Tema: Isus Hristos: Un Mare Preot mai bun
Text: Evrei 4:14-5:10
Versetul cheie: Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie. Evrei 4:16
Ideea centrală: Isus Hristos este Marele Preot care-Și îndeplinește slujba cu dreptate și îndurare
Scopul lecției: Să avem încredere în lucrarea mijlocitoare a Domnului nostru, apelând la El și onorând poziția Sa între noi și Dumnezeu.
INTRODUCERE
În secțiunea precedentă din Epistola către Evrei, ultima idee cu care ne-am întâlnit era cea a atotștiinței lui Dumnezeu, care este nu doar completă ci și detaliată. Tot interiorul ființei noastre este cercetat, cunoscut și judecat, nimic nu este ascuns. De aceea, avem nevoie de o intervenție mijlocitoare, care să ne facă să putem sta în prezența Dumnezeului atotștiutor și drept. Așa cum în vechime a existat o clasă preoțească specială în Israel, care să împlinească scopul de mediator între Dumnezeu și popor, la rândul nostru, avem parte de o slujire care săvârșește această lucrare de mediere. Este slujirea ca Mare Preot a Domnului Isus, o slujire mult superioară față de slujirea preoțească din Vechiul Testament. Epistola către Evrei este singura carte din NT care tratează acest subiect în detaliu. A fost amintit în treacăt în 3:1 – iar aici avem primul paragraf care analizează detaliat acest subiect, care va fi reluat în capitolul 7.
Cititorii Epistolei către Evrei aveau nevoie de înțelegerea acestei teme importante. Este foarte posibil ca oponenții evreilor creștini să fi folosit Scripturile Vechiului Testament, pentru a-i chema pe aceștia înapoi la iudaism. De aceea autorul epistolei, care intenționa să demonstreze că în Hristos totul este mai bun, a dorit ca în acest pasaj să vorbească despre un Mare Preot care săvârșește lucrarea mijlocitoare în mod desăvârșit, mult mai eficient decât o făceau preoții Vechiului Legământ.
EXPLICAȚII
Versetul 4:14 începe o secțiune nouă introdusă prin expresia „astfel, fiindcă avem”. Dacă până acum autorul epistolei a folosit numele lui Moise, acum când trece la prezentarea preoției lui Hristos, folosește numele lui Aaron și al lui Melhisedec, personaje care au de a face cu preoția din vechime.
Calitățile speciale ale preoției lui Isus Hristos
Clădind pe precedentul argument al supremației lui Isus față de Moise, autorul trece la demonstrarea supremației lui Hristos față de Aaron și a preoților din sistemul levitic. Această supremație este implicit inclusă în limbajul versetului 14. Dacă fii lui Aaron erau preoți, iar Aaron era mare preot, Hristos este „mărețul mare preot” („un mare preot însemnat” traducerea Cornilescu), expresie așezată în apoziție cu „Isus Fiul lui Dumnezeu”. Faptul că El „a străbătut cerurile” este o primă aluzie la un contrast care va fi ulterior dezvoltat, contrastul dintre Cortul Întâlnirii și cer. Relația cu El și poziția Sa în slujire trebuie să ne determine să perseverăm în „mărturisirea noastră”, adică înțelegerea și proclamarea adevărului legat de Hristos și lucrarea Sa. Însă cel mai important aspect care iese în evidență în această demonstrație este prezentarea calităților speciale ale slujbei preoțești pe care o face Domnul nostru. Relația cu El și poziția Sa în slujire trebuie să ne determine să perseverăm în „mărturisirea noastră” (4:14), adică înțelegerea și proclamarea adevărului legat de Hristos și lucrarea Sa.
- El are un nume uman deosebit
Numele care au fost amintite până în această secțiune a epistolei includ aluzii la îngeri, profeți și personaje cheie din Vechiul Legământ. Între aceste nume putem aminti pe cele ale lui Avraam, Moise, Iosua și David. Curând vor urma numele lui Aaron și Melhisedec. Însă aici avem un nume uman deosebit: Isus, nume care are semnificația „Dumnezeu salvează”. Evanghelistul Matei consemnează faptul că acest nume reprezintă uimitoarea realitate a salvării poporului din păcatele sale (Matei 1:21). Acesta este „numele care este mai presus de orice nume” (Filip. 2:9).
