Tema: Sacrificii pentru gloria lui Dumnezeu
Text biblic: Neemia 11:1–12:26
Verset cheie: Neemia 11:1–2
Ideea centrală: Neemia 11–12 descrie organizarea și reconstrucţia socială și spirituală a poporului din Ierusalim. Ca să continue rezidirea și revitalizarea Ierusalimului, iudeii au luat o hotărâre importantă: ei trag la sorţi cine va locui efectiv în Ierusalim, ca să continue lucrarea și să apere cetatea, și cine va trăi cu mărturie bună, în restul ţării. Cei care se mută la Ierusalim acceptă să plătească prețul așezării în capitală. Cei care vor sta în provincie, acceptă să susţină lucrările și să facă naveta, cu dedicare și cooperare frățească, în bună rânduială. Întoarcerea din exil înseamnă nu doar reconstrucția capitalei, ci și reașezarea întregii comunități și centrarea poporului pe renașterea spirituală și pe pregătirea venirii lui Mesia.
Scopul lecției: Alegerea poporului condus de Neemia ca să facă sacrificii și să populeze Ierusalimul, ca să continue reconstrucția și apărarea lui este un model misionar important pentru creștini. Merită să ne implicăm și noi în lucrarea lui Dumnezeu, în creșterea împărăției sale, a Bisericii, și să luăm în calcul astfel de alegeri specifice, după care unii intră efectiv în lucrarea Bisericii (slujire pastorală, învățământ creștin, misiune, etc.) iar alții lucrează într-un stil „navetist” cu dedicări locale sau temporare, și cu sprijin pentru cei dedicați în întregime slujirii creștine. Și pentru unii și pentru alții, câștigarea existenței se îmbină cu sacrificii pentru împărăția lui Dumnezeu. El le va binecuvânta în mod deosebit.
Explicații contextuale și exegetice
Eforturile de construcție sau reconstrucție ale misiunii, ale împărăției lui Dumnezeu implică nu doar campanii de scurtă durată, ci și proiecte lungi, de durată lungă, de viață. În acest capitol, poporul evreu condus de Neemia a înțeles că era nevoie să decidă o colaborare aparte în lucrarea de rezidire a Ierusalimului. Era nevoie ca unii să se mute în Ierusalim, iar alții, din provincie să îi ajute să locuiască aici ca să apere și să dezvolte cetatea.
Locuirea la Ierusalim și mărturia (11:1–19)
Tragerea la sorţi de aici, ne amintește de intrarea în Canaan și de împărţirea teritoriilor tot prin tragere la sorţi, pentru fiecare seminţie. Tragerea la sorţi însemna consultarea directă a voii lui Dumnezeu, fără părtinire și favoritisme, și căutarea călăuzirii sale. Așadar, poporul alături de Neemia, caută o așezare în ţară după voia lui Dumnezeu și prin tragere la sorţi caută hotărârile și îndrumarea Domnului.
În principiu, hotărârea evreilor conduși de Neemia este ca în urma tragerii la sorţi, o zecime din popor să vină să locuiască la Ierusalim (11:1). Dacă vrem, aceasta poate fi privită ca un fel de zeciuială a prezenţei fizice și a mărturiei lor în capitală. Dintr-un alt punct de vedere, această acțiune matură arată formarea unei noi pături de „leviți”: cei care s-au dedicat ei înșiși pentru slujirea Domnului, în Ierusalim, fără a fi din Levi, și care sunt sprijiniți de tot poporul. Unul din zece, nu o seminție din douăsprezece.
Probabil că viaţa la ţară era mai frumoasă: mai multă liniște, aveau ogoare, livezi, turme. Era mai dificil să trăiești și să locuiești în Ierusalim. Cetatea era încă un șantier. Putea în continuare să stârnească invidia și supărarea națiunilor înconjurătoare și să fie atacat. Locuirea la Ierusalim este o jertfă a mărturiei, așa cum ar fi astăzi adunarea la Biserică, participare la grupe mici, participarea la misiune, participarea la viaţa comunităţii creștine, cu scop de mărturie și lucrare.
Tragerea la sorţi a fost un criteriu de orientare, dar locuirea efectivă la Ierusalim a fost o viziune de viaţă personală și comunitară. Versetul 11:2 spune că după tragerea la sorţi, cei desemnaţi au „primit de bunăvoie să locuiască la Ierusalim”. Există o mărturie de adus în cetăţile ţării, și există o mărturie de adus în Ierusalim. Şi astăzi situaţia este asemănătoare. Există chemări de slujire misionară și pastorală, există chemări de a trăi viaţa de creștin în diverse alte situaţii profesionale. Tot poporul este însă chemat să trăiască cu o bună mărturie, pentru Dumnezeu și spre slava lui.
