Tema: Disciplina discernământului
Text biblic: Evrei 5:11–6:3
Verset cheie: Evrei 5:14
Ideea centrală: Viața de credință cuprinde o succesiune de decizii și, în funcție de hotărârile pe care le luăm, se poate vedea maturitatea noastră spirituală. Asemenea altor discipline spirituale, discernământul spiritual se formează prin exersare perseverentă.
Scopul lecției: Să înțelegem că un credincios matur nu se oprește doar la a face deosebire între bine și rău, ci este preocupat să-i ajute și pe alții să dobândească discernământul spiritual, astfel încât să ia cele mai înțelepte decizii.
Textul pe care îl studiem azi vorbește nu atât de mult despre ce facem, ci despre ceea ce suntem, iar accentul cade pe maturitatea spirituală. Aceasta este cheia înțelegerii întregului pasaj biblic. Discernământul spiritual ne oferă un mijloc prin care să ne evaluăm viața, familia, biserica și societatea.
Statisticile anuale ale bisericilor noastre indică o situație îngrijorătoare care reclamă o schimbare nu doar de formă, ci una conștientă și serioasă. Una dintre cauzele care provoacă atât de multe probleme este lipsa de maturitate spirituală a membrilor bisericii. Credincioșii imaturi au dificultăți în a cântări bine deciziile sau în evaluarea corectă a învățăturilor și practicilor ecleziale.
I. Necesitatea maturizării pentru dobândirea discernământului
Autorul Epistolei către evrei ne îndeamnă insistent să manifestăm interes pentru maturizarea spirituală. Mai întâi, trebuie subliniat faptul că maturizarea sau creșterea este necesară și normală. În fiecare domeniu al vieții noastre trebuie să existe indicii ale creșterii. Este de dorit să vedem o maturizare în plan fizic, psihic, în cunoaștere, în dobândirea unor deprinderi la locul de muncă etc.
În mod evident, nu putem și nu ne este îngăduit să rămânem la același stadiu pentru mai mult timp. Autorul îi mustră pe credincioșii care s-au oprit din creșterea spirituală, unii dintre ei, chiar la noțiunile de bază sau la starea de copilărie spirituală.
Evrei 6:1 reprezintă starea normală pentru cei care au un parcurs sănătos pe calea credinței: „să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite”. Cuvintele cheie aici sunt: elementare (începătoare) și maturitate (desăvârșire).
Ce trebuie să știm despre creșterea spirituală și care sunt obiectivele noastre atunci când ne gândim la maturizare? Cuvântul „desăvârșite” (6:1) este traducerea termenului grecesc teleios care, în acest context, are sensul de „matur”. Același sens îl are și în Matei 5:48: Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.
Prin urmare, maturizarea este o responsabilitate pe care Domnul Isus a încredințat-o tuturor ucenicilor Săi. Aceasta nu vine de la sine, nici odată cu vârsta sau vechimea în credință, căci altfel nu ar mai fi fost o cerință pentru ucenicii Domnului. Dimpotrivă, noi trebuie realmente să tânjim să ajungem la nivelul în care reflectăm imaginea lui Dumnezeu. Chemarea noastră este să devenim desăvârșiți, în sensul de maturi și trebuie să ne exersăm discernământul pe care îl avem, pentru că doar așa putem dobândi cunoștințele și capacitatea necesară de a gestiona lucruri mai profunde.
Aceeași idee o găsim în 1 Corinteni 14:20: Fraților, nu fiți copii la minte, ci la răutate fiți prunci, dar la minte fiți oameni mari. Pavel îi așază aici pe credincioșii maturi în contrast cu copiii imaturi. În mod evident, este imposibil să dobândim disciplina discernământului atât timp cât rămânem în sfera prunciei. Dimpotrivă, dobândirea discernământului este o stare normală și necesară, așa cum subliniază apostolul Pavel în 1 Corinteni 13:11: Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc.
