Tema: Evanghelia răspunde provocărilor culturale și ideologice
Text biblic: Faptele apostolilor 17:16–34
Verset cheie: Faptele apostolilor 17:22–23
Ideea centrală: De-a lungul vremurilor, fiecare generație și-a propus să răspundă celor mai profunde nevoi ale omului prin născocirea unor ideologii diverse. Chiar dacă, la o primă vedere, acestea păreau a oferi unele răspunsuri, totuși, eșuau în a satisface deplin, lăsând mereu loc dorinței pentru ceva mai profund. La fel cum, în vremea lui Pavel, numeroase ideologii concurau cu creștinismul, iar credința în Hristos era considerată de mulți drept ridicolă ori absurdă, și în zilele noastre ne confruntăm cu aceeași opoziție din partea culturii vremii și a diferitelor ideologii.
Scopul lecției: Să încurajeze prezentarea Evangheliei în contextul cultural în care ne aflăm, privind oamenii prin ochii lui Dumnezeu și arătându-le cum Evanghelia lui Isus Hristos este superioară tuturor ideologiilor acestei lumi și compatibilă cu fiecare cultură în care ea este predicată.
Introducere
Atena a fost capitala intelectuală a lumii greco-romane. Înaintea apariției Imperiului Roman acesta a fost principalul centru politic și cultural al lumii grecești. Chiar și după cucerirea romană Atena a rămas un centru educațional proeminent în Imperiu. Acest pasaj îi prezintă pe gânditorii stoici și pe epicurieni, reprezentanții a două școli filosofice din vremea respectivă.
Epicurienii nu negau existența zeilor dar, îi considerau complet îndepărtați de lume și de realitățile vieții. Prin urmare, aceștia vedeau istoria ca fiind aleatorie, iar viața ca lipsită de sens. După moarte nu exista nimic. Drept consecință filozofii epicurieni sfătuiau oamenii să urmărească orice le aduce plăcere și împlinire, iar de aici dorința de a nu face ceva care să implice disconfort, durere sau negare de sine.
Stoicii credeau într-un Dumnezeu ca spirit al lumii (o formă de panteism), care stabilea soarta tuturor oamenilor și a tuturor lucrurilor. Ei sfătuiau să nu se urmărească plăcerea ci datoria, iar soarta să fie acceptată și înfruntată cu mult curaj, oricare ar fi fost aceasta.
Misiunea lui Pavel la Atena este instructivă și pentru că ne arată cum abordează el elitele culturale păgâne (care, de altfel, nu erau foarte diferite de cele din zilele noastre). Areopagul era un fel consiliu format din cei mai importanți filosofi, lideri de opinie și persoane cu influență din cetate, oarecum asemănător cu Sinedriul din Ierusalim. Nu deținea autoritate de guvernare, dar controla chestiunile religioase și culturale.
1. Evanghelia care descoperă idolii
Ca Biserică a lui Isus Hristos, suntem chemați să privim înspre nevoile oamenilor din jurul nostru. Aceasta înseamnă să avem ochii deschiși și să fim conștienți de nevoile individuale ale celor din comunitatea noastră, evaluând totodată, modul în care cultura și ideologiile prevalente încearcă să răspundă acestor nevoi. Pavel a ilustrat această înțelegere atunci când a ajuns în Atena, demonstrând o abordare atentă a realităților culturale și spirituale locale. Analizând modul său de acțiune putem învăța cum să transmitem Evanghelia într-un mod relevant și potrivit celor care se confruntă cu nevoi și probleme urgente. Este o chemare la empatie, discernământ cultural și adaptabilitate pentru a atinge inimile celor care au nevoie disperată de mesajul salvator al Evangheliei.
Mergând prin Atena, Pavel observă, tulburat, mulțimea de idoli din oraș. Oarecum, el vedea orașul prin ochii lui Dumnezeu, deoarece cuvântul grecesc care descrie reacția sa la idolatrie, tradus prin „foarte tulburat” este același ca cel ce descrie reacția lui Dumnezeu la idolatrie în Isaia 65:2–3. Cu alte cuvinte, Pavel avea obiceiul să privească viața printr-un filtru biblic. Era atât de sensibil la Cuvântul lui Dumnezeu și, prin urmare, la atitudinile, căile și inima lui Dumnezeu, încât participa cu toată inima la împlinirea planului lui Dumnezeu. Ce învățăminte am putea noi extrage din exemplul lui Pavel?
