Isus Hristos: Modelul unei închinări mai bune
Text: Evrei 9:1-28
Verset cheie: Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. (Evrei 9:24)
Ideea centrală: Închinarea prin preoția și jertfa lui Isus este mult mai bună decât închinarea prin Lege pentru că este perfectă, eficientă, unică și veșnică.
Scopul lecției: Să ne închinăm cu bucurie lui Hristos, în cadrul Legământului celui nou al credinței în Hristos. Aici nu avem nevoie de jertfe an de an – căci Isus este jertfa unică, adusă o singură dată. Acum noi ne închinăm lui Dumnezeu prin Hristos, ne maturizăm și ne sfințim, și așteptăm învierea trupului la venirea lui Hristos și intrarea în moștenirea veșnică. Aceasta ne oferă multă încredere și multă responsabilitate de a trăi eficient viața cea nouă a credinței în Hristos.
Explicații
Dacă Legământul Legii s-a schimbat cu alt Legământ, în care Marele Preot este Hristos, nu leviții, atunci apare întrebarea ce alte asemănări sau deosebiri există între cele două închinări, între poruncile pentru închinare specifice celor două legăminte?
Închinarea din Sfânta Sfintelor s-a împlinit definitiv prin jertfa lui Hristos (1-8)
Preoția s-a schimbat, și acum avem un Mare Preot etern, care este Hristos. El este om și Dumnezeu întrupat, și este un preot de o altă factură, după modelul preoției unice și universale, netransmisibile, și veșnice a lui Melhisedec. Preoția lui Isus este deasupra oricărei alte preoții din lume, inclusiv preoția levitică.
De asemenea, există o jertfă – și aceasta este tot Hristos, iar jertfa lui este unică în toată istoria. Noul Mare Preot nu a adus jertfa pentru Sine, căci El este curat în mod desăvârșit și fără păcat. El a murit pentru păcatele celorlalți oameni, pentru că este „mielul fără pată a lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.
Apoi, există un Cort sau Templu ceresc, cel mai important în întregul univers. Cortul al cărui model l-a primit Moise pe Sinai s-a construit după modelul Cortului sau Templului ceresc. Cortul lui Moise avea o încăpere la intrare, „Locul Sfânt”, în care se intra printr-o perdea de cort inițială. Apoi venea și o a doua încăpere, numită „Locul Preasfânt”, sau „Sfânta Sfintelor”. Între ele era marea perdea albastră de catifea, dincolo de care trecea doar marele preot, o dată pe an, cu jertfa de ispășire pentru sine și pentru popor.
În prima încăpere, se aflau sfeșnicul cu șapte brațe (menora), masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului. Ele semnificau prezența Duhului Sfânt și dialogul între Dumnezeu și oameni, prin profeți și preoți. Sfeșnicul cântărea aproximativ 34 de kg (1 talant) și era din aur masiv (după unii autori cântărea 50 kg). El indica prezența Domnului prin Duhul Sfânt (Exod 25:31-39). El era aprins în fiecare seară și era curățat în fiecare dimineață. De asemenea, pâinile pentru preoți indicau hrana Cuvântului și învățătura lui Isus (Exod 25:30, Levitic 24:5-7).
În a doua încăpere, cea de după perdeaua – catapeteasmă, erau un altar de aur pentru tămâie, și chivotul legământului, placat cu aur. În chivot se aflau semnele Legământului cu Israel: vasul de aur cu mană – care confirma realitatea Exodului, toiagul lui Aaron – care înfrunzise ca să arate pe cine alege Domnul ca preot, și tablele Legământului – ca dovadă că Dumnezeu a vorbit și i-a dat Legea lui Moise, pe muntele Sinai.
Peste chivot era capacul ispășirii (hilastērion), cu doi heruvimi deasupra, care acopereau cu aripile lor capacul. Capacul avea forma unei tăvi și acolo se punea sângele jertfei de ispășire. Capacul ispășirii este locul de întâlnire unde mânia lui Dumnezeu este împăcată, pentru că plata păcatului a fost achitată. Așadar, prin acest sânge al ispășirii Dumnezeu privea înăuntru, la însemnele Legământului cu poporul său (mana, toiagul și tablele Legii). În Evrei 10:20, ni se spune că perdeaua aceasta, catapeteasma, simboliza trupul lui Hristos. Când ea s-a sfâșiat, s-a deschis intrarea noastră în prezența lui Dumnezeu, prin ispășire. În Romani 3:25 ni se spune că tot Isus era și capacul ispășirii – hilastērion pentru noi (Evrei 9:5). Prin sângele jertfei sale Dumnezeu privește cu pace la poporul său, la semnele legământului și ale prezenței sale între noi.
