Apărarea evangheliei prin Duhul Sfânt
Text: Faptele Apostolilor 26:1-29
Versetul cheie: Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. Filipeni 1:12
Ideea centrală: Duhul Sfânt este Duhul mărturiei care ne va însufleți să folosim orice ocazie ca să apărăm adevărul Evangheliei și nu să căutăm să ne apărăm pe noi înșine.
Scopul lecției: Pornind de la exemplul lui Pavel, să învățăm să-L prezentăm pe Domnul Isus folosind atât Scripturile cât și mărturia noastră, personală. Pasajul este o ilustrare a ceea ce Domnul Isus le spunea ucenicilor Săi, îndemnându-i să nu se îngrijoreze cum vor răspunde în fața mai marilor vremii, pentru că Duhul le va da cele mai potrivite cuvinte: „Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10:19-20).
INTRODUCERE
Contextul imediat al pasajului este dictat de vizita împăratului Agrippa și a surorii sale (cu care trăia în incest), în Cezarea, unde era guvernator Festus. Pavel era arestat și învinuit pe nedrept, dar împăratul a dorit să-l vadă. Agrippa era strănepotul lui Irod care a omorât pruncii din Betleem la nașterea Mântuitorului. Agrippa primise de la Roma, dreptul de a stăpâni peste Templul de la Ierusalim, așa că putea să audieze cazul lui Pavel. În sala de audiență, în fața demnitarilor vremii, Pavel avea, în sfârșit, dreptul să se apere. Cu mult înainte, Domnul i-a spus că va ajunge să stea înaintea dregătorilor ca mărturie pentru El. Faptele Apostolilor 9:15: „ Dar Domnul i-a zis: Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților, şi înaintea fiilor lui Israel”.
Personajele în jurul cărora gravitează narațiunea sunt trei oameni ce ilustrează trei atitudini posibile față de Evanghelie și implicit față de Domnul Isus.
- Festus este nepăsător față de Evanghelie.
- Pavel era „nebun” pentru Evanghelie.
- Agrippa era nehotărât în fața Evangheliei.
Fiecare din noi ne regăsim într-una din aceste posturi (în ce mă privește, vreau mai degrabă să mă considere lumea nebun, așa cum l-a numit pe Cristos, decât să mă numească El așa). Este interesant să vezi că lumea nu numește nebun pe cel care își cheltuie banii sau sănătatea pe lucruri de nimic dar, când văd pe cineva complet dedicat Domnului, asta li se pare nebunie.
A treia mărturie pe care Luca o include în cartea Faptele Apostolilor (prima relatare a fost în Faptele Apostolilor 9 iar a doua în capitolul 22) este atunci când Pavel folosește mărturia personală accentuând felul în care întâlnirea cu Cristos Cel Înviat, l-a determinat să meargă spre neamuri ca să propovăduiască Evanghelia (Faptele Apostolilor 26:18; 20). Când Pavel are ocazia să-și apere nevinovăția sau să pledeze pentru viața lui, el alege să apere adevărul Evangheliei cu scopul de a convinge, de a îndupleca oamenii să creadă și ei în Domnul Isus.
Oamenii plini de Duhul Sfânt vor avea dorința de a prezenta pe Domnul Isus indiferent de împrejurări sau consecințe. Duhul ne va da cele mai potrivite cuvinte în mărturia noastră. Aportul Duhului Sfânt însă, nu exclude pregătirea noastră și felul coerent și logic în care trebuie să folosim Scripturile.
Datorită Învierii trupești a Domnului Isus din morți, fiecare om trebuie să se întoarcă la El cu pocăință și credință. Nu poți să afirmi că Domnul Isus a înviat dintre cei morți dar să refuzi să te întorci la El cu pocăință. Răspunsul de apărare al lui Pavel a fost ocazia perfectă de a prezenta, încă o dată, Evanghelia, chiar dacă unii au rămas nepăsători iar alții nehotărâți.
1. Predicarea în puterea Duhului Sfânt este centrată pe Învierea lui Isus Cristos ca fapt istoric
Pavel era conștient că se adresează unei audiențe sceptice în privința învierii, de aceea nu începe prin a o afirma de la început întrucât asta ar fi condus la o încheiere abruptă a apărării sale. Reacția lui Festus de la final spune totul cu privire la felul în care era văzut Pavel când a vorbit explicit despre faptul Învierii lui Isus (Faptele Apostolilor 26:24). Apostolul a vorbit mai întâi despre posibilitatea învierii iar mai apoi, a inserat mărturia sa cu Isus Cel Înviat și felul în care aceasta a avut un impact major asupra vieții sale:
• Învierea este posibilă datorită lui Dumnezeu (v. 8). Pavel subliniază felul în care crezul acesta a fost prezent dintotdeauna în conștiința evreilor care erau convinși că va exista o Împărăție a lui Dumnezeu o dată cu venirea lui Mesia. Dacă crezi în Dumnezeul pe care-L prezintă Scriptura este logic să crezi că El poate să învieze morții (Isaia 26:19).
