Tema: Iubește-L pe Dumnezeu mai mult decât orice
Text biblic: Exodul 20:2, 3; Matei 22:37, 38
Verset cheie: Matei 4:10
Ideea centrală: Dumnezeu ne-a izbăvit din orice formă de robie, fapt care ne conduce la a-L recunoaște pe El ca fiind unicul Domn.
Scopul lecției: Să fim motivați în a-I oferi lui Dumnezeu toată dragostea. El este singurul Dumnezeu adevărat care merită și trebuie să fie iubit de noi.
Acest paragraf al Scripturii este cunoscut în lumea creștină ca Decalog sau „Cele zece porunci”. Aceste zece porunci nu sunt sugestii. Ele ne-au fost date ca legi pentru viață. Nu sunt doar o listă de porunci date poporului Israel cu mii de ani în urmă, ci ele sunt standarde de viață care se aplică tuturor oamenilor, în toate locurile și în toate timpurile.
Deși multe dintre porunci sunt foarte scurte, nu ar trebui să subestimăm impactul major și domeniul larg pe care îl acoperă fiecare dintre ele. La multe națiuni cu o moștenire creștină, legislația se întemeiază pe aceste principii ale Decalogului.
Sunt binevenite câteva observații despre cele zece porunci:
a) respectarea lor nu mântuie pe nimeni (Romani 3:20);
b) nimeni nu poate ține Legea în mod perfect (Romani 8:7);
c) dacă încălcăm o singură poruncă din Lege ne facem vinovați de încălcarea întregii Legi (Iacov 2:10);
d) mântuirea nu vine din păzirea Legii, ci prin credința în Domnul Isus Hristos (Galateni 2:16).
De obicei spunem despre noi că nu suntem oameni răi, pentru că nu suntem implicați în crime sau în furturi. Dar când a vorbit despre porunci, Domnul Isus a spus clar că poruncile nu sunt împlinite doar prin a nu face anumite fapte. Gândurile, intențiile și chiar faptul că nu facem ce știm că ar trebui să facem pot însemna călcarea Legii lui Dumnezeu (vezi Matei 5:21–30).
Imaginează-ți o societate în care fiecare poruncă din Decalog ar fi luată în serios și împlinită. Ar fi o societate activă, vie, în care fiecare și-ar exprima cu entuziasm dragostea pentru Dumnezeu, iubindu-i pe semeni și având grijă de ei.
Primele trei versete din Decalog deschid un orizont spiritual clar, dar și radical, în același timp. Despre ce este vorba aici?
1. O cerință divină (v. 3)
Ceea ce citim este foarte simplu și foarte clar. Pe cât este de simplu și de clar, pe atât este de revoluționar. De ce?
Pentru că orice altă cultură a vremii de atunci era politeistă. Multe popoare recunoșteau și se închinau la o multitudine de dumnezei. În versetul 2 Dumnezeu le reamintește israeliților că El i-a eliberat. Aceasta este o amintire directă că El i-a eliberat din robie, dar este și o altă amintire mult mai largă și mai profundă.
Egiptenii, ca și alte popoare din jur, se închinau la sute de dumnezei. Ei erau dispuși la multă jertfă și își arătau tot atașamentul pentru dumnezei făcuți de oameni, reprezentând idoli și animale (ex.: soarele, apa, luna, șarpele, broasca, insectele etc.) Când Dumnezeu i-a eliberat din Egipt, i-a eliberat și de sub influența sistemului păgân de închinare. Ei călătoreau spre Canaan, o țară cu mulți dumnezei. Ce s-ar fi întâmplat dacă Israel nu ar fi fost așezat pe o credință temeinică? Ei erau poporul Domnului, erau chemați să-L slujească și să se închine numai Lui (Deuteronom 6:4, 5).
Când Dumnezeu le spune: „Să nu ai alți dumnezei”, asta nu înseamnă că Dumnezeu recunoaște o altă divinitate pe lângă Sine. El știa că nu sunt alți dumnezei. Desigur, El este singurul în poziție, în rang, în glorie, ca Dumnezeu. El nu lasă loc în Univers pentru alți dumnezei și declară simplu că este singurul Dumnezeu.
