Vă prezentăm mai jos, în rezumat, introducerea, expunerea temei, concluziile și subiectele zilnice pentru Săptămâna națională de rugăciune 2024 a bisericilor baptiste din România. Materialul a fost alcătuit de pastorii: Paul Negruț, (vicepreședinte cu educația), Cornel Peleașe (vicepreședinte cu pastorala), Teofil Mihoc (secretar general) și Gelu Dumitrașcu (secretar general adjunct). Textul integral îl puteți descărca de AICI și poate fi tipărit și difuzat în bisericile baptiste din România și diaspora.
Săptămâna de rugăciune 2025
TEMA: Privind în oglinda Cuvântului
Apostolul Iacov compară Cuvântul lui Dumnezeu cu o oglindă ı̂n care ne vedem așa cum suntem, și care ne ajută să ne schimbăm până vom ajunge la statura plinătății lui Isus Hristos.
„Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători înșelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă; și după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:22–25.
În săptămâna de rugăciune din anul acesta vom privi în oglinda Cuvântului adresat de Domnul Isus celor șapte biserici din Asia Mică menționate în cartea Apocalipsa. În primul capitol, apostolul Ioan Îl prezintă pe Hristosul Bisericii. Aici avem singurul portret atestat de Duhul Sfânt care ni-L înfățișează pe adevăratul Hristos. În afara acestei descrieri nu există nicio altă prezentare autentică a înfățișării lui Isus Hristos. Niciun tablou, nicio carte şi nicio icoană din lume care ar pretinde că-L prezintă pe adevăratul Isus Hristos nu au pe
ele pecetea Duhului ca să fie crezute. Singura prezentare autentică a înfățișării lui Isus Hristos se află în Apocalipsa, capitolul 1. Aici descoperim adevăratul chip al Hristosului glorificat și autentificat prin pecetea Duhului Sfânt. Acesta este Hristosul Bisericii. În El credem și pe El Îl așteptăm.
Capitolele 2 şi 3 descriu Biserica lui Hristos. Hristosul Bisericii se adresează Bisericii Lui în vederea sfințirii și pregătirii ei pentru viitor. Ioan trimite acest mesaj celor șapte biserici din Asia Mică: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea. Din scrierile biblice și din istorie știm, însă, că în perioada respectivă existau biserici în aproape toate regiunile Imperiului Roman: Ierusalim, Iudeea, Samaria, Antiohia, Roma, Atena, Galatia, Tesalonic etc. Prin urmare, se ridică întrebarea: de ce trimite Domnul acest mesaj prin
Ioan doar celor şapte biserici din Asia Mică?
Răspunsul la această întrebare trebuie să țină cont de faptul că Apocalipsa este scrisă într-un stil și limbaj aparte – specifice literaturii profetice apocaliptice. Astfel, în limbajul simbolic al cărţii Apocalipsa, cele șapre biserici reprezintă întreaga Biserică a lui Isus Hristos. În Apocalipsa, cifra 7 simbolizează întregul, totalitatea. Adresându-se celor şapte biserici, Ioan transmite mesajul Domnului tuturor bisericilor, întregii Biserici, de la începuturile ei până la a doua venire a Domnului Isus Hristos.
Datorită stilului apocaliptic și limbajului simbolic, mesajul transmis de Hristosul glorificat celor șapte biserici din Asia Mică a fost supus multor interpretări. Astfel, unii susțin că cele șapte biserici au fost biserici locale din secolul I d.Hr., cărora Ioan li s-a adresat în mod specific și exclusiv. Prin urmare toate aspectele menționate se raportează strict la starea, condiția și la provocările acestora. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci mesajul trimis de Domnul exclusiv numai acelor biserici nu ar avea relevanță pentru bisericile din vremea de acum.
Alţii susțin că bisericile din Apocalipsa reprezintă în rezumat toată istoria Bisericii. Mai precis, fiecare biserică reprezintă o anumită perioadă din istoria Bisericii. Astfel, Biserica din Efes reprezintă Biserica imediat după Rusalii, când au început să se înfiltreze în Biserică elementele iudaizatoare care au generat îndepărtarea ei de dragostea dintâi. Biserica din Smirna reprezintă Biserica în perioada persecuțiilor romane. Biserica din Pergam este imaginea Bisericii din perioada de după încreștinarea lui Constantin cel Mare, când Biserica şi statul s-au unit şi a luat ființă așa-numitul Imperiu Creștin. Biserica din Tiatira reprezintă perioada papalităţii şi a prigoanei pe care a exercitat-o papalitatea asupra oricăror încercări de împrospătare a Bisericii. Sardesul reprezintă începuturile Reformei Protestante. Filadelfia reprezintă începuturile mişcării evanghelice. Iar Biserica din Laodicea reprezintă creștinismul în perioada din urmă a apostaziei. În baza acestei interpretări auzim afirmații conform cărora noi trăim în vremea bisericii din Laodicea. Conform acestei interpretări, fiecare dintre cele șapte scrisori are în vedere o perioadă distinctă din istoria Bisericii. Dacă aceasta ar fi interpretarea corectă, atunci pentru noi ar fi valabilă numai scrisoarea care este adresată bisericii din Laodicea. La ce ne-ar folosi atunci să citim scrisori care au fost adresate creștinilor de după Rusalii sau creștinilor din perioada Imperiului Roman? La ce ne-ar folosi să citim scrisoarea adresată Bisericii din vremea dominației papale sau de la începuturile Reformei Protestante? Această abordare
ar justifica ideea că putem elimina din Biblie tot ce considerăm noi că nu mai are relevanță pentru perioada în care trăim.
