Tema: Femeia canaaneancă – strigă după intervenția Domnului Isus
Text biblic: Matei 15:21–28
Verset cheie: Matei 15:28
Ideea centrală: Recunoașterea nevredniciei și exprimarea unei credințe autentice sunt mijloacele prin care oricine poate experimenta intervenția Domnului Isus indiferent de gravitatea oricărei situații.
Scopul lecției: Să descoperim puterea Domnului Isus atunci când strigăm după El cu „o credință mare” asemenea femeii canaanence.
Lucrarea Domnului Isus Hristos poate fi caracterizată prin două cuvinte: putere și autoritate! În multe cetăți și localități pe unde trecea, Domnul Isus a înfăptuit multe vindecări și eliberări și propovăduia Evanghelia Împărăției Tatălui. De această dată Isus s-a retras în regiunea Tirului și a Sidonului, pe coasta Mediteranei. Este singurul caz în care Domnul Isus s-a aflat în timpul lucrării Sale publice în afara teritoriului iudaic. Ajuns în Fenicia, o femeie canaaneancă L-a rugat să-I vindece fiica posedată de un demon.
De remarcat că această femeie nu era evreică, ci provenea dintre neamurile păgâne. Era o descendentă a canaaniților, un neam imoral, pe care Dumnezeu îl rânduise să fie eliminat. Prin neascultarea Israelului, unii canaaniți au supraviețuit invadării Canaanului de către Iosua și astfel femeia aceasta se trăgea din acești supraviețuitori.
Ca femeie dintre neamuri (nefiind neevreică), ea nu se bucura de privilegiile acordate poporului ales pe acest pământ să fie al lui Dumnezeu. Ea o străină, fără nicio nădejde. Din punct de vedere al poziției pe care o ocupa, ea nu putea avea nicio pretenție de acces la Dumnezeu sau Mesia. Un lucru foarte important pe care trebuie să-l observăm la femeia canaaneancă este modul în care aceasta se adresează Domnului Isus cu cuvintele „Domn” și „Fiul lui David”, titlu folosit de iudei când se refereau la Mesia. Deși Isus era într-adevăr, Fiul lui David, nicio persoană dintre neamuri nu avea dreptul să-L abordeze de pe această temelie. De aceea nu i-a răspuns Domnul de prima oară.
Pentru noi creștinii de peste veacuri, femeia canaaneancă rămâne o pildă și o motivație extraordinară de a-i urma exemplul, aceasta fiind un model pentru noi toți. Pentru Domnul a fost un prilej minunat de a ilustra credinţa unui vas omenesc, în care avea să strălucească harul Său!
1. Suferința femeii canaanence
Această femeie a cărei fiică era chinuită de demon, fiind într-o suferință înspăimântătoare strigă după ajutorul Domnului Isus Hristos. Provocarea pentru noi atunci când privim la suferința acestei femei este să încercăm să ne așezăm în starea unei mame și a unei copile bolnave.
Probabil că, de când era bolnavă fiica ei, alerga oriunde – la medici, la vreun preot din legea lor, fiind la hotarul lui Israel, și la evrei pentru a soluționa problema fiicei sale. Niciunul dintre toate remediile la care a apelat această femeie nu a diminuat suferința care apăsa sufletul ei. La prima vedere nici chiar Domnul Isus nu pare impresionat de situația și de suferința acestei femei. Răspunsul acordat de Domnul Isus pare un răspuns ciudat. Cu toate acestea, putem identifica câteva lucruri importante:
a. Neputința femeii de a rezolva situația
Ca oameni pe pământ, prin construcția noastră suntem limitați în fața multor situații. În dragostea ei de mamă ar fi fost în stare de orice pentru ca fiica ei să fie eliberată de această robie a demonului care o stăpânea. Femeia era conştientă de duhul necurat care îi muncea fiica. Lucrarea pe care o făcea îi chinuia sufletul și o tulbura. Şi Domnul Isus a fost socotit de farisei şi cărturari că are drac. Diagnosticul lor era fals, ca să împiedice lucrarea mântuirii.
E drept că unele lucruri le putem rezolva și găsim multe soluții la anumite situații însă sunt și unele momente în care nu putem face nimic precum femeia aceasta canaaneancă.
