Duhul Sfânt și viața de rugăciune
Text: 1 Tesaloniceni 5:15-28
Versetul cheie: Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții (Efeseni 6:18)
Ideea centrală: Duhul Sfânt, care face rugăciunea posibilă în viața credinciosului, o și folosește pentru împlinirea planului lui Dumnezeu în inima individului și în istoria omenirii.
Scopul lecției: Să aducă aminte creștinului de privilegiul și de impactul rugăciunii, deopotrivă în interiorul și în exteriorul său, datorită lucrării glorioase a Duhului Sfânt.
INTRODUCERE
Acolo unde Duhul Sfânt este prezent și lucrează, creștinul și biserica pun preț pe rugăciune. Ca să recunoști adevărul acestei afirmații, este suficient să numeri referirile la rugăciune din cartea care descrie lucrările Duhului prin apostoli: Faptele Apostolilor. Unii au estimat cel puțin 30 de menționări ale rugăciunii în cartea scrisă de doctorul Luca.
Prin urmare, se impune clarificarea câtorva învățături fundamentale despre legătura dintre Duhul Sfânt și rugăciune. Vom folosi o abordare tematică, parcurgând și menționând mai multe texte din Noul Testament, de aceea nu vom intra în multe detalii ale celor două texte de pornire. Vom căuta să înțelegem că Duhul Sfânt face rugăciunea posibilă, adecvată, focalizată și rodnică.
1. DUHUL FACE RUGĂCIUNEA POSIBILĂ
În contextul luptei spirituale, cu două tabere aflate în conflict, una dintre ele are la îndemână posibilitatea rugăciunii către Dumnezeu. De aceea apostolul Pavel scrie în Efeseni 6:18: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri!” Îndemnul vine după descrierea armurii spirituale. Unii includ rugăciunea între piesele armurii creștinului din Efeseni 6. Alții o separă. Indiferent de opțiune, este cert că multele și feluritele rugăciuni și cereri (potrivit situațiilor, și nevoilor dintr-un război spiritual) sunt posibile printr-un singur mijloc: prin Duhul! Sensul expresiei indică faptul că rugăciunea este posibilă și împuternicită de Duhul Sfânt. Adică Duhul îi dă putere credinciosului să rostească rugăciuni.
Și Iuda confirmă că rugăciunea adevărată este posibilă doar în cazul credincioșilor veritabili. La finalul epistolei sale, Iuda își îndeamnă cititorii astfel: „rugați-vă prin (sau în) Duhul Sfânt” (Iuda v. 20). Expresia este parte dintr-un șir de 4 acțiuni: „Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viața veșnică” (Iuda vs. 20-21). În original, există un singur imperativ: „Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu!” Toate celelalte sunt participii menite să facă posibil acest obiectiv, de aceea pot fi traduse astfel: zidindu-vă, rugându-vă și așteptând, implicând faptul că doar un adevărat ucenic al lui Cristos se poate ține în dragostea lui Dumnezeu. Cum? Printre altele, rugându-se prin Duhul Sfânt! Toți oamenii pot face rugăciuni, dar rugăciunea este posibilă doar în inima în care locuiește Duhul Sfânt. De aceea și contrastul cu v. 19, unde se vorbește despre oameni „care nu au Duhul.”
Un alt contrast, mai frapant, apare între Saul din Tars și Simon Magul. Despre primul, care tocmai se întâlnise cu Cristos, i se spune lui Anania: „Iată, că el se roagă” (Faptele Apostolilor 9:11). Era deja convertit. Avea Duhul Sfânt. Trebuia doar să se umple cu Duhul (vezi Faptele Apostolilor 9:17). În schimb, Simon Magul, un convertit fals, pentru care Duhul este doar un mijloc de a-i impresiona pe alții, când află că este sub judecata lui Dumnezeu, le spune apostolilor: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine” (Faptele Apostolilor 8:24). El nu se roagă, ci le cere altora să se roage pentru el. Adevărata rugăciune este posibilă doar acolo unde locuiește Duhul Sfânt. Cel care nu are niciodată dorința să se roage el însuși, nu este născut din nou. Chiar și începutul vieții cu Dumnezeu a unui păcătos începe printr-o rugăciune personală: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13).
