Tema: Evanghelia și suferința în familie
Text biblic: Luca 1:5–25
Verset cheie: Luca 1:37
Ideea centrală: Credinciosul nu este scutit de suferință pentru că slujește Domnului, nici nu primește tot ceea ce își dorește doar pentru că trăiește în neprihănire.
Scopul lecției: Să ne conștientizeze de pericolul de a crede că Dumnezeu a uitat de noi atunci când trecem prin situații grele și suferință.
Introducere
Trebuie să înțelegem tristețea situației descrise în text: o familie de oameni neprihăniți care, până acum a fost lipsită de binecuvântarea de-a avea copii (v. 7) și care, probabil, s-au întrebat de ce li se întâmplă asta chiar lor, de vreme ce sunt credincioși? Sau, oare sunt ei cu adevărat neprihăniți din moment ce, totuși, nu au parte de binecuvântarea unui urmaș?
Majoritatea oamenilor au tendința, greșită de altfel, de a lega aprobarea lui Dumnezeu de binecuvântările lor. Elisabeta trebuie să se fi simțit zdrobită: ea era cea stearpă. Când era mai tânără, proaspăt căsătorită cu Zaharia, fără îndoială că oamenii, bine intenționați, o întrebau: „Când veți avea copii?” Pe măsură ce îmbătrânea, aceștia au început, poate, să spună cu îngrijorare în glas: „Ne rugăm pentru tine”. Acum, la bătrânețe, probabil șopteau în jurul ei: „Nu poate avea copii”.
Cât de greu trebuie să-i fi fost Elisabetei să se bucure pentru alte femei care aveau copii, fără să se întristeze de starea ei, fiind conștientă de ceea ce numea ea „ocara printre oameni”(v. 25). Ea a simțit stigmatizarea și rușinea de a fi privită ca o femeie lipsită de binecuvântarea Domnului. Privind spre această parte a Evangheliei, putem învăța câteva lucruri practice pentru vremurile noastre.
1. Trăirea în neprihănire nu reprezintă o garanție a absenței necazurilor
În Israel erau aproximativ 18 000 de preoți, împărțiți în 24 de cete, iar Zaharia era unul dintre aceștia, făcând parte din „ceata lui Abia”(v. 5). Evanghelistul Luca, sub inspirația Duhului Sfânt, ne prezintă cu subtilitate, un contrast existent în text, fără a-l evidenția în mod expres.
Pe de o parte Luca îl menționează pe „Irod, Împăratul Iudeii” (v. 5) care, în cartea lui Iosefus Flavius, Antichități Iudaice, apare ca un poligam cu 9 soții și 14 copii, suferind de paranoia și care și-a ucis una dintre soții și pe trei dintre copii. El a domnit din anul 37 î.Hr. până în anul 4 î.Hr. impunând un regim de teroare, intrigi și asuprire pentru poporul lui Dumnezeu.
Pe de altă parte îl găsim pe Zaharia, un om neprihănit care are privilegiul să intre ca „să tămâieze în Templul Domnului” și care, la modul practic, „păzea fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului”, dar având o soție stearpă și fiind, astfel, lipsit de copii.
Ce contrast între cei doi bărbați, dar și ce stigmat pentru familia preotului! Ne putem doar imagina suferința Elisabetei. Orice femeie care și-a dorit vreodată un copil ar înțelege cel mai bine ce trebuie să fi îndurat Elisabeta când răzbăteau până ea întrebări indiscrete, comentarii necugetate ori sugestii acuzatoare prin care să se subînțeleagă că poate are o vreo vină ascunsă, poate că Domnul o pedepsește pentru ceva.
În cultura iudaică și în contextul Orientului Mijlociu, sterilitatea era și încă mai este considerată o rușine. Știm că Dumnezeu a spus lui Adam și Evei să fie roditori, să se înmulțească și să umple pământul (Geneza 2:28). Apoi, regele Solomon notează: „Iată, copiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui o răsplată” (Psalmul 127:3). În acest context, sterilitatea era considerată, în fapt, o pedeapsă. În cazul Elisabetei, suferința de a nu avea copii nu era pricinuită de o vinovăție anume înaintea Domnului, ci era așa pentru că Dumnezeu plănuise, în viața ei, o minune prin care să-Și pregătească poporul pentru sosirea Mântuitorului.
