Cultivând roada Duhului Sfânt – Credincioșia
Text: Matei 25:14-30
Versetul cheie: Stăpânul său i-a zis: ‘Bine , rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ Matei 25:23
Ideea centrală: Credincioșia este parte componentă a roadei Duhului Sfânt în viața credinciosului, astfel încât ea nu poate lipsi din ființa și trăirea fiecărui copil al lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să ne încurajeze să cultivăm în mod intenționat, atent și responsabil roada Duhului Sfânt în viețile noastre, înțelegând și practicând credincioșia.
INTRODUCERE
Pasajul nostru prezintă o pildă arhicunoscută a Domnului Isus care pune, în mod evident, accent pe corectitudinea și onestitatea care trebuie manifestate între stăpâni și slujitori, dar care, în sens spiritual, se traduce prin credincioșie. Credincioșia trebuie să caracterizeze nu doar relația cu Dumnezeu, stăpânul din pildă, ci și cu semenii. Lipsa credincioșiei nu este un lucru minor. Ea va atrage sigur judecata și pedeapsa lui Dumnezeu. Credincioșia nu este opțională.
1. Pilda ne ajută să înțelegem credincioșia din perspectiva lui Dumnezeu
Pilda aceasta, cunoscută și ca Pilda talanților, este o pildă din suita pildelor care vorbesc în mod simbolic despre judecata viitoare a lui Dumnezeu și despre venirea Sa iminentă. Mesajul acestor pilde este simplu: vegherea spirituală a credincioșilor. Aceste pilde sunt prinse în ultima cuvântare a lui Isus pe Muntele Măslinilor înainte de arestarea și condamnarea Sa.
Pilda relatează că un stăpân bogat pleacă într-o călătorie lungă și își încredințează averea la trei dintre slujitorii săi, dându-le „fiecăruia după puterea lui”. Așadar, stăpânul a evaluat lucrurile și a acționat ținând seama de capacitățile fiecărui slujitor. Primii doi slujitori au pus imediat banii în negoț și și-au dublat sumele (rezultând zece, respectiv patru talanți). Al treilea slujitor, de frică și convins că stăpânul său este un om aspru, sapă o groapă în pământ și își îngroapă singurul talant primit, intrând într-o stare de așteptare indiferentă. Când stăpânul se întoarce și cere socoteală slujitorilor săi, el îi aprobă și îi laudă pe primii doi, rostind celebrele cuvinte din versetul 21: „Bine, rob bun și credincios… Intră în bucuria stăpânului tău”. Dar el este nemulțumit pe cel de-al treilea rob, numindu-l „viclean și leneș”. Astfel, îi ia talantul, îl dă primului rob, iar pe el îl aruncă în „întunericul de afară” ca manifestare a unei judecăți drepte.
În lumea antică, un talant (în greacă, talanton) era o unitate de greutate masivă (aproximativ 30 de kg) folosită pentru a măsura aurul sau argintul. Un singur talant de argint valora aproximativ 6000 de dinari (adică plata pentru aproximativ 15-20 de ani de muncă pentru un om obișnuit sau pentru un soldat roman, a cărui soldă era de un dinar pe zi). Un talant de aur valora de 10 ori mai mult. Așadar, cei trei robi au primit sume impresionante de bani din partea stăpânului lor.
Morala pildei subliniază faptul că tot ceea ce avem – timpul, intelectul, resursele materiale și darurile spirituale – Îi aparțin lui Dumnezeu. De fapt, nu suntem proprietari, ci suntem administratori însărcinați cu gestionarea și creșterea a ceea ce El ne-a încredințat până la momentul revenirii Sale. O gestionare corectă a tot ceea ce ni s-a încredințat presupune onestitate, nu viclenie, hărnicie, nu lene, per ansamblu, presupune credincioșie. La întoarcere, stăpânul va demonstra că el este credincios și drept.
Stăpânul nu așteaptă rezultate identice din partea slujitorilor săi. Totuși, el îi răsplătește pe primii doi exact la fel, deoarece amândoi au fost la fel de harnici în proporție cu ceea ce li s-a încredințat de la bun început. Al treilea slujitor a eșuat nu pentru că nu a câștigat la fel de mulți bani, ci pentru că nu a făcut absolut nimic cu ceea ce i s-a dat dintr-o pretinsă frică. Dar stăpânul vede dincolo de explicațiile ultimului slujitor: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!”
Slujitorului i-a fost frică și a decis să returneze intact ceea ce a primit, dar nu i-a fost frică să-i spună în față stăpânului ce credea despre el. El îl acuză pe stăpân că este aspru și lacom, poate chiar corupt („seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat”). A preferat să calomnieze caracterul stăpânului pentru a-și justifica propriul eșec. Pentru acest slujitor, întreaga situație a fost un test care i-a confirmat stăpânului că a făcut bine că nu i-a încredințat mai mult capital, demonstrând că este un slujitor „viclean și leneș”. În contextul acesta, lenea nu înseamnă doar lene fizică, ci și o ezitare vinovată, o lipsă de inițiativă. Slujitorul a ales calea cea mai ușoară (să nu facă nimic) în loc să își asume riscul de a lucra pentru stăpânul său cu credincioșie.
2. Pilda ne cheamă să practicăm credincioșia
Pilda este și o avertizare legată de imaginea falsă sau distorsionată pe care oamenii o pot avea despre Dumnezeu (ca fiind un stăpân aspru care cere imposibilul), o imagine care poate conduce la un fel de paralizie în viața spirituală și poate împinge la lenevie și neascultare. O înțelegere corectă a caracterului lui Dumnezeu este esențială pentru a-L sluji cu credincioșie. În final, acțiunile slujitorilor au demonstrat sau nu credincioșia (de la cuvântul credință; în limba greacă, pistis), devotamentul lor față de stăpân.