Autorul epistolei spune clar, că atâta timp cât Cortul Legii de pe Sinai sau Templul stăteau în picioare, drumul spre mântuirea adevărată era închis (9:8). Când Isus a murit pe cruce, catapeteasma s-a sfâșiat și drumul spre iertare veșnică, spre prezența lui Dumnezeu, a fost deschis.
Prin Hristos suntem mântuiți și avem acces la Tatăl. Așadar, închinarea din Legământul Legii reprezenta și anticipa închinarea din Templului ceresc. Isus nu a murit conform închinării din Templul pământesc, căci El a murit pe Golgota, în afara cetății, și nu s-a dus ca mare preot în Templul din Ierusalim. El a murit în afara zidului cetății și a intrat la înviere, cu propriul sânge, în Marele Templu ceresc, ca Mare Preot al unui alt legământ, Legământul cel nou.
Comparația dintre Lege și Legământul lui Hristos este în favoarea lui Hristos (9-15)
Închinarea veche se baza pe jertfe multiple, an de an, și pe porunci pământești pentru omul păcătos care dorea să se apropie de Dumnezeu cu trupul (mâncări, băuturi, spălări, interdicții, pedepse, sabate etc.). Toate acestea au ținut până la descoperirea adevăratului Legământ mijlocit de Isus (9-10). Așadar, noi nu mai suntem datori să ne închinăm prin aceste porunci.
Isus a venit pe pământ din Cortul ceresc cel desăvârșit, ca Mare Preot al bunurilor viitoare. Bunurile viitoare înseamnă că El aduce o mântuire veșnică pentru toți oamenii care îl primesc. De asemenea, El aduce promisiunea moștenirii viitoare (15) din cerul nou și pământul cel nou, din Ierusalimul ceresc. Slujirea și închinarea prin Hristos implică alt nivel și alt loc, implică prezentul, dar și viitorul îndepărtat.
Înțelegem că Templul ceresc – sau Cortul ceresc, nu este o construcție din această lume a creației prezente, și nu este făcută de mâinile vreunei ființe create, ci de însuși Dumnezeu. Isus este și preot și jertfă și a intrat o singură dată în Sfânta Sfintelor cu propriul sânge, prin Duhul cel veșnic (8:14). Așadar, acest Templu ceresc pare să fie unul spiritual, iar slujirea lui Isus, o slujire spirituală. El aduce o ispășire veșnică, o răscumpărare eternă pentru toți oamenii care cred.
Slujba lui Hristos nu doar ne face acceptabili în fața lui Dumnezeu, prin iertarea păcatelor, ci ne curăță și propriul nostru cuget sau conștiință de gândirea „moartă” și de faptele moarte, adică de acuzațiile conștiinței (14).
Importanța și efectele morții lui Hristos – ca jertfă de ispășire (16-23)
Hristos este intermediarul sau mijlocitorul acestui nou Legământ, ca să primim ceea ce primul Legământ, al Legii, nu ne putea da: răscumpărare, iertare și moștenire veșnică (15). Apoi, epistola continuă să arate importanța Legământului lui Hristos (diatheke, este tradus de Cornilescu în Evrei 9, „legământ”, dar și „testament”). Legământul presupune o jertfă care să îl întărească și să-i ilustreze binecuvântările și pedepsele, iar testamentul înseamnă o moștenire promisă după moartea cuiva. În ambele situații, 9:16 ne arată că este nevoie de autorizarea dată de moartea cuiva. În cazul testamentului este vorba de moartea autorului testamentului.