Duhul face rugăciunea posibilă chiar din momentul nașterii din nou. Când cineva primește Duhul Sfânt, primește Duhul adopției, al înfierii, care îl face să strige: „Ava!”, adică „Tată!” (Romani 8:15). Dorința și imboldul de a vorbi cu Tatăl ceresc vine doar prin lucrarea Duhului. Dar rugăciunea posibilă prin Duhul nu este neapărat ușor de practicat.
2. DUHUL FACE RUGĂCIUNEA ADECVATĂ
Păcatul a afectat întregul univers. Răscumpărarea a venit prin Cristos, dar creația așteaptă restaurarea completă a tuturor lucrurilor (Romani 8:19-22). În acest context, deși cineva este născut din nou, slăbiciunea încă persistă în viața lui. De aceea, în Romani 8:26-27, apostolul Pavel leagă slăbiciunea unui creștin de viața sa de rugăciune: „Nu știm cum să ne rugăm”. Pe baza legăturii cu v. 27, înțelegem că slăbiciunea noastră se manifestă prin faptul că nu știm întotdeauna care este voia lui Dumnezeu și, astfel, nu ne rugăm cerând potrivit cu voia lui Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu au conținutul adecvat. De aceea, în inimile noastre (v. 27) sunt tânjiri și suspine care nu pot fi puse totdeauna în cuvinte. Tânjim după voia lui Dumnezeu, chiar dacă nu știm cum să ne rugăm potrivit ei. Aici ne ajută Duhul Sfânt.
Potrivit lui Thomas Schreiner: „Dumnezeu cercetează inimile credincioșilor și găsește tânjiri nerostite ale acestora în a-și conforma viețile voii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ia aceste tânjiri și le prezintă înaintea lui Dumnezeu într-o formă articulată. Deși credincioșii nu-și pot specifica adecvat cererile înaintea lui Dumnezeu întrucât nu cunosc suficient voia Sa, Duhul Sfânt traduce aceste suspine și le conformează voii lui Dumnezeu.” Robert Yarbrough explică în alte cuvinte siguranța în rugăciune dată de Duhul: „Putem fi liniștiți că până și rugăciunile caracterizate de finitudine, neștiință și imperfecțiune sunt amplificate, purificate și intensificate”.
Suntem încurajați să știm că avem un mijlocitor în cer și unul în inimă. Cristos e mijlocitorul nostru în cer (Romani 8:34), iar Duhul e mijlocitorul nostru în inimă (v. 27: cercetează inimile). Mijlocitorul din cer ne ajută când suntem învinuiți. Mijlocitorul din inimă ne ajută când suntem întristați. Lucrarea ispășitoare a Fiului lui Dumnezeu ne deschide ușa rugăciunii. În schimb, lucrarea interioară a Duhului lui Dumnezeu îmbracă suspinele noastre într-o manieră demnă Dumnezeu Tatăl.
3. DUHUL FACE RUGĂCIUNEA FOCALIZATĂ
Dacă Duhul face posibilă și adecvată rugăciunea noastră, oare ar trebui să ne rugăm direct Duhului Sfânt? De regulă, în Scriptură, rugăciunile Îi sunt adresate lui Dumnezeu Tatăl. Așa ne-a învățat și Cristos să ne rugăm: „Tatăl nostru, care ești în cer”. Dar găsim și exemple de rugăciuni îndreptate spre Dumnezeu Fiul. Rugăciunea lui Ștefan (Faptele Apostolilor 7:59) și strigătul din Apocalipsa: „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20) sunt doar două exemple notabile. În plus, asigurarea că Isus Cristos este un Mare Preot milos, care are un tron al îndurării, pare a ne încuraja să ne apropiem de Cristos, în rugăciune (Evrei 4:15).
Când vine vorba despre Duhul Sfânt, poate fi surprinzător că în Scriptură nu găsim exemple de rugăciuni adresate Lui. Nu găsim credincioși nici în VT, nici în NT care să se roage Duhului. Se pare că primul exemplu de închinare care Îl invocă pe Duhul este din secolul 2 d.Hr. Din punct de vedere teologic, rugăciunea către Duhul Sfânt este corectă, permisă și chiar importantă. Duhul Sfânt este Persoană și este Dumnezeu. Rugăciunea adresată Duhului poate fi de ajutor în a reafirma dumnezeirea Sa deplină și distinctivitatea Sa ca Persoană. Ba chiar contribuie și la a ne reaminti lucrările Sale specifice. Din punct de vedere istoric, creștinii s-au rugat Duhului și au scris cântări prin care se rugau Duhului Sfânt.
