Tema: Veniți de vedeți… mergeți și spuneți!
Text biblic: Matei 28:1–10
Verset cheie: Matei 28:6–7
Ideea centrală: Adevărul învierii Domnului Isus Hristos din morți este piatra de temelie a credinței creștine, iar acest adevăr trebuie crezut în baza mărturiei Scripturii și trebuie propovăduit întru împlinirea poruncii Domnului Isus Hristos.
Scopul lecției: Accentuarea importanței învierii Domnului Isus și conștientizarea responsabilității de a mărturisi acest adevăr măreț trebuie să devină obiective ale vieții de credință.
Context
Săptămâna patimilor a debutat cu intrarea triumfală a Împăratului Isus în Ierusalim, intrare marcată de laudele mulțimii ucenicilor, pe de o parte și de lacrimile Domnului Isus, pe de altă parte. Ceea ce a urmat a fost o săptămână încărcată în evenimente pline de semnificație: curățarea Templului, vânzarea lui Isus, instaurarea Cinei Domnului, arestarea din grădina Ghetsimani, judecarea și condamnarea, răstignirea și moartea Împăratului.
După toate evenimentele petrecute în săptămâna respectivă, inimile ucenicilor au fost cuprinse de spaimă, descurajare, întristare, dezamăgire, trăiri care exprimă atât de puternic slăbiciunea și limitările ființei umane. Învierea este înconjurată de manifestările acestor slăbiciuni și neputințe ale ucenicilor. Într-un asemenea context răsună chemarea din versetul 6: veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul, urmată de porunca din versetul 7: duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți.
1. Un mesager al biruinței (Matei 28:1–6)
Există câteva asemănări între narațiunea răstignirii și cea a mormântului gol: prezența femeilor, a ostașilor romani și cutremurul de pământ. Analizând cele două tablouri pot fi identificate și unele diferențe, iar una dintre ele este faptul că la cruce, în fața agoniei și morții lui Hristos, Dumnezeu tace, pe când în dimineața învierii, la mormânt femeile sunt întâmpinate de un înger al Domnului.
La cruce: Matei 27:46–50 Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!” Și îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie și i-a dat să bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.” Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul.
În dimineața învierii: Matei 28:2–3 Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
Descrierea din text a mesagerului trimis de Dumnezeu este în termeni care țin de slavă și autoritate. Trebuie înțeles că nu îngerul este biruitorul, nu îngerul a adus învierea, nu îngerul este personajul principal. Înfățișarea îngerului, însă, indică venirea din prezența glorioasă a Dumnezeului celui viu și se potrivește cu alte descrieri de pe paginile Scripturii ale unor ființe angelice (Apocalipsa 10:1) sau ale slavei lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:12).
Poziția exprimată în text „a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea” este o expresie a autorității, a biruinței. Mesajul biruinței, al învierii nu a fost adus de un mesager obscur, ci acest adevăr măreț — „Hristos a înviat!” — a fost proclamat în toată demnitatea și strălucirea.
Astăzi nu mai coboară îngeri să aducă mesajul biruinței Domnului Isus Hristos, nu mai vin îngeri să ne spună că Isus Hristos este viu, astăzi noi, cei răscumpărați prin jertfa de la Calvar, suntem purtătorii mesajului.
2. Un mesaj binecuvântat (Matei 28:5–7)
În versetele 5–7 este relatat mesajul îngerului adresat femeilor care s-au dus în dimineața aceea la mormânt. Acest mesaj care a fost și continuă să fie o binecuvântare, poate fi împărțit în două părți: chemarea și trimiterea.
Chemarea: Veniți de vedeți: moartea a fost înfrântă! (v. 6)
Moartea Domnului Isus Hristos a fost o realitate cutremurătoare, incontestabilă, pentru toți cei prezenți pe dealul Golgotei în ziua răstignirii. Relatările Scripturii menționează suferința, agonia și moartea lui Isus, dar și maniera în care reprezentanții autorităților romane s-au asigurat că Isus din Nazaret a murit: Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul și Și-a dat duhul. De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul sabatului – căci era ziua Pregătirii, și ziua aceea de sabat era o zi mare –, iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți și să fie luați de pe cruce. Ostașii au venit deci și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. Când au venit la Isus și au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut; mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. (Ioan 19:30–35)
În contextul morții și la mormânt, îngerul aduce mesajul că moartea a fost învinsă. Adevărul învierii Domnului Isus a schimbat situația și starea ucenicilor în vremea de atunci, dar a schimbat situația și speranța tuturor credincioșilor, peste veacuri, așa cum spune apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:51–55: Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezite și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezite și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? În aceste versete apostolul folosește un pasaj din Vechiul Testament: Îi voi răscumpăra din mâna Locuinței morților, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea? Căința este ascunsă de privirile Mele! (Osea 13:14)
Așadar, chemarea îngerului adresată femeilor prezente la mormânt a fost o invitație la a constata că moartea, problema de nerezolvat a omenirii, a fost învinsă prin învierea lui Hristos din morți.
