Tema: Isus Hristos, Profetul asemenea lui Moise
Text biblic: Faptele ap. 3:12–26
Verset cheie: Faptele Ap. 3:22
Ideea centrală: Semnificația oficiului de Profet al lui Hristos e creionată mai clar în raport cu slujirea profetului Moise.
Scopul lecției: Să înțelegem că slujirea profetică a lui Hristos a cuprins atât perioada anterioară nașterii Sale, cât și pe cea ulterioară, incluzând vremurile contemporane nouă, așa încât să beneficiem de pe urma ei și să ascultăm mesajul divin transmis prin Profet.
Introducere
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale, de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. (Psalmul 45:2). Acestea sunt cuvintele prin care psalmistul anticipa în vechime frumusețea neasemuită a Mântuitorului revelată pe paginile Scripturilor. Cel din care sunt toate lucrurile, prin Care se desfășoară și pentru Care se împlinesc toate este necuprins în slava Ființei Sale. Cunoașterea Lui reprezintă țelul oricărui credincios, iar singura manieră credibilă prin care acesta se poate înfăptui constă în aprofundarea Bibliei.
De-a lungul istoriei Israelului s-au remarcat trei slujbe speciale: profeții, preoții și regii. Primii erau reprezentanții lui Dumnezeu, ambasadori ai Celui de sus care primiseră un mesaj pentru popor. Știm că Vechiul Testament nu reducea slujirea profetică la aspectul prezicerii, ci presupunea și învățarea, instruirea, mustrarea, avertizarea, îndreptarea, mângâierea, reamintirea poruncilor divine etc. Preoții fuseseră însărcinați cu oficierea ceremoniile de închinare, oferind sacrificiile cerute. Ei îi reprezentau pe oameni înaintea lui Dumnezeu, intermediind pentru aceștia. Cei din a treia categorie, regii, cârmuiau, apărau și conduceau poporul în războaie. Poziția lor presupunea autoritate și forță spre a păstra pacea, bunăstarea și ordinea.
Aplecându-se serios asupra Cuvântului inspirat, Biserica a recunoscut cu mult timp în urmă reflectarea celor trei slujbe în Persoana Domnului Isus. El este Profetul, Preotul și Regele nostru. Creștinii au obligația să prețuiască aceste calități ale lui Mesia, deoarece fiecare ocupă un loc aparte în salvarea păcătoșilor și în manifestarea gloriei Lui.
Hristos este Profet, fiindcă avem nevoie să fim eliberați din ignoranța fărădelegii. Dacă păgânii trăiesc în deșertăciunea gândurilor lor cu mintea întunecată, străini de viața lui Dumnezeu, din cauza neștiinței în care se află prin împietrirea inimii lor, credincioșii au parte de deschiderea minții și luminarea ei (Efeseni 4:17–18 și Isaia 9:2). Fiind Profet, Isus Îl reprezintă pe Dumnezeu printre noi, vorbește pentru El și din partea Lui pentru noi.
Totodată, Hristos este Preot fiindcă avem nevoie să fim scăpați de vina păcatului. El Și-a adus ca jertfă propriul trup și S-a înfățișat în locul nostru înaintea Tatălui ceresc, reprezentându-ne. Nu avem motiv să ne mai îndoim vreodată de faptul că Marele Preot Hristos n-ar avea milă de slăbiciunile noastre, deoarece a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat, așa încât să ne putem apropia de El în vederea îndurării, harului și ajutorului la vreme de nevoie (Evrei 4:15–16).
Hristos este Rege, fiindcă avem nevoie să fim salvați de sub stăpânirea păcatului. Izbăvirea aceasta nu se putea realiza decât de Unul care deține întreaga autoritate și putere din cosmos. Apostolul Pavel scrie colosenilor că am fost izbăviți de sub puterea întunericului și strămutați în Împărăția Fiului Lui (Coloseni 1:13), pe baza funcției de Rege. El este Capul reprezentativ al umanității noi.
