Duhul Sfânt și trăirea în libertate
Text: Romani 8:1-17
Versetul cheie: Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 2 Corinteni 3:17
Ideea centrală: Prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viețile credincioșilor oferă libertatea și puterea de a trăi după voia lui Dumnezeu, eliberați din robia păcatului.
Scopul lecției: Să îi ajute pe credincioși să înțeleagă statutul nou și resursele spirituale de care beneficiază datorită prezenței și lucrării Duhului Sfânt în viețile lor.
INTRODUCERE
Începând din capitolul 5 al Epistolei către Romani, apostolul Pavel aduce în atenția cititorului, modul în care îndreptățirea prin credință are implicații în viețile celor care cred în Domnul Isus Cristos. Toți cei credincioși, datorită jertfei de la Calvar, au pace cu Dumnezeu, sunt păstrați în har, au propășire spirituală în încercare și sunt posesorii dragostei lui Dumnezeu (5:1-11). Prin lucrarea Duhului Sfânt, credincioșii sunt uniți cu Isus Cristos în moartea și învierea Sa, astfel fiind scoși de sub povara consecințelor păcatului lui Adam (5:12-21), eliberați din robia păcatului (6:1-14), făcuți robi ai lui Dumnezeu având asigurată viața veșnică în Isus Cristos (6:15-23).
În capitolul 7 apostolul explică faptul că stăpânirea Legii asupra celor care cred în Domnul Isus a luat sfârșit odată cu venirea Duhului Sfânt (7:1-6). Cu toate că Legea este sfântă, dreaptă și bună, nu poate aduce eliberarea din robia păcatului (7:7-25). Referirile apostolului la Duhul în capitolul 8 sunt dese și indică înspre importanța prezenței și lucrării Duhului Sfânt în trăirea vieții creștine.
Venirea Domnului Isus Cristos în lume, moartea Sa ispășitoare pe cruce și învierea glorioasă dintre cei morți, au o însemnătate capitală în tot ceea ce înseamnă mântuirea ființei umane. Prin așezarea Duhului Sfânt în cei credincioși, li se oferă priceperea necesară cunoașterii Adevărului, puterea pentru ascultarea de Dumnezeu și resursele pentru slujirea creștină.
1. Prin Duhul Sfânt suntem liberi să trăim în supunere față de Dumnezeu (Romani 8:1-4)
Apostolul Pavel, în versetul 1 din capitolul 8, adună într-o concluzie sumară ceea ce a prezentat pe parcursul capitolelor anterioare referitor la doctrina mântuirii – Romani 8:1: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” Pentru toți cei care, prin credința în jertfa ispășitoare a Domnului Isus de la Calvar, sunt socotiți neprihăniți (sunt îndreptățiți) înaintea lui Dumnezeu, nu mai este nicio condamnare. Această ridicare a condamnării de peste credincioși se datorează condamnării, pedepsirii lui Cristos pentru păcatele lor – Romani 8:3: „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.”
a.) Izbăviți de sub legea păcatului și a morții
„Legea păcatului și a morții” poate fi înțeleasă ca principiul păcatului, puterea păcatului, care operează în omul aflat în robia păcatului. Starea naturală a ființei umane este de supunere față de „legea păcatului și a morții” omul aflându-se în imposibilitatea de a se elibera, de a se salva prin resurse personale.
b.) Izbăviți prin legea Duhului de viață în Cristos
„Legea Duhului de viață în Cristos” poate fi înțeleasă ca o referire la Duhul Sfânt și lucrarea Sa, prin care omul păcătos beneficiază de regenerare, unire cu Cristos în moartea și învierea Sa, aducere la viața trăită sub autoritatea lui Dumnezeu. Un argument în favoarea acestei interpretări a expresiei „Legea Duhului de viață în Cristos” este oferit prin numărul mare de referiri la Duhul pe parcursul capitolului 8.
În versetele 3 și 4 Pavel prezintă modul în care se realizează această izbăvire de sub legea păcatului și a morții. Nu prin Legea dată prin Moise, nu pentru că Legea ar fi greșită, ci din pricina naturii păcătoase a ființei umane (lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere), Legea nu putea aduce izbăvirea, eliberarea de sub stăpânirea păcatului și a morții. Astfel, prin întruparea lui Cristos, nu într-o fire păcătoasă ci într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului, prin moartea Sa ispășitoare pe cruce, Dumnezeu aduce prin lucrarea Duhului Sfânt eliberarea pentru toți cei care cred în jertfa Lui.
Apostolul continuă în Romani 8:4: „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”, poruncă a Legii pe care Domnul Isus a cuprins-o în cuvintele din Matei 22:35-40: „Și unul din ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii.”