Credincioșii din Corint aveau atât de multe probleme în biserică din cauza faptului că ei se comportau încă asemenea unor copii deși erau binecuvântați cu o mulțime de daruri spirituale.
II. Maturizarea depinde de hrana pe care o folosim
Versetele 12–14 din Evrei 5 descriu consecințele lipsei de discernământ și subliniază condiția oamenilor care deși au vechime în umblarea cu Domnul au devenit totuși „greoi la pricepere”. Autorul consideră că este gravă situația celor care nu pot digera hrana tare.
Fără îndoială, există hrană bună și necesară pentru pruncii în credință, dar există hrană și pentru cei maturi din punct de vedere spiritual. Cea din urmă este o hrană față de care creștinii imaturi n-au niciun interes sau pe care n-o pot suporta. Marea dezamăgire a scriitorului era să constate că unii dintre cei care erau preocupați cândva de lucruri mai profunde, nu doar că au stagnat în dezvoltarea lor lăuntrică dar s-au întors spre „lapte”, adică spre o stare infantilă.
Copiii sunt niște ființe încântătoare pe care ne place să le avem prin preajmă, însă aceștia au multe limitări. Una dintre cele mai problematice însușiri ale copiilor este instabilitatea. În plan spiritual, pruncii în credință sunt cunoscuți pentru nestatornicia lor. Sunt interesați pentru o vreme de un anume lucru iar apoi ceva cu totul diferit le va capta interesul. Dacă nu găsesc nimic nou și incitant vor muri de plictiseală.
Când ne începem viața creștină, cu toții o începem ca niște copii, dar Biserica trebuie să crească și să progreseze de la acest stadiu. Însă mijlocul prin care trebuie să se întâmple lucrul acesta este întrebuințarea hranei tari. Autorul Epistolei către evrei ne dă următoarele îndemnuri (6:1)
a) să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și
b) să mergem spre cele desăvârșite.
Ce sunt lucrurile începătoare?
Acestea nu sunt doctrinele fundamentale ale creștinismului ci învățăturile elementare pe care le-au primit atunci când au îmbrățișat creștinismul. Îndemnul de a părăsi aceste învățături nu are sensul de a le abandona ca și cum acestea n-ar fi bune… Creștinul matur a trecut la etape superioare, el a promovat sau a trecut la învățături mai profunde.
În contextul respectiv evreii convertiți la creștinism aveau probleme cu renunțarea totală la iudaism și îmbrățișarea creștinismului. Ei au înțeles că pe Calea credinței sunt încercări și necazuri. Pe de o parte, este calea crucii pe care întâmpinăm multe lupte cu ispitele, cu sinele, cu poftele păcătoase. Pe de altă parte, creștinismul presupune maturizare, aprofundare în cunoașterea lui Dumnezeu, acțiune cu dedicare…, iar evreii care au venit spre creștinism aveau împotriviri din toate părțile: de la confrații lor iudei sau de la păgânii care urau creștinismul, așa cum îl detestă lumea și azi.
Ceea ce vrea să sublinieze autorul este următorul lucru: o temelie doctrinară a fost așezată în Vechiul Testament, cuprinzând cele șase învățături de bază din vs. 1 și 2: pocăința de faptele moarte, credința față de Dumnezeu, botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică.
Toate aceste principii primare reprezintă iudaismul, care avea un caracter pregătitor pentru venirea lui Hristos. Dar acum trebuia făcut un pas important: de la copilărie la maturitate spirituală, de la revelația parțială a Vechiului Testament la revelația deplină prin Fiul, de la umbră la substanță/realitate.
Partea cea mai dureroasă este că unii oameni se opresc la lucrurile simple sau la cele de bază, pe care autorul le numește „lapte”. Sensul vieții înseamnă creșterea în toate privințele. Aceasta este legea ei naturală. Dacă nu-i așa, atunci totul se clatină, provoacă îngrijorare și durere.
