Tema: Slujbașul împărătesc – asigurat de promisiunea Domnului Isus
Text biblic: Ioan 4:46–54
Verset cheie: Ioan 4:50
Ideea centrală: În umblarea cu Domnul trebuie să învățăm să facem față tensiunii dintre probleme și promisiuni. Cei credincioși trăiesc cu certitudinea că promisiunile Domnului Isus, sunt mai mari decât toate problemele vieții, acest adevăr aducând pace, liniște și siguranță.
Scopul lecției: Să fim încurajați ca în cele mai mari probleme cu care ne confruntăm în viață, să ne încredem pe deplin în toate promisiunile Domnului Isus; să nu ne trăim viețile devenind victimele circumstanțelor, ci revendicând promisiunile Lui mari și minunate.
Introducere
După o lucrare rodnică în Samaria, o evanghelizare de succes, Domnul Isus Se întoarce acasă, în Galileea. În Samaria a fost trezire spirituală, o întreagă cetate a crezut că El este Mesia. Credința lor nu se baza pe minunile săvârșite de Domnul Isus, ci pe cuvintele Lui. (Ioan 4:41–42)
Pare ciudat faptul că, deși cunoaște modul în care este tratat (disprețuit, v. 44), Domnul Isus în mod intenționat vine în aceste cetăți: Cana, Nazaret, Capernaum. Știind că nu este dorit, acceptat, iubit, ascultat, El nu pleacă, dimpotrivă, îi caută. Acest tablou ne amintește de cuvintele din Ioan 1:11: „a venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit”.
Matei 13:53–58, Luca 4:28–30 – „se poticneau în El”.
Cu toate acestea, versetul 45 ne spune că a avut parte de o primire bună. Această „primire bună” nu era ceea ce părea la suprafață, nu era răspunsul pe care Îl aștepta Domnul Isus. Era doar un interes pentru semnele și minunile pe care le făcea El.
Ioan în Evanghelia sa pare să ne atenționeze că există o categorie de „credincioși” lipsiți de adevărata credință, de credința mântuitoare. Nu era o credință care Îl acceptă pe El ca Mântuitor, ci credința că El poate face minuni, că poate rezolva probleme, că poate fi folosit de noi, poate fi la dispoziția și în slujba noastră (Ioan 2:23–25; Ioan 7:3–5). Au văzut minunile Lui la praznic în Ierusalim, au văzut minunea din Cana (vs. 45, 46). Nu căutau iertare, mântuire, viața veșnică, căutau minuni, senzaționalul, rezolvarea problemelor.
Este ușor să „Îl folosim” pe Domnul Isus fără a-L iubi, sluji și asculta, fără a crede cu adevărat în El.
Din această mulțime, având acest fel de credință, se desprinde cineva – nu cunoaștem numele, ci doar poziția și problema lui.
1. Problema slujbașului împărătesc
a. Poziția lui
Slujbaș împărătesc: un nobil in serviciul lui Irod Antipa. Ar putea fi Cuza (Luca 8:3), sau Manaen (Faptele ap. 13:1), însă nu avem numele lui. Un om cu putere, influență, bani și posibilități.
b. Necazul lui
Un om cu o mare problemă, o povară – fiul lui se zbate între moarte și viață. Un om care realizează că oamenii nu-l mai pot ajuta, că doar Dumnezeu mai poate face ceva, un om care cere o minune.
De boală, necaz, tragedii, suferință au parte și cei mai bogați și privilegiați oameni.
c. Disperarea lui
Din Capernaum vine în Cana, distanță de aproximativ 25 de km, într-o ultimă încercare de a mai face ceva pentru copilul care este pe moarte. Își lasă acasă familia, copilul muribund, își abandonează treburile, încercând o ultimă soluție.
E dureros când cineva drag se stinge lângă tine și nu poți să faci nimic să îl ajuți. E dureros când un copil își pierde părintele, e tragic când un părinte își pierde copilul.
2. Cererea slujbașului împărătesc
a. Cere o minune.
Slujbașul nu caută iertare, mântuire, viața veșnică, vrea rezolvarea problemei lui – însă această situație îl aduce în prezența Domnului Isus. Știe că Isus vindecă în mod miraculos.
În viață, tot felul de circumstanțe ne pot îndrepta spre Domnul Isus.
b. Cere cu perseverență.
La fel ca femeia siro-feniciană (Marcu 7:24–30), acest om nu renunță (vs. 47, 49). Domnul Isus nu‑i respinge pe cei care, în neputința lor, își aduc cu insistență necazul înaintea Lui.
c. Cere cu credință.
El crede că Domnul Isus îl poate vindeca pe băiat, dar e important să ajungă la timp, să-l prindă în viață: „vino, până nu moare”.
