Tema: Evanghelia transformă și stârnește împotrivire
Text biblic: Faptele apostolilor 4:1–12
Verset cheie: Faptele apostolilor 4:29
Ideea centrală: Puterea Evangheliei ajunge să transforme oamenii cu care intră în contact dar, această transformare nu rămâne neobservată de liderii religioși ai vremii. Predicarea Învierii lui Isus Hristos și a mântuirii doar prin credința în El a fost un subiect care a stârnit multă împotrivire în primul secol datorită exclusivității acestei afirmații.
Scopul lecției: Să ne amintim că oamenii vor fi transformați doar prin puterea Evangheliei lui Isus Hristos și că acest mesaj, deși controversat și astăzi, este la fel de relevant și important, indiferent de opoziția pe care o vom întâlni.
Introducere
În primele trei capitole ale cărții Faptele apostolilor am asistat la reiterarea Marii Trimiteri și la pregătirea intensă pe care Hristos le-a oferit-o apostolilor în cele 40 de zile cât a rămas între ei după Înviere, precum și la promisiunea revărsării Duhului Sfânt pentru a-i împuternici să fie martori ai Învierii. Această promisiune este împlinită în capitolul al doilea, dar nu înainte ca numărul apostolilor să fie din nou întregit prin alegerea lui Matia.
Conform caracterului general al Marii Trimiteri, Duhul Sfânt este revărsat peste toți credincioșii care erau adunați la un loc, așteptând împlinirea făgăduinței Tatălui. Acest eveniment miraculos a creat un context oportun pentru ca Petru să rostească prima sa predică. Mesajul lui Petru a avut un impact puternic și s-a finalizat prin a-i chema pe ascultători la pocăință și credință în Isus Hristos. Rezultatul remarcabil al acestei predici a condus la o creștere rapidă a Bisericii primare. În final, în Faptele apostolilor 2:42 și în versetele următoare, avem o imagine a iubirii și bucuriei extraordinare trăite de Biserica primară.
Totul părea a merge nemaipomenit de bine pentru Biserica primară însă, începând din capitolul patru, observăm o schimbare dramatică de situație care continuă până la finalul capitolului 7. În această secțiune, asistăm la o succesiune accelerată de persecuții, opoziție și ostilitate îndreptate împotriva Bisericii. Dacă în relatările din Faptele apostolilor, capitolele 1 și 2, rolul principal îl are Duhul Sfânt, [acum] în Faptele apostolilor, capitolele 4–7, personajul principal pare a fi „potrivnicul nostru”, Satana însuși. Deși este menționat doar o singură dată pe nume, activitatea sa poate fi observată pe tot parcursul acestor evenimente.
Explicații
Pentru a înțelege controversa iscată de vindecarea slăbănogului și de predica rostită de apostoli (Faptele apostolilor, cap. 3), trebuie mai întâi să înțelegem cine erau saducheii care au venit și au pus mâna pe ei. Aceștia nu făceau parte din secta fariseilor, ci aveau o cu totul altă orientare. De fapt, nu ar fi deloc îndrăzneț să afirmăm că saducheii erau „liberalii”, iar fariseii „conservatorii” acelor timpuri.
Din punct de vedere teologic, saducheii nu credeau în înviere sau în viața după moarte și nici nu-L așteptau pe Mesia. Ei credeau că începutul erei mesianice a fost atunci când macabeii au condus revoluția ce adusese eliberare, cu mulți ani în urmă. Cu alte cuvinte, vedeau Împărăția lui Dumnezeu în termeni strict pământești, politici și umani. Deoarece nu căutau o viață de apoi, se concentrau asupra prosperității în această viață, cooperând cu romanii și ocupând poziții înalte în guvernul coloniei romane.
Pe de altă parte, fariseii erau o sectă puternică printre „învățătorii legii”. Erau foarte conservatori, ajungând chiar legaliști și, din punct de vedere economic, aparțineau cu preponderență clasei de mijloc, spre deosebire de saducheii care erau plasați printre elitele societății. Fariseii nu aprobau colaborarea cu romanii, interpretau Biblia literal, așteptând atât venirea lui Mesia cel promis, dar și crezând în viața de după moarte.
