Tema: Sutașul – recurge la autoritatea Domnului Isus
Text biblic: Luca 7:1–10
Verset cheie: Luca 7:9
Ideea centrală: Oamenii care beneficiază de ajutorul Domnului Isus sunt cei care apelează la autoritatea Sa, în umilință și cu credință.
Scopul lecției: Să învățăm să respectăm autoritatea celorlalți, să ne folosim propria autoritate pentru uzul, nu abuzul altora, dar mai ales să știm cum să recurgem la autoritatea Domnului Isus.
Introducere
Adeseori oamenii rămân în istorie prin faptele mărețe pe care le fac (opere de artă, construcții extravagante, descoperiri senzaționale, cuceriri inimaginabile). Acest lucru se datorează faptului că umanitatea este atrasă de realizări, deoarece acestea arată potențialul uman. Și bineînțeles, aceste momente marcante strălucesc mai mult prin contrast cu simplitatea vieții celor mai mulți oameni. Cei mai mulți oameni care au trăit, trăiesc sau vor trăi, nu vor fi menționați pe nume în cărțile de istorie și nu vor fi amintiți anual în cadrul unei comemorări locale, regionale, naționale sau globale.
Însă Biblia este o carte diferită, care prezintă faptele mărețe ale lui Dumnezeu și doar ca o implicație numele unor bărbați și femei în, cu sau prin care El a lucrat. De cele mai multe ori acești oameni nu au făcut și nu ar fi putut face altceva decât să apeleze la Domnul și să recurgă la autoritatea Sa. Un astfel de om ne prezintă doctorul Luca în Evanghelia sa, un anonim care nu a putut face altceva decât să recurgă la autoritatea Domnului Isus. Cu mult tact literar și sub inspirația Duhului Sfânt evanghelistul ni-l prezintă ca fiind unul care înțelege autoritatea celorlalți, știe să-și folosească autoritatea sa, dar are o iluminare deosebită cu privire la autoritatea Domnului Isus.
1. Autoritatea celorlalți
Într-o cultură bazată pe structuri sociale clar delimitate, acest sutaș observă că bătrânii iudeilor erau respectați de către comunitate. Observă cinstea cu care erau învredniciți și realizează că acești oameni au un cuvânt greu de spus în aspecte economice, familiale, politice, religioase și sociale. Pentru acest fapt, chiar dacă reprezintă autoritatea Romei, el știe că sunt limite pe care le are și pe care ar trebui să le păstreze. Deoarece nu se consideră vrednic de a vorbi de la egal la egal cu Domnul Isus, el apelează la intermedierea acestor bătrâni (în greacă este termenul pentru presbiteri).
El își dă seama că nu este evreu, ci apelează la autoritatea celor care sunt de același neam cu Domnul Isus. De asemenea înțelege că nu este un lider spiritual, care să poată prezenta situația înaintea Domnului. Oricât de umilitor ar fi pentru el, ca roman, să apeleze la ajutorul celor care sunt subjugați de neamul său, el recunoaște și respectă autoritatea celorlalți.
2. Autoritatea proprie
Chiar dacă este de remarcat modul în care știe să accepte autoritatea celorlalți, este și mai fascinant modul în care își înțelege propria autoritate. Adeseori cei care reprezintă brațul autorității, pot să abuzeze de prerogativele pe care prin lege le primesc, uneori exercitându-le la limita legii. În Luca 3:14 Ioan Botezătorul răspunde unor soldați imperiali care vroiau să se pocăiască, ce trebuie să facă. Pentru că nimeni nu trebuie să se pocăiască de ceva ce nu a făcut, înseamnă că acele aspecte specifice (să nu stoarceți nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să fiți mulțumiți cu soldele voastre), erau abuzurile la care soldații se puteau preta.
Adăugând la aceasta faptul că adeseori abuzul crește direct proporțional cu funcția, nu ne-ar fi mirat ca acest sutaș să fi fost un interlop în haine guvernamentale. Dar cu toate acestea, acest om nu doar că nu ia de la evrei, ca o manifestare a disprețului pe care adeseori romanii îl aveau față de cei cuceriți, ci într-un gest de mărinimie ieșită din comun, din propriul buzunar finanțează construirea, de la fundație până la finalizare, a sinagogii din Capernaum.
Merită de asemenea remarcat că acest om nu doar că nu a abuzat financiar de autoritatea sa, dar nici social. Ca stăpân de sclavi, era acoperit legal să îi privească pe aceștia ca pe niște obiecte. În contrast total cu mersul vremii, el ajunge să îl prețuiască pe robul său (aceasta este semnificația cuvântului tradus „ținea” din versetul 2). Toată această narațiune nu ar fi avut loc, dacă acest om ar fi considerat pe sclavul său ca fiind un articol de unică folosință, însă grija arătată față de robul aflat pe patul de suferință și apelul său, prin intermediul bătrânilor, la Domnul Isus când acest sclav ajunsese pe moarte, au făcut ca această relatare să aibă loc.
