Tema: Promisiunea odihnei mântuirii
Text biblic: Evrei 4:1–10
Verset cheie: Evrei 4:10
Ideea centrală: Adevărata odihnă a mântuirii ne este oferită de Dumnezeu, se primește prin credință și trebuie păstrată prin ascultare.
Scopul lecției: Credincioșii să experimenteze slava lui Dumnezeu în odihna mântuirii, iar prin exemplul lor oamenii necredincioși să fie motivați să caute această odihnă.
Context, destinatari și autor:
Epistola către Evrei are ca temă principală superioritatea lui Hristos în raport cu Vechiul Legământ. Datorită faptului că în textul epistolei nu este menționat numele autorului, el este necunoscut pentru noi, dar asta nu înseamnă că este anonim. Destinatarii epistolei îl cunoșteau, întrucât acesta se pregătea să îi viziteze împreună cu Timotei (Evrei 13:23). Epistola este adresată unei comunități care era bine ancorată în cunoașterea textelor Vechiului Testament, în special a primelor cinci cărți. Datorită temelor prezentate în epistolă, în special cele care țin de legea mozaică, majoritatea teologilor consideră că aceasta este adresată unei comunități iudaice.
Știm despre Timotei că a fost chemat de Pavel (2 Timotei 4:9), în ultima sa epistola scrisă, să meargă la Roma, întrucât acesta se aștepta să fie martirizat (2 Timotei 4:6). Diferiți istorici ai Bisericii confirmă moartea lui Pavel în Roma în timpul persecuției lui Nero. Totodată, autorul epistolei transmite salutul celor din Italia, locul în care se afla la momentul scrierii. Putem trage concluzia că Timotei a ajuns la Roma ca urmare a cererii lui Pavel și a fost închis în timpul persecuției neroniene (anii 65–68 d.Hr.). A fost eliberat, cel mai probabil, la sfârșitul acesteia. Persecuția este amintită în Evrei 10:32–34. Roma a fost doar un episod pentru Timotei datorită apelului lui Pavel, însă acesta s-a întors în Efes și și-a continuat lucrarea pastorală acolo până la sfârșitul vieții conform istoriei Bisericii. Deoarece logic era ca Timotei să se întoarcă la biserica pe care o păstorea, putem presupune că destinatarii epistolei sunt credincioșii bisericii din Efes sau comunitățile creștine din Asia Mică.
În primul secol, cea mai mare comunitate de creștini a fost concentrată în Asia Mică, mai ales după distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Hr. Încă dinaintea războiului iudeo-roman (66–73 d.Hr.), o însemnată parte din comunitatea creștină din Iudeea a fugit din calea persecuției și sărăciei pentru a se așeza în zone prospere și pașnice precum Asia Mică. Acolo puteau găsi prosperitate materială și însemnate comunități iudaice, după cum putem observa din Faptele Apostolilor. Ulterior au fugit și din calea războiului spre comunitățile iudaice mari. Acest lucru a dus la un aflux de evrei creștini din Iudeea, care au ajuns să fie parte a comunităților creștine din Asia Mică. Istoria Bisericii spune că membri importanți ai bisericii din Ierusalim precum apostolul Ioan și mama Mântuitorului s-au stabilit în Efes. Mulți dintre creștinii evrei voiau încă să se țină de obiceiurile legii mozaice. Astfel apare nevoia scrierii acestei epistole, spre sfârșitul persecuției neroniene (anul 68 d.Hr.), pentru a îndemna bisericile să nu se întoarcă la ritualurile legii mozaice, deoarece Hristos este superior legii mozaice în toate aspectele.
Despre autorul necunoscut al epistolei s-a scris mult. Pavel, Apolo, Luca și Sila sunt cele mai importante nume care au fost propuse. Acesta trebuie să fi fost evreu pentru a avea autoritatea și cunoașterea temeinică a Scripturilor de care dă dovadă. Se identifică pe sine ca evreu încă din Evrei 1:1 (după ce a vorbit în vechime părinților noștri). Dincolo de posibilele argumente și speculații cu privire la autor, rostim ceea ce a spus Luther: „Numai Dumnezeu știe cine a scris Epistola către evrei.”
