Duhul Sfânt – cel care-i botează pe credincioși în trupul lui Hristos
Text: 1 Corinteni 12:12-27
Versetul cheie: Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. 1 Corinteni 12:13
Ideea centrală: Duhul Sfânt, cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi – la fel ca Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul – lucrează. El lucrează în viața omului, aducându-l din moarte la viață, regenerând viața omului. Însă imaginea regenerării omului, deși individuală (mântuirea este personală), nu este individualistă, ci una comunitară, în comunitatea sfinților lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, Biserica.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi că viața de credință nu este trăită în izolare, desprinsă de oameni, de comunitate. Odată cu regenerarea sau nașterea din nou, Duhul Sfânt ne adaugă Trupului lui Hristos, Biserica. Scopul lecției este să te ajute să înțelegi importanța de a fi parte a Bisericii lui Hristos, implicit de a fi parte a unei biserici locale și, totodată, de a înțelege că ai un rol specific în cadrul bisericii.
INTRODUCERE
Din cartea Geneza aflăm că Dumnezeu a creat cerul, pământul și tot ce este pe el, inclusiv omul. Creația lui Dumnezeu a fost, după cum ne spune Moise în cartea Geneza, bună, ba chiar foarte bună. Totuși, omul lui Dumnezeu nu ezită să ofere un detaliu, o discuție din relația desăvârșită a Persoanelor Sfintei Treimi, din care aflăm că a existat ceva care nu era bun în toată creația lui Dumnezeu. Este incredibil! Un singur lucru nu era bun. Iar acel ceva era singurătatea omului. Aflăm acest adevăr prin cuvintele: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 1:18).
Trebuie să fim fideli contextului în care se găsește un text pe care îl avem în atenția noastră, motiv pentru care văd necesar să menționez faptul că rostirea lui Dumnezeu amintită mai sus se găsește în contextul în care Dumnezeu o creează pe femeie, ca ajutor potrivit pentru bărbat. Am accentuat, totuși, intenționat cuvântul potrivit,deoarece consider că nu este greșit dacă putem înțelege de aici și din alte texte ale Scripturii că, într-adevăr, nu este bine ca omul să fie singur, dar, mai mult decât atât, că are nevoie de o tovărășie potrivită. Un argument al acestui principiu sau chiar al acestei învățături poate fi și existența Bisericii lui Hristos. În lecția de astăzi vom încerca să observăm implicațiile acestui adevăr care este posibil prin lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
EXPLICAȚII
Pentru a descrie frumusețea și diversitatea din Trupul lui Hristos, Biserica (o metaforă în dreptul căreia vom zăbovi în cadrul studiului nostru), apostolul Pavel se vede nevoit să spună ce anume a făcut posibil ca și noi, credincioșii, să fim parte a acestui Trup. De fapt, pornește de la metafora trupului (v. 12), comparându-L pe Hristos cu un trup. După ce amintește această metaforă și face această comparație, apostolul ne vorbește despre momentul nașterii noastre din nou, al regenerării noastre.
Ca să înțelegem mai bine importanța, valoarea și impactul celor menționate de apostol în versetul cheie al lecției noastre (v. 13), trebuie să-l vedem în contextul său. În primele 11 versete, apostolul Pavel ne vorbește despre Duhul Sfânt care este darnic. Duhul dăruiește. El dăruiește daruri. Iar darurile acestea nu pot fi înțelese în mod independent, fără a fi legate de restul textului din 1 Corinteni 12, mai ales că la finalul acestui capitol vorbește despre slujitori, adică despre cei care pun în practică darurile menționate în primele versete. Așadar, este important ca atât partea de început a capitolului 12, cât și partea de final a acestui capitol să fie văzute prin prisma acestor versete, 12-27.
Versetul 13 începe cu cuvintele „noi toți”. La cine fac ele referire? Oare să se refere la toți oamenii? Cu siguranță, nu. Atunci, la cine? Din context, înțelegem că face referire la apostol (Pavel) – prin extensie, apostoli – și credincioșii din Corint – prin extensie, credincioșii. Așadar, atât apostolii, cât și credincioșii au fost regenerați prin același Duh Sfânt, au fost aduși din moarte la viață prin același Duh.
Acest aspect este important deoarece gândindu-ne la apostoli, uneori, ne putem simți descurajați de privilegiul mare pe care ei l-au avut, și uitându-ne la noi vedem doar cât de mici și slabi suntem. În această privință, apostolul Petru, adresându-se credincioșilor, folosește expresia: „către cei care au căpătat o credință de același preț cu a noastră”. Altfel spus, nu există o credință de categoria a doua, o credință de calitate mai slabă, mediocră. În aceeași ordine de idei, apostolul Pavel accentuează faptul că același Duh Sfânt face aceeași lucrare în toți cei care cred. Numai că, aici, mai apare o problemă. Adesea se pune accentul doar pe momentul regenerării și pe lucrarea pe care Duhul Sfânt o face, născându-l din nou pe omul care se încrede în lucrarea desăvârșită a lui Hristos de pe Calvar. Omul în care Duhul Sfânt lucrează nu este doar adus la o viață nouă, ci este și așezat într-o comunitate nouă. Iar această comunitate este Trupul lui Hristos, Biserica.
Noțiunea de creștin independent este cu totul străină Scripturii. Revenind la ideea din introducerea lecției noastre, anume aceea că nu este bine ca omul să fie singur, dacă extrapolăm raportând-o la metafora Trupului lui Hristos, putem afirma (fără să greșim) că credinciosului îi este dată o comunitate. Iar această comunitate este cea mai frumoasă, întrucât este comunitatea sfinților.