3. Răspunsul Domnului Isus
a. Cuvinte de mustrare
Cererea slujbașului este întâmpinată de Domnul Isus cu o mustrare (v. 48). Domnul Isus îl așază pe acest om în categorie celor care caută semne și minuni. Domnul pare să îl respingă. De fapt, slujbașul doar atât cere, o minune. Omul nostru însă nu se dă bătut, el trece testul la care îl supune Domnul Isus.
b. O promisiune acordată prin har
În contextul ostilității, disprețului, dezaprobării, Domnul Isus răspunde oferind har. Har unuia care era în slujba lui Irod Antipa, cel care a tăiat capul lui Ioan Botezătorul.
c. Cuvinte pline de putere
A fost suficient ca Domnul Isus să rostească un cuvânt de la distanță, n-a fost necesar să-l vadă, să-l întâlnească, să-l atingă pe băiat. Ar fi putut să fie nu doar 25 de km, ci 250, sau 2 500, cuvântul Lui plin de putere ar fi avut același efect.
4. Credința slujbașului împărătesc
a. Crede în puterea și promisiunea Domnului Isus.
Slujbașul nu are parte de o lucrare a Domnului Isus pe care să o vadă. Domnul Isus nu răspunde solicitării acestuia de a se deplasa la casa lui. Tot ceea ce îi oferă este o promisiune (v. 50). Slujbașul a crezut această promisiune, nu a insistat, nu a comentat, nu a argumentat, nu s-a agitat, nu a mai cerut altceva, a crezut și a pornit spre casă. El a înțeles că Domnul Isus îi poate vindeca Fiul și de la distanță. A trebuit să ia o decizie.
Domnul Isus Hristos răspunde întotdeauna nevoilor noastre, dar nu așa cum am crede noi. Slujbașul trebuia să decidă:
- Văd și cred sau
- Cred și văd (Ioan 20:29).
Mulți au văzut minunile și lucrările pline de putere ale Domnului Isus, și totuși nu au crezut. A vedea nu înseamnă a crede, dar a crede înseamnă a vedea cu adevărat.
Slujitorii l-au întâmpinat folosind aceleași cuvinte rostite de Domnul Isus: „fiul lui trăiește” (v. 51).
b. Crede în persoana Domnului Isus.
Deși a rămas două zile întregi în Sihar, nu ni se spune că Domnul Isus ar fi făcut vreo minune în acel loc. Cuvintele Domnului Isus au fost suficiente, pentru ca mulți să creadă în El. Acesta este tiparul credinței mântuitoare spre care vrea să ne îndrepte atenția autorul acestei Evanghelii. Credința în El trebuie ancorată în cuvintele Lui. Tot ceea ce slujbașul împărătesc a primit din partea Domnului Isus au fost cuvintele rostite de Mântuitorul: „Fiul tău trăiește”. Ajuns a doua zi acasă, în Capernaum „tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: «Fiul tău trăiește». Și a crezut el și toată casa lui.”
Pentru a doua oară textul menționează credința acestui om. Mai întâi, credința în puterea și promisiunea Domnul Isus (v. 50), iar acum, credința în persoana Domnului Isus.
c. Crede și îi ajută și pe alții să creadă.
Cei din casa slujbașului: poate băiatul, soția, părinți, slujitori, au ajuns să creadă atunci când slujbașul le-a confirmat că ceasul al șaptelea (ora 1 fix), ceas la care fiul s-a vindecat, a fost momentul în care a primit promisiunea: „Fiul tău trăiește”.
În timp ce toți din casă vorbesc despre minune, slujbașul vorbește despre Cel ce a făcut minunea.
Un fiu câștigat pentru mai mulți ani de zile – o familie câștigată pentru eternitate.
În Evanghelia după Ioan termenul credință apare de aproape 100 de ori.
Scopul Evangheliei este ca cititorii să ajungă să creadă cu adevărat în persoana Domnului Isus Hristos.
Ioan ne prezintă șapte minuni, pe care le numește semne (acesta este al doilea semn), care au rolul de a-i ajuta pe cititori să creadă.
Fără credință nu putem fi plăcuți înaintea lui Dumnezeu, nu putem moșteni viața veșnică (Ioan 1:12; 3:16; 5:24; 6:28.)
Istoria slujbașului este istoria unui om care învață să creadă, care crește în credință, care își dezvoltă credința. El este un om care, pornind de la o credință de criză, superficială, ajunge la credința mântuitoare.
Aplicații:
- Să ne examinăm credința. Nu orice fel de credință mântuiește.
- Nu înseamnă că, dacă avem credință suficientă, toți cei dragi vor fi vindecați în orice împrejurare. Miracolele nu sunt normalitatea vieții creștine, ci excepția. Sunt semne care arată spre Hristos și ne ajută să credem în El.
- Să ne încredem în nemărginita putere a Domnului Isus Hristos, atunci când încercările prin care trecem sunt mari. E suficient un cuvânt, pentru ca probleme care par imposibil de rezolvat să fie soluționate.
- Să împărtășim cu cei din jurul nostru, începând cu cei din casa noastră, credința în Domnul Isus și lucrările Lui minunate. Cel ce crede cu adevărat, va dori să-i vadă și pe alții crezând.
autor: Sebastian Pădurean, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Golgota” Petroșani;
e‑mail: sebypad@yahoo.com
