Explicații studiu biblic 8 decembrie

Tema: Evanghelia și trezirea spirituală în familie

Text biblic: Efeseni 5:22–33

Verset cheie: Efeseni 5:33

Ideea centrală: Experiența răscumpărării este o resursă formidabilă pentru conviețuirea în familie.

Scopul lecției: Prin conștientizarea responsabilităților ce ne revin, să ieșim din sfera vicioasă a așteptărilor nerealiste.


Introducere

Acest text este, probabil, cel mai uzat și chiar abuzat, dintre cele privitoare la viața de familie. Fiind unul dintre cele mai elaborat amănunțite texte biblice care abordează viața de familie, nu-i putem nesocoti importanța. Nici măcar nu presupune un efort prea mare ca să înțelegem de ce acesta este unul dintre cele mai folosite texte biblice la cununiile religioase. Tocmai de aceea, merită să reflectăm, încă odată, la ceea ce ne învață apostolul Pavel.

Explicații

Probabil că cel mai surprinzător aspect este tocmai argumentul răscumpărării pe care îl invocă Pavel în Efeseni 5:30: „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui”.Cu alte cuvinte, un soț credincios și o soție credincioasă, sunt amândoi conectați la resursele inepuizabile ale mântuirii prin Evanghelie, pe care ni le oferă Dumnezeu, prin Hristos. 

În acest caz, se ridică întrebarea: de ce sunt atâtea familii care întâmpină dificultăți serioase în a menține relația de familie la un nivel calitativ superior? 

Iată câteva posibile răspunsuri: 

  • neclaritate cu privire la rolul ce ne revine fiecăruia pe fondul unei înțelegeri insuficiente sau incorecte a chemării creștine;
  • preocuparea obsesivă pentru îndatoririle celuilalt;
  • neasumarea responsabilităților personale;
  • incapacitatea de a vedea răul din propria inimă;
  • așteptările nerealiste cu privire la viața de familie;
  • necunoașterea și nerespectarea diferențelor;
  • ignorarea resurselor formidabile oferite de Dumnezeu în Hristos.

Dacă ne gândim la câteva indicii presărate de apostolul Pavel în această scrisoare, putem vedea încadrarea acestei învățături despre rolul pe care Evanghelia lui Isus Hristos îl are în viața de familie. Vitalitatea vieții de familie derivă din ascultarea de chemarea personală la ucenicia creștină, ca urmare a acceptării Evangheliei transformatoare a Fiului lui Dumnezeu: „Vă sfătuiesc dar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o” (Efeseni 4:1). 

Pe de o parte, putem observa că Pavel nu are nici un dubiu cu privire la așteptarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: „Urmați deci pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu” (Efeseni 5:1).

Pe de altă parte, putem observa că textul este precedat de asigurarea că avem acces la plinătatea și puterea Duhului Sfânt, pentru a trăi o viață împlinitoare și demnă de Evanghelia lui Isus Hristos în care am crezut, în conformitate cu care trebuie să și conviețuim. Atunci, de ce viața de familie este atât de încercată? Poate că înțelegerea incorectă sau insuficientă a responsabilităților ce ne revin, ne împiedică să o trăim cu bucurie? Spre exemplu, să luăm în considerare cele două cerințe din text în care soțiilor li se cere supunere și bărbaților iubire și să vedem cum arată o înțelegere biblică și corectă a supunerii și iubirii pe care o cere Domnul.

1. Supunerea nu înseamnă inferioritatea ontologică a femeii, ci alegerea voluntară de a respecta rânduiala divină

Din moment ce femeia poartă chipul lui Dumnezeu prin creație și, așa cum spune apostolul Petru, ele „vor moșteni împreună cu noi harul vieții”(1 Petru 3:7), înseamnă că au aceeași demnitate și valoare ca ale bărbaților.

Avem aici unul dintre cele mai sensibile subiecte din zilele noastre. În timp ce revendicările mișcărilor feministe încearcă să spulbere orice diferență dintre bărbat și femeie, abuzurile și lipsa de sensibilitate din partea bărbaților creează mari probleme în asimilarea adevărului biblic. În perioada în care a fost scris Noul Testament, atât la nivel social cât și în comunitatea creștină, supunerea era înțeleasă ca un factor de stabilitate în ce privește rânduiala lăsată de Dumnezeu. Pavel ne arată că oamenii care L-au cunoscut pe Dumnezeu vor ști, cu atât mai mult, să trăiască în armonie unul cu celălalt.