• Învierea lui Isus a fost dovedită de martori oculari (Faptele Apostolilor 26:12, 16). Mărturia personală a lui Pavel avea darul să sublinieze adevărul Învierii lui Isus pe care el L-a întâlnit în mod personal. Mai apoi când s-a adresat corintenilor, Pavel a menționat alte arătări ale Domnului Isus (1 Corinteni 15:5-8). De ce teoria halucinației nu are logică ? Astăzi suntem îndemnați să credem în înviere în primul rând datorită mărturiilor istorice pe care le avem în Scriptură (1 Ioan 5:9).
• Învierea lui Isus a avut puterea de a schimba vieți așa cum s-a întâmplat cu Saul care a devenit Pavel (Faptele Apostolilor 26:11). Cine ar fi putut să facă dintr-un terorist un evanghelist? Sunt oameni radicalizați religios dar numai întâlnirea cu Cristos Cel Viu va putea reforma viața cu adevărat. În mărturia noastră personală trebuie să putem arăta ce anume a schimbat Domnul în viața noastră, care sunt acelea schimbări care nu pot fi explicate altfel decât prin puterea Învierii Lui în noi (Coloseni 1:29). Schimbarea radicală a vieții lui Pavel este o lucrare a Duhului Sfânt care nu poate rămâne neobservată: „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5).
• Învierea Domnului Isus este o împlinire a profețiilor biblice. Duhul i-a insuflat pe autorii Scripturii să vorbească despre fapte care urmau să aibă împlinirea în lucrarea lui Cristos. 1 Petru 1:11 spune: „Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate”. În Faptele Apostolilor 26: 22-23, cu siguranță, Pavel face aluzie la pasaje precum Geneza 22 ; Isaia 53 sau Psalmul 16 și Psalmul 22.
APLICAȚII
1. De ce este important să fim capabili să apărăm adevărul Învierii lui Cristos?
Pentru că El este esența Evangheliei, fără înviere nu există Evanghelie. Pavel prezintă sumarul sau esența Evangheliei credincioșilor din Corint vorbind despre Cristos Cel Viu (1 Corinteni 15:1-11).
2. Ce schimbări la nivelul vieții tale personale pot vedea cei din jurul tău și care indică trăirea lui Cristos în tine?
Roada Duhului Sfânt în viața noastră este un argument puternic pentru Domnul Isus. Nu poți apăra Evanghelia fără a avea aceste argumente ale Duhului Sfânt. Îndrăzneala de a-L mărturisi pe Domnul Isus și de a apăra Evanghelia sunt proporționale cu măsura în care suntem controlați de Duhul Sfânt. Dacă ucenicii aveau îndrăzneală din pricină că umblaseră cu Isus, tot așa și noi vom avea îndrăzneală în măsura în care umblăm cârmuiți de Duhul (Faptele Apostolilor 4:13).
3. Cum ai sfătui pe cineva să-și structureze mărturia personală în așa fel încât să aibă impact?
2. Când Cristos este propovăduit în puterea Duhului Sfânt, lucrarea Sa de convingere determină oamenii să se întoarcă cu pocăință la Dumnezeu
Pavel subliniază acest adevăr atât prin mărturia personală cât și prin predicarea persuasivă. Când Pavel L-a întâlnit pe Cristos Cel Viu a fost schimbat complet (Faptele Apostolilor 26:20).
Cum anume deosebim pocăința autentică de cea pur emoțională și de suprafață ? Deși pocăința este responsabilitatea noastră, ea rămâne o lucrare a Duhului Sfânt. Fără aportul Duhului pocăința nu este nimic mai mult decât un simplu regret de moment.
• Pocăința autentică implică o schimbare radicală de înțelegere, o trecere de la întuneric la lumină. Domnul Isus Cel Înviat va aduce cu sine lumina (Faptele Apostolilor 26:23), tot El este Cel care l-a trimis pe Pavel să propovăduiască despre lumină (Faptele Apostolilor 26:18). Prin propovăduirea Evangheliei, ochii oamenilor ajung să fie deschiși; o lucrare pe care doar Domnul o poate face. Prin natura lor rea, oamenii iubesc mai degrabă întunericul (Ioan 3:19) dar mărturia Evangheliei aduce lumină (2 Corinteni 4:4). Când lumina a venit pe drumul Damascului, Pavel a ajuns să se vadă mult mai păcătos decât și-ar fi putut el imagina. Nimeni nu știe cât este de rău decât atunci când încearcă să fie cu adevărat bun! Pavel n-a mai uitat niciodată această nouă evaluare de sine (1 Timotei 1 :15).
• Pocăința autentică aduce cu sine o schimbare a stăpânului care are drept să domnească peste viața noastră. Prin naștere ne aflăm sub domnia celui rău (Coloseni 1:13, 2 Timotei 2:26), ceea ce ne face pe toți robi ai celui rău (Ioan 8:34-35). Pavel a ajuns să fie de acum rob al Domnului, de aceea L-a numit așa și a fost gata să întrebe: „Ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 22:10). Noi am ajuns eliberați de sub domnia celui rău ca să ne plasăm voit sub domnia lui Cristos. Pavel a lăsat să se înțeleagă clar că, după experiența de pe drumul Damascului, nu a mai făcut ceea ce a vrut el ci ceea ce Domnul plănuise în viața sa.