Dincolo de această acceptare, textul biblic ne arată ce înţelepciune profundă au avut de ei atunci, pentru aceste decizii. Tot poporul i-a binecuvântat pe cei care au acceptat de bună voie să se mute la Ierusalim. A fost o mărturie frumoasă de unitate și dragoste în misiunea Domnului.
Listele prezentate în capitol ne arată capii familiilor care s-au mutat la Ierusalim. Bineînţeles, între ei găsim preoţi și leviţi (ușieri, preoţi, cântăreţi, conducători ai timpului de rugăciune, etc.), slujitorii Templului, negustori și meșteșugari, guvernatori și administratori, apărătorii militari ai cetăţii. În ce privește apărarea cetăţii observăm în v. 11:6 că toţi fiii lui Pereţ, oameni de luptă viteji s-au așezat și ei în Ierusalim ca să îl apere: 468 de militari viteji. De asemeni, și unii leviţi au îmbrăţișat cariera militară ca să apere Templul (11:11–16, ei erau conduși de Zabdiel fiul lui Ghedolim). Așadar, spiritul lor de prevedere este exemplar, alături de această decizie a lor.
Efortul a fost mixt, conjugat. Nu doar cei din seminţia lui Iuda s-au așezat la Ierusalim, aici au venit și iudei și beniamiţi (4, 7–8). De fapt, apărătorii militari, fiii lui Pereţ, erau din seminţia lui Beniamin. Lor li s-au adăugat și un număr de leviţi. Decizia de a fi o mărturie în Ierusalim și de a locui acolo, unii din oameni, a fost asumată de întregul popor.
Pe când erau exilaţi și prizonieri de război, evreii fuseseră sfătuiţi să ducă vieţi normale în cetăţile unde au fost puși (Ieremia 29:4-5). Acum erau invitaţi să facă un efort și să se așeze în Ierusalim, și să înceapă din nou, să ducă o viaţă normal aici. Întoarcerea poporului în ţară și revenirea acestor locuitori și așezarea lor în Ierusalim, arăta și bucuria restaurării, dar și credinţa ascultării de Dumnezeu. Ei făceau lucrul acesta în vederea întăririi Ierusalimului și a venirii lui Mesia.
Așezarea în Israel și mărturia (11:20–36)
A doua parte a capitolului 11 ne arată un echilibru frumos al slujirii și mărturiei, faptul că toţi ceilalţi din Israel („cealaltă parte din Israel”, v. 20), și cu ei și o parte din preoţi, s-au așezat în restul cetăţilor din Iuda, anume: „fiecare la moșia lui”.
Vedem că între acești locuitorii ai ţării au fost și preoţi și leviţi (slujitori, cântăreţi – unii chiar din fiii lui Asaf, preoţi, etc.), și din Iuda și din Beniamin, și slujitori ai Templului și cetăţeni obișnuiţi. De asemeni, erau și dregători, căpetenii și administratori ai poporului (de exemplu, dregătorul Petahia, trimisul împăratului Persan în Iudeea, v. 24).
Așadar, pasajul nu implică o diferenţă de valoare între cei așezaţi la Ierusalim și ceilalţi, așezaţi în cetăţile din ţară, în restul ţării. Ambele categorii de cetățeni ai poporului lui Dumnezeu aveau slujiri și resposabilităţi echivalente. De fapt, înţelegem că preoţii și leviţii așezaţi în ţară aveau nevoie să facă naveta la Ierusalim, conform programării la slujirea din Templu, deci, plăteau un preț pentru această favoare de a trăi „în provincie”.
Sat după sat și cetate după cetate sunt amintite în această listă ca să căpătăm o bună înţelegere a unităţii slujirii și mărturiei poporului. Ni se oferă o privire de ansamblu cât mai bună a repartizărilor reședinţelor și slujbelor.
Continuitatea cu restaurările din trecut (12:1–26)
Capitolul 12 începe cu lista preoţilor și leviţilor care s-au întors împreună cu Zorobabel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul din seminţia lui David, și împreună cu Iosua, preotul, aproape 100 de ani în urmă. Atunci fusese reconstruit „al doilea Templu”. Astfel, se face conexiunea dintre restaurarea din trecut și restaurarea din prezent.
Restaurarea din prezent s-a făcut pe temelia lucrărilor de restaurare începute în trecut. Conexiunea între generaţii este importantă. Nu poţi sărbători poporul lui Dumnezeu și binecuvântările lui fără să privești în istorie. Rugăciunea leviţilor din Neemia a privit în trecut, la istoria binecuvântărilor și a cerut îndurarea Domnului, deși se vedea clar că poporul a fost de multe ori răzvrătit faţă de Dumnezeu. Asumarea istoriei este importantă, și la fel și apelul la pocăinţă.