Deși în majoritatea locurilor unde apare în textul Noului Testament pistis înseamnă pur și simplu credință (adică actul de a crede și a te încrede în Dumnezeu), atunci când apostolul Pavel include termenul ca element al roadei Duhului, sensul principal se mută de la credință spre credincioșie (cu înțelesul de fidelitate, loialitate și seriozitate). Astfel, când privim pistis ca parte a roadei a Duhului manifestată în caracterul nostru, ea înseamnă fidelitate și loialitate. Un credincios trebuie să fie o persoană de încredere, pe care ceilalți se pot baza (aceasta presupune integritate dși consecvență). După cum Dumnezeu este credincios și Își ține întotdeauna promisiunile, Duhul Sfânt dezvoltă în credincioși capacitatea de a-și respecta cuvântul, de a rămâne loiali în relații și de a fi statornici chiar și atunci când este dificil sau când consecințele sunt nefaste.
În cultura greco-romană a primului secol, pistis (sau corespondentul latin fides) nu era un sentiment abstract sau o simplă convingere mentală. Era un termen profund și practic, legat de relații, alianțe și contracte. Când doi oameni sau două cetăți făceau un legământ, își ofereau credința, adică garanția că își vor respecta cuvântul dat. Acest concept, aplicat ca roadă a Duhului, înseamnă că Duhul Sfânt produce în credincios caracterul partenerului cu care credinciosul a intrat în legământ, adică produce caracterul lui Dumnezeu. Un credincios care are pistis ca element al roadei Duhului nu este credincios doar când îi este ușor sau când are un beneficiu, ci rămâne credincios angajamentelor sale în orice relații și în orice contexte (în căsnicie, în prietenie, în afaceri), pentru că el reflectă caracterul lui Dumnezeu.
Pavel era iudeu și gândea în termenii Scripturilor Vechiului Testament. El avea în minte termenul ebraic echivalent lui pistis, adică אֱמוּנָה (emunah). În Vechiul Testament, Dumnezeu este descris ca fiind plin de emunah, tradus adesea prin „credincioșie” sau „statornicie” (vezi Deuteronom 32:4, Psalmul 36:6). Termenul provine din rădăcina verbului „a sprijini”, „a susține” sau „a fi ferm ca un stâlp.” Termenul este folosit pentru a descrie încrederea oamenilor în Dumnezeu (Habacuc 2:4).
Un exemplu bun este Avraam și credința sau credincioșia lui, care i-a fost socotită de Dumnezeu ca neprihănire sau dreptate (vezi Geneza 15:6). Astfel, plecând de la aceste aspecte, acest element al roadei Duhului ar trebui să producă în credincioși o statornicie de neclintit. Nu este o credincioșie care fluctuează în funcție de emoțiile de moment sau de circumstanțe, ci o ancorare puternică în Dumnezeu, care îl face pe credincios să fie o persoană pe care ceilalți se pot sprijini cu încredere la rândul lor. Deseori, în lumea actuală, a avea credință înseamnă doar a accepta la nivel intelectual că Dumnezeu există. Însă Iacov amintește în epistola sa că și „dracii cred și se înfioară” (Iacov 2:19). Deci, un simplu acord intelectual nu poate fi înțeles ca o componentă reală a roadei Duhului. Credința, ca atitudine, este pasul inițial: te încrezi în Dumnezeu și în eficacitatea jertfei Domnului Isus Cristos. Credincioșia, ca parte a roadei Duhului, este o manifestare continuă, adică o încredere care se manifestă constant printr-o viață de ascultare și devotament față de Dumnezeu.
Ca și în cazul celorlalte componente ale roadei Duhului, credinciosul învață profunzimea credincioșiei de la Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos. Există o întreagă dezbatere teologică despre folosirea termenului pistis în Galateni și în teologia paulină în dreptul Domnului Isus Cristos. Să fie vorba despre „credința în Isus” sau despre „credincioșia lui Isus”. Din punct de vedere gramatical, Galateni 2:20 se poate citi și astfel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credincioșia (n.a.) Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Așadar, accentul nu cade pe capacitatea noastră de a crede, ci pe fidelitatea și ascultarea perfectă a Fiului lui Dumnezeu față de planul Tatălui, mergând până la moartea pe cruce. Înțelesul devine incredibil de profund: credincioșii nu se bazează pe cât de puternică ar putea fi credința lor (care adesea se clatină), ci pe credincioșia perfectă și neclintită a lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.
APLICAȚII
- Credincioșii trebuie să își propună să înțeleagă și să practice credincioșia potrivit îndemnurilor Duhului Sfânt și exemplului dat de Mântuitorul.
- Credincioșii trebuie să aprecieze credincioșia extraordinară a lui Dumnezeu și să învețe, la rândul lor, credincioșia, din exemplul divin regăsit atât în Vechiul cât și în Noul Testament.
- Credincioșii trebuie să înțeleagă că credincioșia trebuie să cuprindă caracterul nostru, slujirile noastre, relațiile noastre.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- Cum este descrisă credincioșia lui Dumnezeu în Biblie?
- Care ar fi câteva exemple concrete în care Domnul Isus manifestă credincioșie în Evanghelii?
- Care ar fi câteva exemple concrete în care ucenicii Domnului Isus nu manifestă credincioșie în Evanghelii?
- Care ar fi câteva situații concrete în care putem arăta credincioșie în contextul bisericii locale?
- Care ar fi câteva situații concrete în care putem arăta credincioșie în contextul vieții de zi cu zi, atât în relație cu semenii noștri cât și în relație cu Dumnezeu?
Dr. Teodor-Ioan Colda, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Golgota”, București, Prodecan al Institutului Teologic Baptist din București.
