Tema: Semnele distinctive ale poporului lui Dumnezeu
Text biblic: Neemia 10:1–39
Verset cheie: Neemia 10:30
Ideea centrală: Cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să se angajeze în a asculta de cerințele Cuvântului Lui privitoare la familie și la slujirea față de El.
Scopul lecției: Să înțelegem că aspectele distinctive ale celor care fac parte din poporul lui Dumnezeu se găsesc în modul în care aceștia aleg să își întemeieze familia și în măsura în care se implică în susținerea lucrării lui Dumnezeu.
Introducere
Capitolului 10, din punct de vedere al structurii literare, este parte din paranteza deschisă de autorul cărții atunci când acesta întrerupe povestirea privitoare la zidul cetății Ierusalimului, în versetul 4 din capitolul 7, povestire la care se va reîntoarce în capitolul 11. Scopul introducerii acestei paranteze, de la 7:5 până la 10:39, a fost ca să prezinte lucrarea spirituală realizată sub cărturarul Ezra. Zidul cetății a fost finalizat (6:15), dar nu a fost încă sfințit (Neemia 12:27–43). Această reformă spirituală o avem plasată la mijlocul cărții, făcând legătura între celelalte două reforme prezentate în carte, și anume, reforma organizatorică (cap.1–6) și reforma comunitară (cap. 11–13). Elementele care fac parte din această reformă spirituală sunt: întoarcerea spre Legea lui Dumnezeu (Neemia 8), mărturisirea păcatelor (Neemia 9) și încheierea unui legământ (Neemia 10), adică reînnoirea angajamentul lor față de Dumnezeu în domenii specifice.
Căsătorie doar cu cei din poporul lui Dumnezeu
Începutul capitolului 10 nu poate fi înțeles dacă nu luăm în considerare finalul capitolului 9 (v. 38) care face referire la încheierea unui legământ scris care a fost semnat („și-au pus pecetea”) de către căpetenii, leviți și preoți. Capitolul 10 nominalizează pe cei care au semnat acest legământ, un număr de 84 de persoane, reprezentând trei categorii deja menționate în 9:38 și anume: preoți (v. 2–8), leviți (vv. 9–13) și căpetenii (vv. 14–27). În capul listei este așezat dregătorul Neemia, singurul din această listă despre care ni se indică și descendența („fiul lui Hacalia”). Numele tatălui lui Neemia, Hacalia (ebr. Chakalyah), care înseamnă „așteaptă pe Yahve”, apare de două ori în această carte (1:1; 10:2) probabil având la bază două motive: pe de-o parte, ca să dovedească descendența evreiască a lui Neemia, iar pe de altă parte, să facă o distincție între cele două persoane care poartă numele Neemia, Neemia dregătorul (1:1; 10:2) și Neemia căpetenia (3:16).
Alături de Neemia, în această listă, ocupând un loc de cinste, este așezat Zedechia care, potrivit unor comentatori biblici, a fost preot în acea perioadă și care deschide lista cu numele preoților (vv. 2–8) menționați în acest pasaj. Alți cercetători consideră că Zedechia nu este altul decât „Zadoc” (în traducerea în limba română, Țadoc), menționat în 13:13, ca fiind un cărturar. Se presupune că după ce a întocmit documentul legământului, l-a semnat după Neemia, la fel cum în Ezra 4:8–9 și Ezra 4:17, alături de dregător, este menționat scribul sau logofătul care a scris și, probabil, a semnat acel text.
Lista preoților conține 21 de nume reprezentând numele reprezentantului familiilor preoțești și nume individuale de preoți. Dacă comparăm lista din Neemia 10:2–8 cu cea din Neemia 12:1–3 se poate remarca că 16 nume sunt identice, lista din capitolul 12 având un nume în plus, adică 22 de preoți. Numele lui Seraia este pus primul pe această listă. Familiei lui aparțineau atât marele preot Eliașib, cât și cărturarul Ezra.