De asemenea acest om nu a folosit autoritatea sa pentru a-și rezolva problemele. Ca ofițer în armata romană, ar fi putut să folosească legea pentru a-L obliga pe Domnul Isus (a se vedea Matei 5:41 și 27:32) să vină în casa lui și, sub amenințarea armei, să îi vindece robul. Dar în toată discuția purtată cu Domnul Isus prin intermediari, el folosește cuvântul „Te rog!”, nu „Îți poruncesc!”.
Asta nu înseamnă că omul acesta nu era conștient de autoritatea pe care o deține; el spune în versetul 8 că știe ce înseamnă a da ordine în calitate de centurion, respectiv ca stăpân, iar ordinele sale, fie pe linie militară, fie în gospodărie, să fie îndeplinite cu strictețe. Doar că omul acesta nu a folosit niciodată drepturile sale pentru a face rău sau a distruge viețile altora.
3. Autoritatea Domnului Isus
Ceea ce a făcut ca acest erou anonim să rămână menționat pe paginile celei mai importante și bine prezervate Cărți de istorie a fost modul revelator în care a înțeles autoritatea Domnului Isus. El a apelat la această autoritate, atunci când și-a dat seama că robul său este pe cale să plece din lumea aceasta. El era reprezentantul unei puteri care putea să aducă moartea (Imperiul Roman), dar care nu putea salva vieți („vindecat” din versetul 3, este compus cu cuvântul „salvat”, „mântuit”).
Deși neamul evreiesc îi era profund recunoscător, pentru că a fost ctitorul sinagogii, el a apelat la autoritatea lor doar pentru a intermedia vizita Domnului Isus. Știa că niciun bătrân evreu nu poate rezolva problemele care au de-a face cu o boală terminală. Deși el însuși are autoritate, pe care și-o exercită prin ordine și care se manifestă prin îndeplinirea rapidă și fără obiecții a poruncilor, el realizează că nu poate să poruncească în aspectele care au de-a face cu moartea.
Punând însă cap la cap toate informațiile primite despre Domnul Isus, acest centurion realizează că El este capabil să restaureze sănătatea sclavului său doar printr-un cuvânt. Un singur ordin dat de Mântuitorul are capacitatea să anuleze toate efectele bolii și să ofere tămăduire deplină. „Zi o vorbă”, devine mărturisirea lui de credință, prin care, în smerenie, face apel la autoritatea Domnului Isus.
Iar Domnul Isus, după ce Își manifestă admirația față de credința acestui sutaș, și după ce îl laudă public înaintea unora care nu credeau, deși văzuseră cu ochii lor și auziseră cu urechile lor, nu proclamă vindecare peste rob, nu așteaptă credință de la cel bolnav, ci pur și simplu doctorul Luca ne spune că minunea s-a întâmplat. Robul care fusese bolnav, acum era vindecat (sensul este „în formă fizică bună”, v. 10).
Aplicații:
- În ce privește autoritatea altor oameni, cât de dispuși suntem să acceptăm și să respectăm această autoritate, chiar dacă poate este diferită de cea cu care suntem obișnuiți? (autoritatea civilă, autoritatea școlară, autoritatea bisericească).
- Îmi cunosc eu limitele autorității? (deși era ctitorul sinagogii, centurionul nu era și conducătorul acesteia). Pot eu să mă implic în activitățile bisericii fără să aștept o învestire cu o autoritate superioară sau maximă?
- Mă asigur că nu folosesc autoritatea ca scuză pentru abuz? (părinții față de copii, soțul față de soție, angajatorii față de angajați, păstorii față de membrii bisericii, autoritățile civile sau forțele de ordine, față de cetățeni, doctorii față de pacienți).
- Pun autoritatea mea în slujba altora sau o folosesc pentru câștig personal? (cât de mult beneficiază cei din familie, colectivitate, biserică, de prerogativele mele).
- Dacă am autoritate, o mai exercit sau am abdicat de la rolul meu? (soțul față de soție, părinții față de copii, profesorii față de elevi, păstorul față de membri).
- Îi recunosc autoritatea Aceluia care are „toată autoritatea în cer și pe pământ” (Matei 28:18), în aspecte care au de-a face cu viața și moartea? (avortul, eutanasia).
- De asemenea, recunosc că există lucruri pe care doar Domnul Isus le poate face? (mântuirea sufletelor celor dragi, protejarea completă a celor pe care îi iubim, controlul asupra zilei de mâine, judecarea celor răi și răsplătirea celor drepți).
- Am credință în cuvintele Domnului Isus sau am nevoie de dovezi repetate ca să cred în autoritatea Lui, iar în caz contrar, fie le regizez eu, fie apelez la alții?
autor: George Cojocaru, păstor, bisericile creștine baptiste Bozovici, Prigor, Șopotu‑Vechi, jud. Caraș-Severin; e‑mail: georgecojocaru15@yahoo.com