Considerăm că un exercițiu foarte util la nivelul relației de cuplu, ar fi să discutăm acest subiect. Ce înseamnă asta pentru tine? O astfel de discuție a fost revelatoare pentru mine, la nivel personal: am realizat că așteptam respect, să nu fiu făcut de rușine în public, să nu fiu contrazis în fața copiilor, să comunicăm atunci când avem de luat decizii, să-mi spună când nu este de acord cu mine (un punct de vedere diferit ne poate lărgi orizontul), să-mi transmită că poate avea încredere în mine. Deodată, am realizat că ceea ce spune Dumnezeu are logică și sens pentru noi, amândoi.

2. Supunerea nu este condiționată de iubirea soțului, ci de iubirea și ascultarea de Hristos

Ce faci atunci când nu simți iubirea soțului sau ai impresia că nu-i pasă? Mai trebuie să fii supusă? În vremea imperiului roman, tatăl purta numele de „patria potestas”și el avea putere de viață și de moarte peste copiii și casa lui. Deși prin căsătorie o fiică intra sub autoritatea soțului, tatăl miresei putea, în baza acestei autorități paterne, să ceară divorțul acesteia dacă nu agrea ceva în relația cu soțul fiicei sale. Prin urmare, apostolul Pavel înfruntă această tendință și spune că soțul, nu tatăl, este capul soției.1 Motivarea oferită de Pavel este biblică: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa” (Geneza 2:24). 

Cel mai greu aspect al vieții de familie e să fii supusă atunci când soțul nu te iubește și nu-i pasă. Ce faci atunci? Una dintre cărțile de referință pe tema vieții de familie este intitulată: Dragoste și Respect. Cartea prezintă o situație în care o femeie mărturisește: „Mă rugam în fiecare zi, străduindu-mă să găsesc măcar UN MOTIV pentru care să îl respect pe soțul meu. Îl disprețuiam…2” până când și-a mutat atenția de la problemă la soluție și de la așteptările ei față de soț, la așteptările lui Hristos față de ea. Asta a ajutat-o să rupă cercul vicios al victimizării și reciprocității. 

3. Supunerea nu înseamnă ascultare oarbă, ci respect și prețuire în voia Domnului

Spre exemplu, Cuvântul lui Dumnezeu nu încurajează supunerea dacă aceasta vine în contradicție flagrantă cu voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, avem cazul lui Abigail care încearcă cu disperare să-și salveze casa și soțul, printr-un act de nesupunere față de Nabal, mergând înaintea
lui David cu merinde (1 Samuel 25). Cu alte cuvinte, Dumnezeu încurajează antrenarea judecății corecte, a discernământului, în lumina adevărului Său.

În vreme ce soțiilor li se rezervă 42 de cuvinte, adresarea către soți este vădit mai lungă, 116 cuvinte. Dacă supunerea soțiilor trebuie să exprime respectul și autoritatea Domnului Isus, iubirea soților trebuie să oglindească iubirea Lui sacrificială. Oare, care dintre aceste cerințe credem că este mai greu de realizat în plan practic? Interesant este și faptul că apostolul Pavel nu zice: “Bărbaților, iubiți-vă soțiile după cum se supun și ele!” Motivația comportamentală este extrasă din țesătura mântuirii și răscumpărării. Conviețuirea în familia creștină ar trebui să oglindească ceva din taina operei de înnoire și înnobilare pe care o înfăptuiește Dumnezeu. Altfel spus, experiența mântuirii prin Evanghelia lui Isus Hristos inițiază noi mentalități și capacități în relațiile noastre. Poate părea de-a dreptul șocant faptul că apostolul Pavel așază iubirea soțului între jertfa lui Hristos și jertfa de sine: „Bărbaților, iubiți-vă soțiile cum a iubit și Hristos biserica și s-a dat pe Sine pentru ea… Tot așa trebuie să-și iubească soții soțiile, ca pe trupurile lor” (Efeseni 5:25, 28).