Trimiterea: Mergeți și spuneți! (v. 7)
Mesajul că Isus Hristos a înviat a fost însoțit de mandatul primit de femei: și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. (v. 7). Această trimitere cu mesajul învierii este de fapt mărturisirea că s-a împlinit ceea ce Hristos spusese înainte de patimile și moartea Sa: Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia. Ucenicii s-au întristat foarte mult (Matei 17:22, 23).
Totodată, mesajul că Isus a înviat, a fost și rămâne o împlinire a ceea ce Dumnezeu spusese deja în Scripturile Vechiului Testament: Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește și trupul mi se odihnește în liniște. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice, în dreapta Ta (Psalmul 16:8–11).
Pentru toți cei nemântuiți rămâne chemarea, „Veniți de vedeți!”, iar locul unde ochii pot fi deschiși să vadă sunt Sfintele Scripturi. Pentru cei care L-au cunoscut pe Domnul și adevărul învierii Lui, rămâne trimiterea: „Mergeți și spuneți că El este viu!”
3. O minune binefăcătoare (Matei 28:8–10)
Întâlnirea cu îngerul, mesajul că Isus Hristos a înviat, piatra dată la o parte, mormântul gol, toate acestea au întrecut orice așteptare a femeilor care au mers în dimineața aceea la mormânt. Ceea ce se întâmplă însă în versetele 8–10 este punctul culminant al întregii relatări, o minune binefăcătoare pentru om.
Întâlnirea cu Hristosul înviat (vs. 8, 9).Din toată experiența acelor femei în grădina unde fusese îngropat Domnul Isus, partea cea mai importantă nu a constat în faptul că au văzut un înger, nu în răsturnarea pietrei, nici măcar în mormântul gol, ci ceea ce a fost cu adevărat semnificativ, a fost că L-au întâlnit pe Hristos înviat. Această realitatea a întâlnirii cu El a constituit elementul de forță a mărturiei celor care au dus mesajul învierii: Maria Magdalena s-a dus și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste lucruri. (Ioan 20:18)
Îndepărtarea fricii (v. 10a).Frica, nesiguranța acelor femei a fost îndepărtată de chiar Domnul lor. Tot ceea ce a însemnat povara, tristețea, durerea și spaima acelui sfârșit de săptămână, s-a schimbat în urma întâlnirii Hristosul înviat. Apostolul Pavel surprinde ceva din binecuvântarea pe care o aduce Hristos în viața celor credincioși: Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)
Împăcarea cu El (v. 10b).În săptămâna patimilor Domnului Isus, ucenicii nu au fost gata să stea lângă El: În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine.” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci. Atunci, toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. Cei ce au prins pe Isus L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. (Matei 26:55–57)
Lepădarea lui Petru relatată în Scriptură este cu atât mai dureroasă cu cât se repetă de trei ori: Petru însă ședea afară în curte. O slujnică a venit la el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeanul!” Dar el s-a lepădat înaintea tuturor și i-a zis: „Nu știu ce vrei să zici.” Când a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: „Și acesta era cu Isus din Nazaret.” El s-a lepădat iarăși, cu un jurământ, și a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol.” Atunci, el a început să se blesteme și să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a ieșit afară și a plâns cu amar. (Matei 26:69–75)
După ce ucenicii L-au părăsit și Petru s-a lepădat, Hristos este gata să-i numească pe ucenici frații Mei (v. 10), în cuvintele Lui nu este reproș, acuzare, sau dojană. Întâlnirea cu El este o minune binefăcătoare pentru inima omului împovărată de vinovăție.
Aplicații:
- Întâlnirea cu Hristosul înviat este o minune binefăcătoare, de care omul se poate bucura prin credință, în Scriptură, cu ajutorul Duhului Sfânt.
- Oricine a avut partea de această minune a întâlnirii cu Hristos, a beneficiat de împăcarea cu Dumnezeu și îndepărtarea fricii de pedeapsa și mânia Lui.
- Adevărul învierii Domnului Isus trebuie să marcheze întreaga viață a celor credincioși, astfel încât să trăiască pentru gloria Lui.
autor: Alex Clapa, pastor, Biserica Creștină Baptistă Emanuel, Oradea; e-mail:alex_clapa@yahoo.com