Observații exegetice
Epistola către evrei poate fi împărțită în trei mari secțiuni:
- Superioritatea persoanei lui Hristos (1:1–4:13);
- Superioritatea preoției lui Hristos (4:14–10:18);
- Superioritatea vieții în Hristos (10:19–13:25).
Prima parte arată superioritatea persoanei lui Hristos față de profeți, îngeri, Moise și Sabat. Toate aceste elemente țintesc spre auditoriul iudaic. În ultimul dintre aceste elemente, autorul vorbește despre Sabat. Sabat înseamnă odihnă. Tema odihnei începe în capitolul 3:18 și continuă până la 4:11. Autorul afirmă că adevărata odihnă nu a fost dobândită de evrei, pentru că nu este vorba doar de o odihnă trupească, ci de una a sufletului.
1. Adevărata odihnă a mântuirii se primește
prin credință, nu prin fapte (4:1–3a)
Autorul epistolei face apel la necredința israeliților după ce au ieșit din Egipt (3:16–19). Întrucât aceștia au fost necredincioși, nu s-au putut bucura de adevărata odihnă pe care voia să le-o dea Dumnezeu. Această adevărată odihnă are în vedere mântuirea sufletului care a fost promisă din vechime. Autorul afirmă că odihna aceasta a fost dată deja celor care au crezut (v. 3a). Învățătura mântuirii prin credință este în special proclamată în epistolele pauline, dar chiar și alți autori, inspirați de Duhul Sfânt, le amintesc atât cititorilor din acele vremuri, cât și nouă, că suntem mântuiți doar prin jertfa Domnului Isus Hristos. Unul dintre cele mai clare versete din Scriptură în legătura cu mântuirea este Tit 3:5: El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt. Mântuirea venită prin credință produce odihnă sufletească. Păcatul, povara și consecințele lui produc neliniște sufletească și chiar și trupească de multe ori. Pot fi momente în care credinciosul pierde temporar pacea și odihna mântuirii când cade în păcat. David vorbește despre pierderea bucuriei mântuirii (Psalmul 51:10–12). Nu înseamnă că și mântuirea este pierdută. Duhul Sfânt, care locuiește în credincios, este întristat de păcatul acestuia (Efeseni 4:30), de aceea nu îi dă pace. Însă când păcatul este mărturisit, părtășia cu Dumnezeu și odihna mântuirii sunt restaurate (1 Ioan 1:9).
2. Adevărata odihnă a mântuirii a fost deja realizată de către Dumnezeu (4:3b–5)
Lucrarea lui Dumnezeu a fost deja terminată. Datorită faptului că noi trăim în timp și spațiu înțelegem mai greu lucrarea lui Dumnezeu prin care a realizat această odihnă de la întemeierea lumii. Același lucru este valabil și în ce privește mântuirea. Aceasta a fost deja realizată pe deplin prin jertfa Domnului Isus Hristos. Odihna pe care o dă mântuirea nu se câștigă prin faptele noastre, ci a fost împlinită prin moartea și învierea Mântuitorului. Aceasta este vestea bună pe care am primit-o prin credință. Încă înainte de a muri pe cruce, Hristos promite că va oferi odihnă celor în nevoie: Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
Autorul Epistolei către evrei alocă cea mai însemnată parte dintre toate argumentele epistolei preoției mijlocitoare a lui Hristos, aproximativ 5–6 capitole. Iertarea lui Hristos a fost odată pentru totdeauna (Evrei 10:10), spre deosebire de Vechiul legământ unde trebuiau aduse jertfe continuu. Odihna oferită de mântuire este doar prin jertfa lui Hristos. Desigur, aceasta nu înseamnă că putem trăi cum dorește firea pământească. Suntem chemați la a trăi în ascultare și în fapte bune. Însă faptele bune nu produc mântuirea, ci sunt roada mântuirii. Mântuirea este confirmată de trăirea noastră în ascultare de Dumnezeu.