2. Tragediile nu trebuie să devină motive de încetare a slujirii
Textul Evangheliei ne spune că, „pe când slujea”, Dumnezeu intervine în viața lui Zaharia într-o bună zi, dis-de-dimineață, tocmai în Templul din Ierusalim.
Un grup de preoți era adunat acolo să tragă la sorți pentru a stabili cine va avea onoarea de a intra în Locul Preasfânt ca să tămâieze la altar. Arderea tămâiei era un simbol al rugăciunilor poporului care urcau la cer și cea mai fierbinte rugăciune a lui Israel a fost ca venirea lui Mesia, prezisă de profeți ca promisiunea Domnului, să-i conducă într-o nouă eră de binecuvântare și pace. Această speranță a ocupat dintotdeauna primul loc în inimile lor. Slujirile speciale ale preoților din Templu erau atribuite prin tragere la sorți. Acesta era mijlocul prin care un preot avea ocazia ca, în timpul vieții sale, să intre o dată în Templul Domnului pentru a arde tămâie. Dacă un preot a fost ales deja o dată pentru a îndeplini slujba specială, el nu mai era eligibil.
Fiindcă în Iudeea, la acea vreme, trăiau aproximativ 18 000 de preoți, iar slujbele speciale se oficiau de două ori pe zi (dimineața și seara), ar fi fost nevoie de aproape 25 de ani pentru ca fiecare preot să primească o șansă la această slujire. Și, din moment ce preoții slujeau doar vreme de 20 de ani, de la treizeci până la cincizeci de ani (Numeri 4:3), unii nu ajungeau să îndeplinească niciodată această slujbă specială. Așadar, a fi ales prin tragere la sorți pentru a intra în Templul Domnului și a arde tămâie era un punct culminant, un eveniment unic în viața și slujirea fiecărui preot.
Numele Zaharia înseamnă „Yahweh Își aduce aminte” însă, am putea presupune că Zaharia a văzut cum Dumnezeu a îngăduit ca Irod, un om crud și stricat, să aibă atâția copii, iar el, un om neprihănit, să fie privat de bucuria și binecuvântarea de-a avea urmași. În Templul Domnului, Zaharia așază tămâia din vas pe altarul de aur care era înaintea Domnului, când are loc minunea.
3. Timpul petrecut în rugăciune nu este în zadar pentru cei credincioși
Elisabeta rămăsese acasă. Numele Elisabeta înseamnă „Dumnezeu Își ține juruințele”. În 1 Samuel 2:30, Biblia spune că Dumnezeu îl cinstește pe acela care, la rândul său, Îl cinstește pe Domnul! Adesea ne simțim ispitiți să ne întrebăm: Oare nu cumva mă rog degeaba?
Se spune că, odată, o fetiță a scris o scrisoare de încurajare unui misionar. Evident, fetița a fost încurajată să scrie dar, i s-a spus să nu solicite un răspuns la scrisoarea ei, deoarece misionarii sunt oameni foarte ocupați. Astfel, ea a scris: „Dragă frate misionar, mă rog pentru tine. Dar nu aștept un răspuns”. Această fetiță a rezumat viața de rugăciune a multor credincioși din zilele noastre. Ne rugăm Domnului, dar nu așteptăm un răspuns concret din partea Lui.
Zaharia nu s-a rugat în zadar. Iată că, după mai bine de 400 de ani, un înger al Domnului, un mesager din cer, care se arătase ultima oară profetului Zaharia în Vechiul Testament, a venit și s-a arătat iarăși în Templul Domnului lui Zaharia, un preot din ceata lui Abia, soțul Elisabetei. Așadar, rugăciunea nu este zadarnică în viața celui credincios, pentru că „un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia”, demonstrând că Dumnezeu avea un plan și o vreme stabilite de El cu privire la viața acestei familii, care urma să aibă un rol special în pregătirea venirii lui Mesia în lume.