Întrebarea esențială este: cum arată iubirea la care ne cheamă Hristos? 

• Iubirea creștină presupune inițiativă și sacrificiu

De multe ori, un gest mărunt este suficient ca să îi transmită soției că te gândești la ea. Uneori uităm astfel de detalii care, pe noi nu ne costă prea mult, dar pentru ea înseamnă ceva. Dar, dacă ar trebui să oglindim sacrificiul suprem de la cruce? Nu pot să nu mă întreb: oare mai poate fi considerată supunerea o formă de sclavie în lumina sacrificiului suprem al lui Hristos? Dar, poate întrebarea pe care nu o putem evita este următoarea: care este ultima inițiativă sau sacrificiu făcut de dragul soției?

• Iubirea soțului inspiră devotament și înfrumusețare

Ceea ce surprinde la iubirea lui Hristos pentru noi, este faptul că nu oscilează, ci rămâne constantă. Tot ceea ce spune apostolul Pavel mai departe își are locul în contextul curățirii inițiale, a sfințirii prezente și a înfățișării noastre în slavă, adică, de la momentul iertării noastre pe cruce, până în clipa de față și până la înfățișarea noastră în glorie. Aceasta ne ajută să înțelegem felul în care se implică Hristos în viața Bisericii, a miresei Sale. Nu putem omite faptul că detaliază, elaborează atitudinea sfințitoare a lui Hristos; adică, tot ceea ce se întâmplă are loc în termenii sfințirii.3

Cum se transpune aceasta pentru soțul credincios?

  • a urmări binele ei suprem;
  • iubirea „antirid” a lui Hristos și a soțului;
  • modelarea caracterului;
  • dezvoltarea ei plenară;
  • contribuția unică, sacră în planului lui Dumnezeu.

Și, din nou, este esențial să ne întrebăm: se aliniază atitudinea față de soția mea cu planul pe care Hristos Îl are pentru viața ei?

• Iubirea demonstrează grijă și sensibilitate

Tot așa trebuie să-și iubească și soții soțiile, ca pe trupurile lor”(Efeseni 5:28). Cum adică? Ca și cum ar face parte din tine. Relația maritală nu implică o anulare a personalității celor doi, ci o rescriere a identității în care învățăm să gândim, să simțim împreună cu cel pe care l-a așezat Dumnezeu lângă noi. Când este vorba despre noi, nu vom uita să ne spălăm pe mâini, să ne îngrijim sau să ne hrănim. La fel cum grija față de propria persoană a devenit un reflex – nu trebuie să te mai gândești să ai grijă de tine –, la fel de natural ori firesc ar trebui să ne putem comporta și cu soțiile noastre. Cât de des se întâmplă să o includ în planurile mele, așa încât ea să simtă că suntem una și că este ceva natural?

Aplicații

  • Familia creștină ar trebui să oglindească taina răscumpărării noastre.
  • Faptul că suntem ai lui Hristos și locuiți de Duhul Sfânt ar trebui să ofere model și speranță.
  • Asumarea responsabilității te ajută să ieși din logica vicioasă a așteptărilor nerealiste. 
  • Respectul și iubirea reprezintă esența conviețuirii în familie.

Întrebări pentru discuții

  1. Cât de ispitit sunt să îmi proiectez neîmplinirile asupra soțului sau soției?
  2. De ce este atât de greu să ne asumăm responsabilitatea? 
  3. Cum înțelegem versetul de aur (Efeseni 5:33) în acest context? 
  4. Cum putem cultiva, în relația maritală, un climat de prețuire și încredere?

NOTE:
1. Harold H. Hoehner, Ephesians. An Exegetical Commentary, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, 2007, p. 741
2. Emerson Eggerichs, dr., Dragoste și Respect, Editura Kerigma, Oradea, 2007, p. 106.
3. Hoehner, op. cit. (pp.755, 757), spune că spălarea cu apă face trimitere la ritualul iudaic de îmbăiere dinainte de nuntă, iar aici se referă la curățirea și proclamarea Cuvântului, a jertfei, arătate în botez.


autor: Teofil Cotrău, păstor, Biserica Creștină Baptistă VIA Cluj-Napoca


Revista Crestinul Azi