În primul rând, învățăm că și noi ar trebui să privim orașul sau localitatea noastră prin ochii lui Dumnezeu. Este ușor să fim indiferenți față de ceea ce ne este familiar, cunoscut. Trebuie să ne imaginăm cum ar reacționa dragostea și sfințenia lui Dumnezeu la lucrurile din jurul nostru, doar atunci inima noastră va funcționa în armonie cu a Lui.
În al doilea rând, ar trebui să fim conștienți de idolii prezenți în orașul sau localitatea noastră. Nu vom putea împărtăși Evanghelia în mod eficient dacă nu cunoaștem dumnezeii falși ai oamenilor pe care încercăm să-i evanghelizăm. Orice lucru din viața noastră care revendică loialitatea pe care I-o datorăm lui Dumnezeu este un idol. Orice determină neloialitatea față de Dumnezeu, ni-l indică pe idolul nostru.
În al treilea rând, nu ar trebui să ne surprindă faptul că metropolele noastre intelectuale sunt, pe de-a-ntregul, pline de idoli (v. 36) și, concomitent, foarte religioase (v. 22). Oamenii cei mai necredincioși în aparență, se dovedesc a fi, până la urmă, foarte religioși. Idolatria este promovarea lucrurilor create, a obiectivelor, a relațiilor, a preferințelor, și înlocuirea lui Dumnezeu cu acestea sau închinarea la Dumnezeu în conformitate cu acestea.
Stadioanele, universitățile, companiile multinaționale sunt populate cu oameni care consideră că dacă vor obține „acel ceva…” vor fi, în sfârșit, împliniți. Ajung astfel să-și consume energia, resursele și loialitatea în urmărirea acelui țel. Transformând un lucru bun într-un țel absolut, devenim idolatri. Putem ajunge, chiar și în bisericile noastre, să facem din slujire, din rezultate sau din statutul nostru un astfel de idol. Oricine încearcă să se adreseze elitelor necredincioase, din orice vreme sau loc, trebuie să știe mai întâi să identifice idolii acestora, care sunt principala barieră în calea credinței lor în Dumnezeu.
Identificarea idolilor este primul pas, dar Evanghelia este cea care ne transformă reacțiile la idolii din jurul nostru, învățându-ne cum să tratăm cu înțelepciune această problemă. Îl observăm pe Pavel fiind „foarte tulburat” (v. 16) de idolatria galopantă din Atena. Cuvântul grecesc este paroxymo, care descrie un amestec profund de mânie și de întristare. Nu trebuie să cunoști cuvântul grecesc pentru a vedea că Pavel a fost împins să mărturisească adevărul lui Hristos de un sentiment complex, un amestec de mânie și dezgust însă, echilibrat de compasiune și milă. Dacă ar fi simțit numai mânie și dezgust ar fi renunțat ori ar fi predicat cu atâta frustrare și dispreț încât nimeni nu l-ar fi ascultat. Totuși, el nu a decretat, mânios și dezgustat, judecata și condamnarea atenienilor datorită stilului lor de viață.
Pavel face un al doilea pas adresându-li-se cu blândețe și milă celor din Areopag, aproape complimentându-i pentru activitatea religioasă:„Văd că în toate privințele sunteți foarte religioși” (v. 22). Totuși, sentimentul nu cuprindea doar compasiune și milă. Idolatria îl indigna. Tocmai de aceea în discursul său, Pavel îi acuză pe acești intelectuali sofisticați de „ignoranță” (v. 29), asumându-și riscul unei acuzații extrem de jignitoare pentru ei. Ba mai mult, Pavel le prezintă iminența Judecății lui Dumnezeu (v. 31) datorată acțiunilor lor idolatre. Așadar, simțămintele lui Pavel erau complexe și amestecate. De ce?
Pe de o parte, văzând idolatria din perspectiva sfințeniei lui Dumnezeu o răzvrătire și ca o ofensă la adresa lui Dumnezeu, Pavel a fost indignat
și ofensat.
Pe de altă parte, însă, a văzut idolatria din perspectiva iubirii lui Dumnezeu, ca o înrobire și astfel, a reacționat din compasiune pentru oamenii care erau robi în întuneric și ignoranță.
Pavel a simțit indignare din cauza sfințeniei lui Dumnezeu și compasiune din cauza iubirii lui Dumnezeu. Dacă oricare dintre aceste aspecte lipsește mărturiei noastre, eficiența propovăduirii va avea mult de suferit (dacă vom demonstra doar un spirit de condamnare, fie doar de compasiune și afecțiune, dar nu amândouă în același timp). În mod evident, Pavel le-a îmbinat cu succes.
