Secțiunea I; Lecția a VII-a 

Tema: Legământul davidic

Text: 2 Samuel 7:1–29

Verset cheie: 2 Samuel 7:12, 13

Ideea centrală: În planul istoriei răscumpărării omenirii din păcat, Dumnezeu se angajează prin legământul davidic să protejeze linia regală până la adevăratul împărat care urma să vină, și anume Domnul Isus.

Scopul lecției: Să ne ajute să vedem slava lui Dumnezeu manifestată în promisiunea Lui de a proteja o linie genealogică regală până la Domnul Isus care este adevăratul Rege Căruia Îi suntem datori să ne supunem în fiecare zi.


Introducere

Au trecut ani de zile de la legămintele mozaic și deuteronomic care au consacrat poporul Israel ca fiind un popor aparte din care urma să vină adevărata Sămânță promisă în Geneza 3:16. După o lungă perioadă sub conducerea lui Iosua și mai apoi a judecătorilor, poporul Israel a ajuns să trăiască și perioada monarhiei. 2 Samuel 7 are loc în perioada „de aur” a poporului Israel atunci când au fost conduși de cel mai mare împărat al lor, și anume de David. 

În contextul în care David vrea să zidească un templu Domnului, renunțând astfel la ideea de cort al întâlnirii, Domnul găsește cu cale să încheie un legământ între El și David, iar subiectul acestui legământ este promisiunea unui rege neprihănit și puternic care va fi urmașul lui David.  

Asemenea celorlalte legăminte putem vedea crâmpeie din slava lui Dumnezeu descoperite și în relatarea acestui legământ davidic, numit așa pentru simplul motiv că a fost încheiat cu David. 

Care sunt trăsăturile esențiale ale legământului davidic?

Observații contextuale/exegetice 

1. Atotsuficiența Domnului în raport cu oamenii (vs. 1–7)

Pasajul începe cu o dorință venită din partea lui David după ce nu a mai avut parte de războaie și Domnul l‑a ajutat să întărească împărăția lui Israel sub conducerea lui. David are pe inimă să zidească o casă de cedru, adică un Templu, pentru că până la acea vreme prezența Domnului era manifestată în cortul întâlnirii, făcut de Moise la porunca lui Dumnezeu pe vremea ieșirii din Egipt.(v. 2). În primă fază Natan este de acord cu această idee și îl îndeamnă pe David să pună în aplicare dorința sa pentru că este una bună (v. 3). A doua zi însă Natan este trimis înapoi la David de către Domnul cu un alt mesaj care anunță că nu David va fi cel ce va construi templul.

În v. 5 Domnul îi aduce aminte lui David că niciun om nu poate să construiască o casă suficient de mare care să‑L cuprindă pe Domnul. Mai mult, Domnul nici nu a vrut așa ceva. Peste tot pe unde a fost cu poporul Israel în călătoriile lui, Domnul a „locuit” într‑un cort după cum a poruncit El. Domnul nu a cerut niciodată să‑I fie construită o casă. În aceste versete Domnul nu‑l mustră pe David pentru dorința lui de a zidi o casă, pentru că această dorință nobilă a izvorât dintr‑o inimă catre a dorit ca Domnul să fie slăvit. În v. 13 Domnul îl anunță pe David că în cele din urmă va avea o casă zidită însă de unul din urmașii lui.

Astfel, primele șapte versete nu sunt o admonestare a lui David din partea Domnului ci, mai degrabă o declarație a atotsuficienței divine. Înainte ca să înceapă lucrările la o viitoare casă de închinare dedicată Domnului în Ierusalim, a fost nevoie ca David și întregul popor să aibă înaintea ochilor lor faptul că Dumnezeul lor este atotsuficient și nu are nevoie de nimic din ceea ce omenirea îi poate oferi. 

Atunci când un credincios se bazează și își găsește bucuria în faptul că Dumnezeul pe care el îl slujește este atotsuficient în El Însuși, atunci Dumnezeu este onorat și astfel slava Lui este manifestată. În Isaia cap. 41 Domnul are un mesaj dur pentru toți cei care se închină înaintea unor idoli care au nevoie de ajutorul oamenilor: Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruiește cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună”, și țintuiește idolul în cuie ca să nu se clatine. Aceleași lucruri le spune Domnul și în Isaia 44. 

În aceste pasaje din Isaia, Domnul prin gura profetului se declară uimit de modul în care oamenii se pot închina înaintea unui idol care are nevoie să fie construit, înfrumusețat și fixat în podea ca să nu se clatine, când ei au de partea lor un Dumnezeu care Își este atotsuficient și care nu depinde de nimeni și de nimic. Este aceeași imagine a Domnului revelată în 2 Samuel cap. 7. 

