Duhul Sfânt – cel ce mijlocește pentru credincioși
Text: Romani 8:26-27
Versetul cheie: „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuți Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8:26
Ideea centrală: Apostolul Pavel scrie unei biserici care se confrunta cu persecuție din partea autorităților romane și cu neînțelegeri între creștinii evrei și creștinii dintre neamuri. În contextul slăbiciunilor care puteau pune la îndoială statutul de copii de Dumnezeu şi care insuflau un sentiment de deznădejde și frică, Dumnezeu asigură biserica amintindu-i că Duhul Sfânt mijlocește pentru credincioși chiar și în momentele grele, de suspin.
Scopul Lecției: Să ne asigure că nădejdea creştină nu depinde de lucrurile pe care le vedem și că eficiența rugăciunilor noastre poate trece dincolo de slăbiciunile noastre. Întrucât lucrarea Duhului a consfințit statutul nostru de copii de Dumnezeu, viaţa de rugăciune are izbândă datorită lucrării de mijlocire a Duhului Sfânt, care face ca voia lui Dumnezeu să se împlinească chiar dacă viața noastră se desfășoară în cadrul unei creații care, la fel ca noi, suspină și așteaptă răscumpărarea.
EXPLICAȚII
Istoricul roman Suetoniu a descris un incident care ne-ar puta ajuta să înţelegem mai bine contextul scrierii Epistolei către Romani. În anul 49 d.Hr., împăratul Claudiu a expulzat o mare parte din populaţia evreiască din Roma datorită conflictelor care apăruseră între evrei. Suetoniu scrie: „Întrucât evreii creau mereu tensiuni, la instigarea lui Chrestus, [cezar Claudiu] i-a alungat din Roma” (Viaţa lui Claudiu, 25.4, Faptele Apostolilor 18:2). Suetoniu nu pare să știe că tensiunile apăruseră între creștinii dintre neamuri și evreii din Roma, cărora aceștia le predicau Evanghelia.
Este posibil ca aproximativ în anul 54, după moartea lui Claudiu, împăratul Nero să fi permis evreilor şi creştinilor evrei să se reîntoarcă în Roma, fapt care a produs unele tensiuni în biserică. Printre alte motive, apostolul Pavel a scris Epistola către Romani şi ca să rezolve conflictele de natură culturală, etnică şi religioasă care apăruseră între creştinii evrei şi creştinii dintre neamuri.
Capitolul 8 vine ca răspuns la problema mântuirii și a biruinței împotriva păcatului, aparent o problemă abordată diferit de creștinii dintre neamuri şi creştinii evrei. Capitolul 7 descrie inabilitatea omului de a face față firii pământești și astfel, pregătește răspunsul apostolului din capitolul 8. Duhul Sfânt îl izbăveşte pe om de legea păcatului şi a morţii (Romani 8:2). Puterea Duhului Sfânt, care L-a înviat pe Isus Cristos din morţi (8:11), ne eliberează de sub autoritatea firii pământeşti şi ne dă putere să o facem să moară (8:11-13).
Versetele 26-27 fac parte din răspunsul mai larg pe care apostolul Pavel îl dă la întrebarea despre mântuire şi biruinţa asupra legii păcatului. Duhul Sfânt are rolul de a risipi frica şi a întări identitatea copiilor lui Dumnezeu (14-16), El dă biruinţă credinciosului, care acum trăieşte în mijlocul unei creații supuse blestemului, care geme şi aşteaptă răscumpărarea (8:19-22), El dă nădejde credinciosului prin roadele dintâi ale prezenței Sale (vs. 23-25), și mijlocește pentru credincios când acesta este împovărat şi nu ştie cum să se roage (vs. 26-27).
1. Dumnezeu Duhul Sfânt ajută credinciosul care se confruntă cu slăbiciunea în rugăciune
„Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuți Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26).
În a doua parte a capitolului 8 apostolul Pavel răspunde la câteva din problemele cu care se confruntau credincioşii din Roma. Aceste probleme sunt identificate ca experiențe și stări de „frică” (v. 15, „ca să mai aveți frică”), „suferință” („din vremea de acum”, v. 18), „suspin” (v. 23) şi „slăbiciune” („Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră”). Este posibil ca unele din aceste crize să fi fost determinate de persecuția autorităților romane. Astfel se explică încurajările care au în vedere probleme precum „necazul, strâmtorarea, foametea, prigoana, sabia” (8:35-36). Este evident că credincioşii creştini din Roma încă sufereau prigoana fizică („sabie, moarte”) din partea lumii demonice, care lucra prin autorităţile romane („îngeri, stăpâniri, puteri”, v. 38), pe de o parte, şi dezavantajele economice şi sociale care apăreau în urma pierderii drepturilor şi a marginalizării (lipsa de îmbrăcăminte şi foametea, v. 35), pe de altă parte.