Cele două laturi ale naturii lui Dumnezeu, sfințenia Lui și dragostea Sa, precum și cele două laturi ale Evangheliei, faptul că suntem păcătoși fără speranță și totuși copii preaiubiți, sunt evidente în învățătura lui Pavel, iar acestea ar trebui să ne inspire și pe noi.
2. Evanghelia care distruge idolii
Pavel înțelege că idolii acestei culturi trebuie expuși prin Adevărul lui Dumnezeu pentru a-i demasca și a le dărâma autoritatea. Așadar, Pavel le prezintă cum Dumnezeul Evangheliei este superior tuturor acestor idoli și Îl prezintă pe Dumnezeu drept Creatorul din Care și prin Care sunt toate lucrurile.
Mai întâi, Pavel Îl descrie pe Dumnezeul transcendent, Cel ce nu depinde de noi sau de această lume (v. 25): „Nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva”. Pavel avertizează că adevăratul Dumnezeu nu poate fi domesticit sau manipulat, deoarece El nu are nevoie de nimic.
În al doilea rând, el îl arată pe Dumnezeu ca Stăpânul istoriei (v. 26): „le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor” astfel că El este Cel ce se află în spatele tuturor împrejurărilor istoriei fiind foarte aproape și implicat în viața noastră.
În al treilea rând, Pavel îl descrie pe Dumnezeu ca Cel ce ne-a creat pentru o relație cu El (v. 27):„Dumnezeu a făcut acest lucru, astfel încât oamenii să-L caute… și să-L găsească”. Pavel declară faptul că, deși Dumnezeu nu are nevoie de închinarea noastră totuși, El dorește să aibă părtășie cu noi. Astfel, deși Dumnezeu vrea o relație personală cu noi, El este un Dumnezeu omnipotent, prin urmare nu este asemenea unui idol și nu primește închinarea noastră ca și cum ar fi un chip cioplit. Dumnezeu este cu adevărat măreț și El este Cel care ne modelează închinarea astfel încât să fie conformă cu sfințenia Lui. De aceea nu ar trebui să încercăm să-L modelăm pe Dumnezeu după preferințele noastre în închinare, pentru că noi înșine suntem creația Lui.
Dacă transformăm cariera într-un idol, putem ajunge să credem că, oferindu-i totul, aceasta ne va împlini; doar că, în cazul în care eșuăm, dezamăgirea este atât de profundă încât ne poate distruge. Indiferent de natura idolului pe care ni-l construim, întotdeauna va urma și dezamăgirea. Oamenii din zilele noastre au început să gândească și să spună: „îmi place să mi-L imaginez pe Dumnezeu ca și cum…” sau „fiecare trebuie să decidă ce este Dumnezeu pentru el/ea.” Pavel consideră astfel de abordări ca fiind idolatre, contestând valoarea unui dumnezeu fabricat de mintea sau de mâna omului.
În finalul discursului său din Areopag, Pavel aduce în discuție faptul că Dumnezeu „va judeca lumea după dreptate”, confruntând pe toți idolii din orice cultură cu Adevărul Său. Înaintea lui Dumnezeu, idolii oricărei civilizații nu pot să ajute cu nimic pe cei ce i-au slujit, fiind ei înșiși trecători și inutili. Mai mult chiar, cheia înțelegerii Judecății lui Dumnezeu stă atât la începutul, cât și la finalul pasajului de astăzi. Pavel vorbește despre faptul că Dumnezeu „a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți”(v. 31). Astfel, Pavel Îl predică aici, explicit, pe Hristos și Învierea Sa din morți. Ori, dacă evităm menționarea explicită a morții Sale pe cruce, vom realiza că nu putem vorbi clar nici despre o Înviere a Lui din morți. La o analiză mai atentă observăm, din acest text, că Pavel privea Învierea din morți a Domnului Isus Hristos drept victoria supremă care Îi conferă dreptul de Judecător.
Evanghelia pe care Pavel o proclamă este radicală, ea nu prezintă un Dumnezeu care își face loc, înghesuit, printre idolii popoarelor, ci este o Evanghelie prin care Dumnezeu se exprimă ca Singurul Dumnezeu, Domn și Mântuitor.
De aceea, Pavel subliniază în mod clar seriozitatea păcatului și consecințele acestuia care au determinat moartea lui Hristos pe cruce și cheamă, nu doar pe atenieni, la pocăință, ci întreaga omenire: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască…”(v. 30).
Prin moartea lui Hristos suntem înștiințați de gravitatea păcatelor noastre, dar prin Învierea Sa din morți suntem asigurați de posibilitatea salvării. Chiar apostolul Pavel considera această Înviere drept temelie a credinței sale, după cum putem observa în argumentul său din 1 Corinteni 15. Mai mult, în Romani 4:25 Pavel evidențiază adevărul siguranței iertării noastre datorat acestei jertfe: „…care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți”.