Însă, modelul și proporțiile biblice par a indica rugăciuni adresate și focalizate cu precădere spre Dumnezeu Tatăl. Creștinul sănătos știe că, teologic și biblic vorbind, rugăciunea trebuie adresată către Tatăl, prin Fiul, în Duhul (Desigur, deși nicio rugăciune din Scriptură nu Îi este adresată Duhului, toate sunt făcute în Duhul). Astfel, un creștin care trăiește și umblă în Duhul Sfânt vorbește în principal despre Isus Cristos și cu Dumnezeu Tatăl (F. Sanders). Sau, în cuvintele lui Graham Cole, „nu este teologic greșit să te rogi Duhului Sfânt, ocazional. Însă, dacă această practică devine norma, atunci se ivește o problemă a dezechilibrului.” Prin urmare, o viață devoțională echilibrată și fidelă biblic presupune să-L lași pe Duhul să îți focalizeze rugăciunea spre Dumnezeu Tatăl, pe baza lucrării ispășitoare a lui Cristos.
4. DUHUL FACE RUGĂCIUNEA RODNICĂ
Duhul lucrează făcând rugăciunea rodnică în interiorul și în exteriorul credinciosului. Pe de o parte, să reflectăm asupra rodniciei rugăciunii în interiorul credinciosului. Prin rugăciune, Duhul creează în credincios o dispoziție duhovnicească. Datorită Duhului, prin rugăciune, învățăm să ne supunem voii lui Dumnezeu.
Rugăciunea pe care am învățat-o de la Domnul Isus spune: „Facă-Se voia Ta!” A ne ruga nu înseamnă să-L convingem pe Dumnezeu să facă voia noastră. Dimpotrivă, înseamnă să ne lăsăm modelați să acceptăm voia Sa suverană. Creștinul care se roagă nu va primi întotdeauna ceea ce cere. Dar Duhul va lucra în viața lui. Textul din 1 Tesaloniceni 5 este un indicator clar. Rugăciunea neîncetată (1 Tesaloniceni 5:17) este așezată în compania căutării permanente de a face bine (v. 15), a bucuriei neîncetate (v. 16), a recunoștinței pentru toate lucrurile (v. 18), a feririi de orice pare rău (v. 22) și a sfințirii pe deplin a întregii ființe (v. 23). Așa va fi omul care va fi în permanență într-un duh de rugăciune.
Pe de altă parte, prin rugăciune, Duhul produce roade și în exteriorul credinciosului. Duhul folosește rugăciunile simple, smerite și limitate ale unui credincios supus neputințelor, ca să facă nespus mai mult decât poate gândi sau cere acesta (Efeseni 3:20). Apostolul Pavel a fost convins că, atunci când credincioșii și bisericile se rugau, Duhul făcea să se întâmple anumite lucruri. Iată de ce, de pildă, le-a cerut altora să se roage pentru lucruri concrete, cum ar fi: îndrăzneală în vestirea Evangheliei (Efeseni 6:19-20), posibilitatea unei vizite (Romani 1:8-10), uși deschise pentru Cuvânt (Coloseni 4:3), răspândirea Cuvântului (2 Tesaloniceni 3:1), scăparea de oameni răi și împotrivitori (2 Tesaloniceni 3:2), scăpare de necazuri (2 Corinteni 1:10-11), proslăvirea lui Cristos în întemnițare (Filipeni. 1:19), și multe altele.
Dumnezeu a întocmit un plan minunat în istoria omenirii. Dar, El n-a stabilit doar deznodământul, ci și mijloacele. Iar unul dintre cele mai importante mijloace pentru îndeplinirea planului Domnului în istorie este rugăciunea. Potrivit descrierii lui Zaharia, Duhul Domnului este un duh de îndurare și rugăciune (Zaharia 12:10).
Martyn Lloyd-Jones îi îndemna pe slujitori referitor la rugăciune, dar principiul li se aplică tuturor credincioșilor: „Răspunde întotdeauna oricărui imbold de a te ruga. Imboldul de a te ruga poate veni atunci când citești sau când te lupți cu un text. Aș face din aceasta o lege absolută – ascultă întotdeauna de un asemenea imbold! De unde vine el? Este lucrarea Duhului Sfânt!”
Daniel Suciu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” Tinăud, jud. Bihor
e-mail: danisuciusb@gmail.com