Binecunoscutul predicator britanic Martyn Lloyd-Jones spunea: Gloria Domnului Isus Hristos se vede în faptul că El Însuși îmbină în Sine toate aceste trei funcții – trei funcții într-o singură Persoană, și acest lucru e ceva ce ne face să realizăm grandoarea, măreția și maiestatea Persoanei Domnului nostru cel binecuvântat.
În continuare vom studia mai amănunțit oficiul de Profet al lui Hristos.
I. Ce ne învață textul biblic studiat?
În capitolul al doilea din Faptele apostolilor se născuse Biserica prin coborârea Duhului Sfânt, iar urmarea imediată a fost predicarea cu îndrăzneală a Cuvântului. Aproape trei mii de persoane au acceptat propovăduirea Evangheliei, au fost botezate și alipite bisericii locale din Ierusalim. Pasiunea lor pentru Dumnezeu și compasiunea pentru oameni i-a determinat să persevereze în învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciuni. Ei trăiau cu teamă, împărțeau bunurile și se susțineau unii pe alții. De asemenea, căutau cu bucurie prilejurile de închinare, Îl lăudau pe Dumnezeu, iar alți convertiți li se alăturau.
Într-o zi apostolii Petru și Ioan se îndreptau spre Templu, iar la poarta numită „Frumoasă” au întâlnit un cerșetor paralitic din naștere. Neavând resurse financiare pentru a-i dărui, l-au vindecat în Numele lui Isus Hristos din Nazaret. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, unde cerșea mila trecătorilor şi s-au umplut de uimire pentru cele ce i se întâmplaseră. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon. (Faptele ap. 3:9–11)
Imediat Petru a utilizat conjunctura ivită pentru a împărtăși despre Salvatorul care înfăptuise, de fapt, miracolul prin el. Nu s-a sfiit să-L numească „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”, Cel care L-a glorificat pe Robul Său Isus, omorât prin mâinile poporului. Cu toate că evreii Îl condamnaseră la moarte, Tatăl ceresc L-a înviat din morți, așa încât, prin credința în El, ologul recăpătase abilitățile motrice. Nu se cădea ca laudele să se îndrepte spre oameni, deoarece Autorul tămăduirii era Domnul Dumnezeu.
Ulterior, apostolul menționează că moartea Domnului a constituit împlinirea profețiilor din vechime legate de pătimirile lui Hristos, pentru ca auditoriul lui să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu pentru vremurile de înviorare. De fapt, ei trăiau un timp de har până la așezarea din nou a tuturor lucrurilor la revenirea lui Mesia. Semnificația acestor lucruri era întărită chiar de cuvintele lui Moise: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului. (Faptele ap. 3:22b–23) Toți prorocii au vorbit despre vremurile mesianice când israeliții se așteptau ca Dumnezeu să trimită un Proroc special a cărui ascultare conduce la binecuvântare, iar a cărui nesocotire conduce la nimicire.
Năzuința aceasta se observă în Ioan 6 când martorii înmulțirii pâinilor ziceau: Cu adevărat, acesta este prorocul cel aşteptat în lume. (Ioan 6:14b) Înainte de momentul acesta, samariteanca își exprimă credința că atunci când avea să vină Mesia, El urma să spună toate lucrurile. Răspunsul lui Isus limpezește confuzia:Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (Ioan 4:26b) Chiar Isus Însuși Și-a recunoscut calitatea de proroc în Luca 13 când le-a răspuns fariseilor care-L avertizau în legătură cu intențiile criminale ale lui Irod și-L sfătuiau să fugă din capitală: trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim. (Luca 13:33b) A admis că atât conținutul mesajelor Sale, cât și maniera expunerii acestora proveneau de la Dumnezeu Tatăl (Ioan 8:26, 12:49–50, 14:10).