Evanghelia demască idolii, demonstrându-le inutilitatea și slăbiciunea, tot ea ni-L prezintă pe Hristos, Cel ce este vrednic să primească închinarea noastră. Evanghelia ne conștientizează de falimentul în care ne aflăm, de pedeapsa pe care o merităm și tot Evanghelia ne conduce spre iertarea și răscumpărarea pe care Tatăl a înfăptuit-o prin Hristos.
Probabil, am încercat adesea, pe cont propriu, să înlăturăm idolii pe care i-am găsit în viața noastră, doar pentru a realiza, curând, că locul lor a fost luat de alții, la fel de neputincioși și inutili. Am constatat, astfel, că idolii nu pot fi pur și simplu înlăturați. Doar Hristos poate să elimine și să-Și revendice locul de drept ca Domn al sufletelor noastre. Doar El poate curăța și lua locul oricăror idoli care s-ar afla în viața unui om. Numai Hristos poate să umple golul din inima noastră cu Persoana Lui aducând adevărata satisfacție și împlinire în El.
3. Cum experimentăm victoria Evangheliei?
Finalul capitolului împarte ascultătorii în două categorii, așa cum Evanghelia a făcut-o de-a lungul istoriei. Cei care cred și înțeleg mesajul Evangheliei, deși radical totuși adevărat și vrednic de crezut, renunță la idolii lor în favoarea Hristosului Înviat. Un astfel de moment este prezentat de Pavel în 1 Tesaloniceni 1:8-10: „Dar vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, așa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți: pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare”.
De cealaltă parte, vedem oameni batjocoritori sau unii care doresc să amâne auzirea acestui mesaj, fiind prea legați de idolii în care și-au pus încrederea și la care nu sunt dispuși să renunțe de dragul lui Hristos. Elementul care face diferența este credința, acea credință care determină ca „Dionisie Areopagitul și o femeie numită Damaris…” și ceilalți care sunt menționați, să treacă de partea lui Pavel, fiind transformați și eliberați de mesajul Evangheliei lui Isus Hristos.
Textul studiat ne conștientizează de realitatea idolilor, de puterea pe care aceștia o au asupra vieții noastre, dar și de felul în care Evanghelia îi poate distruge. Victoria lui Hristos prin cruce a fost decisivă și definitivă, iar Învierea Sa dovedește aceasta pentru oricine dorește mântuirea.
În cultura seculară în care trăim azi, tot mai mulți oameni ajung subjugați, robiți de idolii acestor vremuri. Chemarea pe care Hristos ne-o face tuturor este să răspundem cu credință la Evanghelie, primind iertarea și eliberarea prin deplina domnie a lui Hristos în viața noastră. Fie că ne confruntăm cu idolii care ne subjugă colegii, prietenii sau chiar oamenii pe care vrem să îi evanghelizăm, fie că ne luptăm cu unii chiar în inima noastră, credința în Evanghelia lui Isus Hristos și supunerea înaintea Lui constituie singura cale către libertate.
Aplicații
1. Și noi ar trebui să privim orașul sau comunitatea noastră așa cum o face Dumnezeu. Trebuie să ne imaginăm cum ar reacționa dragostea și sfințenia lui Dumnezeu la idolatria din inimile oamenilor care ne înconjoară.
2. Evanghelia este radicală și Dumnezeu nu își va găsi locul înghesuit, printre idolii noștri. El trebuie să fie singurul Domn în viețile noastre și singurul Mântuitor al sufletelor noastre.
3. Orice lucru care revendică loialitatea pe care I-o datorăm lui Dumnezeu este idolul nostru. Orice ne determină să Îi fim neloiali lui Dumnezeu arată înspre idolul din inimă.
4. Chemarea pe care ne-o face Dumnezeu este la a răspunde cu credință în fața Evangheliei lui Isus Hristos, primind iertarea și eliberarea pe care numai deplina Lui domnie o poate aduce în viața noastră.
Întrebări pentru discuții
1. Ce te poate împiedica sa vezi idolii din orașul în care locuiești? Care sunt idolii din viața ta?
2. Care ar trebui sa fie răspunsul tău în fața acestor idoli?
3. Cum ajunge Evanghelia să distrugă acești idoli?
4. Cum a schimbat această lecție felul în care vei împărtăși Evanghelia în orașul sau comunitatea locală din care faci parte?
autor: Marius Sabou, Centrul de Misiune și Evanghelizare din cadrul Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Cluj