4. Temeinicia Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie pusă niciodată sub semnul îndoielii
Textul dezvăluie un detaliu important despre Zaharia când „un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia…” iar acesta „…s-a înspăimântat, când l-a văzut; și l-a apucat frica…”(v. 11–12). Zaharia a intrat în Templul Domnului și ar fi trebuit să iasă de acolo cu Cuvântul Domnului pe buze.
Trecuseră patru secole de când Dumnezeu nu mai vorbise nimic poporului Său. Dar acum, Zaharia stătea față în față cu un mesager al lui Dumnezeu care, tocmai îi transmisese cea mai importantă veste din istorie și nu a putut să o împărtășească nimănui din cauza unui moment de necredință. Potrivit lui Ioan Gură de Aur, predicator din vechiul Constantinopol: „Zaharia s-a uitat la vârsta lui, la părul cărunt, la trupul lui care își pierduse puterea. S-a uitat la sterilitatea soției sale și a refuzat să accepte cu credință ceea ce îngerul a revelat că se va întâmpla”.
Zaharia pare să fi uitat cuvintele Scripturii: „Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie” (Psalmul 33:4) și „niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37). Evanghelistul Luca scrie despre îndoiala lui Zaharia și pentru ca noi să nu repetăm aceeași greșeală, ci să fim siguri de temeinicia Cuvântului Domnului, de Vestea Bună a Evangheliei, astfel încât să o împărtășim oamenilor care ne înconjoară. Și Zaharia a fost vindecat de necredința lui.
Cuvintele Domnului s-au împlinit, iar Elisabeta, fiind acum însărcinată cu cel care va fi solul Domnului trimis înainte „să gătească Domnului un popor bine pregătit pentru El” (Luca 1:17), rostește în cuvintele: „[…] iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni” (v. 25). Domnul a luat ocara Elisabetei și a lui Zaharia, dar oare cum ne-a luat nouă Domnul ocara?
Cuvântul ne spune că Domnul Isus a murit și a înviat; așadar, credeți în răstignirea și învierea lui Isus! Cuvântul spune că Dumnezeu va ierta pe oricine vine la El având încredere în Domnul nostru Isus Hristos pentru mântuire; deci încrede-te în Domnul Isus și primește iertarea păcatelor tale! Cuvântul Domnului spune că Dumnezeu nu te va părăsi niciodată; crede că Dumnezeu este cu tine indiferent de încercările sau dificultățile prin care treci! Cuvântul Domnului ne spune că Dumnezeu Îl va trimite din nou pe Domnul Isus ca să judece lumea; deci pregătește-te pentru întoarcerea lui Isus, încrezându-te doar în El! Fii sigur de adevărul Evangheliei, Cuvântul lui Dumnezeu este vrednic de crezare. Ferice de cei care îl ascultă și îl împlinesc!
Întrebări pentru discuții:
- Ce ne învață minunea întâmplată în viața Elisabetei despre puterea lui Dumnezeu?
- Zaharia era un om drept, dar s-a poticnit în necredință. Cât de comună crezi că este problema necredinței printre credincioșii zilelor noastre?
- Poți descrie o perioadă în care te-ai străduit să crezi o promisiune a lui Dumnezeu sau o parte din Cuvântul lui Dumnezeu? Ce te-a ajutat în lupta împotriva necredinței?
- A trebuit vreodată să aștepți mult timp ca Dumnezeu să împlinească o făgăduință din Cuvântul Său? Ți-a fost greu să aștepți? Ce a fost mai dificil și ce ți-a fost de ajutor?
- În această secțiune a Evangheliei după Luca, persoanele în vârstă ocupă un loc proeminent în viața lui Hristos. Ce ne învață ei despre credință și despre rolul persoanelor în vârstă în biserica de astăzi?
- Cum Îl poți lăuda pe Dumnezeu chiar acum pentru o promisiune încă neîmplinită sau un aspect al lucrării Sale în lume pe care încă nu îl înțelegi?
autor: Marius Stroia, Centrul de Misiune și Evanghelizare din cadrul Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Cluj; păstor al Bisericii Creștine Baptiste nr.1 Zalău
