Duhul Sfânt – cel ce-i înfiază pe credincioși în familia lui Dumnezeu
Text biblic: Romani 8:14-17
Versetul cheie: „Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava!», adică «Tată!»” Romani 8:15
Ideea centrală: Înfierea în familia lui Dumnezeu este realizată, exclusiv, de către Duhul Sfânt, ca act al harului divin, în contextul răscumpărării din robia păcatului, având ca rezultat sfințirea, o relație intimă cu Dumnezeu și experimentarea gloriei divine pentru eternitate.
Scopul lecției: Să înțelegem modul în care Duhul Sfânt ne înfiază în familia lui Dumnezeu, să identificăm o serie de consecințe sau rezultate binecuvântate ale acestei înfieri și să evidențiem câteva aplicații în viața de zi cu zi.
EXPLICAȚII
Actul înfierii în familia lui Dumnezeu
a. Lucrarea Duhului Sfânt
Înfierea în familia lui Dumnezeu este, cu adevărat, o minune atât în ce privește realizarea actului în sine, cât și consecințele ce decurg din apartenența noastră în familia lui Dumnezeu. Lucrarea de înfiere este supranaturală și complexă, avându-l ca autor pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În mod specific, Tatăl alcătuiește acest plan al înfierii, Fiul îl face posibil prin lucrarea Sa răscumpărătoare, iar Duhul Sfânt îl aplică în viața celor credincioși, în contextul regenerării spirituale. Cu alte cuvinte, calitatea de „fii” ai lui Dumnezeu este asociată cu prezența Duhului Sfânt în viețile noastre: „cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14).
Apostolul Pavel confirmă același lucru în epistola către Galateni: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: «Ava!», adică «Tată!»” (Galateni 4:6). Observați legătura dintre calitatea de „fii” ai lui Dumnezeu și prezența Duhului în inimile celor credincioși. Să reținem și că prezența Duhului în viețile credincioșilor – și, implicit, înfierea – este un act simultan cu răscumpărarea noastră din robia păcatului. Trimiterea Duhului Sfânt în inimile credincioșilor nu este un eveniment ulterior convertirii, Duhul însuși fiind Cel care realizează convertirea spirituală: „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Romani 8:2).
b. Înfierea este un act al harului divin
Un alt aspect semnificativ este că înfierea în familia lui Dumnezeu se realizează prin har. Nu putem face nimic pentru a merita să devenim fii ai lui Dumnezeu. Cei credincioși „au primit un duh de înfiere” (Romani 8:15) și au fost răscumpărați pentru a „căpăta înfierea” (Galateni 4:5). Din condiția de robi ai Legii și ai păcatului, oamenii nu puteau face nimic pentru a se salva singuri și nici pentru a merita adopția spirituală. Doar răscumpărarea prin har face posibilă înfierea.
Apostolul Pavel va aprofunda, în epistola către Romani,tema suveranității divine și a harului accentuând că înfierea / altoirea nu este un motiv de mândrie: „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine”(Romani 11:17-18).
2. Consecințele înfierii
În textul studiat, apostolul Pavel ne prezintă și câteva consecințe directe ale faptului că suntem înfiați de Duhul Sfânt în familia lui Dumnezeu.
a. Călăuzirea oferită de Duhul Sfânt
Pavel amintește despre o „călăuzire” pe care o primim din partea Duhului Sfânt: „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14). La ce se referă această călăuzire? Deși, nu este greșit să-i atribuim acestei călăuziri un caracter general (Duhul Sfânt ne călăuzește în toate aspectele vieții) este util să subliniem două aspecte contextuale:
- O călăuzire în adevăr: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”(Romani 8:16). Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13) dar aici, în Romani, se amintește în mod special adevărul înfierii. Duhul Sfânt ne ajută să înțelegem că suntem copii ai lui Dumnezeu, călăuzindu-ne spre acest adevăr prin propria mărturie pe care El o aduce în inimile credincioșilor. Nu putem crede, cu adevărat, și nu putem accepta adevărul că suntem copii de Dumnezeu, dacă Duhul Sfânt nu ne întărește și nu ne călăuzește în direcția aceasta!