Adevărul este că atunci când Ioan trimite cele șapte scrisori celor șapte biserici, acestea se adresează de fapt întregului trup al lui Hristos. Ceea ce spune Duhul celor șapte biserici din Asia Mică se potrivește fiecărei biserici locale într-o perioadă sau alta. De exemplu, dacă în România ne bucurăm de liniște în această vreme, alte biserici din lume sunt prigonite; în timp ce o anumită biserică se lepădă de credință, altă biserică este în plină trezire spirituală. Având în vedere dinamica fiecărei biserici locale, în anumite
împrejurări, unei biserici i se potrivește mai bine scrisoarea către Efes, alteia i se potrivește mai bine scrisoarea către Smirna, alteia i se potrivește o altă scrisoare, dar toate scrisorile acestea în ansamblul lor se potrivesc tuturor bisericilor din toate timpurile. Mai mult, în plan personal, unuia dintre noi s-ar putea ca în împrejurările de acum să i se potrivească mai bine o anumită scrisoare, iar peste o vreme să se potrivească mai bine alta. Ținând cont de faptul că atât împrejurările, cât și dinamica vieții se pot schimba de la o zi la alta, mesajul adresat celor șapte biserici va fi mereu actual pentru noi, pentru că:„Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16–17).
Prin urmare, când ne uităm în oglinda Cuvântului adresat celor șapte biserici vom descoperi de fiecare dată:
a) lucruri bune pe care trebuie să le cultivăm mai departe,
b) lucruri păcătoase de care trebuie să ne pocăim,
c) lucruri care ne lipsesc și trebuie să le cerem de la Domnul.
- Duminică: Oglinda Bisericii din Efes Apocalipsa 2:1–7
- Luni: Oglinda bisericii din Smirna Apocalipsa 2:8–11
- Marți: Oglinda bisericii din Pergam Apocalipsa 2:12–17
- Miercuri: Oglinda bisericii din Tiatira Apocalipsa 2:18–29
- Joi: Oglinda bisericii din Sardes Apocalipsa 3:1–6
- Vineri: Oglinda Bisericii din Filadelfia Apocalipsa 3:7–13
- Sâmbătă: Oglinda bisericii din Laodiceea Apocalipsa 3:14–22
- Duminică: Oglinda bisericii din casa mea Romani 16:5; Filimon 1, 2.
Concluzii:
Când ne descoperim în oglinda Cuvântului putem avea mai multe reacții: Iacov, de exemplu, menționează reacția superficială a omului care se uită în oglindă, vede că este murdar, dar nu ia nicio măsură de corectare, ci pleacă, uită și rămâne murdar (Iacov 1:23–24). Evanghelistul Luca surprinde o altă categorie de oameni care, atunci când se văd în oglinda Cuvântului, au reacții violente de ură și împotrivire. „Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă și scrâșneau din dinți împotriva Lui… au început atunci să răcnească, și-au astupat urechile și s-au năpustit într-un gând asupra Lui” (Faptele ap. 7:54, 57). Cu alte cuvinte, mai degrabă sparg oglinda, decât să se schimbe. Alții, când se văd în oglinda Cuvântului sunt adânc cercetați și vin înaintea lui Dumnezeu cu inima deschisă pentru a primi iertarea, transformarea și umplerea cu Duhul Sfânt. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și i-au zis lui Petru și celorlalți apostoli: «Fraților, ce să facem?» «Pocăiți-vă , le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat ı̂n Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh»” (Faptele ap. 2:37–38).
Însoțim acest material inspirativ pentru săptămâna de rugăciune cu dorința ca toți credincioșii baptiști, toate familiile noastre și toate bisericile baptiste, să fim cercetați, transformați, întăriți și motivați pentru o viață de credință care să slăvească Numele Domnului și să contribuie la lărgirea Împărăției Cerurilor. Din toată inima și în Numele Domnului, noi, echipa de redactare a acestor meditații, vă dorim să aveți parte de Sărbători
binecuvântate și de un An Nou plin de roadă duhovnicească!
––––––––––––––––––––––––––––––––-
Textul integral îl puteți descărca de AICI . Materialul conține îndemnuri, motive și sugestii specifice pentru rugăciunile de mulțumire, de mijlocire și de cerere pentru fiecare dintre zilele Săptămânii Naționale de Rugăciune a bisericilor baptiste din România.