• Pocăința aduce cu sine și o schimbare la nivelul relațiilor atât pe orizontală cât și pe verticală (Faptele Apostolilor 26:18). Pocăința este personală dar ea nu ne va lăsa niciodată singuri ci va fi trăită în comunitatea sfinților. Pavel trebuia să se întoarcă spre cei pe care i-a prigonit și să se lase slujit de ei. Putem înțelege reticența lui Anania pe care Domnul l-a trimis ca să-i explice lui Pavel ce are de făcut (Faptele Apostolilor 9:12). În raport cu Dumnezeu, prin pocăință și credință, ne întoarcem cu îndrăzneală pentru că El ne este Tată și dragostea a alungat orice teamă din inima noastră (Evrei 9:22-28).
• Pocăința reală aduce cu sine o schimbare comportamentală (Faptele Apostolilor 26:20). În mărturia lui Pavel putem descoperi suficiente fapte vrednice de pocăință adică fapte care autentifică pocăința sa. Omul care persecuta pe alții a devenit omul sensibil la nevoile altora.
APLICAȚII
1. Atunci când oamenii ne numesc pocăiți oare au argumente solide care să dovedească că suntem pocăiți? Ce fapte întăresc numele de pocăit pe care ni l-au dat alții?
2. În prezentarea Evangheliei urmărim doar un impact emoțional sau și unul intelectual ?
3. Este pocăința un moment sau un mod de viață? 4. Știind pocăința și credința sunt cele două fețe ale mântuirii, cum le ținem în echilibru? Dați exemple când primează credința și când primează pocăința.
3. Chiar dacă Evanghelia este propovăduită în puterea Duhului Sfânt, sunt și împotrivitori
Indecizia lui Agrippa ne obligă să recunoaștem că pocăința este personală și că nu o putem impune cu forța. Pavel se adresează acum mult mai personal împăratului și credem că a fost deplin inspirat de Duhul Sfânt dar, decizia de a se pocăi a aparținut lui Agrippa. Indiferent cât de puternice și convingătoare ar fi argumentele noastre, ele nu vor putea mântui nici un suflet ci trebuie să acceptăm că doar Domnul poate să lucreze pocăința într-un om (2 Timotei 2:25).
În prezentarea și apărarea Evangheliei, Pavel n-a făcut simple exerciții intelectuale și nici doar prezentări teologice, ci a fost cât se poate de persuasiv pentru că dorea ca oamenii să ajungă la mântuire (2 Corinteni 5:20). Chemarea la pocăință este parte din Evanghelie și nici o propovăduire nu ar trebui să fie lipsită de chemarea la un răspuns concret dar, trebuie să fim conștienți că numai Duhul Sfânt poate aduce pocăința în urma confruntării cu adevărul Evangheliei. Fără această conlucrare cu Duhul Sfânt chiar și cea mai articulată prezentare a Evangheliei și cel mai convingător mod de a cere un răspuns de la oameni nu aduce mântuire. Atunci când Ștefan a propovăduit Evanghelia, unii au rămas împietriți în inima lor, de aceea nici pe noi nu trebuie ne surprindă această realitate: „Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți şi voi” (Faptele Apostolilor 7:51).
• Unii oameni sunt aproape de mântuire dar nu vor ajunge la ea din vina lor. Agrippa a fost aproape convins dar a rămas indecis. Tânărul bogat a fost și el aproape de mântuire dar a respins-o datorită iubirii de bani (Marcu 10:21-22).
• Cei care resping mesajul au diferite motive sau scuze dar acestea nu-i pot dezvinovăți în ziua Judecății. Agrippa iubea păcatul în care trăia dar și imaginea sa publică, care ar fi fost afectată.
• Ce contrast între Pavel care, deși în lanțuri, trăia ca un om liber și Agrippa care, deși liber, era robit de cel rău.
• Sentința omului, în dreptul lui Pavel, i-a recunoscut nevinovăția dar, în ziua Judecății, Agrippa va fi judecat după câtă lumină a respins.
APLICAȚII
1. Cum ar trebui să privim rezultatele predicării noastre? În ce măsură de afectează? Sunt rezultatele măsura eficienței predicării noastre?
2. Cât de persuasivi trebuie să fim în prezentarea Evangheliei fără să manipulăm emoțional oamenii? Uneori poți câștiga o discuție sau un dialog sau o dispută fără să câștigi omul, ce anume ți-ai dori cel mai mult?
3. Când cineva ne numește fanatici sau nebuni pentru Cristos suntem deranjați sau cum reacționăm? Fiecare e nebun pentru ceva sau cineva; oare, suntem noi nebuni pentru Cristos? (1 Corinteni 4:10)
4. Poate exista fanatism religios lipsit de discernământul dat de Duhul Sfânt? Cum se manifestă un fanatic religios și cum se manifestă un om cârmuit de Duhul?