Vorbim aici de o situație persistentă a unei influențe demonice care muncea zi și noapte trupul și ființa fiicei sale! Există dovadă biblică consistentă că un creștin nu poate fi posedat demonic. Însă atunci apare întrebarea: ce influență/putere poate avea un demon peste un creștin? Mulți învățători ai Bibliei descriu influența demonică asupra creștinului ca fiind apăsare demonică, ca să o distingă de posesiune. Creștinul are întotdeauna la dispoziție puterea de a birui și de a obține eliberarea de apăsarea demonică. Ioan afirmă: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4.4) Puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi (Romani 8.9) ne stă întotdeauna la dispoziție ca să biruim apăsarea demonică. Petru îi încurajează pe credincioși să se împotrivească Diavolului, stând tari în credință (1 Petru 5.9). A fi tari, neclintiți în credință înseamnă să ne bazăm pe puterea Duhului Sfânt, ca să ne împotrivim influenței demonice. Credința este consolidată prin disciplinele spirituale de a te hrăni din Cuvântul lui Dumnezeu, de a te ruga cu stăruință și de a avea părtășii în evlavie. Întărirea credinței noastre prin aceste mijloace ne permite să ne luăm scutul credinței, cu care vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău (Efeseni 6.16).
b. Strigătul disperat al femeii canaanence
În v. 22 din textul acesta cuvântul menționează a strigat; este vorba de un strigăt disperat a unei inimi care are nevoie urgentă de ajutor. Este aici o nevoie de intervenție specială a unei situații care depășește puterea și limitele ei umane. Ca femeia aceasta au mai fost și alții în vremea Domnului Isus Hristos, care au strigat după ajutorul Domnului Isus; un exemplu ar fi orbul Bartimeu, care stătea jos și când a auzit că Isus trece prin cetate a strigat către Fiul lui Dumnezeu.
De asemenea, ucenicii în barcă alături de Domnul Isus în noapte, când furtuna s-a stârnit pe mare. Aceștia au strigat disperați către El: Nu-ți pasă că pierim?
Strigăte de genul acesta se aud și astăzi în jurul nostru, oamenii doresc intervenția cât mai rapidă a Domnului Isus! Un lucru foarte important pe care trebuie să-l reținem este că indiferent de context sau de circumstanță, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, nu va rămâne indiferent la glasul și strigătul copiilor săi. În Psalmul 34:6 cuvântul declară: Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui. În situația aceasta s-a găsit și femeia canaaneancă care a strigat către Mesia după ajutor și chiar dacă nu a primit pe moment ajutor, Domnul Isus nu a stat indiferent față de strigătul ei disperat.
2. Închinarea femeii canaanence
După toate cele întâmplate, femeia aceasta nu a ezitat să I se închine Domnului Isus. În v. 25 textul este cât se poate de clar: I s-a închinat. Întrebarea legitimă de aici ar fi: în mijlocul suferințelor sau a problemelor oare ne mai putem închina? Răspunsul este cât se poate de clar: Da! Pentru că Fiul lui Dumnezeu merită toată închinarea! Cum a fost închinarea femeii canaanence?
a. O închinare sinceră
Domnul Isus îi apreciază pe cei care se apropie de El cu sinceritate. Închinătorul adevărat va pune accent întotdeauna pe sinceritatea lui înaintea Domnului. Un duh zdrobit și o inimă frântă ce are nevoie de ajutor într-o atitudine de sinceritate înaintea Domnului Isus atrag atenția Domnului Isus. Închinarea sinceră este întâlnirea cu Dumnezeul cel sfânt. În această întâlnire ajungem să înțelegem sfințenia, puritatea, măreția și caracterul Său. Devenim reverențioși și recunoaștem că numai El este demn să primească lauda, adorarea și închinarea noastră. Forma sau stilul de închinare nu este important; a sta, a dansa, a ridica mâinile sau a cânta nu definește închinarea „adevărată”; acestea sunt expresii ale închinării. Ceea ce este cu adevărat important este motivul închinării.
b. O închinare smerită înaintea Domnului Isus
Hristos i-a numit pe evrei copii. Ea nu s-a mulțumit cu atât, ci chiar i-a numit stăpâni, arătând cât de departe era de a se fi supărat pentru laudele aduse altora. Nu a îndrăznit să spună nici măcar un cuvânt împotriva altcuiva, căci nu o durea dacă altul era lăudat și nici nu s-a revoltat dacă a fost mustrată. Se poate vedea limpede (vv. 25 și 26) cum răspunde Domnului Isus într-un mod atât de pozitiv. O piesă lipsă în închinarea celor mai mulți este și smerenia. A fi smerit înaintea Domnului în închinare înseamnă să accepți că soluția și ajutorul Domnului Isus este desăvârșit în comparație cu voia și planul tău! Lipsesc cu desăvârșire din viața noastră sinceritatea și smerenia în închinarea pe care o aducem Domnului Isus.
3. Credința femeii canaanence
Isus a elogiat-o pentru credinţa ei mare. În timp ce iudeii – copii ai lui Dumnezeu, dar necredincioşi, nu simţeau nicio foame pentru pâine, iată că această femeie, care nu se sfia să se numească căţeluşă, striga după pâine! Se poate observa că Domnul Isus Hristos apreciază cantitatea credinței din viața acestei femei. În ciuda suferinței și a durerii pe care o avea, Domnul Isus trecând-o printr-un filtru al Său a observat în viața acesteia o credință aparte. Cum este credința pe care o avem?