Cuvântul „dumnezeu” în textul nostru înseamnă conducător, judecător, stăpân. Dumnezeul cel adevărat știa că nu există alt dumnezeu afară de El, dar în același timp știa că orice altceva ce primește dragoste, adorare, închinare, slujire poate deveni dumnezeu. Israeliții au avut tendința de a-și face alți dumnezei. Pentru noi „alți dumnezei” pot fi familia, slujba, posesiunile, banii, oamenii etc.
Ce ia locul lui Dumnezeu în viața noastră? Avem noi astăzi alte lucruri în viață pe care, conștient sau inconștient, le-am ridicat până la nivelul dumnezeirii, generând în mintea și în inima noastră acel impuls, acel instinct care ne face dependenți față de ele?
Există trei indicatori pentru a ne putea verifica: timpul, banii și afecțiunea. Timpul este o resursă dată de Creatorul fiecărui om în parte. Noi îl gestionăm în funcție de lucrurile pe care le considerăm importante și valoroase în viața aceasta. Întrebarea este „Cât din timpul nostru Îl ocupă Dumnezeu?” Cât medităm la El? Cât stăm de vorbă cu El? Cât din timpul nostru folosim pentru a le spune altora despre El?
Pe de altă parte, banii sunt bunul nostru de care avem nevoie în această viață. Cu siguranță nimeni nu vrea să-i irosească, nimeni nu vrea să-i cheltuie pe ceva în care nu crede sau nu prețuiește. Dacă ar fi să ne întrebăm în funcție de câte resurse financiare au fost direcționate înspre Dumnezeu, care-i nivelul dragostei noastre față de El? Arătăm prin asta că Îl iubim?
Nu în ultimul rând, afecțiunea este din noi. E consumul nostru spre ceva. Inima și mintea conjugate spre cineva cu care simțim în totalitate. Dumnezeu trebuie să ocupe ființa noastră în întregime și să dicteze potrivit valorilor Lui tot ce spunem, gândim sau trăim. Câtă dragoste din dragostea noastră Îi dăm lui Dumnezeu?
Pretenția lui Dumnezeu este absolut dreaptă. Prin creație și prin răscumpărare El este în poziția de a merita toată dragostea noastră!
2. Un drept divin (v. 2a)
Motivul pentru care Dumnezeu are tot dreptul să ceară un asemenea lucru este găsit în prima parte a versetului 2.
Dumnezeu Își declară identitatea. „Domnul” înseamnă suveran, atotputernic, suprem. El se declară ca fiind Cel atotputernic, atotștiutor, atotprezent – Dumnezeul creației, al revelației și al mântuirii. Și pentru că El este ceea ce este, niciun alt dumnezeu de origine omenească nu poate să-i ia locul în viețile noastre. Câteva versete din Scriptură sunt necesare a fi menționate aici: Isaia 46:5–7; Ieremia 10:1–6.
Dumnezeu este caracterizat de o putere deplină și, în consecință, este viu, veșnic și credincios și, astfel, oferă bucurie tuturor celor care se încred în El.
Numele Elohim este pluralul de la rădăcina El (apare de peste două mii de ori) și, atunci când se referă la adevăratul Dumnezeu, probabil că reprezintă un plural al intensității, indicând că puterea lui Dumnezeu este de o amploare atât de vastă încât I se cuvine atribuirea unui nume plural. Acesta este numele care apare de la începutul revelației biblice (Geneza 1:1) și în multe pasaje este întrebuințat interschimbabil cu singularul El și cu alte nume la singular ale lui Dumnezeu (Deuteronom 7:9; Iosua 24:19).
Dumnezeu Își declară investiția Lui în poporul Său. El i-a eliberat pe evrei din robia Egiptului, i-a eliberat de falșii dumnezei. Aceleași motive rămân valabile și astăzi (1 Corinteni 6:19, 20).
Robia e starea de constrângere din toate punctele de vedere și evreii au simțit-o din plin atunci când au fost robi la Faraon. Ceea ce au trăit în Egipt a rămas ca un reper în toată istoria lor a ceea ce înseamnă culmea suferinței și nedreptății dintre oameni. Însă, dintr-o astfel de sclavie i-a eliberat atotputernicul Dumnezeu, și nu doar că i-a eliberat, dar i-a și dus într-o țară care a devenit un nume emblematic al bunăstării, țara Canaanului.