După lista preoților, au fost enumerați 17 leviți (10:9–13), dintre care șase au fost implicați în citirea Legii, eveniment menționat în capitolul 8 (v. 7). Al treilea grup de semnatari ai legământului erau 44 de căpetenii (vv. 14–27), capii de familie. Observând mai atent această listă putem să remarcăm că până la Magpiaș, numele corespund cu cele ale familiilor de laici care s-au întors cu Zorobabel (Ezra 2:3–30; Neemia 7:8–33), primele 18 fiind persoane, iar ultimele trei, nume de localități, poate persoane numite după numele localității. Nebai este la fel cu „Nebo” (Neemia 7:33), iar Magpiaș este la fel cu Magbiș (Ezra 2:30). De la Meșulam la Baana (vv. 20–27) numele par a fi din nou de persoane; dar sunt și nume noi și, prin urmare, probabil cele ale unor indivizi care nu erau autorizați să reprezinte nici clanuri, nici localități. În versetul 17, cele două nume Ater și Ezechia ar trebui să fie unite printr-o cratimă, deoarece este clar că ele reprezintă o singură familie, familia lui Ater din familia lui Ezechia, menționate în Ezra 16 și Neemia 7:21.
Pe lângă această listă cu nume, textul spune că: „cealaltă parte a poporului, preoţii, leviţii, ușierii, cântăreţii, slujitorii Templului și toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii și fiicele lor, toţi cei ce aveau cunoștinţă și pricepere, s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei” (10:28–29). Nu sunt menționate nume, dar sunt menționate categorii de slujiri. Cine este „cealaltă parte a poporului”? Pentru unii comentatori, expresia ar trebui interpretată ca referindu-se la marea masă a poporului care se distingea de celelalte categorii: preoți, leviți și căpetenii. Alții cred că în această expresie sunt incluse diferitele clase ale comunității care sunt menționate în versetul 28, dar diferențiate după numele reprezentative care au ocupat listele anterioare (10:2–27). „Preoții” sunt membrii individuali care compun marile familii ai căror reprezentanți luaseră parte „la pecetluire”. La fel este și cu categoriile religioase subordonate, care sunt împărțite aici în: (a) leviți propriu-ziși, (b) portari, (c) cântăreți, (d) netinim sau „slujitorii templului”. Cu ultimul nume ar trebui probabil să asociem și „slujitorii lui Solomon”, Neemia 7:57; Ezra 2:43–54. Toți ceilalți sunt incluși la rubrica „toți cei care s-au despărțit de popoarele străine” (cf. 9:2) și „toți cei ce aveau cunoștință și pricepere”, adică cei care aveau capacitate de exercițiu în vederea încheierii unui astfel de legământ.
După ce ne-a fost clarificat în text cine erau semnatarii legământului, textul ne prezintă părți din conținutul acestui legământ (10:29–29). Sub aspectul conținutului, acest legământ din capitolul 9 avea în vedere următoarele: ascultarea de Legea lui Moise (v. 29), căsătorii și sărbători sfinte (v.31), cât și susținerea Templului cu taxa anuală (v. 32–33), cu lemne (34), cu cele dintâi roade (v. 35–37) și cu zeciuielile (v. 38–39). Cea mai mare parte din text vorbește despre datoria lor față de Templu, iar indiferența față de acesta este echivalentul părăsirii Casei Dumnezeului nostru (v.39). Conținutul legământului lor pleacă de la aspecte generale, angajarea față de toate poruncile Domnului (10:29), iar apoi sunt menționate angajamente specifice (10:30–39). Se poate observa folosirea persoanei întâi plural aici pe tot parcursul descrierii detaliilor Legământului, adică a fost un angajament colectiv.
Cele două aspecte specifice din această secțiune sunt: (a) evitarea căsătoriilor mixte (v. 30; vezi Exodul 34:16; Deuteronom 7:3–4), (b) respectarea Sabatului și a anului sabatic (v. 31; vezi Exodul 20:8–11; 23:11–12; 31:15–17; Levitic 25:2–7; Deuteronom 15:1–3). Privitor la căsătoriile mixte, Legământul nu introduce nicio lege nouă, ci afirmă învățătura din Deuteronom care ea însăși pare a fi o extindere a unei legi mai vechi din Exodul 23:32–33 și anume: „Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.” Argumentul fundamental pentru interzicerea căsătoriilor mixte este de a nu ne expune pericolului de a fi abătuți de la planul lui Dumnezeu.
Unul dintre semnele distinctive ale apartenenței la poporul lui Dumnezeu privește modul în care înțelegem unirea bărbatului și femeii în căsătorie, iar aceasta poate fi făcută „numai în Domnul” (1 Corinteni 7:39) și fără a încerca o asociere nepotrivită (2 Corinteni 6:14–18).