II. Cum s-a manifestat slujirea profetică a lui Hristos?
Spre deosebire de prorocii din vechime care aduceau cuvântul lui Iehova și-i confruntau pe oameni cu cerințele divine, chemându-i să se conformeze și să fie credincioși, autoritatea Domnului Hristos este unică. El este Profet, deoarece a adus cuvântul lui Dumnezeu, dar, suplimentar, El S-a și identificat cu Dumnezeu. În timp ce profeții vorbeau în numele altcuiva, afirmațiile lui Isus sunt standard de autoritate. El este Fiul lui Dumnezeu. Repetarea expresiei „Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun” din Predica de pe munte (Matei 5), comuniunea Sa specială cu Tatăl din ceruri, deoarece făcea numai ce-L vedea pe Acesta făcând, originea Lui de la Tatăl, afirmația că cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Dumnezeu (Ioan 5, 6, 14), adeveresc poziția excepțională pe care Profetul Hristos o are între profeți. Remarcabilă e și aluzia autorului epistolei către Evrei că, odată ce Dumnezeu a comunicat prin proroci în trecut, la finalul istoriei o va face prin Fiul. Ideea sugerată e că Isus Hristos este ultimul Proroc, Cel așteptat.
Similar cum în Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. Niciunul nu poate fi pus alături de el în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări, şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel (Deuteronom 34:10–12), nimeni nu se poate asemui cu Isus Hristos, Cuvântul întrupat, Marele Profet, nici în Israel, nici în orice alt loc din lume. El este oglindirea slavei divine și întipărirea Ființei lui Dumnezeu. Cuvintele Lui sunt cuvintele vieții veșnice (Ioan 6:68).
Hristos Și-a exercitat funcția profetică încă dinainte de întrupare, fiind adevărata Lumină care luminează pe orice om (Ioan 1:9). Înțelegem că dintotdeauna orice formă de cunoaștere sau înțelepciune care limitează puterea întunericului și acțiunile Diavolului a fost de la Fiul divin. Îngerul Domnului din istoria vetero-testamentară este Copilul-sfetnic care s-a născut la împlinirea vremurilor în Betleem și al Cărui Duh era în profeții din vechime și le vestea suferințele lui Hristos și gloria de care aveau să fie urmate (Isaia 9:6, 1 Petru 1:11). Hristos este Profetul care îi învăța pe profeți!
Hristos Și-a exercitat funcția profetică și pe pământ după întrupare. Având în vedere că nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu L-a făcut cunoscut. Cine Îl urmează pe El nu umblă în întuneric, ci are parte de lumina vieții (Ioan 1:18, 8:12). Prin toate mesajele Lui Domnul Isus a împărțit cunoașterea și învățătura lui Dumnezeu. A vorbit despre caracterul divin, păcătoșenia omului, lucrarea de salvare, harul descoperit prin jertfa Sa. Răscumpărarea credincioșilor se bazează pe Evanghelia Lui. De asemenea, ne-a instruit prin exemplul Său, săvârșind lucrările Tatălui (Ioan 10:37), așa încât noi trebuie să trăim cum a trăit El (1 Petru 2:21).
Hristos Își exercită funcția profetică și după înălțare. Pe temeiul promisiunii date ucenicilor că Duhul Sfânt trimis de Tatăl în Numele Lui avea să-i învețe toate lucrurile și urma să le amintească tot ce El le-a spus, mărturisim inspirația divină a Scripturilor (Ioan 14:26). Petru și-a scris epistolele în vederea reiterării profețiilor și poruncii Domnului Isus (2 Petru 3:2). Prin urmare, Duhul lui Hristos Își învață Biserica prin Cuvânt cum să trăiască, extinzându-se și azi lucrarea profetică a Mântuitorului.
III. Care sunt asemănările între Moise și Hristos?
Studiul Bibliei ne poate oferi câteva asemănări între Moise și Hristos, prin care suntem invitați să medităm la frumusețea oficiului de Profet al Domnului Isus.