În Noul Testament se vorbește despre o altă robie, una care depășește toate cotele și dimensiunile celei experimentate în relațiile interumane. E robia păcatului, e robia Diavolului de care nimeni nu poate scăpa prin forțe proprii și nici ajutat de cineva obișnuit. Ajutorul nostru din această robie a venit de la Dumnezeu prin lucrarea Domnului Isus Hristos. Da, noi am fost eliberați și transferați în stare de bine care înseamnă să fim copii ai lui Dumnezeu. Aceasta este marea despovărare și dobândirea adevăratei libertăți. Domnul Isus spunea: „Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8: 36).
3. O realitate divină
Punctul culminant al celor zece porunci este aici: atunci când prima poruncă este respectată și controlează cu putere viețile noastre și celelalte nouă sunt respectate. Domnul Isus simplifică și condensează acest gând în Matei 22:37–40.
Ținerea primei porunci ne ajută să le ținem pe toate celelalte. Iată în ce fel. A doua poruncă este despre închinare (v. 4). Când Îl iubim, ne vom închina corect înaintea lui Dumnezeu. A treia poruncă este despre onorarea Numelui Său (v. 7). Când Îl iubim, nu vom face nimic care să-L dezonoreze pe El. A patra poruncă este despre cinstirea Zilei Domnului (v. 8–10). Când Îl iubim, toate zilele sunt trăite pentru El. A cincea poruncă este despre autoritate (v. 12). Când Îl iubim, vom respecta autoritatea așezată de Dumnezeu în viețile noastre. A șasea poruncă este despre sanctitatea vieții (v. 13). Când Îl iubim, îi vom iubi și pe alții așa cum îi iubește El. A șaptea poruncă este despre sanctitatea relațiilor familiale (v. 14). Când Îl vom iubi, nu vom folosi trupurile noastre întru-un mod care să-L dezonoreze pe El. A opta poruncă este despre sanctitatea proprietății altora (v. 15). Când Îl vom iubi, nu ne vom însuși ce nu este al nostru. A noua poruncă este despre sanctitatea adevărului (v. 16). Când Îl vom iubi, vrem să fim ca El, El este un Dumnezeu care nu minte. A zecea poruncă este despre mulțumire (v. 17). Când Îl vom iubi, nu ne vom uita cu invidie la binecuvântările altora, ci vom fi mulțumiți cu ale noastre.
Concluzie:
Prima poruncă este înaintea altora pentru că toate celelalte decurg din prima.Totul trebuie să pornească de la Dumnezeu, altfel se va sfârși în păcat. Atunci când Dumnezeu este așezat în locul pe care doar El Îl merită, și noi vom fi în stare să ne raportăm la noi înșine, la cei din jur, dar și la El, într-un mod drept. Dragostea pentru Dumnezeu ne reglează viața prezentă și ne asigură viața viitoare.
Întrebări și aplicații:
- Este Dumnezeu pe primul loc în viața noastră? Nu poate fi doar o declarație a noastră, noi trebuie să arătăm lucrul acesta prin tot ce suntem și prin tot ce facem. Prioritățile și valorile noastre trebuie să fie legate de El.
- Dragostea față de Dumnezeu este mai mare decât orice alt motiv al dragostei din viața noastră? Dacă e așa, suntem împlinitorii celei mai mari porunci care a fost dată oamenilor. Dacă nu este așa, suntem chemați la evaluarea propriilor sentimente. Tot ceea ce ocupă mai mult din manifestarea dragostei noastre decât Dumnezeu este păcat și păcatul trebuie mărturisit.
- Care sunt acele lucruri pe care ești gata să le schimbi pentru a-L putea iubi pe Dumnezeu așa cum ne-o cere El? Poate trebuie să vezi cât îți ocupă cariera ca timp, ca afecțiune. Cât ești legat de anumite hobby‑uri? Îl neglijezi pe Dumnezeu chiar și pentru familie?
- Să facem o listă de pași concreți prin care Dumnezeu Își recâștigă sau Își păstrează locul pe care trebuie să-L aibă în viața noastră. Legătura cu El prin rugăciune și post, dorința exprimată clar de a-I auzi vocea prin Cuvânt, trăirea de zi cu zi pentru slava Lui, gândul conectat la ziua aceea în care Îl vom vedea față în față vor demonstra faptul că Îl iubim și Îl iubim mai mult decât orice.
autor: Ioan Cocîrțeu, pastor, Biserica Creștină Baptistă nr. 2, Timișoara; e-mail:cocirteu@yahoo.com