- O călăuzire în sfințire. În contextul apropiat, Pavel ne ajută să înțelegem că cei înfiați spiritual sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu ca „să trăiască după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4), „să umble după lucrurile Duhului” (Romani 8:5), fiind astfel „oameni duhovnicești” (Romani 8:9). În consecință, cineva își poate „confirma” statutul de copil de Dumnezeu prin identificarea unei dorințe reale de sfințire în viața sa.
b. De la teamă la eliberare
Mai mult, cei înfiați de Duhul lui Dumnezeu ajung să experimenteze o relație personalăcu Dumnezeu, caracterizată de dragoste și libertate:„Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava!», adică «Tată!»” (Romani 8:15). Înainte de înfiere, pe când eram „robi ai păcatului” nu ne puteam raporta la Dumnezeu decât cu teamă, ca față de un Judecător, fiindcă roadele pe care le făceam erau rușinoase și duceau la moarte (Romani 6:20). După ce am primit „un duh de înfiere” suntem eliberați de păcat (Romani 6:22) și suntem îndemnați și încurajați de Duhul Sfânt să ne raportăm la Dumnezeu ca la „Tatăl” nostru iubitor.
Relația celor credincioși cu Dumnezeu este caracterizată acum de bucurie și libertate, nu de teamă și robie. Sigur, această intimitate familială nu exclude reverența față de Dumnezeu nici statutul de „robi ai lui Dumnezeu” (Romani 6:22), doar că această „robie” este perfect compatibilă cu libertatea spirituală și cu statutul de copii ai lui Dumnezeu.
c. Calitatea de moștenitori
Un alt rezultat al înfierii noastre în familia lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este că devenim moștenitori ai lui Dumnezeu: „Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El”(Romani 8:17). Moștenirea menționată aici, de Pavel, este Dumnezeu însuși („moștenitori ai lui Dumnezeu”), în sensul că pe toți copiii lui Dumnezeu îi așteaptă experimentarea prezenței și a plinătății lui Dumnezeu.
În altă parte, Pavel scrie că Duhul Sfânt, însuși, este o arvună a moștenirii celor credincioși: „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efeseni 1:13-14). Deci, prezența Duhului în viețile celor înfiați în familia lui Dumnezeu este garanția că ei vor ajunge să se bucure de Dumnezeu pentru eternitate.
Mai mult, moștenirea are în vedere și proslăvirea sau glorificarea noastră. Fiind „împreună-moștenitori cu Hristos”, călcăm pe urmele Sale, atât în suferință (asumându-ne costul uceniciei) dar și în „proslăvirea împreună cu El”, ceea ce include învierea noastră trupească și trăirea unor vieți fără de păcat în prezența lui Dumnezeu.
APLICAȚII
- Să nu uităm niciodată că înfierea noastră în familia lui Dumnezeu este un har nemeritat. Inimile noastre ar trebui să fie pline de recunoștință și smerenie față de îndurarea lui Dumnezeu.
- Dacă vrem să ne testăm calitatea de fii ai lui Dumnezeu, să fim atenți la mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt și să identificăm dacă avem o dorință reală de sfințire în viețile noastre.
- Deși reverența față de Dumnezeu rămâne pentru eternitate, să nu ne mai raportăm la El cu frică. Dacă suntem copiii Săi, Îi putem spune „Tată!”
- Apartenența la familia lui Dumnezeu aduce și suferințe – un cost al uceniciei. Nu uităm însă, niciodată, că după suferință urmează glorificarea și bucuria desăvârșită în prezența lui Dumnezeu.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- Cum este fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi implicată în lucrarea de înfiere a credincioșilor în familia lui Dumnezeu?
- În ce mod se manifestă mândria spirituală și care ar trebui să fie atitudinea noastră față de cei care nu sunt încă parte în familia lui Dumnezeu?
- Ce putem face pentru „a auzi mai bine” mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt în ce privește statutul nostru de copii ai lui Dumnezeu?
- Cum trăiesc credincioșii, la nivel practic, atât ca fii ai lui Dumnezeu, cât și ca robi ai Săi?
- Ce moștenire îi așteaptă pe copiii lui Dumnezeu?
Costel Ghioancă, pastor, Biserica Baptistă „Betania” București
