Duhul Sfânt generează și întărește credința noastră
Text: 1 Corinteni 2:1-16
Versetul cheie: Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:4-5
Ideea centrală: Credința mântuitoare se întemeiază pe înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, nu pe înțelepciunea și puterea de convingere a rațiunii umane.
Scopul lecției: Să ne ajute să ne așezăm credința și creșterea în cunoștință de Dumnezeu doar pe lucrarea Duhului Sfânt făcută prin Cuvânt.
INTRODUCERE
A afirma simplu că ai credință în Dumnezeu nu înseamnă mai nimic. În Dumnezeu cred și musulmanii, mormonii, martorii lui Iehova, cred și dracii. Chiar dacă credința lor este sinceră ea nu le folosește la nimic, pentru că nu este fundamentată pe adevărata Evanghelie. Dumnezeu a hotărât ca oamenii să fie mântuiți prin credința în adevărul Său așa cum l-a revelat El, nu prin credința în ceea ce oamenii gândesc și își închipuie ei înșiși despre Dumnezeu.
Pentru mântuirea noastră din păcat și de sub mânia lui Dumnezeu este esențial să stabilim care este adevărata Evanghelie, cum a fost ea dată și predicată la început și unde anume o găsim în forma nealterată lăsată de Dumnezeu. Ascultând mărturia apostolică a lui Pavel din acest pasaj, înțelegem că Evanghelia nu constă într-o serie de impresii religioase despre Dumnezeu pe care le-au experimentat unii oameni, ci că ea este o revelație de la Duhul Sfânt, insuflată de El în termeni preciși oamenilor special aleși. În lumina acestor explicații, trebuie să stabilim dacă mesajul ei poate să cunoască modificări și adaptări conjuncturale, culturale, sau dacă este un mesaj universal neschimbat care rămâne același.
I. Credința mântuitoare se întemeiază pe puterea de convingere a Duhului cu privire la adevărul Evangheliei, nu pe puterea de convingere a retoricii umane (1 Corinteni 1:1-5).
În capitolul anterior apostolul Pavel le-a reamintit credincioșilor din Corint de lucrurile care au condus la convertirea lor. Mântuirea a venit prin acceptarea înțelepciunii lui Dumnezeu, confirmată de Duhul, și nu prin înțelepciunea umană. Cele două forme de înțelepciune sunt antagonice în conținut, de aceea se exclud reciproc. Una îl are la origine pe Dumnezeu și vine la oameni ca revelație, cealaltă are ca sursă omul și vine la oameni ca rezultat al minții umane. Din acest motiv, Pavel ca predicator al Evangheliei, a înțelepciunii lui Dumnezeu, se consideră un martor, nu filosof, ori purtător de cuvânt trimis, nu orator.
El încearcă să-i ajute pe corinteni să înțeleagă că puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în discursurile filosofice abil prezentate prin retorică, ci prin predicarea simplă a lui Isus Cristos: a morții Sale pe cruce și a învierii Lui din morți (1 Corinteni 1:22-25; 2:2; 15:3-4). Nu i-ar fi fost greu lui Pavel să argumenteze rațional superioritatea credinței creștine asupra păgânismului, arătând că dovezile originii ei divine sunt date de profeții și minuni. Ar fi putut arăta și aspectele absurde ale ritualurilor păgâne ca să-i convingă pe oameni de istoricitatea adevărului creștin. Dar dobândirea unei astfel de convingeri, oricât de importantă, ar fi fost esențial una rațională. O credință bazată pe ea ar fi fost speculativă. Adevărata credință mântuitoare trebuie să fie fundamentată pe puterea lui Dumnezeu. Această manifestare a puterii divine, „dovadă dată de Duhul Sfânt și de putere” care mărturisește în inima omului prin adevăr, produce o credință mântuitoare.
II. Evanghelia Domnului Isus este o revelație divină nu o raționalizare umană (1 Corinteni 1:6-12).
A. Înțelepciunea lui Dumnezeu este complet diferită, în conținut și formă de exprimare, de înțelepciunea umană.
Înainte de Pavel, Dumnezeu a spus prin profetul Isaia: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:8-9).
Pentru Pavel există înțelepciune în conținutul Evangheliei, dar este o altfel de înțelepciune, ea este complet diferită de înțelepciunea umană neregenerată (v. 6). Această înțelepciune a fost ascunsă în planul lui Dumnezeu făcut înainte de întemeierea lumii și a constituit o tainăpână la momentul revelării ei. Rațiunea umană a celor mai înțelepți conducători nu a putut pătrunde această taină. Acesta a și fost motivul pentru care la vremea revelării acestei taine, momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos a fost crucificat (vs. 7-8).