2. Prin Duhul Sfânt suntem liberi să trăim după standardul lui Dumnezeu (Romani 8:5-8)
În ultima parte a versetului 4, apostolul Pavel reia aceste două expresii „îndemnurile firii pământești” și „îndemnurile Duhului”, ambele făcând referire la umblarea omului aici pe pământ. Această umblare după îndemnurile firii pământești, sau după îndemnurile Duhului, are de a face cu un anumit tip de mentalitate, care determină tipare comportamentale definitorii pentru modul de trăire a omului aici pe pământ.
a.) Îndemnurile firii pământești
Apostolul vizează prin expresia „trăiesc după îndemnurile firii pământești”, acea mentalitate potrivită naturii păcătoase caracteristică omului neregenerat de Dumnezeu. Oamenii care trăiesc sub îndemnurile firii au gândirea îndreptată spre ceea ce, în mod natural, firea căzută și robită de păcat dorește. O astfel de mentalitate firească influențează comportamentul, angajează omul în acțiuni care țintesc spre împlinirea dorințelor păcătoase, poziționând ființa umană în vrăjmășie cu Dumnezeu (v. 7). Un aspect deosebit de important pe care apostolul Pavel îl clarifică în versetul 8 este legat de faptul că omul firesc (în natura sa păcătoasă) nu poate să fie pe placul lui Dumnezeu.
b.) Îndemnurile Duhului Sfânt
Prin expresia „trăiesc după îndemnurile Duhului” apostolul îi are în vedere pe cei născuți din nou care gândesc și se poartă conform mentalității caracteristice Duhului Sfânt. Datorită aducerii la viață împreună cu Cristos, credinciosul care acum este viu din punct de vedere spiritual (Efeseni 2:5), va fi preocupat de lucrurile Duhului, de împlinirea voii lui Dumnezeu. Această preocupare pentru lucrurile Duhului și împlinirea voii lui Dumnezeu este a acelora care sunt în Cristos conform Romani 8:1: „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”
Așadar sunt două standarde de viață generate de două mentalități total diferite, care se află în conflict permanent una cu cealaltă. Oamenii se împart în două categorii: cei care nu au nașterea din nou și trăiesc după mentalitatea naturii lor păcătoase și cei născuți din nou, care sunt în Cristos Isus și trăiesc după mentalitatea Duhului Sfânt. Totodată, Duhul Sfânt le dă celor credincioși dorința și puterea de a trăi după standardul lui Dumnezeu, făcându-i plăcuți Lui.
3. Prin Duhul Sfânt suntem liberi să trăim având statutul de copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:9-17)
Începând cu versetul 9, apostolul Pavel se adresează direct credincioșilor folosind pronumele și verbele la persoana a doua plural. Accentul cade pe faptul că „voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi”.Cei în care locuiește Duhul lui Dumnezeu, îi aparțin lui Cristos (v. 9), sunt în Cristos Isus (v. 10), au garanția învierii viitoare (v. 11), toate acestea datorită prezenței și lucrării Duhului Sfânt în ei. Dacă în alte locuri din epistolele scrise de apostolul Pavel, se face referire la locuirea Duhului Sfânt în cei credincioși adică la prezența Duhului în comunitatea de credință (1 Corinteni 3:16: „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”), în versetele 9-17 este o referire la prezența Duhului în omul credincios.
a.) Certitudinea învierii (vs. 9-13)
Fiindcă Dumnezeu îi socotește neprihăniți (îi îndreptățește înaintea Lui) pe cei care cred în Domnul Isus Cristos (Romani 3:21-22), aceștia sunt aduși la viață spirituală împreună cu Cristos (Rom. 6:4) și beneficiază de prezența lui Cristos, prin lucrarea Duhului Sfânt în ei. Romani 8:9-10: „Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.” Credincioșii beneficiază de toate acestea, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, în viața trăită în trupul muritor aici pe pământ. Versetul 11 aduce în plus făgăduința învierii trupului: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” Versetele 12-13 sunt ca o concluzie cu aplicabilitate practică, a apostolului, la ceea ce a scris deja în versetele anterioare.
b.) Confirmarea înfierii (vs. 14-17)
Din versetul 14 la 17 accentul este pus pe calitatea de fii ai lui Dumnezeu și implicațiile practice ce derivă din acest statut înalt. Cei care sunt fii ai lui Dumnezeu au confirmarea statutului lor prin mărturia lucrării Duhului Sfânt de care au parte în viața lor. O primă mărturie care apare în versetul 14 este călăuzirea Duhului Sfânt, cei care au calitatea de fii și fiice ale lui Dumnezeu sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu. O a doua mărturie apare în versetul 15, unde robia și frica sunt înlocuite cu relația dintre Dumnezeu ca Tată și cei credincioși ca fii. Cea de a treia mărturie este adeverirea că cei născuți din nou sunt moștenitori împreună cu Cristos (vs. 16-17).
APLICAȚII
a. În condiția naturii noastre păcătoase, noi eram împotrivitori față de Dumnezeu, în răzvrătire și neascultare, prinși în robia păcatului, fără puterea de a ne supune lui Dumnezeu. Prin lucrarea Duhului Sfânt în noi am fost aduși la libertatea de a ne supune Domnului și Mântuitorului nostru.
b. Supunerea față de Dumnezeu presupune trăirea în conformitatea cu standardul Lui. Acest lucru este posibil doar când trăim după îndemnurile Duhului Sfânt.
c. Prin Duhul Sfânt avem confirmarea înfierii prin care am căpăta statutul de fii și fiice ale lui Dumnezeu și certitudinea învierii.
Alex Clapa, pastor, Biserica Baptistă „Emanuel”, Oradea
e-mail: alex_clapa@yahoo.com