1. Evanghelia stârnește împotrivire
În primul rând, textul ne conștientizează de faptul că persecuția celor credincioși este ceva la care ar trebui să ne așteptăm dar și ceva inevitabil. Găsim în Scriptură mai multe pasaje care o confirmă, iar două dintre acestea se găsesc în 2 Timotei 3:12 și în Matei 5:10-12. Pavel scrie: „Știi ce prigoniri am răbdat… De altfel toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.”Ultimele două fericiri rostite de Domnul Isus sunt pentru cei persecutați. El spune: „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!” Fericirile sunt, toate, descrieri ale autenticității celor credincioși. (toți ar trebui să fim „cu inima curată…, milostivi…, împăciuitori…, flămânzi și însetați după neprihănire…, blânzi…” etc.). Astfel, atât Pavel cât și Domnul Isus ne învață că adevărații credincioși vor fi persecutați.
În al doilea rând, această descriere a persecuției nu poate fi scoasă din context, având în vedere faptul că, doar cu câteva pagini în urmă, textul din Faptele apostolilor 2:47 spune despre credincioșii Bisericii primare că „erau plăcuți înaintea întregului norod”, iar cel din Faptele apostolilor 4:21 ne spune că „toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate” și că „mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.”(Faptele apostolilor 4:4). Cu alte cuvinte, ei, ca Biserică, erau supuși atât unei persecuții crude dar, se bucurau și de o popularitate enormă și de aprecierea norodului. Biserica se afla în creștere și era foarte atrăgătoare pentru popor dar, concomitent, urâtă și atacată de dușmanii ei.
Această descriere a Bisericii primare ne așază înainte câteva perspective:
- Pe de o parte, dacă nu experimentăm nici un fel de persecuție sau atacuri împotriva credinței noastre, este posibil ca aceasta să se datoreze faptului că suntem comozi, leneși sau lași. Nu ne asumăm nici un fel de risc și nu avem nici un fel de îndrăzneală în a ne spune și susține mărturia credinței noastre în fața oamenilor.
- Pe de altă parte, dacă experimentăm atacuri fără rodire și atractivitate (adică, suferim persecuție dar nu ne bucurăm de simpatia și aprecierea celor din jurul nostru), este posibil să fim persecutați doar pentru că suntem prea aspri, insensibili sau neprimitori. Isus a spus că este ferice de noi doar dacă suntem persecutați „pentru neprihănire”. Este posibil (și chiar des întâlnit) ca unii credincioși să fie persecutați nu pentru credința lor, ci pentru lipsa de politețe, pentru insensibilitate și lipsă de bunătate, ori pentru că sunt lipsiți de respect în relațiile cu ceilalți.
- Credincioșii insensibili și aspri vor avea parte de persecuție, dar nu și de lauda sau aprecierea celor din jur. Credincioșii comozi, inactivi, leneși sau lași pot avea parte de laudă dar nu și de persecuție. Majoritatea credincioșilor (a căror relație cu Dumnezeu este rece) de fapt, nu primesc niciuna din acestea! Dar credincioșii care au o relație vie, activă, cu Isus Hristos Domnul, vor avea parte de ambele situații, așa cum a avut și El.
- Mai există cel puțin încă un aspect cu privire la persecuție și necredință pe care acest pasaj îl evidențiază. Și anume, faptul că saducheii liberali și fariseii conservatori (învățătorii legii) ajung să fie uniți în opoziția lor față de Evanghelie. Din punct de vedere intelectual, aceste două secte nu aveau aproape nimic în comun. Pozițiile lor erau diametral opuse și în mod normal erau ostili unii față de alții dar, cu toate acestea, acum se unesc în ura lor față de urmașii lui Hristos. Acesta ne arată că necredința nu este, în esență, o chestiune ce ține de inteligență – este o problemă a inimii. Oamenii pot fi ostili față de cei credincioși Domnului din motive total diferite, chiar contradictorii. (De exemplu, unii pot fi ostili argumentând împotriva credinței creștine care ar fi prea dificilă, în timp ce alții pot argumenta că nu văd în ea nicio valoare. Unii spun că pune prea mult accent pe legea morală, alții spun că nu pune destul.) Oamenii vor folosi orice argument intelectual posibil pentru a-L respinge pe Hristos. Problema reală rezidă în afirmația exclusivă că mântuirea este doar prin credința în Isus Hristos (Faptele apostolilor 4:12), iar aceasta îi ofensează pe majoritatea celor care se apropie de învățătura creștină.
