Un baptist a fost desemnat ambasador al promovarii drepturilor copilului

Consiliul Judetean Timis, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis, au celebrat, in avans, vineri 18 Noiembrie, Ziua Internationala a Drepturilor Copilului.

Acest eveniment se celebreaza in fiecare an, din 1989, la data de 20 Noiembrie si este o initiativa a Organizatiei Natiunilor Unite.

La evenimentul organizat in Palatul administrativ al Consiliului Judetean Timis au fost invitati la dezbaterea cu tema: „Drepturile copilului-o – prioritate a societatii romanesti”, reprezentanti ai autoritatilor, bisericilor si organizatiilor non-guvernamentale.

In prezenta domnului prefect Mircea Bacala, ai reprezentantilor Consiliului Judetean si ai presei, doamna directoare Rodica Negrea a inmanat distinctia de „Ambasador al promovarii drepturilor copilului” catorva personalitati implicate in proiecte sociale.

Printre cei care au primit aceasta distinctie s-au aflat si doi lideri spirituali: Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu si secretarul general al Uniunii Baptiste, Ionel Tutac.


Lasă un răspuns