Frica, suferința, suspinele și slăbiciunea – toate aceste stări pot afecta încredințarea că Dumnezeu ascultă rugăciunea. Cuvintele „căci noi nu știm cum să ne rugăm” nu descriu o problemă legată de ignoranță, ca și când credincioșii nu ar fi înțeles cum lucrează rugăciunea și ce cuvinte să folosească când se roagă. Ele descriu situația unor oameni împovărați de amenințări fizice și mari lipsuri economice. Spre exemplu, Acuila și Priscilla, doi dintre cei mai fideli colaboratori ai apostolului Pavel și-au „pus capul în joc” ca să scape viața apostolului (Romani 16:3-4). Așadar, cum se poate ruga un om care trăieşte în mijlocul unei creaţii care ea însăşi geme, împovărată de blestem? Cum se poate ruga el sau ea când simte că nu mai poate purta de grijă familiei și se teme că poate fi oricând arestat, aruncat în închisoare sau chiar înaintea fiarelor din arena romană?
În astfel de crize, Duhul Sfânt însuși mijlocește pentru cel credincios cu „suspine negrăite” (v. 26). Expresia aceasta a fost interpretată de unii ca o dovadă a vorbirii în limbi neînțelese (1 Corinteni 14), vorbire care, astfel, se justifică în biserică pentru că ea este practicată de Duhul Sfânt. Această interpretare este eronată pentru că ea nu stabilește nici o legătură lingvistică cu terminologia din 1 Corinteni 14, și pentru că contextul capitolului 8 din Romani este radical diferit de contextul epistolei către Corinteni.
Alţi comentatori au asociat cuvântul „suspin” din versetul 26 cu suspinele celor credincioși pe care apostolul le-a menţionat deja în versetele anterioare (22-23). În scenariul acesta, nu Duhul Sfânt ar „suspina”, ci El mijlocește prin suspinele care vin de la cei credincioși. Problema cu această interpretare este că, în versetul 26, apostolul Pavel folosește pentru „suspin” un cuvânt grecesc diferit față de cele din versetele 22-23, care descriu suspinele oamenilor. În plus, subiectul verbului „mijlocește” din versetul 26 este Duhul Sfânt, nu credinciosul.
A treia interpretare este aceea că Duhul Sfânt înșuși mijlocește și că „suspinele negrăite” sunt ale Lui, nu doar ale celor credincioși. Textul nu descrie aici o slăbiciune a Duhului, ca și când ar suferi atât de mult încât nu și-ar găsi cuvintele potrivite înaintea lui Dumnezeu. Pasajul descrie o realitate paradoxală despre Duhul Sfânt. La fel cum Cristos, pe deplin om și pe deplin Dumnezeu, s-a identificat cu limitările și suferințele umane și poate mijloci mai eficient decât un Mare Preot uman pentru că a fost ispitit în același fel cu noi, fără să fi păcătuit sau să-şi fi pierdut desăvârşirea (Evrei 2:18, 4:15, 7:25), și Duhul Sfânt, care este infinit și atotputernic, preia limitările noastre și le aduce El însuși înaintea Tatălui, mijlocind pentru noi cu „suspine negrăite.” Duhul Sfânt nu este o forţă infinită şi impersonală, așa cum este privită divinitatea în unele filozofii antice (Aristotel, Stoicismul) sau în religii moderne (Brahman în Hinduism). El simte suferinţa celui credincios şi preia aceste simţiri ca să mijlocească eficient înaintea Tatălui.
2. Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt conlucrează ca să Îşi împlinească voia în viaţa celui credincios
„Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; Pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:27).
Versetul 27 completează imaginea din versetul 28. Pronumele relativ „Cel” se aplică aici lui Dumnezeu, care „cercetează inimile.” Apostolul Pavel a preluat din Vechiul Testament imaginea lui Dumnezeu care cercetează „inimile și rinichii” (adică rațiunea, voința și emoțiile omului – vezi Ieremia 17:10, Psalmul 7:9, Psalmul 139:23). Pentru că Dumnezeu are capacitatea de a vedea și cunoaște experiența lăuntrică a ființei umane, El nu are o problemă cu înțelegerea „suspinelor negrăite” pe care Duhul le preia de la credincios și le transmite lui Dumnezeu. Dumnezeu, care cunoaște cuvintele noastre înainte ca ele să fie rostite (Psalmul 139:4) ştie şi „năzuința Duhului,” când Acesta nu folosește „graiul.”
