Tema: Disciplina slujirii
Text biblic: Marcu 10:32–45
Verset cheie: Coloseni 3:23, 24
Ideea centrală: Alături de celelalte discipline spirituale, slujirea are menirea de a ne transforma tot mai mult în asemănarea cu Domnul Isus. O slujire izvorâtă dintr-o inimă smerită are întotdeauna ca scop binecuvântarea celorlalți și glorificarea lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să ne conștientizeze cu privire la nevoia cultivării unei discipline personale în ce privește slujirea și modelarea acesteia după exemplul de slujire al Domnului Isus.
Observații contextuale și exegetice:
Pasajul care face obiectul studiului nostru este prefațat de un episod în care Domnul Isus prevestește patimile și moartea Sa. Este deja a treia oară când Mântuitorul face acest lucru într-un interval de timp relativ scurt (Marcu 8:32–9:1, 9:30–50), iar imediat după fiecare dintre aceste trei prevestiri a morții Sale, Isus este nevoit să corecteze înțelegerea ucenicilor cu privire la rolul și slujirea lor.
Pe cât de consecvent a fost Isus în a-i învăța pe ucenici că mândria și auto promovarea nu au ce căuta în viețile și slujirea lor, pe atât de consecvenți s-au dovedit a fi ucenicii în a nu înțelege lecția smereniei și a lepădării de sine. Cererea cu care doi dintre ucenicii Lui, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la Isus este o dovadă clară a acestei triste realități.
1. Cererea celor doi ucenici
Conținutul cererii lor constă în exteriorizarea dorinței de a avea parte de poziții privilegiate în viitoarea împărăție a lui Hristos. Urgența cererii lor poate fi motivată de faptul că ei considerau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată (Luca 19:11) și în același timp de faptul că se aflau în drum spre Ierusalim (Marcu 20:32), locul probabil asociat în mintea lor cu instaurarea acestei împărății. Logica cererii ar putea fi explicată având ca un posibil punct de plecare precizarea Domnului Isus că atunci când Fiul omului va sta pe scaunul de domnie al măririi Sale, ucenicii Lui vor ședea și ei pe douăsprezece scaune de domnie (Matei 19:28). Prin urmare, Iacov și Ioan au vrut să se asigure că vor domni unul la dreapta, iar altul la stânga lui Isus. În plus, mama acestor doi ucenici își dorea mult aceste poziții pentru fiii ei (Matei 20:20–21).
În același timp, e posibil ca cei doi să fi provenit dintr-o familie mai privilegiată decât ceilalți ucenici (tatăl lor își permitea să plătească angajați: Marcu 1:20). Nu în ultimul rând, Iacov și Ioan făceau parte din cercul intim al Domnului Isus (Marcu 5:37), iar dacă mama lor era Salome, sora Mariei, atunci ei erau verișorii lui Isus. Toți acești factori ar putea explica la prima vedere statutul privilegiat cerut de cei doi. Cu toate acestea, greșeala cererii lor constă în faptul că nu este o rugăminte izvorâtă din spiritul învățăturii lui Hristos și nu este inspirată din modelul de slujire al Domnului Isus. În plus, ignoră suveranitatea lui Dumnezeu care stă la baza deciziei de a acorda locuri privilegiate în slavă (Marcu 10:40).
2. Corecția făcută de Domnul Isus
Chiar dacă este de apreciat credința celor doi în realitatea unei viitoare împărății, cererea lor nu a fost o simplă dorință nevinovată și bine intenționată de a sta cât mai aproape de Domnul Isus. Iacov și Ioan au urmărit interesul și avantajul personal încercând să se autopromoveze în cadrul acestei împărății. Prin urmare, Domnul Isus îi mustră pentru ignoranță și bravură ieftină (Marcu 10:38). Întrebându-i dacă sunt în stare să bea paharul pe care îl va bea El și să fie botezați cu botezul cu care urma să fie botezat El, Isus le atrage atenția că la slavă se ajunge doar prin suferință. Cei doi, la fel ca Petru înaintea lor (Matei 16:22), contemplau posibilitatea unei coroane fără cruce, glorie fără suferință, onoare fără umilință.
La întrebarea Domnului Isus cei doi răspund afirmativ, fără ezitare, fără a înțelege și fără a cere clarificări. Înțelegerea va veni ani mai târziu când Iacov va fi executat de către Irod (Fapte 12:2) iar Ioan va fi exilat pe insula Patmos (Apocalipsa 1:9). La aceste situații face referire Domnul Isus atunci când recunoaște că cei doi vor bea paharul și vor fi botezați ca și El (10:39). Dar până atunci, râvna, loialitatea și eroismul lor s-au risipit imediat în preajma suferințelor și morții Mântuitorului lor (Matei 26:31, 56).