Susținerea financiară și materială a slujirii față de Dumnezeu
Cea de-a doua parte a acestui pasaj este despre hotărârea lor de a susține financiar și material slujirea și slujitorii de la Templu. Sprijinul anual față de Templu era de o treime dintr-un siclu. Siclul era principala unitate de măsură pentru greutate și unitate monetară la evrei, fiind echivalentul aproximativ a 12 grame. Conform Exodului 30:11–16, darul din templu trebuia să fie de o jumătate de șekel anual, dar aici a fost apreciat ușor mai mult. Această contribuție pentru Templu oferea preoților și leviților resursele necesare pentru procurarea pâinilor de pe „masa punerii înaintea Domnului (Exodul 35:13; 39:36; Numeri 4:7). De asemenea oferea resursele necesare pentru a face diferite daruri, pentru celebrarea sărbătorilor lunare și anuale și îndeplinirea altor sarcini.
Pe lângă contribuția anuală de un sfert de siclu (vv. 32–33) ei s-au angajat pentru aducerea lemnelor pentru focul de pe altarul arderilor de tot, care trebuia să ardă continuu (Levitic 6:12–13). S-ar părea, din pasajul de față, că aranjamentul făcut de fapt a fost unul prin care diferite familii districte și-au asumat datoria de a furniza pe rând lemnul și s-a tras la sorți pentru a stabili ordinea în care trebuiau să-și îndeplinească această datorie.
O altă sursă de venit pentru Templu era oferirea primelor roade ale recoltelor lor (Exodul 23:19; Deuteronom 26:1–3); întâiul născut dintre fiii lor, întâiul născut al animalele (Numeri 18:15–17; Deuteronom 12:6) și primele lor roade din toate (v. 37). De asemenea ei trebuiau să dea zeciuiala anuală (Levitic 27:30; Numeri 18:21–24). Leviții trebuiau să dea zeciuiala pe care o primeau (Neemia 10:38–39; cf. Numeri 18:26) pentru a ajuta la împlinirea nevoilor preoților.
Secțiunea se încheie cu o declarație finală privind legământul lor, și anume: „Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru” (v. 39). Cu alte cuvinte atunci când ei nu au susținut material și financiar Templul, acest fapt echivala cu „părăsirea” (ebraică, azab), adică neglijența sau neimplicarea este de fapt o părăsire indirectă. Sub conducerea lui Ezra și a lui Neemia, oamenii fuseseră conduși să acorde o prioritate mai mare lucrurilor spirituale, inclusiv îngrijirii templului restaurat. Acest lucru a fost chiar mai important decât restaurarea zidurilor cetății Ierusalim.
Aplicații
- Întoarcerea la Cuvânt și pocăința sunt esențiale în restaurarea poporului lui Dumnezeu, dar ele trebuie urmate de angajamente specifice de trăire după Cuvântul lui Dumnezeu.
- Slujitorii poporului lui Dumnezeu trebuie să fie primii care sunt hotărâți să pună în aplicare cerințele Cuvântului lui Dumnezeu, corectând orice eroare care a fost produsă până în acel moment.
- Întemeierea unei familii nu este doar o chestiune de ordin personal, ci este un aspect spiritual care îi privește și pe ceilalți indivizi din poporul lui Dumnezeu.
- Căsătoria dintre cel credincios și cel necredincios este interzisă de Sfânta Scriptură.
- Atunci când cel credincios nu se implică în susținerea financiară, materială și spirituală a lucrării lui Dumnezeu, aceasta echivalează cu părăsirea poporului lui Dumnezeu.
Întrebări pentru discuții
- Cu cine a început „semnarea” acestui legământ (v. 1)?
- Ce categorii din poporul lui Dumnezeu sunt reprezentate în această listă (vv. 2–27)?
- Ce fac cei care nu avut posibilitatea să participe la pecetluirea legământului (vv. 28–29)?
- Care este prima promisiune pe care ei o fac (v. 29)? Care este cea de-a doua promisiune (v. 30)?
- Care este motivul pentru care astfel de căsătorii erau interzise (Exodul 34:16; Deuteronom 7:3–4)?
- Ce angajament și-au luat ei față de sărbători (v. 31)?
- Care este expresia care se repetă în secțiunea cuprinsă între versetele 32 și 39?
- Care sunt angajamentele pe care le iau ei față de Casa lui Dumnezeu (vv. 32–39)?
autor: Daniel Fodorean, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Alfa Omega” București
