. Acestea sunt lucruri care încearcă să ne câștige loialitatea și să ne acapareze inimile și mințile. Problema nu este că bogăția sau posesiunile ar fi rele în sine, ci pericolul apare atunci când acestea devin prioritățile noastre și iau locul lui Dumnezeu. Ele ne pot conduce la compromisuri și la o viață în care slujim mai mult intereselor noastre materiale decât Împărăției lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Dumnezeu ne cheamă la o viață de slujire exclusivă. El nu ne cere doar o parte din viața noastră sau un moment ocazional de devoțiune. El cere totul. El dorește să fie Stăpânul inimilor noastre, al minților noastre și al tuturor deciziilor noastre. Doar în El găsim adevărata noastră valoare, pace și scop. Dumnezeu este un Stăpân gelos nu pentru că este posesiv în mod egoist, ci pentru că El știe că viața adevărată, plină de sens și fericire, poate fi trăită doar în relație cu El.
Cum putem să-L slujim doar pe Dumnezeu? Știm că Dumnezeu ne cheamă la o slujire exclusivă, dar cum putem face acest lucru în mod practic, în mijlocul unei lumi care ne atrage constant spre alte priorități? Primul pas este să-L punem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre. Aceasta înseamnă să ne închinăm Lui nu doar prin rugăciune și participarea la biserică, ci și prin modul în care ne organizăm timpul, energia și resursele. Întreabă-te mereu: „Deciziile mele Îl onorează pe Dumnezeu? Îi arată Lui dragostea și devotamentul meu?” O altă treaptă în a-L sluji doar pe Dumnezeu este cultivarea unei inimi mulțumitoare. Apostolul Pavel ne învață în Filipeni 4:11 să ne mulțumim cu ceea ce avem, pentru că adevărata noastră valoare și satisfacție nu provin din lucruri materiale, ci din relația noastră cu Dumnezeu. Un al treilea pas este slujirea altora în numele lui Dumnezeu. Slujirea lui Dumnezeu înseamnă și slujirea semenilor noștri. Isus ne-a arătat că dragostea față de Dumnezeu se manifestă prin dragostea și slujirea celorlalți. Când dăruim timp, resurse și energie pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, Îl slujim pe Dumnezeu în mod direct.
Micșorare și creștere: Trăsăturile slujitorilor adevărați sunt: autoritate, integritate, compasiune, spiritualitate și smerenie. Caracteristicile unui pseudo slujitor sunt: egoism, legalism, accent pe titulatură și întâietate, exaltare, mândrie, ignoranță și ipocrizie. Andrew Bonar obișnuia să spună că semnul după care se poate observa că un slujitor crește în spiritualitate este că acesta începe să vorbească din ce în ce mai mult despre Hristos și din ce în ce mai puțin despre sine. El se micșorează din ce în ce mai mult, până când, asemenea luceafărului de dimineață, face loc soarelui care răsare. Aceasta a fost și mărturisirea făcută de Ioan Botezătorul cu privire la Domnul Isus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” (Ioan 3:30).
Slujire teocentrică sau egocentrică: Un alt mod de a evalua un slujitor teocentric este acela de a observa dacă predică doar Cuvântul lui Dumnezeu, sau îmbogățește Cuvântul cu o autoritate auto-atribuită și cu tradiții și adevăruri care depășesc Scriptura, asumându-și astfel o poziție de autoritate pe care Dumnezeu nu i-a dat-o. Nu în ultimul rând, trebuie examinată viața lui. Dacă aceasta nu reflectă în mod fidel mesajul pe care îl predică, atunci avem de-a face cu un ipocrit. Pentru că, indiferent cât de bună este moralitatea pe care o predică, dacă el însuși este neîngrădit în inima lui și incapabil să trăiască binele pe care îl cere altora, este un fățarnic.
Așadar, cum arată un slujitor care Îl slujește doar pe Dumnezeu? Acesta are autoritate divină, venită din Cuvântul lui Dumnezeu. Are integritate, viața lui se potrivește cu mesajul său. Are compasiune, este plin de har, milă și grijă față de cei pe care îi slujește. Este duhovnicesc, preocupat de inimă, nu de exterior și spectacol. Este smerit, are inimă de slujitor și caută să Îl lase pe Dumnezeu să-l folosească. Nu caută să fie slujit, ci să slujească. Nu caută să exploateze turma, ci să o hrănească. Nu împrăștie turma, ci o adună. Nu caută titluri, ci doar onoarea slujirii. Nu dorește să fie înălțat, ci micșorat.
Un slujitor dintr-o biserică a fost invitat de directorul unei mari companii să lucreze pentru el și i s-a oferit un salariu motivant. După un timp de gândire și rugăciune, slujitorul a refuzat oferta. Totuși, directorul a insistat. După ce l-a întrebat care este venitul lui de slujitor, acesta i-a oferit un salariu de două ori mai mare. Tentația era mare, oferta era greu de refuzat, iar slujitorul a avut nevoie de un nou timp de gândire. În cele din urmă el a respins din nou oferta. Uimit, directorul l-a întrebat: „Dar care este problema? Este prea mic salariul?”. „Nu”, a răspuns slujitorul, „nu salariul e prea mic, ci slujba este prea mică.” A știut că nicio altă slujbă sau slujire nu se poate ridica la înălțimea, privilegiul și răsplata slujirii Lui Dumnezeu.
Întrebări pentru discuții
- Care sunt idolii contemporani cel mai des întâlniți și care sunt metodele biblice pentru a fi dărâmați sau scoși din inimile noastre?
- Cum te raportezi la bani și care sunt modalitățile biblice de a-i câștiga și administra?
- Unde și cum îți investești resursele financiare? Investești în lucrarea de predicare a Evangheliei, de mântuire a oamenilor și de lărgire a împărăției lui Dumnezeu? Te preocupă ajutorarea văduvelor, orfanilor și săracilor?
- Domnul Isus a întrebat: „Ce ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26). Consideri că este posibil ca cineva să câștige întreaga lume, și totuși să nu își piardă sufletul?
- Cum și în ce aspecte se deosebește gelozia divină de cea umană?
- Ce îți propui să schimbi în slujirea ta pentru a se asemăna mai mult cu slujirea lui Hristos și pentru a te asigura că Îi slujești doar lui Dumnezeu?
- Ce aspecte observi în slujirea apostolului Pavel care dovedesc o slujire dedicată exclusiv lui Dumnezeu?
autor: Cătălin Croitor, pastor, Biserica Creștină Baptistă Betleem, Suceava;
e-mail: catalincroitorr@yahoo.com