3. Concluzia pentru toți cei doisprezece
Domnul Isus corectează atât atitudinea celor doi ucenici cât și nemulțumirea celorlalți zece. Toți doisprezece aveau o gândire greșită, întrucât indignarea celor zece izvora din invidie: erau mânioși că Iacov și Ioan le-au luat-o înainte cu această cerere îndrăzneață (Marcu 10:41). Așadar, ucenicii se făceau vinovați nu de o neînțelegere minoră, ci de o eroare majoră a gândirii cu privire la slujire iar Isus s-a văzut dator să le pună gândurile în ordine evidențiind diferența fundamentală dintre slujirea creștină și modul de relaționare și conducere al lumii (10:42–44).
În timp ce cârmuitorii neamurilor domnesc cu autoritate și adesea stăpânesc în mod abuziv, modelul creștin de slujire (10:45) se bazează pe altruism, dragoste față de ceilalți, lepădare de sine și sacrificiu personal în favoarea binelui altora. Expresia să slujească atribuită Fiului omului este diakoneo, slujirea pe care o face un rob. Pe lângă aceasta, apogeul lucrării Fiului omului a fost să slujească dându-și viața pentru alții, spre deosebire de apogeul lucrării fiilor lui Zebedei care s-a dorit a fi o poziție cât mai înaltă în împărăție.
Modelul Apostolului Pavel
Ca unul care a călcat hotărât și riguros pe urmele Domnului Isus, apostolul Pavel a știut că slujirea creștină nu se rezumă doar la predicare, păstorire, evanghelizare, misiune sau plantare de biserici. Pe cât de importante sunt aceste lucrări, pe atât de apreciate sunt și multe alte tipuri de slujire. De aceea, Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Colose ca orice fac să facă din toată inima, ca pentru Domnul (Coloseni 3:23, 24). Contextul în care apare îndemnul acesta sunt relațiile din familie (3:18–21) și cele de la serviciu (3:22; 4:1), două domenii în care slujirea în smerenie este cheia armoniei și unității.
Descriind strict slujba apostolilor, Pavel folosește în 1 Corinteni 4:1 termenul hyperetes care se referă la vâslașii din catul cel mai de jos al unui vas de război grecesc. Apoi, slujitorii sunt asemănați cu niște ispravnici (oikonomos) care trebuie să fie întotdeauna credincioși în lucrarea încredințată lor (4:1, 2). În al treilea rând, Pavel amintește că cei ce slujesc ajung adesea să fie disprețuiți și călcați în picioare din cauza slujirii lor (4:13). Nu în ultimul rând, slujirea mai înseamnă și asumarea rolului deosebit de important de părinte spiritual (4:15). Toate aceste posturi necesită smerenie, efort, disciplină, perseverență și sacrificiu.
Motivații pentru slujire
Slujirea după modelul Domnului Isus este motivată de câteva atitudini duhovnicești.
1. Ascultare
Adresându-se copiilor lui Israel, Moise le poruncește: Mergeți după Domnul Dumnezeul vostru; Lui să-I slujiți. (Deuteronom 13:4) Atunci când slujirea este motivată de ascultare, tipul sau mărimea slujirii nu mai are însemnătate. A nu sluji este un păcat.
2. Recunoștință
Profetul Samuel a cerut poporului: Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-L cu credincioșie […], căci vedeți ce putere desfășoară printre voi. (1 Samuel 12:24) Slujirea autentică are loc atunci când vine în urma recunoașterii și aprecierii lucrărilor și binecuvântărilor lui Dumnezeu.
3. Bucurie
Psalmistul scrie: Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui! (Psalmul 100:2). Neemia a fost luat la rost de împăratul Artaxerxe din cauză că a avut fața tristă iar lui Neemia i-a fost frică știind că unii au plătit cu viața când nu au slujit cu bucurie (Neemia 2:2). Bucuria nu poate fi forțată sau mimată, ea motivează în mod natural slujirea celui răscumpărat.
4. Iertare
Slujirea profetului Isaia a fost un rezultat imediat al faptului că păcatul lui a fost ispășit și nelegiuirea lui a fost îndepărtată (Isaia 6:6–8). Slujirea nu este motivată de vină, nici nu are scopul de a obține iertare, ci are loc ca o consecință naturală a iertării păcatelor.
5. Smerenie
Spălând picioarele ucenicilor Domnul Isus a lăsat în urmă o pildă de slujire plină de umilință (Ioan 13:12–16). Apostolul Pavel îndeamnă ca, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși și să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora (Filipeni 2:3, 4). Slujirea în smerenie duce la o tot mai mare asemănare cu Hristos.