- El are un nume divin
Dacă fii lui Aaron erau preoți, iar Aaron era mare preot, Hristos este „mărețul mare preot”, fiind în același timp „Isus Fiul lui Dumnezeu”. Acesta este numele divin al Mântuitorului, având conotație mesianică. Știm că atunci când liderii religioși ai lui Israel au văzut că Isus acceptă acest nume, au devenit agitați și au considerat acest lucru ca o blasfemie, iar Marele Preot Caiafa și-a rupt hainele la auzul recunoașterii de către Isus a acestui adevăr (Mat. 26:63-65). Așadar Domnul nostru are nu doar un nume uman foarte semnificativ ci și un nume divin.
- El a străbătut cerurile
O altă calitate importantă a preoției lui Hristos este faptul că El „a străbătut cerurile”. Această expresie este o primă aluzie la un contrast care ca fi ulterior dezvoltat în această Epistolă, contrastul dintre Cortul Întâlnirii și cer. Dacă preoții Vechiului Legământ își făceau slujba într-un locaș de închinare pământesc, Hristos face slujirea mijlocitoare pentru noi în locașul ceresc, pe care El „l-a străbătut”. A părăsit acel locaș coborând pe pământ, însă acum se află acolo, la dreapta măriri, unde mijlocește pentru noi.
- El a fost ispitit dar a rămas fără păcat
Faptul că Hristos este un Mare Preot atât de măreț, nu înseamnă că El este detașat de situația noastră ca oameni, ci noi ne bucurăm de înțelegere din partea Sa, datorită dragostei pe care o are față de noi, dar și datorită experienței umane pe care El a avut-o. El ne cunoaște slăbiciunile și simte împreună cu noi. Verbul utilizat pentru a exprima acest lucru apare doar de două ori în Noul Testament, ambele ocurențe în Evrei (4:15 și 10:34). Această înțelegere vine din experiența Sa ca om prin întrupare, care a făcut posibilă ispitirea Sa, însă o ispitire în care a rămas fără păcat (vezi și 2 Cor. 5:21; 1 Petru 1:19; 1 Ioan 3:5). Neprihănirea și demnitatea Sa nu îl împiedică să ne înțeleagă și să ne ajute perfect, după cum un medic nu trebuie să sufere de boala pe care o tratează pentru a o vindeca.
- El este accesibil și îndurător
Hristos în slujirea Sa este accesibil, în contrast cu situația din vechime când poporul era avertizat să nu se apropie de Marele Preot în timp ce aducea jertfele ci să stea departe. Ni se precizează de asemenea că Hristos este îndurător și plin de har. Marele Preot din vechime venea în fața unui „scaun al îndurării” simbolic, în timp ce noi venim la tronul divin din care îndurarea și harul sunt împărțite cu o maiestate regală. Așadar prezența îndemnului bazat pe accesibilitatea și îndurarea Domnului nostru este deplin justificată, chemându-ne „să ne apropiem” pentru a găsi har și asistență din partea Lui.
Condițiile necesare pentru preoție și împlinirea acestora în Hristos
Nu oricine și nu oricum putea să îndeplinească slujirea de mare preot, ci doar pe baza îndeplinirii unor condiții specifice. În cele ce urmează, autorul discută acele condiții care sunt comune atât preoției levitice cât și preoției pe care o are Hristos, după cum se observă din semnificația generală a limbajului din acest verset. C.H. Spurgeon, meditând la acest aspect a spus odată: „Am o mare nevoie după un Mântuitor și am un mare Mântuitor pentru nevoia mea”.
Luat dintre oameni
Faptul că marele preot este „luat din mijlocul oamenilor” conține o referință implicită la umanitatea lui Hristos. Dacă nu ar fi avut loc întruparea Sa, El nu putea fi mare preot. Această calitate era necesară atât pentru a aduce „daruri” benevole care nu implicau vărsare de sânge, cât și „jertfe pentru păcat” (5:1). Slujba Marelui Preot era „pentru oameni” și El trebuia luat „din mijlocul lor”. Așadar Domnul nostru a devenit om prin întrupare tocmai pentru a putea deveni Mare Preot. Această slujbă trebuie să fie săvârșită de un om, iar Hristos este Omul desăvârșit.
