Tema: Isus Hristos, Împăratul asemenea lui David
Text biblic: Matei 21:1–9
Verset cheie: Matei 21:9
Ideea centrală: Isus Hristos a venit ca împărat.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi că Domnul Isus este Mesia Cel așteptat de poporul lui Dumnezeu.
Introducere
Odată cu intrarea Mântuitorului în Ierusalim începe o săptămână cunoscută în popor sub numele de „Săptămâna Patimilor”. Această perioadă debutează cu „Osana, Fiul lui David!”, continuă cu „Să fie răstignit!” și se încheie cu „Nu este aici, a înviat!”
În drum spre cetatea Ierusalimului, Domnul Isus, aflat în satul Betfaghe (o transliterare din aramaică și care înseamnă „casa smochinelor necoapte”), face pregătiri pentru propria-I intrare „triumfală”. Desfășurarea evenimentelor ne comunică câteva lucruri despre smerenia Sa, dar și despre statutul și regalitatea Lui. Într-un act profetic, Domnul Isus Își expune așteptările privind poporul lui Dumnezeu, dar și una dintre caracteristicile împărăției Sale.
Textul nostru evocă câteva aspecte privind intrarea Domnului în Ierusalim, și anume, pregătirile care au fost făcute (vs. 1–3), profeția privind această intrare (vs. 4–5), intrarea propriu-zisă (vs. 6–8) și primirea entuziastă de către mulțimi (v. 9).
Explicații
Evangheliile ne spun că atunci când Mântuitorul a venit la Ierusalim, pentru ultima oară în timpul slujirii Sale publice, a avut parte de o întâmpinare entuziastă din partea mulțimilor. Relatările sunt oarecum surprinzătoare, dacă este să ținem cont de desfășurarea evenimentelor, de opoziția crescândă a fariseilor și de faptul că accentul Domnului era tot mai mare pe catehizarea ucenicilor, mulțimile trecând în plan secund. Așadar, nimic nu anticipa această manifestare entuziastă a pelerinilor, mai ales după ce evangheliile pregătiseră auditoriul pentru un Isus care se confruntă la Ierusalim cu opoziția și apoi moartea. O explicație ar putea fi în presupunerea că între cei din mulțime, aflați în pelerinaj, s-ar fi aflat și ucenici ai Domnului, impresionați de învățăturile sau miracolele Sale. De asemenea, opoziția față de stăpânirea romană ar fi asigurat coagularea unor energii politice, privind la Isus ca la un potențial vârf de lance într-o eventuală revoltă. Așadar, entuziasmul era unul politic, posibil augmentat și de exaltarea religioasă a unora dintre ucenici. Astfel dar, conform așteptărilor vremii, Domnul Isus ar fi fost un Mesia politic, rebel, cu manifestări războinice, iar nu Prințul păcii.
1. Pregătiri pentru intrarea Domnului Isus în Ierusalim (vs. 1–3)
Evanghelistul Matei ne lasă să înțelegem că Domnul Isus Își pregătește intrarea în Ierusalim în mod special. Doi ucenici, anonimi în textele noastre, sunt trimiși la Betfaghe pentru a aduce o măgăriță și un măgăruș. După unii comentatori, evenimentul ar fi un ecou la Geneza 49:11, iar ucenicii nominalizați de Luca în contextul pregătirii Paștelui, anume Petru și Ioan (Luca 22:8), ar fi contribuit și la pregătirea intrării lui Mesia în Ierusalim. Domnul pregătește cadrul intrării fără să manipuleze mulțimile, dar conștient de fervoarea mesianică existentă în popor. Prin intrarea Sa călare pe un măgar împrumutat are loc comunicarea unei pilde. Această intrare avea să fie o destăinuire, un autodenunț, un act deliberat de dare în vileag a lui Mesia, comunicându-se celui care „avea ochi de văzut” că Isus este Unsul lui Dumnezeu și că pacea este una dintre dimensiunile împărăției Sale.
În satul vecin se afla o măgăriță cu mânzul ei, de care avea trebuință Domnul. Cei doi ucenici aveau misiunea de a-i lua din proprietatea cuiva, argumentând eventual cu proprietarul animalelor printr-o foarte concisă exprimare: „Domnul are trebuință de ei.” Care să fi fost semnificația acestor cuvinte? Să fi fost Domnul Isus stăpânul acestor animale? Foarte puțin probabil! Dacă „Domnul” este folosit cu referire la Yahve, înseamnă că proprietarul acestor animale înțelegea că urmau să fie folosite în slujba lui Yahve. Cel mai probabil însă Mântuitorul folosește apelativul acesta cu referire la El Însuși, descoperindu-se ucenicilor ca fiind Însuși Domnul.