În Legământul Legii al cărui autor este Dumnezeu, destinatarul – omul (evreul), nu trebuia să moară, ci în locul omului care a greșit murea jertfa de ispășire, o jertfa fără cusur. Jertfa animalului care murea în locul omul păcătos, aducea iertare celui care nu putea ține Legământul cu Dumnezeu. Dumnezeu însă și-a ținut mereu partea din Legământ, fiind drept și neprihănit. În cazul Legământului sau al Testamentului lui Hristos, El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, alege să își dea viața în locul oamenilor păcătoși. În 2 Corinteni 5:21, scrie „pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
În Legământul Legii, se subliniază importanța sângelui jertfit. În VT, sângele jertfelor de țapi și viței sfințea totul, oamenii, Cortul și vasele de slujbă. Principiul acesta rămâne adevărat: „aproape totul este curățat cu sânge și fără vărsare de sânge nu este iertare” (9:22). Dar curățirea adevărată și iertarea permanentă vin doar prin jertfa curată a lui Hristos unică și diferită față de toate jertfele animalelor fără cusur din VT (9:23). Sângele lui Hristos este singurul care totul în chip desăvârșit. Jertfa lui are valoare și putere supremă, unică, veșnică. Este cea mai bună jertfă posibilă. De aceea, la Cina Domnului ne aducem aminte de trupul lui Isus și de sângele lui Isus. Și, în sens profetic, și Melchisedec a ieșit înaintea cu Avram tot cu semnele noului legământ, bazat pe moartea lui Hristos, cu pâine și cu vin.
Închinarea prin Hristos, Mare Preot și unică jertfă (24-28)
Jertfa lui Isus și Legământul Lui nu reprezintă, o îmbunătățire a Legământului Legii, ci reprezintă originalul ceresc, divin și perfect al ispășirii și mântuirii omenirii. Legea de pe Sinai, adică Legea lui Moise a reprezentat umbra lucrurilor viitoare într-o formă istorică limitată la poporul Israel, ca o anticipare a venirii lui Hristos.
Versetele 24-28 ne arată de ce închinarea la Dumnezeu prin Hristos este adevărata închinare. Mai întâi, Isus a intrat într-un Templu ceresc, nelucrat de mâini omenești și a intrat chiar în prezența lui Dumnezeu ca Preot și ca Jertfă (24). Templul acesta este superior celui pământesc. Apoi, Isus s-a adus pe Sine ca jertfă unică. Prin învierea lui Hristos, Dumnezeu Tatăl a confirmat că această jertfă este deplin acceptabilă, deplin eficientă, unică și veșnică valabilă. Jertfa lui Isus este unică și irepetabilă (25, 26). În baza acestei jertfe, oamenii care sunt rânduiți moară o singură dată și apoi vine judecata (v. 27), sunt beneficiari jertfei ispășitoare a lui Hristos. El a murit o singură dată pentru păcate, a înviat și este viu în vecii vecilor.
La finalul istoriei, Hristos se va întoarce a doua oară – dar nu în vederea păcatelor, ci va veni să aducă victoria finală, mântuirea deplină tuturor celor care cred în El și Îl așteaptă.
Aplicații:
Închinarea adevărată și eficientă este cea adusă prin Hristos. Legea de pe Sinai s-a folosit de reprezentări pământești ale lucrurilor cerești. Avea un Cort al închinării după chipul celui ceresc, avea preoți care arătau spre Hristos – Marele Preot, avea jertfe care arătau spre jertfa lui Hristos. Toate însă erau eficiente doar parțial și doar temporar, pentru că închinarea reală și efectele reale ale mântuirii le-a adus Hristos, prin preoția sa, prin jertfa sa, și prin domnia sa regală. Așa cum preoția lui Isus depășește preoția lui Aaron și a leviților, în același fel ea depășește orice preoție din orice religie de pe pământ (Islam, hinduism, budism, șintoism, maya, Bahai, etc.). Modelul preoției lui Melhisedec le antedatează pe toate și le depășește pe toate.
Întrebări pentru discuții:
Ce paralele vedeți între închinarea în Locul Sfânt și în Sfânta Sfintelor (Locul preasfânt) și închinarea adusă de Hristos ca Mare Preot?
De ce închinarea prin Hristos este mai bună decât închinarea prin ținerea Legii și a poruncilor ei?
De câte ori este nevoie să moară Isus pentru păcatele generațiilor succesive de oameni?
Se va mai ocupa de ispășirea păcatelor Isus, la revenirea sa pe pământ? De ce revine Hristos la sfârșitul istoriei?
Pastor dr. Octavian Baban
email: obinfonet@gmail.com