- Înțelegător
Marele preot trebuia să fie „înțelegător”. Recunoscând propriile slăbiciuni va trata cu delicatețe pe cel neștiutor și rătăcit. De fapt, în cazul marilor preoți din vechime, jertfele aduse nu erau numai pentru alții, ci și pentru ei înșiși. Astfel preotul se identifica și îi trata cu mare atenție pe cei păcătoși pentru care mijlocea. Aceasta este o altă calitate necesară slujirii preoțești. Hristos nu are nevoie să aducă jertfă pentru Sine Însuși, însă în jertfirea Sa pentru noi El rămâne pe deplin înțelegător datorită faptului că a trecut prin experiențele și ispitele noastre. În Ghetsimani, ultimul conflict dureros înainte de cruce, a fost anticipată durerea crucii, blestemul păcatului și durerea personală a despărțirii de Tatăl. Experiența din Ghetsimani este cel mai posibil cadru al versetului 5:7. De asemenea, El a învățat lecția ascultării, care nu putea fi învățată decât prin așezarea într-o poziție de subordonare și supunere. Experiențele Sale umane îl califică pe deplin spre a fi un Mare Preot înțelegător.
- Pus de Dumnezeu în această slujbă
Onoarea de a sluji ca mare preot nu poate fi luată ci era acordată de Dumnezeu. Această cerință era necesară pentru că Marele Preot trebuia să aibă aprobarea lui Dumnezeu pentru a mijloci între El și oameni. Chemarea lui Aaron ilustrează acest principiu general (5:4). Hristos a fost rânduit de Dumnezeu în slujirea de Mare Preot. Deși neprihănirea și divinitatea Sa îl îndreptățeau oricând să aibă părtășie cu Tatăl, a trebuit ca să fie rânduit de Dumnezeu în această postură de Mare Preot, ca apoi să poată sluji în folosul altora. Ps. 2:7 citat aici este folosit în armonie cu interpretarea apostolică a acestui Psalm (vezi Fapte 13:33; Rom 1:4), care arată că „rânduirea” ca Mare Preot a lui Hristos a fost făcută după învierea Sa din morți. El nu putea fi Mare Preot pe pământ din motive pe care le vom întâlni în Evrei 7:14 și 8:4. Ultimul verset al acestui pasaj conține câteva afirmații puternice, din care ar trebui să amintim cel puțin două. Prima, este faptul că Hristos a fost desemnat de Dumnezeu ca Mare Preot. Această desemnare este exprimată în textul nostru printr-un verb al cărui sens tinde spre conferirea unui titlu sau recunoașterea unei poziții. Autorul acestei desemnări este Dumnezeu iar Hristos o primește devenind Mare Preot. A doua afirmație importantă este că tipul de preoție în baza căreia Hristos slujește este ordinul preoțesc al lui Melhisedec. Discuția legată de semnificația, specificul și conținutul acestui ordin preoțesc, anterior celui levitic, va urma în capitolul 7.
APLICAȚII
- După prezentarea primelor trei calități ale slujirii preoțești a lui Hristos, aplicația directă pentru noi, menționată chiar în textul biblic este „să rămânem tari”. Prezența lui Hristos înaintea lui Dumnezeu ne dă curaj și încredere.
- Domnul cunoaște ispitele noastre, El însuși fiind ispitit, deși a rămas fără păcat. Așadar să alergăm la El când suntem ispitiți.
- Suntem chemați „să ne apropiem”. Asta înseamnă să nu avem rețineri ci să venim la El cu încredere cu slăbiciunile noastre și cu nevoia noastră de a fi iertați. Oricine vine la Domnul va fi primit.
- Avem toate motivele necesare pentru a ne încrede deplin în slujirea ca Mare Preot a Domnului nostru, o slujire superioară celei levitice, desăvârșită prin eficiența și calitatea ei.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- De ce este necesară discuția referitoare la calitatea de Mare Preot a Domnului Isus?
- Ce asemănări și deosebiri putem observa între slujirea preoțească din Vechiul Legământ și slujirea preoțească a lui Hristos?
- Care este diferența între „ispită” și „păcat”? Este reală ispita fără prezența în final a păcatului?
- Care este semnificația îndemnului ca noi „să ne apropiem” de Marele Nostru Preot?
Pastor dr. Gelu Păcurar
email: gelupacurar@gmail.com