1. Amândurora le-a fost cruțată viața în copilărie
Moise s-a născut într-o familie din seminția lui Levi, iar după trei luni mama lui nu a mai putut să-l țină ascuns, din pricina prigoanei pornite împotriva copiilor evrei de către autoritățile egiptene. Așezat într-un sicriaș de papură, uns cu lut și smoală, bebelușul a fost purtat de undele râului până când fata faraonului l-a remarcat, i s-a făcut milă de el și l-a adoptat, scăpându-i viața (Exodul 2:1–10). Similar, pruncul Isus a fost pe punctul de a-Și pierde viața din cauza furiei guvernatorului Irod. Însă un înger i-a poruncit lui Iosif să se refugieze cu întreaga familie în Egipt. Scăpat de masacrarea băieților sub doi ani din împrejurimile Betleemului, Iosif este anunțat că se poate repatria, ajungând cu Maria și copilul Isus în părțile Galileii (Matei 2:13–23).
2. Amândoi au renunțat la curtea regală
Autorul scrisorii către Evrei amintește faptul că Moise nu a dorit să se bucure de privilegiul curții regale când a crescut, ci a decis să se alăture poporului evreu, gata să sufere cu ai lui în locul plăcerilor trecătoare ale păcatului. Își pironise ochii spre răsplătire, anticipând superioritatea ocării lui Hristos față de comorile Egiptului, lucru ce l-a determinat să conducă poporul spre țara făgăduită într-o manieră curajoasă, ca și cum L-ar fi văzut pe Dumnezeu (Evrei 11:24-27). Cu toate că avea chipul lui Dumnezeu și era deopotrivă cu El, Hristos nu a ezitat să Se dezbrace pe Sine, să Își însușească un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. Prin înomenirea Lui S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte (Filipeni 2:6-8). Pentru bucuria care-I stătea înainte a suferit crucea și a disprețuit rușinea (Evrei 12:1).
3. Amândoi au nutrit compasiune pentru popor
Informat că nu va intra cu poporul în Canaan, Moise se preocupa de ce va fi după el, rugându-L pe Dumnezeu să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor. (Numeri 27:17) Trei milenii mai târziu, Domnul Isus străbătea cetățile și satele Israelului, învățând norodul, predicând Evanghelia și vindecând neputințele oamenilor. La zărirea mulțimilor I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. (Matei 9:36b)
4. Amândoi au mijlocit pentru popor
Trei mii de oameni au pierit într-o zi ca urmare a idolatriei cu vițelul de aur. Moise era devastat, dar a făcut ceea ce se cade unui slujitor – s-a întors către Domnul și a zis: Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o! (Exodul 32:31a-32) Ulterior, el istorisește perioada aceea și spune: M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşiserăţi, făcând ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mâniaţi. Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta. (Deuteronom 9:18–19) Hristos, Domnul și Profetul nostru, a dovedit aceeași inimă de Mijlocitor pentru oameni. S-a rugat pentru ucenici ca Tatăl să-i păzească în unitate și să-i sfințească prin Cuvânt (Ioan 17), a mijlocit pentru oamenii care-L răstigneau, zicând în timp ce ei trăgeau la sorți pentru hainele Lui: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Luca 23:34b). Azi numai Hristos este capabil să salveze în chip perfect pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei (Evrei 7:25).
5. Amândoi au vorbit cu Dumnezeu față-n față
Convorbirea cu Dumnezeu i-a marcat atât pe Moise, cât și pe Isus Hristos. Despre primul citim că s-a coborât de pe muntele Sinai cu tablele Legii în mână și cu pielea feței strălucind, deoarece vorbise cu Dumnezeu. Fratele lui, Aaron, împreună cu alții chiar se temeau să se apropie de el din acest motiv (Exodul 34:29–30). Similar, apostolul Pavel subliniază că slujba Duhului este chiar mai slăvită decât cea anterioară. Oamenii necredincioși nu pot vedea strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, și care a avut totdeauna o legătură unică cu El (2 Corinteni 3:7–9, 4:3–5). Momentele de singurătate în părtășia cu Tatăl relevă relația Tată-Fiu și comunicarea deosebită dintre ei.