B. Accesul la înțelepciunea lui Dumnezeu nu este prin intermediul minții și rațiunii umane, ci prin revelația adusă de Duhul Sfânt (vs. 9-10).
Evanghelia la momentul descoperirii ei a fost dată de Duhul Sfânt ca o revelație profetică. Apostolii au ajuns să înțeleagă clar Persoana și lucrarea Domnului Isus doar în momentul în care Duhul adevărului, venit de la Tatăl, le-a descoperit aceste lucruri, în mod spiritual. Ceea ce ei au ajuns să cunoască despre Domnul Isus după Înălțarea Lui la Cer nu a fost doar prin prisma experiențelor pe care ei le-au avut în preajma Domnului, ci a fost o descoperirea spirituală specială realizată de Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15). Ei au primit de la Dumnezeu o înțelepciune de sus prin care au pătruns „taina ascunsă”, nu prin înțelepciunea omenească rezultată în urma folosirii rațiunii lor.
C. Doar Duhul lui Dumnezeu, prin oamenii speciali aleși ca instrumente ale revelației, poate să-L descopere pe Dumnezeu așa cum este în caracterul Său și în planurile Sale (vs. 11-12).
Apostolul Pavel identifică două surse ale cunoașterii: una umană, cealaltă divină; una prezintă perspectiva oamenilor păcătoși, iar cealaltă prezintă perspectiva lui Dumnezeu.
Ceea ce apostolul Pavel le-a comunicat oamenilor cărora le-a predicat a avut ca sursă cunoașterea pe care o dă Dumnezeu. Apostolii sunt instrumentele folosite de Duhul prin care Dumnezeu a descoperit lumii taina Evangheliei Sale. După cum susține și apostolul Petru, „… nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).
III. Comunicarea Evangheliei Domnului Isus trebuie să fie făcută prin limbajul descoperit de Duhul Sfânt nu prin limbajul rațiunii umane (1 Corinteni 1:13-16).
A. Lucrurile spirituale trebuie explicate prin intermediul cuvintelor spirituale (v. 13).
În comunicarea adecvată a înțelepciunii lui Dumnezeu este nevoie de folosirea cuvintelor date de Duhul Sfânt. Pavel nu s-a folosit în predicarea Evangheliei nici de abilitățile retorice folosite în discursurile erudiților lumii, nici de propria-i minte neinfluențată de Duhul lui Dumnezeu. Cuvintele sale au fost cele pe care Duhul l-a învățat să le spună.
Aceasta este inspirația verbală, doctrina că autorii Scripturilor au fost călăuziți de Duhul în alegerea cuvintelor prin care a fost exprimat adevărul divin. Într-un mod pe care nu îl putem explica pe deplin, concomitent cu exprimarea liberă, personală, a autorilor umani, Dumnezeu a călăuzit gândurile lor până în detaliile cele mai mici ale cuvintelor pe care aceștia le-au folosit în scrierea Scripturilor. Rezultatul a fost un mesaj fără eroare al cărui Autor este în ultimă instanță Dumnezeu, dar care poartă amprenta autorului uman prin care mesajul divin a fost rostit.
B. Omul natural nu poate înțelege și accepta lucrurile spirituale (v. 14).
Apostolul Pavel face o distincție clară între omul natural (firesc), așa cum sunt toți oamenii prin nașterea biologică și omul spiritual, așa cum devin toți cei născuți din nou prin Duhul. Distincția nu este între creștinul imatur și cel matur, ci între omul care nu are Duhul lui Dumnezeu în el și cel care Îl are.
Pentru omul natural lucrurile Duhului sunt absurde și lipsite de sens. Pentru că el nu are Duhul lui Dumnezeu care să-l învețe, el nu poate cunoaște aceste lucruri. A-L cunoaște pe Dumnezeu presupune discernământ și vedere spirituală a gloriei Lui. Problema omului natural nu este de ordin intelectual, ci moral, pentru că ceea ce vede la lucrurile Duhului îi displace, de aceea le respinge, și pentru că iubește întunericul, de aceea el nu vine la lumină (Ioan 3:19, 20).
C. Omul spiritual este singurul care are discernământ spiritual (vs. 15-16).
Discernământul omului regenerat provine din lumina adusă de Duhul Sfânt care locuiește în viața lui. Judecata personală în materie de credință este inseparabilă de locuirea Duhului. Chiar dacă învățătorii bisericii explică celorlalți adevărul, creșterea în credință și cunoștință se realizează personal prin aceeași mărturie interioară a Duhului.
