Tema: Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu
Text biblic: Apocalipsa 5:1–14
Verset cheie: Ioan 1:29
Ideea centrală: Mielul lui Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră datorită jertfei Sale și a roadelor pe care aceasta le produce.
Scopul lecției: Credinciosul poate înțelege cât mai bine identitatea lui Isus Hristos și se lasă schimbat în lumina acesteia.
Introducere
Identitatea creștină este construită în jurul identității lui Hristos. Mântuitorul nostru, care s-a făcut cunoscut ucenicilor cât a trăit pe Pământ, a continuat să se reveleze ucenicilor și după înălțarea Sa la Cer. Apostolul Ioan, autorul Apocalipsei, a avut parte de viziuni extraordinare despre Isus Hristos. El ne este prezentat ca Mielul lui Dumnezeu, un titlu important pe care l-a purtat cât a fost pe Pământ. Hristos poartă titlul de Miel în multiple versete din Apocalipsa (5:6, 8, 12, 13; 7:9–10, 17; 22:1, 3). Ioan Botezătorul face aluzie la sistemul de jertfe din Vechiul Testament când spune despre Isus Hristos că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele Lumii (Ioan 1:29).
Cartea Apocalipsa (numele înseamnă revelație) a fost scrisă de apostolul Ioan cel mai probabil în ultima decadă din primul secolul, cândva în intervalul 90–96 d.Hr. Ultima carte a Bibliei este adresată comunității de biserici din Asia Mică (Turcia de astăzi), șapte biserici primind epistole din partea Mântuitorului (vezi Apocalipsa 1–3). Cartea este însă de folos pentru toate bisericile din toate veacurile, de aceea Dumnezeu a pus-o în canonul Scripturii. În vremea în care Ioan a scris Apocalipsa, bisericile din Imperiul Roman treceau prin persecuție. Cartea Apocalipsa caută să fie o încurajare pentru Biserica lui Hristos, care, chiar dacă va avea parte de multe încercări și suferințe, în cele din urmă se va bucura de nunta Mielului în glorie divină (Apocalipsa 19).
Explicații
Apocalipsa 5 prezintă una din viziunile lui Ioan, în care el vede un episod unic din sala tronului ceresc. În acest capitol o parte din identitatea Mielului lui Dumnezeu este revelată.
1. Vrednicia Mielului (vs. 1–5)
Ioan vede sala tronului divin unde Dumnezeu Tatăl stă pe tron și ține o carte cu șapte peceți în mână (v. 1). Unul dintre îngeri caută pe cineva vrednic să deschidă această carte pecetluită, însă nimeni din Cer, de pe Pământ sau de sub Pământ nu este vrednic (vs. 2–3). Lucrul acesta îl face pe Ioan să plângă (v. 4), însă unul dintre bătrâni îl liniștește spunându-i că Leul din seminția lui David este vrednic (v. 5). Acesta este Domnul Isus, Mântuitorul nostru. Cinstea de a deschide această carte nu a fost dată oricui, ci doar Fiului lui Dumnezeu, pentru că El este singurul vrednic. Niciunul dintre îngeri nu are această vrednicie. El este singurul fără început și sfârșit, singurul care a devenit om și a biruit moartea. Autorul epistolei către Evrei arată superioritatea lui Hristos în raport cu îngerii (Evrei 1:4–14).
După cum Ioan este liniștit de unul dintre bătrâni care îi amintește că există Unul care este vrednic, tot așa ar trebui să fim și noi mângâiați știind că în Ceruri, la dreapta Tatălui, este Mielul lui Dumnezeu care este vrednic să ne ofere mântuirea. Asta este posibil doar prin vrednicia Lui, pentru că noi nu suntem vrednici să dobândim mântuirea prin propriile merite. Cum a făcut asta posibil Mielul lui Dumnezeu? Prin jertfa Lui.
2. Jertfa Mielului (vs. 6–7)
În cele din urmă Isus Hristos se ridică chiar lângă tronul Tatălui, lângă cele patru făpturi vii și scaunele bătrânilor. Ioan îl descrie ca pe un Miel care părea junghiat, o referință clară la moartea Lui. Sistemul de jertfe vetero-testamentar a fost o umbră (Evrei 10:1) care arăta spre ceea ce urma să vină, adică noul legământ al lui Hristos. După cum în Vechiul Testament oamenii erau scăpați de moarte prin jertfirea animalelor, tot așa și noi astăzi primim izbăvirea de moarte prin jertfa Domnului Isus Hristos. Izbăvirea în vechiul legământ era temporară, întrucât jertfele trebuiau repetate, pe când în noul legământ jertfa Mântuitorului este suficientă o dată pentru totdeauna (Evrei 9:25–26).