Astfel, slava Domnului este descoperită în această atotsuficiență a Sa. Credinciosul care înțelege acest adevăr biblic va avea o altă perspectivă cu privire la slujirea Domnului. Nu va vedea slujirea Domnului ca un favor pe care i‑l face Domnului ca și când El are nevoie de ceva, ci va vedea slujirea ca pe un favor pe care Domnul îl face slujitorului în așa manieră încât, chiar dacă Domnul nu are nevoie să fie slujit de mâini omenești (Faptele ap. 17:25), El totuși este gata să răsplătească slujirea făcută din toată inima. 

2. Promisiunea divină a unui moștenitor care va domni veșnic (vs. 8–16)

Chiar dacă Domnul nu are nevoie de o casă construită de David ca să locuiască în ea, El este atât de măreț încât îi face o promisiune deosebit de importantă lui David. Chiar dacă nu David va zidi Domnului o casă, totuși Domnul va zidi o casă lui David. Este un joc deosebit de cuvinte în relatarea acestui legământ (v. 11b). David nu Îi va zidi o casă Domnului (adică o clădire în care El să locuiască), dar Domnul îi va zidi o casă (adică o dinastie, o sămânță de urmași) lui David, în așa fel încât împărăția și linia genealogică regală a descendenților lui David să rămână veșnic înaintea Domnului (v. 16). 

Această dăinuire veșnică a împărăției lui David este un aspect al învățăturii Scripturii deosebit de important și pentru noi astăzi. Textul este de fapt o profeție și, asemenea multor alte profeții prezente în Vechiul Testament, are o dublă împlinire în două persoane diferite. 

Mai întâi, promisiunea Domnului de a întări dinastia regală a lui David are de‑a face cu fiul său care urma să ajungă la tron, adică Solomon. Cel care va zidi o casă Domnului așa cum a fost promis în v.13 este Solomon. El este primul descendent din casa lui David care va fi întărită pe vecie. 

Însă sunt unele porțiuni ale acestei promisiuni care nu pot fi puse în dreptul lui Solomon. De aceea, promisiunea îl vizează nu doar pe Solomon, pe fiul lui, Roboam sau pe oricare din împărații Israelului despre care citim în cărțile 1 și 2  Împărați, ci în cele din urmă promisiunea are de‑a face cu adevăratul împărat al lui Israel care este un urmaș al lui David. Noul Testament ne descoperă faptul că este vorba despre Domnul Isus, Dumnezeul întrupat, ca să fie o jertfă de ispășire pentru păcatele oamenilor, toate acestea însă cu scopul de a fi un Împărat peste tot pământul. De aceea, genealogia din Matei este crucial de importantă, pentru că leagă persoana Domnului Isus de linia regală a lui David, fiind astfel împlinirea totală a aceea ce Dumnezeu Tatăl a promis în 2 Samuel 7. 

Astfel, legământul davidic este o promisiune unilaterală din partea lui Dumnezeu Tatăl, prin care s‑a angajat să păstreze vie o linie regală a descendenților lui David (chiar și prin robia babiloniană) până la Domnul Isus, adevăratul rege. Domnul Isus nu a avut descendenți, astfel că El este finalul acestei descendențe davidice. Domnul Isus trăiește și este Împărat peste tot pământul. 

Întoarcerea la Domnul, adică mântuirea din păcate, are de‑a face cu supunerea sub această domnie veșnică a Domnului Isus, descendentul din familia lui David care a existat dinainte de a se fi născut David, pentru că El este din veșnicie. Credinciosul care consideră că poate fi izbăvit din păcatele sale și iertat dar vede supunerea sub domnia lui Hristos ca fiind opțională, nu a înțeles nimic din ceea ce presupune convertirea. Nu a înțeles nimic din modul în care slava Domnului este descoperită în domnia Fiului Său peste cei credincioși și peste creație.

3. Preamărirea recunoscătoare a mărinimiei divine (vs. 17–29)

Înaintea acestei promisiuni uimitoare din partea Domnului pentru David, răspunsul lui este doar unul de preamărire și de acceptare a planului lui Dumnezeu. Chiar dacă David a primit un răspuns negativ din partea Domnului vizavi de construirea unui Templu în care Domnul să‑Și manifeste prezența, în versetele 17–29 David își varsă inima înaintea Domnului adorându‑L, binecuvântându‑L și supunându‑se voii Sale. 

Preamărirea Domnului începe de fapt cu o atitudine de smerenie din partea lui David: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Dumnezeu este slăvit și onorat atunci când credinciosul nu vine cu realizări înaintea Lui, ci vine cu o inimă smerită, înțelegând înaintea Cui se închină. Trebuie ținut cont de faptul că David a fost cel mai mare împărat pe care l‑a avut poporul Israel în perioada monarhiei. Totuși, oricât de mare ar fi fost el și oricât de multe lucruri ar fi realizat, atunci când se raportează la adevăratul Împărat atitudinea lui este una de umilință, în care realizează și proclamă faptul că, în ultimă instanță, nu este nimic în comparație cu Dumnezeul cerului și al pământului. 