3. Momentul potrivit pentru adevărata odihnă a mântuirii este astăzi (vv. 6–7)
Mai departe autorul epistolei caută să încurajeze cititorii să nu întârzie căutarea odihnei mântuirii. Modul în care dă acest îndemn este printr-un citat din Psalmul 95:7–8. După cum israeliții din vechime și-au împietrit inima, tot așa există și astăzi mulți care își împietresc inima și nu ascultă îndemnul Duhului Sfânt de a veni la adevărata odihnă oferită în Hristos Isus. Mulți oameni caută o odihnă trecătoare a sufletului. Însă micile bucurii ale vieții nu sunt suficiente pentru a oferi odihna permanentă a sufletului pe care o poate oferi doar mântuirea. Micile bucurii găsite într-un concediu, o nouă casă, o nouă mașină, nu fac decât să ne ofere bucurie trecătoare și să ne facă să întârziem în a căuta cu adevărat scopul vieții noastre. După o vreme, sufletul se va simți la fel de împovărat de păcat. De aceea nu trebuie să amânăm să primim această odihnă a mântuirii promise prin jertfa Mântuitorului. Cel mai potrivit moment îl reprezintă azi. Nu avem garanția că ziua de mâine va fi a noastră. Sunt destui tineri care și-au pierdut viața din diferite motive. Tinerețea nu e garanția unei vieți lungi.
4. Adevărata odihnă a mântuirii este oferită de către Dumnezeu (vv. 8–11)
Dumnezeu oferă odihna mântuirii pentru că El se bucură de această stare în mod continuu. Dumnezeu este exemplul suprem al credinciosului. De aceea, avem îndemnul de a fi sfinți așa cum și Tatăl nostru cel ceresc este sfânt (1 Petru 1:18). El oferă copiilor săi ce are mai bun. Doar Tatăl a mai putut să-i ofere fiului risipitor odihna și, de aceea, s-a întors cu pocăință la acesta (Luca 15:11–31).
În exemplul dat, autorul face apel la cucerirea țării Canaan. Stabilirea în țara promisă nu a însemnat că Iosua le-a putut oferi sau garanta adevărata odihnă. Singurul care poate oferi adevărata odihnă a mântuirii este Dumnezeu. El este cel care a promis-o și El este singurul care o poate oferi. Dumnezeu s-a odihnit de lucrarea Sa încă de la creație, în ziua de Sabat. O odihnă asemănătoare ca aceea ne este oferită în dar de către Creatorul.
Autorul încheie îndemnul său printr-un avertisment, de a nu fi neascultători. Odihna se primește prin credință, iar căderea este rezultatul neascultării. Să luăm seama ca să trăim prin credință.
Aplicații practice:
- Să Îi mulțumim lui Dumnezeu că a oferit odihnă sufletelor noastre. Atâția oameni o caută în tot felul de lucruri și nu o găsesc.
- Să ne cercetăm inima și, dacă se întâmplă să pierdem pacea și bucuria mântuirii, să ne mărturisim păcatul și să ne întoarcem cu pocăință la Dumnezeu.
- Să le vorbim și altora despre odihna pe care o pot găsi în Hristos. Nu avem idee câți oameni își chinuie sufletul, deși nu îi lasă pe alții să vadă asta. Să căutăm ocaziile potrivite în care am putem vesti odihna mântuirii.
Întrebări pentru discuții:
- Cum putem primi această odihnă a mântuirii?
- Avem, în mod personal, adevărata odihnă a mântuirii?
- Dacă, din cauza păcatului, am pierdut această stare de odihnă oferită de mântuire, ce trebuie să facem pentru a o recăpăta?
autor: Beniamin Cruceru, pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Harul” din Slatina, jud. Olt