2. Profeția intrării Domnului Isus în Ierusalim (vs. 4–5)
Ce anume Îl determină însă pe Mântuitorul să urce la Ierusalim, în pofida animozității crescânde și în ciuda așteptărilor mulțimilor? Evanghelistul Ioan oferă perspectiva umană, relatând evenimentul învierii lui Lazăr. Din perspectivă ioanină Domnul Isus urcă spre Ierusalim pentru că prietenul Lui avea nevoie de El. Relatările sinoptice privesc evenimentele dincolo de circumstanțele umane, accentuând faptul că evenimentele se desfășurau conform planului și scopului divin (Matei 21:4, 5).
Tălmăcirea celor petrecute în mijlocul ucenicilor, care nu înțelegeau neapărat rostul celor întâmplate, este oferită de versetele 4 și 5, în care cititorul este informat că desfășurarea evenimentelor era, de fapt, o împlinire a ceea ce „fusese vestit prin prorocul.” Partea introductivă a citatului își are originea în Isaia 62:11 (Spuneți fiicei Sionului!), iar corpul principal al citării este Zaharia 9:9. Din citatul inițial sunt omise „El este neprihănit și biruitor”, posibil din dorința de a accentua mai degrabă smerenia lui Mesia, dat fiind contextul. Evident, apelul la această profeție ne obligă să înțelegem cum interpretau iudeii pasajul din Zaharia, capitoul 9. Conform comentatorilor, iudeii vedeau împlinirea profeției în Mesia, numit și Fiul lui David. Urmărind pasajele Vechiului Testament, înțelegem că în vremuri de pace un astfel de animal putea fi călărit și de liderii lui Israel (Judecători 5:10; 1 Împărați 1:33). Așadar, pătrunderea lui Isus în cetate era împlinirea pașnică a intrării lui Mesia în Ierusalim.
3. Intrarea propriu-zisă a Domnului Isus în Ierusalim (vs. 6–8)
Evitând alegoriile și discuțiile mai mult sau mai puțin tehnice privind simbolismul sau numărul animalelor din narațiune, intrarea lui Mesia pe un măgăruș „pe care n-a încălecat încă niciun om” (Marcu 11:2), în mijlocul zarvei celor care îl înconjurau, poate fi iarăși un indiciu că Isus are autoritate asupra naturii.
Ucenicii (probabil cei trimiși în satul vecin) și-au pus hainele peste cele două animale, iar Isus încalecă în timp ce mulțimea își întinde hainele pe drum, recunoscând simbolic împărăția Lui (vezi și 2 Împărați 9:13). Epuizând hainele pe care le puteau întinde în fața lui Mesia, cei prezenți taie crengi din copaci, pe care le împrăștie în fața procesiunii, iar mulțimea care Îi ieșise înainte (vezi și Ioan 12:12), dar și cea care venea pe urmă, striga „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel care vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
4. Primirea entuziastă a Domnului Isus în Ierusalim (v. 9)
Care este semnificația celor strigate de mulțimi, odată cu intrarea lui Isus în Ierusalim?
Osana este transliterarea unei exprimări evreiești, care inițial era un strigăt după ajutor, tradus cu „Salvează!”, „Doamne salvează!” sau „Doamne mântuiește!”(vezi și Psalmul 118:25–26). Așadar, departe de a fi ceva mistic în formulare, exclamația era un strigăt după intervenția lui Dumnezeu. În timp, expresia a fost folosită în vederea invocării binecuvântării sau o pură aclamație, așa cum era probabil și în cazul de față.
Fiul lui David este folosit în sens mesianic și evidenția rolul regal pe care urma să îl aibă Mesia. Exclamarea nu trece neobservată, iar autoritățile religioase amendează abordarea mesianică a evenimentului. Domnul Isus, citând din Psalmul 8:2, argumentează în vederea corectitudinii utilizării acestui apelativ la adresa Sa.
Expresia Cel ce vine în Numele Domnului fusese folosită mai înainte de Ioan Botezătorul (Matei 3:11; 11:3), iar mai târziu chiar de Domnul Isus (Matei 23:39). Evident, cuvintele trimiteau cu gândul la Mesia, Unsul și Trimisul lui Yahve.
Osana în cerurile preaînalte! este probabil echivalentul lui „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte” din Luca 2:14. Mulțimile Îl laudă pe Dumnezeu în cerurile preaînalte pentru trimiterea lui Mesia, iar dacă osana își păstrează parte din sensul inițial, este și un strigăt după intervenția divină.
Auzind predicile, văzând miracolele înfăptuite de Domnul Isus, mulțimile I-au atribuit mesianitatea, unele din convingere iar altele doar cu speranța, având o minimă și vagă înțelegere a lucrurilor care se petreceau. Cu siguranță, niciunul dintre cei care aclamau pe Isus în acea zi, și care își imaginau un Mesia războinic, nu întrezăreau un Mesia pașnic, plângând, pătimind și murind pentru oameni dincolo de hotarele lui Israel.
Semnificații ale intrării în Ierusalim:
- Prin această intrare triumfală, Domnul Isus împlinește profeția din Zaharia 9:9. Când mulțimile Îl aclamă ca fiind Fiul lui David, El nu îi oprește. Isus este Mesia promis, iar împlinirea aceste profeții legitimează pe Isus ca Rege al lui Israel, respectiv Mântuitor al lumii. Dumnezeu onorează promisiunile și împlinește planul la timpul potrivit, chiar dacă ochiul uman nu percepe întotdeauna aceste realități.