Aici, în Neemia 12, are loc o asumare special a istoriei, adică a restaurării Templului reconstruit de Zorobabel și Iosua, și de către cei întorși atunci. Din nou vedem importanţa listelor și teologia legată de ele. Listele arată identitatea și efortul generaţiilor diverse puse cap la cap, în șir, generaţie după generaţie. Aici se văd generaţiile din timpul lui Darius I (pe vremea lui Daniel) și de mai înainte, din vremea cronicilor lui Iuda (22–23). Slujirea fusese și atunci organizată pe diverse categorii (slujiri preoţești, levitice, de cântăreţi, de rugăciune, de ușieri, de strajă, de administrare, 24-26). Acum, sub conducerea lui Neemia, ea a fost adusă la un nivel și mai bun de organizare și dedicare, de dărnicie și implicare.
Listele din versetele 1-26 arată căpeteniile familiilor de leviţi și preoţi, dar nu numai ale acestora. Apare aici și formulele „cutare a născut pe cutare”, pe care le întâlnim în Matei 1, în lista genealogiei lui Isus. Continuitatea lucrării și identitatea generaţiilor sunt importante.
Aplicații
Una dintre aplicațiile importante este dacă și astăzi, în Biserică, există credincioși care se dedică lucrării de misiune și păstorire sau în învăţământul creștin, ca martori ai Domnului. Locuirea în Ierusalim este o jertfă care merită apreciată de comunitate și cu siguranță va fi binecuvântată de Domnul.
Cine citește Cuvântul Scripturii și se închină Domnului după voia lui, cei ce participă la lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu prin diverse proiecte, trebuie să fie gata să fie oameni practici, să își înţeleagă chemarea și să trăiască viaţa în diverse capacităţi, ordinaţi sau neordinaţi, hirotoniţi sau ne-hirotoniţi, misionari navetiști sau misionari dedicaţi, în slujba lui Dumnezeu. Această părtășie, această comuniune în misiune este importantă și arată echilibru spiritual.
Listele din versetele 12:1–26 arată căpeteniile familiilor de leviţi și preoţi, dar nu numai ale acestora. Apare aici și formulele „cutare a născut pe cutare”, pe care le întâlnim în Matei 1, în lista genealogiei lui Isus. Continuitatea și identitatea sunt importante.
Este bine să răspundem cu bucurie și dedicare la chemarea de a construi Împărăţia lui Dumnezeu prin efortul slujirii noastre, și niciodată, la nicio celebrare, să nu uităm că de fapt continuăm slujirea și viziunea creștinilor dinaintea noastră. La celebrările de centenar ale bisericilor noastre, trebuie să ne aducem aminte de aceste lucruri.
Aceste dedicări pentru slujire în viața Bisericii, de la învățământul creștin până la misiune, slujire pastorală sau cu închinarea și inițiere de noi biserici („plantare”) sunt un fel de noi consacrări de tip levitic, la chemarea Domnului și în slujba lui. Înființarea și dezvoltarea lor înseamnă maturitate și viziune.
Sugestii practice
- Fiecare biserică și fiecare creștin ar trebui să se gândească care este rolul său în comunitate, conform acestui model al binecuvântării celor dedicați, din Neemia 11–12.
- Dacă ai simțit chemarea de a „trăi în Ierusalim”, atunci fă-o cu dedicare, cu bucurie și cu încredere în Domnul. Mergi în misiune, intră în slujirea pastorală, de un fel sau de altul, intră în învățământul creștin – chiar dacă nu sunt plătite regește. Increde-te în Domnul, crește împărăția, și El te va binecuvânta. Fă planuri concrete de lucru și conform darurilor, îngrijește-te de mărturia creștină și de creșterea Bisericii, până la venirea lui Hristos.
- Dacă ai simțit chemarea de a „trăi în provincie”, adică de a avea o slujbă laică și o preocupare pentru lucrare, în Biserică, pe lângă ea, atunci fă-o cu responsabilitate, cu bucurie și gata să fii un susținător real al celor ce slujesc „în Ierusalim”, adică angajați și responsabilizați 100%. Sprijinește‑i! Fii gata să ai o mărturie personală bună. Fii gata să te implici în slujire, din când în când, ca „navetist”. Susține-i pe cei implicați prin încurajările tale și, de asemenea, prin rugăciune și suport financiar.
Întrebări pentru discuții
- Ce însemna în vremea lui Neemia tragerea la sorţi? Mai este sau nu mai este recomandabilă și astăzi, în vremea Bisericii?
- Cum înţelegem astăzi principiul „locuirii la Ierusalim” și al „locuirii în restul ţării”?
- Se poate compara tragerea la sorți și dedicarea celor din capitală și celor din provincie, în proporție de 1 la 10, cu un fel nouă grupare sau slujire levitică?
- De ce este important să vedem continuitatea dintre lucrările evanghelistice din trecut și cele din prezent?
autor: Octavian D. Baban, păstor (obinfonet@gmail.com)