Cuvântul „năzuință” (phroneima) apare în alte 3 versete din Epistola către Romani (8:6-7), şi în fiecare din aceste trei ocurenţe traducătorul Dumitru Cornilescu traduce termenul grecesc cu expresia „minte”, nu „năzuință.” Asta înseamnă că Dumnezeu, care „cercetează inimile,” are capacitatea de a comunica cu Duhul Sfânt și fără cuvinte rostite („suspine negrăite”). El nu se poticnește de „suspine negrăite” pentru că „știe” care este „mintea,” adică „năzuința Duhului” atunci când Duhul mijlocește fără cuvinte pentru cel credincios. Nici Duhul Sfânt, nici Dumnezeu nu sunt limitați de incapacitatea celui credincios de a se ruga sau de a se ruga doar cu gemete și suspine negrăite. Pentru că Dumnezeu conlucrează cu Duhul Sfânt, chiar și când are în față „suspine negrăite”, El Își împlinește voia Lui bună, plăcută și desăvârșită.
Înțelegem astfel că Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt nu pretind celui credincios să se roage întotdeauna cu cuvinte logice, coerente și inteligibile pentru ca Dumnezeu să poată înțelege o rugăciune. Evident că rugăciunile noastre trebuie să fie logice, coerente și inteligibile, adică să fie făcute și cu duhul, și cu mintea (1 Corinteni 14:15). Rugăciunea trebuie conștientizată de om înaintea lui Dumnezeu, pentru ca el să nu ceară împotriva voii lui Dumnezeu, să nu rostească erezii sau să exprime emoții care nu sunt insuflate de Dumnezeu, ci de alte duhuri.
Ce ne învață însă acest pasaj este adevărul că, în situații împovărătoare ca prigoana, suferința și perspectiva morții – când credinciosul este atât de paralizat de frică încât nu „știe” cum să se roage și nu se poate ruga cu cuvinte înțelese – în astfel de situații dramatice, Duhul Sfânt nu respinge rugăciunile, ci le preia El însuși și mijlocește înaintea lui Dumnezeu Tatăl cu „suspine negrăite.” Pasajul acesta demonstrează dragostea lui Dumnezeu și disponsibilitatea Lui de a se raporta la cele mai împovărătoare suferințe pe care le trăiesc copiii lui Dumnezeu, pentru a-Și împlini voia în viața lor.
APLICAȚII
1. Romani 8:26-27 este un pasaj care se aplică în situații de suferință și „slăbiciune.” Primii creștini s-au confruntat cu lipsuri și prigoane, și exemplul lor de sacrificiu este o lecție pentru credincioșii de azi care trec prin încercări. Pasajul răspunde la întrebarea: „când ne este greu să ne rugăm?”
2. Lecția este și un model de rugăciune atunci „când nu știm cum să ne rugăm.” Pasajul răspunde la întrebarea :„cum ne putem ruga” atunci „când nu știm cum să ne rugăm”? Răspunsul este că Duhului Sfânt nu îi este rușine de „suspinele negrăite”, dacă acestea sunt singurele rugăciuni care izvoresc din inima împovărată a celui credincios. El însuși se roagă cu „suspine negrăite”, nu pentru că nu ar ști cum să se roage, ci pentru în dragostea Lui, El se raportează la cele mai dificile experiențe din viața celui credincios.
3. Învățăm aici și o lecție practică despre „cine este Duhul Sfânt și cum lucrează El în relație cu Dumnezeu Tatăl?” Și Duhul și Tatăl cunosc inimile celor credincioși. Lecția practică este una de încredințare că nici o emoție sau gând nerostit nu rămâne ascuns înaintea lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu nu se împlinește datorită abilității noastre de a face față, cu succes, slăbiciunilor și încercărilor. Ea se împlinește pentru că în viața noastră lucrează Sfânta Treime, care este desăvârșită în cunoaștere, putere și dragoste.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. Cum putem corela situația creștinilor din Roma cu situația credincioșilor de astăzi?
2. La modul foarte concret, ce anume ar putea cauza frică, slăbiciune și suferință în viața ta?
3. Cum poți face diferența între o rugăciune pe care nu o poți pune în cuvinte pentru că este insuflată de stări de oboseală și apatie spirituală, și o rugăciune pe care nu o poți pune în cuvinte datorită poverilor pe care le porți?
4. Ce asigurare primești din lecția de azi, văzând modul în care Duhul Sfânt și Dumnezeu Tatăl conlucrează ca să Își împlinească voia în viața ta?
Dan Aurelian Botică, pastor, Biserica Baptistă Emanuel, Oradea