III. Creșterea spirituală duce la evaluarea corectă a lucrurilor
Scriitorul arată în 5:14 că există o legătură directă între „hrana tare” și discernământul necesar pentru a distinge „binele și răul”. Una dintre tragediile care se întâmplă în zilele noastre este că avem oameni imaturi în biserică. Aceștia sunt atrași de grupările care pretind că le oferă o spiritualitate nouă. Oricând apare cineva cu un anume tip de teologie amăgitoare există grupuri de creștini care îmbrățișează imediat acea himeră spirituală.
Această atitudine este o măsură a imaturității și slăbiciunii credincioșilor. Atât timp cât se hrănesc numai cu laptele spiritual, sunt foarte ușor de păcălit/înșelat chiar dacă merg pe calea credinței de mai mult timp. În mod evident, cei ce rămân la adevărurile începătoare nu vor dobândi discernământul necesar pentru a depăși manifestările copilărești amintite anterior.
Cunoașterea adevărului, mai exact cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, este singurul și cel mai important factor stabilizator în Biserica lui Isus Hristos, precum și secretul creșterii sale.
Duhul Sfânt, care se află în inimile și viețile creștinilor, știe că lucrul de care noi avem nevoie este învățătura din Biblie și, de aceea, pune în noi o foame pentru aceasta.
Și astfel, deși uneori este mai puțin captivant decât ne-am dori să fie, Duhul Sfânt ne spune că acesta este lucrul de care avem nevoie. Pentru că aceasta este modalitatea prin care creștem și devenim capabili să discernem între adevăr și amăgire, aceasta este calea prin care dobândim discernământ și devenim statornici. Prin acest mijloc Biserica progresează în direcția maturizării spirituale.
Evrei 5:14 descrie capacitatea omului care s-a hrănit cu „hrana tare” și anume: s-a deprins prin întrebuințare, să deosebească binele și răul. De înțelegerea diferenței dintre bine și rău depind fericirea sau nefericirea noastră, împlinirile sau frustrările. Această distincție nu vine de la sine, ci presupune exercițiu și muncă susținută. Atât în lucrurile mari, cât și în cele mici trebuie să existe o permanentă evaluare și o distingere dintre bine și rău.
Progresul și maturizarea noastră nu depind de agerimea minții, de talentele sau studiile noastre, ci de credincioșia cu care stăruim în viața de toate zilele, ca să deosebim ceea ce este după voia Domnului de ceea ce nu-I este plăcut.
Japonezii au o metodă ingenioasă de a închirci copacii uriași din pădure ca să-i poată ține într-un vas mic. Tehnica se numește bonsai. Ei taie rădăcina principală a copacului, reducându-i hrănirea la rădăcinile de la suprafață.
Când privești la un bonsai, amintește-ți de tragedia infantilismului spiritual al celor care de mult trebuia să fie învățători, dar au rămas la „lapte”. În loc să fie stejari falnic, care să adăpostească la umbra lor zeci de oameni, ei sunt arbori pitici care își duc viața într-un ghiveci.
Fiecare suflet este condamnat pipernicirii până când dobândește rădăcina pivotantă, adică pe Hristos ca Domn, care să-l facă să privească în sus și nu mereu spre greutățile zilnice ale vieții, spre oamenii din lume, spre viclenia lui Satan sau spre amăgirile lui.
Întrebări pentru discuții:
• Este posibil ca un om născut din nou să trăiască într-o stare perpetuă de imaturitate spirituală?
• Care sunt caracteristicile credincioșilor imaturi?
• De ce preferă unii să rămână la starea de pruncie spirituală?
• Care sunt pașii pe care trebuie să-i facă cineva pentru a ieși din sfera copilăriei duhovnicești?
• Care sunt dovezile maturității unui credincios?
• Cum ne putem menține motivația de a crește?
autor: Daniel Cojiță, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Renașterea” Arad;
e-mail: danielcojita@yahoo.com