Trebuie să accentuăm că ideea de singurătate nu își găsește locul în viața credinciosului! Atunci când discutăm despre slujire, ea nu a fost concepută pentru a fi îndeplinită de unii singuri. Încă din vremea când era cu ucenicii Săi, când Mântuitorul i-a trimis în misiune, găsim sintagme precum: „i-a trimis doi câte doi” (Luca 10:1), „a trimis doi ucenici” (Matei 21:1); „a trimis pe doi din ucenicii Săi” (Marcu 14:13); „a început să-i trimită doi câte doi” (Marcu 6:7). Iar dacă citim cartea Faptele Apostolilor putem observa faptul că ucenicii, respectiv apostolii, mergeau cel puțin câte doi în lucrările la care erau chemați. Atât de clară este exprimarea Scripturii încât chiar Duhul Sfânt, într-o anumită împrejurare, face de cunoscut acest aspect: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Faptele Apostolilor 13:2).
Duhul Sfânt nu ne aduce la viață nouă ca mai apoi să ne abandoneze, sau să ne lase să încercăm să ne descurcăm de unii singuri. Dumnezeu ne dă „tot ce privește viața și evlavia” (2 Petru 1:3), iar parte a acestui „tot” este comunitatea sfinților, Trupul lui Hristos, Biserica.[1] Aceasta este baza sau temelia de pe care pornește sau dezvoltă apostolul Pavel metafora în versetele următoare (vs. 13-27).
Un prim adevăr pe care îl putem învăța din aceste versete este că în Trupul lui Hristos nu există loc de discriminare. Acest lucru îl putem observa atât din versetul 13, care ne vorbește că în cadrul mântuirii, al nașterii din nou (botezului realizat de Duhul Sfânt, ca să alcătuim un singur trup), naționalitatea sau statutul social nu are absolut nici o relevanță. Poți să fii iudeu, poți să fii dintre neamuri. Poți să fii om liber, poți să fii sclav. Poți să fii om fără școală, poți să fii om cu zeci de ani de studii. Când vine vorba de statutul pe care îl avem în cadrul Trupului lui Hristos, acesta este la fel pentru toți. Nu este nici un fel de discriminare.
Prin urmare, un alt lucru pe care îl putem învăța de aici și care este strâns legat de primul, este faptul că în Trupul lui Hristos nu există loc pentru comparație. Aici, dacă este să fim sinceri, fiecare dintre noi s-a luptat cel puțin o dată în viață cu gândul acesta. S-a comparat cu altcineva care are un dar pe care ar fi dorit să-l aibă și el. Ei bine, argumentul apostolului Pavel din text este că, din moment ce orice slujire în cadrul Trupului lui Hristos este importantă, atunci nu trebuie să existe loc de comparații.
Următorul lucru pe care îl putem învăța de aici și care, din nou, este strâns legat de cele două de mai sus, este că în cadrul Trupului lui Hristos nu există loc pentru invidie. Comparațiile duc cel mai adesea, la invidie. Dacă n-ar fi comparația, invidia ar dispărea.
Dacă nu apare invidia, atunci poate apărea păcatul mândriei sau aroganței, pe care o putem vedea prin cuvintele: „n-am trebuință de tine”, „n-am trebuință de voi” (v. 21). La fel cum nu există credință de mâna a doua care să vină din partea lui Dumnezeu, tot așa nu există nici daruri sau slujiri de mâna a doua în cadrul Trupului lui Hristos, deoarece pe de o parte ele sunt oferite de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și pe de cealaltă parte, este vorba de Trupul lui Hristos! Aceasta este și concluzia apostolului din versetul 27.
APLICAȚII
- Intrarea în „Trupul lui Hristos” este făcută posibilă și realizată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și îi este oferită omului în momentul convertirii sale.
- A fi în Trupul lui Hristos implică responsabilități și privilegii sau binecuvântări. Unitatea Trupului lui Hristos este făcută posibilă tot de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care locuiește în cei credincioși.
- Singurătatea nu vine de la Dumnezeu. Individualismul nu are ce căuta în mintea și-n inima omului credincios. De asemenea, izolarea de o comunitate de oameni credincioși este periculoasă și contravine învățăturilor Sfintelor Scripturi.
- Complementaritatea din Trupul lui Hristos este pentru binele și folosul mădularelor.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- De ce nu este bine ca omul să fie singur? Cum se aplică metafora trupului în cazul acesta?
- Care sunt câteva dintre pericolele izolării unui credincios de orice comunitate de credincioși?
- În lecție au fost menționate mai multe lucruri care nu-și au locul în Trupul lui Hristos. Te poți gândi și la altele?
- Există, oare, slujiri de mâna a doua? De ce crezi că este important aspectul acesta?
- Una dintre aplicațiile de mai sus afirma că „a fi în Trupul lui Hristos implică responsabilități și privilegii sau binecuvântări”, dar n-a fost niciuna menționată. Privind în textul nostru, 1 Corinteni 12:12-27, care ar fi câteva dintre responsabilitățile noastre și câteva dintre privilegiile sau binecuvântările pe care le avem în această poziție (a fi în Trupul lui Hristos)?
Timotei Stoica, prezbiter, Biserica Creștină Baptistă din Pătrăuți, Suceava
[1] Deoarece nu este locul potrivit, și nici nu avem timpul și spațiul necesar pentru dezvoltarea acestui subiect, recomand lecturarea cărții lui Gene A. Getz, un studiu aprofundat și dezvoltat pe tema „unii pe alții” în cadrul Trupului lui Hristos. Gene A. Getz, „Să ne zidim unii pe alții” (Timișoara: Editura Noua Speranță).