6. Amândoi au fost mediatorii unui legământ
În final, Moise și Hristos se aseamănă și-n privința faptului că amândoi au fost mediatorii unui legământ. Despre primul citim spre finalul cărții Deuteronomul la înnoirea legământului: Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb. (Deuteronom 29:1) Moise a fost omul care a mijlocit legământul cu poporul. De partea Sa, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. (Evrei 8:6)
Frumusețea Domnului Hristos derivă neîndoielnic din comparațiile precedente. Scăparea providențială din copilărie și disponibilitatea de a renunța la privilegiile deținute profilează caracterul special al Profetului mult așteptat. Compasiunea pentru oameni demonstrată prin mijlocirea în beneficiul lor subliniază inima Profetului mult așteptat. Relația strânsă cu Tatăl ceresc și mijlocirea Noului Legământ oferă consistență lucrării Profetului mult așteptat, de vreme ce cuvintele Lui sunt de la Cel Preaînalt, iar acțiunile Sale leagă păcătoșii iertați de Dumnezeu.
Aplicații:
- Când cugetăm la Salvatorul nostru sau citim în Vechiul Testament despre profeți, preoți și regi, ar trebui să ne amintim rolurile excepționale pe care El le posedă ca Profet, Preot și Rege al nostru. Raportarea la El în ipostaze variate, dar și în rugăciune ar fi îmbogățită prin conștientizarea celor trei oficii.
- Diferența surprinzătoare dintre așteptarea generală a unui mare Proroc și tratarea Lui cu desconsiderare odată ce a venit ne dă de gândit în ce privește superficialitatea oamenilor. Oameni aparent credincioși nu se supun uneori Cuvântului divin. E necesar să evaluăm așteptările din partea noastră în ce privește credința și modul în care ele se concretizează.
- Dincolo de exercitarea rolului Său de profet între momentul întrupării și înălțării, nu trebuie omis că Duhul lui Hristos îi insufla pe profeții din vechime anterior nașterii Domnului, iar cele 66 de cărți canonice pe care le ținem în mână sunt rodul aceluiași Duh, finalizate după înălțarea Lui către cer. De fiecare dată când citim Biblia, noi ne apropiem de mesajul lui Dumnezeu, respectiv produsul profetic ultim pentru omenire.
- Slujirea profetică a lui Moise reflectă slujirea profetică a lui Hristos, astfel încât cea din urmă capătă un contur mai clar. Tocmai de aceea, interpretarea sănătoasă a Vechiului Testament rămâne hristocentrică.
Întrebări pentru discuții:
- În ce constă deosebirea dintre prorocii din vechime și Profetul Isus Hristos? Argumentați!
- Evreii așteptau un Mare Profet asemenea lui Moise, a cărui ascultare conduce la binecuvântare, iar a cărui nesocotire conduce la nimicire. Puteți da exemple de binecuvântare ca urmare a ascultării Profetului Hristos și exemple de nenorocire în cazul nesocotirii Lui?
- Influențele mișcării carismatice reduc profeția la o perspectivă strict legată de viitor, cu manifestări absurde. Cum ne poate sprijini oficiul de Profet al lui Hristos să nu cădem în abuzuri teologice?
- Ajută paralela Moise–Hristos în aprofundarea rolului de Profet al lui Hristos? Daca da, în ce fel?
Bibliografie:
Biblia de studiu – cu comentarii și note de John MacArthur, Făclia, Oradea, 2023.
Letham, Robert, Lucrarea lui Cristos: contururi ale teologiei creştine, Făclia, Oradea, 2013.
Lloyd-Jones, Martin, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, vol. 1. Făclia, Oradea, 2002.
MacArthur, John, Comentariul biblic MacArthur: Noul Testament. Agape, Făgăraș, 2009.
autor: Bogdan Șopț, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Ineu și Biserica Creștină Baptistă din Socodor, județul Arad; e-mail: bogdan.sopt@gmail.com