2. Evanghelia are puterea de a transforma
Observăm din textul Scripturii ca autoritatea lui Petru și a lui Ioan este contestată: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Această putere îi însoțește pe apostoli nu doar pentru a vindeca dar și pentru a vorbi cu îndrăzneală și a proclama Evanghelia lui Isus Hristos. Petru se ridică în picioare și plin de Duhul Sfânt își începe discursul de apărare.
În primul rând, notăm faptul că Petru se concentrează asupra vindecării ologului, pe care o numește „o facere de bine”. Însăși prezența omului vindecat este o dovadă a puterii și autorității pe care apostolii o aveau. Așadar, prin menționarea omului ce fusese vindecat, ei spun: „Am demonstrat că avem puterea să facem ceea ce facem…, prin urmare, mai trebuie să descoperim doar sursa acestei puteri.”
În al doilea rând, Petru menționează și sursa puterii lui: „Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret”(v. 10). Acest argument este, din nou, greu de negat. Isus făcuse multe minuni de felul acesta în timpul lucrării Sale în Galileea și în Iudeea.
În al treilea rând, Petru Îl descrie pe Isus ca Cel „pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți”. Petru afirmă că, deoarece Isus încă vindecă (așa cum făcea înainte), înseamnă că El nu este mort. Apoi, Petru evidențiază că vindecarea fizică de care a beneficiat acest om prin Hristos este o imagine a mântuirii de păcat oferită tuturor în Numele Său: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele apostolilor 4:12).
Astfel, observăm puterea Evangheliei lui Isus Hristos evidențiată atât prin vindecarea acestui om, cât și prin curajul și îndrăzneala de care Petru, omul care nu demult se lepădase de Hristos de frica pedepsei, dă dovadă. Acum, în fața tuturor, stă un om conștient de pericolul în care se află, de influența autorităților care arată ostilitate, dar care, nu își apară doar punctul de vedere, ci îi numește responsabili de răstignirea lui Mesia și proclamă cu putere Evanghelia lui Hristos ca singura șansă de a fi mântuiți.
Demonstrația puterii Evangheliei lui Isus Hristos coincide cu începutul pasajului când, în mod miraculos, numărul celor care cred Evanghelia ajunge la circa 5 000 – oameni care cred în Hristosul ce fusese răstignit în Ierusalim și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. Toate aceste dovezi sunt încurajatoare și pentru noi astăzi, chemându-ne să rămânem fideli mesajului Evangheliei, în ciuda opoziției sau persecuției care ar putea să se ivească. Noi trebuie să fim conștienți că mântuirea este a Domnului, că Cel care a dat (în vremea lui Petru) har mulțimilor să creadă în El este Viu și El este Cel care și astăzi cheamă oameni să creadă în Numele Lui ca să fie mântuiți.
Aplicații:
- Trebuie să ne așteptăm atât la persecuție și împotrivire, cât și la creștere și convertirea celor care ne ascultă, dacă ne îndeplinim bine sarcina pe care Domnul ne-a dat-o.
- Pot apărea cazuri în care va trebui să alegem între a asculta de Dumnezeu sau de autoritățile publice, iar în aceste situații suntem chemați să renunțăm la siguranța noastră de dragul Evangheliei.
- În ciuda opoziției, trebuie să perseverăm în proclamarea Evangheliei lui Isus Hristos. Mesajul Său este singurul care aduce schimbarea inimilor oamenilor, iar consecvența noastră poate conduce la roade bogate, depășind dificultățile.
Întrebări pentru discuții:
- Care crezi că este motivul pentru care, astăzi, multe biserici nu mai au parte nici de apreciere, dar nici de persecuție?
- Ce ne învață acest pasaj despre cum să fim mai buni mărturisitori ai Evangheliei ?
- Care sunt elementele care lipsesc, astăzi, din mărturia noastră și care fac ca lucrarea noastră să fie deseori ineficientă?
- De ce s-au rugat apostolii pentru putere și nu pentru o schimbare a circumstanțelor?
- Ce i-a determinat să nu ceară protecție pentru ei și familiile lor, ci mai degrabă curaj și îndrăzneală?
autor: Marius Sabou, Centrul de Misiune și Evanghelizare din cadrul Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Cluj