Tema: Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-ți semenii!
Text biblic: Neemia 5:1–19
Verset cheie: Neemia 5:19
Ideea centrală: Lucrarea lui Dumnezeu înaintează și conflictele se sting atunci când credincioșii manifestă o iubirea reală pentru Dumnezeu și semeni.
Scopul lecției: Ne învață cum a gestionat Neemia conflictele apărute între evrei – dând dovadă de iubire sacrificială și chemând poporul să procedeze în același mod. Vom descoperi că, și astăzi, iubirea pentru Dumnezeu și pentru frații de credință este un imperativ, dacă dorim ca lucrarea lui Dumnezeu să înainteze și dacă vrem să trăim într-o atmosferă de pace.
Introducere
Lucrarea la care a fost chemat Neemia a fost amenințată din mai multe direcții. După amenințările și batjocurile venite din partea lui Sanbalat, Tobia și a celorlalți vrăjmași, lucrarea de reconstrucție a zidurilor Ierusalimului a întâmpinat alte provocări, din interior. Tocmai aceste tensiuni și provocări devin cadrul în care atât Neemia, cât și mulți alți evrei pot să-și arate dragostea lor pentru Dumnezeu și frații de credință.
Plângerile poporului
Neemia asistă la mai multe plângeri și țipete (vezi și Exodul 11:6 sau 12:30) venite din partea evreilor săraci, care au împrumutat bani de la evreii mai bogați, punând garanție proprietățile lor. Textul face trimitere la mai multe categorii de evrei săraci care treceau prin diverse grade de suferințe și pierderi de proprietăți (v. 2–5). În plus, banii împrumutați erau dați cu dobândă mare, astfel că, fiind în imposibilitatea de a returna aceste împrumuturi, mulți au ajuns chiar într-o stare de robie: „Și totuși carnea noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor; și iată, supunem la robie pe fiii noștri și pe fetele noastre și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora.” (v. 5).
Potrivit legii mozaice evreii nu aveau voie să le împrumute altor evrei bani cu dobândă (Exodul 22:25; Leviticul 25:25–38), însă se pare că această lege nu a fost respectată. Situația la care se ajunsese era una cât se poate de sensibilă.
Un exemplu personal de iubire
Neemia este afectat de aceste vești și, după o profundă reflecție (v. 7), reacționează, demonstrând un exemplu personal de iubire și mustrându-i, în același timp, pe evreii, care au călcat Cuvântul lui Dumnezeu. Din versetul 8 reiese că Neemia a plătit pentru eliberarea unor evrei care deveniseră sclavi în Babilon, iar acum evreii bogați din Ierusalim ajunseseră să-i înrobească pe proprii lor frați (v. 9).
În plus, din poziția sa de guvernator, Neemia avea dreptul să beneficieze de susținere materială din partea poporului (v. 14), însă dregătorul însuși a susținut din propriile resurse circa 150 de persoane care lucrau la construcția zidului Ierusalimului: „Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, iudei și dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur. Mi se pregăteau în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși și păsări și, la fiecare zece zile, se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.”
Exemplul lui Neemia își găsește paralele în Noul Testament, la apostolul Pavel (2 Tesaloniceni 3:8–9), care refuză și el să beneficieze de anumite drepturi ce i se cuveneau și, în mod suprem, la Hristos care „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2:6–7). Adevărații lideri slujesc și se sacrifică.
Chemarea la dragoste sacrificială
Neemia nu le cere altora să facă ceea ce el însuși nu face. Așadar, din poziția de lider autentic, Neemia poate corecta lucrurile. Neemia i-a împrumutat pe unii oameni săraci din Iuda, fără să le fi cerut dobândă, (v. 10), însă acum guvernatorul cere, nu doar o stopare a dobânzilor, ci ca împrumutul să fie înlocuit cu dărnicia, cu dragostea sacrificială: „Dați-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele și a suta parte din argintul, din grâul, din mustul și din untdelemnul pe care l-ați cerut de la ei ca dobândă.” (v. 11). Poporul consimte să procedeze în acest mod (v. 12) și jură înaintea preoților și a lui Dumnezeu că se vor ține de cuvânt (v. 13).
Este important să observăm ce l-a motivat pe Neemia să aibă o dragoste sacrificială: „Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul și luau de la el pâine și vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar și slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut așa din frică de Dumnezeu” (v. 15). Neemia acționează „din frică de Domnul”, înțelegând că deși interacționăm cu oamenii din jurul nostru, noi ne raportăm în mod constant la Dumnezeu.
Perspectiva prezenței lui Dumnezeu ar trebui să guverneze gândurile și faptele noastre, oprindu-ne de la păcat sau orice fel de abuz asupra celor din jur. „Frica de Domnul” nu este una negativă, contrară iubirii, dimpotrivă ea se împletește perfect cu iubirea. Versetul 16 ne arată că „teama de Domnul” a fost legată de preocuparea lui Neemia pentru dregerea zidurilor Ierusalimului: „Ba mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor și toți slujitorii mei erau la lucru.” Așadar, Neemia îl iubea pe Domnul și lucrarea Sa, căutând cu reverență să împlinească mereu voia lui Dumnezeu.
Raportarea constată la Dumnezeu se vede și în rugăciunea rostită de Neemia în versetul 19 și reluată apoi în capitolul 13 în versetele 14, 22 și 31: „Adu-Ți aminte de mine spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!” Rugăciunea nu este o dovadă de mândrie, și nici nu indică un oportunism spiritual; este, mai degrabă, consecința logică a raportării lui Neemia la voia lui Dumnezeu în toate etapele: dacă Dumnezeu este invocat, ca fiind motivația supremă a iubirii sacrificiale, tot Dumnezeu este asociat și cu rezultatele acestei iubiri! El va răsplăti faptele fiecărui slujitor, așa după cum citim în Noul Testament: „Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27)
Aplicații
1. Adevărații lideri sunt ei înșiși exemple de sacrificiu. Identifică în ce zone este nevoie să dai dovadă de sacrificiu și caută să faci acest lucru cu intenționalitate.
2. Absența iubirii aduce prejudicii mari în relațiile interpersonale și în ce privește mărturia noastră creștină. Caută „să faci evanghelizare” mărturisind Evanghelia, dar și prin acte specifice de iubire creștină.
3. Să urmărim ca, atunci când greșim față de cineva, să nu ne mulțumim cu simple vorbe de părere de rău. În măsura în care este posibil, măsurile reparatorii trebuie să fie o prioritate.
4. Nu fi descurajat dacă oamenii vor avea o atitudine nepotrivită față de tine și nu îți vor răspunde cu dragoste. În cele din urmă, Dumnezeu „ne ține minte”!
5. Un adevărat lider trebuie să audă „strigătele poporului”.
Întrebări pentru discuții
1. Ce provocări și nevoi întâlnim astăzi în comunitatea celor credincioși, unde este nevoie să arătăm dragoste și lepădare de sine?
2. Ce putem face concret pentru a crește în iubire față de Dumnezeu și față de semeni?
3. Cum putem testa dacă iubirea față de Dumnezeu și semeni este una reală?
4. Discutați despre relația corectă între indignarea credincioșilor față de acțiunile păcătoase și iubirea semenilor păcătoși.
5. Ce pași trebuie urmați atunci când dorim să restaurăm relațiile între frații de credință?
autor: Costel Ghioancă, Institutul Teologic Baptist din București