În această rugăciune David are o singură cerință: ca Domnul să împlinească ceea ce a promis în versetele anterioare. David nu îi dă sfaturi Domnului cum să împlinească sau când să împlinească acea promisiune, ci doar Îl roagă să o ducă la îndeplinire. Ce diferită este această rugăciune de preamărire a Domnului față de rugăciunile multor credincioși care au liste interminabile de cereri și indicații pentru Domnul, neglijând astfel partea esențială a preamăririi Numelui Lui. 

Credincioșii de astăzi au nevoie să recupereze pe baza învățăturii Sfintelor Scripturi și a exemplelor pe care le avem relatate în ea practica preamăririi și a slăvirii Domnului care trece dincolo de câteva cuvinte de laudă care sunt urmate de o listă lungă de cereri. Credinciosul care este uimit de slava, puterea și măreția Domnului va avea mai puține aspecte de cerut din partea Domnului și va avea mult mai multe motive pentru a‑L înălța. Acolo unde un credincios se dedică în închinarea sa în a‑L preamări pe Domnul pentru cine este El și pentru ceea ce face El, acolo va fi descoperită slava lui Dumnezeu în viața acelui credincios. 

Concluzie

Legământul din 2 Samuel 7 este valabil și astăzi. El a fost împlinit de Domnul Isus pentru că El este cel din urmă Împărat al lui Israel, însă spre deosebire de toți ceilalți împărați, El este un Împărat veșnic. Chiar dacă la prima Sa venire a venit ca un miel dus la tăiere (Isaia 53), a doua Sa venire va fi în deplinătatea gloriei, splendorii și autorității Sale de Împărat (Apocalipsa 19:11–21). Oricine vrea să se bucure de Împărăția lui Hristos la a doua Sa venire și să nu fie înspăimântat de ea, trebuie să creadă Evanghelia, să‑și pună încrederea în jertfa Domnului Isus pentru izbăvirea din păcatele sale și trebuie să se supună necondiționat autorității de Rege a Domnului Isus și a voii Sale revelate în Sfânta Scriptură. 

Aplicații practice:

• Sunt eu uimit de atotsuficiența Domnului? Consider că sunt un factor indispensabil în biserica locală sau mă smeresc știind că Domnul poate lucra și fără mine și totuși vrea prin mine? Citește pasaje biblice care descriu atotsuficența divină (ex. Iov cap. 37; Isaia cap. 40).

• Îl slujesc pe Domnul pentru cine este El sau pentru ceea ce e posibil să primesc din mâna Lui? Clarifică în rugăciune acest aspect important al relației cu Dumnezeu.

• Ce pot să spun despre mine cu privire la supunerea sub domnia lui Hristos? Este ceva ce nu îmi afectează viața în niciun fel sau, din contră, este ceva definitoriu în viața mea de credință? 

• Sunt eu născut din nou pentru ca să mă pot bucura de beneficiile domniei lui Hristos sau încă sunt vrăjmaș cu El și mă așteaptă osânda veșnică?

Întrebări de discuție/reflecție personală:

• A fost sau nu construcția Templului din Ierusalim parte din planul inițial al Lui Dumnezeu sau o concesie făcută lui David?

• Cum a ajuns Casa Domnului construită și inaugurată cu fast de către Solomon să ajungă un loc de închinare destituit de prezența lui Dumnezeu? În 2 Cronici 36:17 se vorbește despre regele caldeenilor care a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locașului lor celui sfânt (v.17). De ce Dumnezeu Și‑a lăsat locașul să fie prădat și distrus?

• Cum explicăm împlinirea dublă a profeției legate de urmașul lui David (Solomon și Mesia)?

• Ce înseamnă faptul că Domnul Dumnezeu va da lui Mesia scaunul de domniei al tatălui său David (Luca 1:32) și că acesta va domni peste casa lui Iacov (Luca1:33).

• La acest moment Hristos domnește la dreapta Tatălui (Faptele ap. 2:34, 35), dar Petru vorbește despre El ca Cel care va ocupa tronul lui David. În ce sens anume?

• În Apocalipsa 3:7 Domnul Isus Se prezintă bisericii din Filadelfia ca fiind „Cel ce ține cheia lui David”? Ce semnificație are această prezentare?


autor: Emanuel Ciupe, pastor, Biserica Baptistă „Betel” Botoșani;
e‑mail:
emanuelciupe@gmail.com