6. Dragoste
Slujirea veritabilă nu poate fi făcută decât din dragoste pentru Dumnezeu și oameni (Galateni 5:13; Marcu 12:28–31). Atunci când dragostea se răcește, slujirea dispare sau devine o povară. Slujirea fiului cel mare din pilda fiului risipitor este un exemplu concludent în acest sens (Luca 15:28–30). Este posibil ca și slujirea Martei să fi fost deficitară la capitolul acesta (Luca 10:40).
Aplicații practice:
- Chiar dacă sacrificiul lui Hristos de la cruce a fost și va rămâne unic în ce privește puterea de răscumpărare a celor păcătoși, el ne oferă tuturor un exemplu suprem de slujire jertfitoare în viața de zi cu zi. Modelul creștin de conducere nu este cel al directorilor de corporații, ci al Aceluia care a practicat arta ligheanului și prosopului (Ioan 13:4, 5) și și-a dat viața pentru cei din turma Lui (Ioan 10:11). În Împărăția lui Dumnezeu adevărata măreție se măsoară după slujirea noastră, nu după numărul slujitorilor noștri. Se vede nu în cât de mult am urcat pe scară, ci în cât de jos am fost gata să coborâm pe scară de dragul celorlalți. Statutul slujitorului creștin este cu atât mai înalt cu cât treptele coboară.
- Actul Cinei și cel al Botezului nu au fost niciodată menite să fie tratate ca niște ritualuri golite de conținut și efectuate în mod mecanic, în virtutea unei tradiții sau urmărind un profit strict personal. Însemnătatea acestor două acte este strâns legată de ucenicie și slujire. Cina are menirea de a aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Domnului Isus să fie frânt și sângele Său să fie vărsat (1 Corinteni 11:24–25). De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-și facă cercetarea de sine (1 Corinteni 11:28). Botezul este simbolul înmormântării omului vechi și al învierii omului nou pentru o viață nouă cu Hristos (Romani 6:4). Dar acest simbol ilustrează o realitate concretă. Prin urmare, pentru ca cineva să fie botezat trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat. Trebuie, deci, să fi îndeplinit condițiile mântuirii: pocăința și credința.
- În Bisericile din Noul Testament au existat diferite feluri de lucrători, dar ele au avut numai două clase de slujire care au condus lucrările spirituale și materiale ale Bisericilor: bătrânii (prezbiteri, păstori, episcopi) și diaconii (Filipeni 1:1). Titlurile deepiscop, prezbiter șipăstor au fost date celui mai înalt slujitor din Bisericile Noului Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una și aceeași slujbă: supravegherea, păstorirea și cârmuirea spirituală a Bisericii (Faptele ap. 20:17, 28). Diaconii au slujba de a-l ajuta pe păstor în însărcinarea administrării bunurilor materiale ale bisericii. În cadrul bisericilor locale contemporane un rol important îl au și slujitorii implicați în lucrarea cu copiii, adolescenții, tinerii și surorile. De asemenea, slujirea în domenii ce țin de curățenie, ospitalitate, pază și ordine este la fel de valoroasă în ochii lui Dumnezeu. Fie că este făcută în public sau este făcută în ascuns, orice slujire făcută în smerenie este dorită, apreciată, și bine primită de Domnul.
- Întrucât a sluji necesită a fi disciplinat, Domnul Isus rămâne cel mai disciplinat Slujitor care a trăit vreodată. La fel și slujirea noastră trebuie să dovedească perseverență, să implice efort susținut și să solicite sacrificiu. Uneori, slujirea este foarte grea, dar niciodată în zadar. Am fost înzestrați pentru slujire, suntem întăriți în timpul slujirii și vom fi răsplătiți pentru slujirea noastră. Atunci când slujim fiecare după darul pe care l-am primit (1 Petru 4:10), când sporim totdeauna în lucrul Domnului (1 Corinteni 15:58), osteneala noastră nu va fi niciodată zadarnică, pentru că Dumnezeu nu este nedrept ca să uite truda noastră (Evrei 6:10) și vom primi de la El răsplata moștenirii (Coloseni 3:24). Versurile poetului Traian Dorz surprind frumos acest adevăr măreț:
Ia jugul lui Hristos pe umeri
Și trage lângă El arând
Chiar dacă semeni numai lacrimi
Și umbli numai suspinând.
Hristos cel sfânt te va cunoaște
Odată-n cerul Lui de sus
Nu după haina ce-ai purtat-o,
Ci după sarcina ce-ai dus.
autor: Cătălin Croitor, păstor, Biserica Baptistă „Betleem” Suceava;
e-mail: catalincroitorr@yahoo.com