Când a fost crucificat, Domnul a fost străpuns în mâini și în coaste. Este posibil ca Mântuitorul să fi păstrat semnele crucificării și în Ceruri pentru a ne aduce aminte și în veșnicie de jertfa Lui extraordinară. Toma este chemat să pună mâna în semnul cuielor și în coasta Lui, deși Hristos are parte de un trup glorificat după înviere (Ioan 20:25). Ioan Îl vede și Îl descrie în mod repetat ca Miel sau Miel junghiat, o posibilă aluzie la semnele crucificării Mântuitorului (Apocalipsa 5:6, 8, 12, 13; 7:9–10, 17; 22:1, 3). Atât pe Pământ cât și în veșnicie creștinul nu trebuie să uite valoarea și prețul jertfei Mântuitorului, fără de care n-am fi putut fi iertați.
3. Roadele jertfei Mielului (vs. 8–10)
Isus Hristos se ridică și ia sulul din mâna Tatălui (vs. 1, 8). În momentul în care aceasta se întâmplă, cele patru făpturi vii și cei 24 de bătrâni se închină în timp ce cântă o cântare nouă care descrie lucrarea Mielului. Prima parte a cântării amintește de vrednicia Mielului, iar a doua parte, de roadele pe care jertfa Mântuitorului le produce.
În lumea antică un sul important era pecetluit cu ceară după ce era scris, iar pe ceară era pus sigiliul împăratului pentru a se asigura că nu oricine citea acel mesaj. Singura persoană care era „vrednică” și avea dreptul să rupă acea pecete era destinatarul mesajului. Destinatarul acestui sul scris pe ambele părți (v. 1) este Hristos, Singurul care are vrednicia de a-l deschide (v. 9a).
După ce în această cântare este lăudată vrednicia Mielului, este prezentată roada jertfei Mielului (v. 9b). Prin sângele jertfit, Isus Hristos a răscumpărat pentru Dumnezeu „oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.” Creștinii din România sunt rodul direct al jertfei Mielului. Faptul că putem crede și putem primi iertarea în noul legământ este doar rezultatul jertfei Mielului lui Dumnezeu. Diavolul dorește să uităm acest lucru, însă Isus, prin instaurarea cinei Sale, vrea să ne aducem aminte continuu cât de măreață, costisitoare și roditoare este jertfa Sa.
4. Închinătorii Mielului (vs. 11–14)
Isus Hristos primește închinare și laudă din partea întregii oștiri cerești. Făpturile vii, bătrânii și milioane de îngeri se închină Lui datorită vredniciei, jertfei și roadelor jertfei Mântuitorului. În Apocalipsa 5 apar versurile a trei cântări (v. 9-10; 12; 13) sau posibil să fie toate părți ale aceleași cântări. Lui Isus Hristos i se cuvine „puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda” (v. 12) precum și „slava, lauda, cinstea și stăpânirea” (v. 13) pentru toată eternitatea.
Dacă Cerul cântă și Îl laudă pe Mântuitorul, cu atât mai mult noi, credincioșii răscumpărați, ar trebui să Îl lăudăm prin cântare pe Domnul nostru. Îngerii n-au fost răscumpărați așa cum am fost noi, dar Îl laudă. Din păcate, există o tendință în biserici de a nu se mai cânta. În Cer ne vom închina Domnului și prin cântare. Să luăm seama la propria inimă când suntem la adunare și să ne formăm sau să ne păstrăm obiceiul de a-I cânta laude Domnului împreună cu frații și cu surorile noastre. Omul este chemat să se închine Creatorului prin orice formă posibilă, inclusiv prin cântare.
Aplicații practice:
- Să-I mulțumim și să-L lăudăm pe Domnul în rugăciunile noastre pentru vrednicia Lui de a ne fi răscumpărat.
- Să-I mulțumim Domnului pentru jertfa Lui și pentru roadele pe care le-a produs aceasta. Toți credincioșii din toate timpurile au primit răscumpărarea doar prin jertfa Mântuitorului.
- Să Îi cântăm laude Domnului la adunare, dar și acasă. Cântarea face mult bine sufletelor cât și trupurilor noastre.
- Să ne aducem aminte zilnic de vrednicia Mielului lui Dumnezeu care S-a jertfit pentru noi.
Întrebări pentru discuții:
- Se vede în viața mea roada jertfei Domnului Isus Hristos?
- Înțeleg și prețuiesc cu adevărat ceea ce a făcut Mântuitorul în viața mea?
- Îmi doresc să mă închin Domnului prin cântare precum îngerii sau trebuie să mai lucrez la atitudinea mea față de cântare?
autor: Beniamin Cruceru, păstor, Biserica Creștină Baptistă din Slatina, județul Olt