Întrucât Duhul Sfânt îi învață pe oameni lucrurile spirituale, niciun om neregenerat nu poate judeca, pe baza rațiunii sale, ceea ce spun oamenii care vorbesc prin Duhul și pe cei care cred mărturia lor. Aceasta arată fundamentul ferm al credinciosului pentru credința sa, precum și imposibilitatea ca el să renunțe la această credință în favoarea autorității oamenilor.
CONCLUZII ȘI APLICAȚII
1. Adevărata temelie a credinței mântuitoare este mărturia lui Dumnezeu prin Duhul, nu rațiunea umană.
Dumnezeu a hotărât să salveze oamenii prin predicarea Evangheliei nu prin expunerile înțelepciunii umane. Pentru apostolul Pavel, Evanghelia este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (1 Corinteni 1:18, 24; Romani 1:16).
Credința bazată pe mărturia interioară a Duhului Sfânt, care vine prin predicarea Evangheliei, este una care purifică inima, rămâne statornică, este infailibilă și lucrează prin dragoste. Credințele speculative sunt temporare și fluctuante. O credință care se întemeiază pe autoritatea bisericii, pe speculații teologice umane adresate rațiunii sau pe argumentele morale ale adevărului care afectează conștiința naturală, dar nu se bazează pe puterea lui Dumnezeu, nu este o credință mântuitoare. Dacă vrem să vedem oameni cu adevărat convertiți, trebuie să le predicăm Evanghelia.
Succesul Evangheliei nu depinde de abilitățile intelectuale ale predicatorului, ci de lucrarea Duhului Sfânt. De multe ori slăbiciunea și sentimentul inadecvării sunt exact stările în care Dumnezeu alege să-Și manifeste puterea prin slujitorii Lui (2 Corinteni 12:1-10).
Pavel nu neagă valoarea rațiunii umane, utilitatea ei, ci capacitatea ei de a salva sufletele oamenilor. El nu a pledat împotriva școlii, ci pentru evitarea înțelepciunii umane ei la amvon. Rațiunea autonomă a omului este o cursă înșelătoare pentru suflet, dar rațiunea umană răscumpărată din captivitatea gândirii deșarte și pusă în slujba adevărului revelat poate fi folositoare. Înțelepciunea lui Dumnezeu, chiar dacă rămâne neinteligibilă pentru mințile neregenerate, reprezintă adevărata înțelepciune umană pentru cei „desăvârșiți”, oamenii care au gândirea lui Cristos.
2. Conținutul Evangheliei trebuie să rămână același indiferent de curentele de gândire umane care sunt într-o continuă schimbare și transformare.
Lupta lui Pavel ca Evanghelia primită de el să fie prezentată oamenilor în termenii în care Duhul Sfânt a dat-o apostolilor trebuie să fie și lupta noastră astăzi. Chiar dacă mesajul Evangheliei lui Pavel li se părea, unora, o nebunie, iar altora o pricină de poticnire, el a continuat să îl predice în termenii și folosind cuvintele date de Duhul Sfânt. Așa cum lui nu i-a fost rușine să predice Evanghelia Domnului Isus, nici nouă nu ar trebui să ne fie rușine.
Orice alterare a Evangheliei, prin adăugare sau omitere, înseamnă o îndepărtare de la fundamentul credinței mântuitoare. Așa cum am văzut, credința întemeiată pe o evanghelie falsă este o credință fără nicio valoare salvatoare (vezi și 1 Corinteni 15:1-2, 14; Galateni 1: 8,9).
“Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin.” (1 Petru 4:11).
În prezent, noi trebuie să rezistăm tentației de a modifica mesajul Evangheliei în funcție de direcțiile ideologice pe care le urmează cultura noastră. Nu trebuie să modificăm mesajul simplu al Evangheliei în numele relevanței culturale, a nevoii de a adresa generației noastre un mesaj inteligibil și accesibil ei. Trebuie să păstrăm conținutul doctrinar al credinței așa cum a fost dat el sfinților odată pentru totdeauna, pentru că așa l-a gândit Dumnezeu să fie operativ și eficace. Trebuie să avem aceeași încredere pe care a avut-o Pavel că, pentru cei chemați, Evanghelia este puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:23-24).
În același timp, pentru a nu cădea în extrema legalismului, trebuie să fim atenți să nu echivalăm Evanghelia cu elementele conjuncturale create de o anumită tradiție creștină. Este necesar un triaj clar între lucrurile esențiale Evangheliei, cele care țin de încredințarea personală și sunt de fără relevanță morală, și cele care sunt neesențiale vieții creștine. Din aceste motive, Cuvântul lui Dumnezeu revelat profetic (Scripturile) trebuie să fie autoritatea infailibilă după care trebuie judecate toate celelalte autorități umane.
Adrian Bârzu, pastor, Biserica Baptistă „Biruința”, Comănești
e-mail: adibarzu@gmail.com