- Isus vine ca Împărat al păcii, iar nu ca un cuceritor politic sau militar. Dimensiunea împărăției lui Mesia este superioară celei imaginate de masa mare a mulțimii.
- Prin intrarea lui Isus în Ierusalim se produce entuziasmarea mulțimilor, dar și o amplificare a furiei autorităților religioase, ducând în final la o grăbire a complotului împotriva lui Isus.
- Le este arătat mulțimilor ce fel de Mesia avea să fie El, în pofida așteptărilor evreilor. Domnul Isus avea să fie un Mesia care nu lupta împotriva unui asupritor pământesc, ci avea să ofere poporului „lucrurile care pot să dea pacea”(vezi și Efeseni 2:17). Domnul Isus nu vine pentru a fi încoronat ca Rege pământesc, ci pentru a merge pe drumul crucii, unde urma să poarte păcatele lumii. Intrarea în Ierusalim este un act de ascultare a Fiului de Tatăl, deplin conștient că Îl aștepta suferința. Domnul Isus avea să devină Mielul Pascal, jertfa care ne eliberează de sub robia păcatului.
Aplicații practice:
- Smerenia și blândețea ar trebui să caracterizeze fiecare lider aflat în vreo funcție, iar nu forța și aroganța. În relaționarea credinciosului cu familia sau cu alți semeni, el trebuie să caute să slujească, iar nu să fie slujit.
- Suveranitatea lui Isus trebuie recunoscută în toate aspectele vieții. El este nu doar Mântuitor, ci și Domn, Stăpân al tău. Această abordare presupune să-I predai Domnului controlul asupra întregii tale vieți.
- Planul lui Dumnezeu este superior planului oricărui om. Chiar și atunci când nu înțelegem rostul evenimentelor știm că există un plan divin și că fiecare situație este parte a unui puzzle mai mare. Dumnezeu stăpânește istoria și firul vieții noastre.
- Închinarea trebuie să fie autentică. Fii cu băgare de seamă la sensul celor aclamate. Închinarea nu trebuie făcută din obișnuință sau doar pentru a imita mulțimea. Lauda și închinarea trebuie făcute sincer, recunoscând constant că Isus este Mântuitor și Domn.
- Credința presupune constanță și continuitate. Asta presupune să fim credincioși nu doar de vreme bună, ci chiar și când circumstanțele nu sunt tocmai favorabile credinței. Entuziasmul temporar trebuie înlocuit cu loialitatea și devotamentul pe termen lung.
- Pacea este o caracteristică a împărăției divine. Cei răi nu au pace. Credinciosul caută și promovează pacea în comunitatea în care viețuiește. Pentru o lume marcată de conflicte și abordări violente, pacea lui Hristos trebuie să fie promovată de noi, urmașii Lui.
- Intrarea în Ierusalim comunică o lecție puternică despre ascultarea de Dumnezeu, smerenie, închinare și pace. Aceste virtuți pot fi aplicate în viața noastră, cea de toate zilele, promovând o relație autentică cu Tatăl și trăind convinși de suveranitatea și iubirea lui Isus.
- Popularitatea și respingerea au fost noțiuni extrem de volatile în situația dată. Trecerea abruptă a mulțimii de la o stare la alta ne arată natura fragilă a aprobării umane. De aceea, caută să împlinești voia lui Dumnezeu cât mai curând, iar nu voia schimbătoare a mulțimii!
Întrebări pentru discuții
- De ce crezi că Domnul Isus a ales să intre în Ierusalim călare pe un măgăruș? Ce învățăm despre Împărăția lui Dumnezeu? Cum diferă această împărăție de cea imaginată în așteptările politice și sociale ale vremii de atunci?
- Care este semnificația așezării hainelor și a crengilor înaintea Domnului?
- Ce învățăm din împlinirea profeției din Zaharia 9:9?
- Cum putem aplica exemplul de smerenie al Domnului la viața noastră? Cum putem cultiva un spirit de smerenie și slujire cotidiană? Care sunt situațiile în care trebuie să demonstrezi smerenie?
- Cum putem aduce pacea în comunitatea noastră? Ce faci pentru a ieși din relații sau situații conflictuale?
- Ce lecții putem învăța despre autenticitatea închinării și despre devotamentul nostru față de Domnul? Cum poate biserica locală sau grupul tău de studiu să fie mai preocupate de închinarea autentică, și nu de una bazată pe emoții de moment? Cum putem evita pericolul superficialității, în contextul în care mulțimile trec foarte ușor de la osanale la strigăte de condamnare la moarte?
- Deși nu ai înțeles întotdeauna rostul evenimentelor, care a fost reacția ta după ce ai înțeles ulterior planul lui Dumnezeu?
autor: Ionuț Amateesei, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Maranata”, Suceava