În foarte multe situații, prin testele prin care am trecut, adesea am dovedit o credință îndoielnică și influențată de cel rău de a nu ne încrede cu totalitate în Suveranitatea lui Dumnezeu. În Evrei 11:1 autorul Epistolei către evrei prezintă ce înseamnă cu adevărat credința și ce presupune credința.
În viața acestei femei putem observa că, prin credința ei demonstrată putem distinge următoarele:
a. Credinţa ei a fost răsplătită.
Fiica ei s-a vindecat pe loc. Faptul că Domnul nostru a vindecat această fiică a unei femei dintre neamuri ce se afla la distanţă sugerează actuala Sa misiune, când se află la dreapta lui Dumnezeu, oferind vindecare spirituală Neamurilor, în timpul actualei ere când poporul Său străvechi este pus deoparte ca naţiune. Rezultatul credinței în puterea Domnului Isus nu poate fi altul decât unul care produce multă bucurie. Gândindu-ne la această femeie, ne întrebăm câtă vreme a așteptat poate să vadă în dreptul copilei sale eliberare, ca aceasta să trăiască o viață plină de bucurie și har? Nu doar credința femeii canaanence a fost răsplătită mai pot fi identificate în contextul Sfintelor Scripturi și alte modele care și-au dovedit credința lor în atotputernicia lui Dumnezeu. Credința Anei din 1 Samuel sau credința celor trei tineri, Șadrac, Meșac și Abed-Nego, în mijlocul cuptorului. Dumnezeu i-a protejat și au ieșit din cuptor vii și nevătămați.
b. Credința ei a fost autentică
Credința autentică este o recunoaștere a faptului că un anumit aspect este așa pentru că este adevărat. Iar cel care are o credință autentică gândește și vorbește astfel: Acest lucru este adevărat și de aceea îl cred. Credința este în legătură cu adevărul și adevărul este corelat cu credința. Mai mult, dacă un asemenea om nu înțelege că un lucru este adevărat, el spune: „Nu știu dacă acest lucru este adevărat sau nu; și deci încă nu îl cred. Cum să cred ceva ce nu înțeleg? Ar putea să nu fie adevărat.” Femeia canaaneancă a crezut cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu, care era singura soluție și cea mai importantă pentru ea în momentul acela și în vremea aceea. A crede cu adevărat în puterea Domnului Isus înseamnă să te bazezi pe biruința care vine ca un dar din partea Mântuitorului. Este credința noastră o credință autentică? Binecuvântarea poate să apară în urma credinței autentice în persoana și lucrarea Domnului Isus!
Aplicații practice:
- Puterea și măreția minunilor din viața noastră vor depinde întotdeauna doar de măsura în care îi vom ajuta pe oameni să-L vadă pe Isus și să creadă în El. Credința autentică în puterea Domnului Isus poate avea un rezultat extraordinar.
- Închinarea sinceră – plină de dragoste și realizată într-o atitudine de respect și reverență înaintea Domnului Isus ar trebui să caracterizeze mai mult slujirea noastră pe care o facem înaintea Domnului Isus. Scopurile greșite și o atitudine de mândrie îl pot îndepărta pe Domnul de fiecare dintre noi.
- Puterea rugăciunii noastre stă în credința noastră în Hristos. Rugăciunea autentică este întotdeauna rezultatul unei credințe puternice, autentice. În același timp, credința crește în urma rugăciunii (Luca 17:5; 22:31). Cu cât ne rugăm mai fierbinte (Iacov 5:16), cu atât vedem cum Domnul ne răspunde (Iacov 5:17, 18), iar credința noastră crește. Relația dintre rugăciune și credință este alimentată din ambele sensuri și funcționează doar atâta vreme cât ambele sunt active.
Întrebări pentru discuție:
- Dacă ai înțeles că prin credință poți face lucrări chiar de mai mare amploare decât cele făcute de Domnul Isus, ești doritor, gata și nerăbdător să lucrezi pentru mântuirea oamenilor?
- Ce valorează mai mult pentru tine? Ajutorul oamenilor, al fraților sau ajutorul Domnului Isus?
- Indiferent de gravitatea încercărilor sau a problemelor cu care te confrunți (boală, neputință, greutăți), crezi cu adevărat că Domnul Isus poate să intervină și să îți ofere ajutor?
- Dacă nu primești pe moment răspuns, alegi să aștepți sau te răzvrătești împotriva Domnului Isus?
autor: Bogdan Vieru, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Betania”, Padina Matei;
e-mail : vieru.bogdan97@yahoo.com
